KorAP: Find »[drukola/base=pinten & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...14 15 16 ...37 >

903 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628

Ușa clădirii din stânga curții se deschise fără zgomot și În prag se ivi Liu Huang. Ridică mâinile și apoi le Împreună În fața pieptului. Ștefănel făcu același gest. Cei doi se priviră fără un cuvânt. Apoi călărețul trase frâul și dădu pinteni. Cei doi cai se puseră În mișcare. Ieși pe sub poarta tempului, așa cum ieșise pe poarta Înaltă, de lemn, de pe muntele Iga. Părăsea ultimul popas printre prieteni, Într-o lume pe care o cunoștea. Pornea spre necunoscut, spre amintire și spre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
apucă să evite, aplecându-se pe șa, o lovitură de sabie care Îi amenința capul. Nici unul din ceilalți luptători nu se mișcă În ajutorul lui, iar asta Îl făcu să Înțeleagă că, pentru el, probele nu s-au terminat. Dădu pinteni și făcu o voltă scurtă pe stânga, ieșind din Încercarea de Încercuire efectuată de Apărători. Dar nu câștigase decât câteva secunde. Destul ca să-și scoată sabia și să pareze loviturile rapide venite parcă din toate direcțiile. Trei Apărători intraseră În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
Alexandru reuși să evite lovitura de Împungere venită din față și, cu o smucire a Întregului corp, Îl ridică din șa pe Apărătorul care Îi prinsese Încheietura, aruncându-l la pământ. Scăpase, dar nu mai avea sabie. Dădu din nou pinteni, ieșind din cercul care se strângea În jurul lui. Cei șapte porniră În urmărirea lui. De pe margini, ceilalți Apărători priveau cu Încântare Încercările noului lor tovarăș de a scăpa dintr-o situație În care nu avea nici o șansă. - A doborât trei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
ambele buzdugane. Săbiile se loveau de fierul lor aspru, scoțând scântei. Dar diferența de forțe era prea mare. Una din lame Îi atinse platoșa, iar alta Îi zgârie brațul drept. Alexandru era aproape scos din luptă. Pentru ultima oară dădu pinteni și ieși din Încercuire, galopă doar câteva secunde, se Întoarse și, rotind brațul drept, aruncă unul din buzdugane. Măciulia grea de fier izbi În platoșa unuia din Apărători, răsturnându-l de pe cal. Fără să mai aștepte un nou atac, roti

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
un spahiu și de un tătar! - Două mii de oameni, pentru unul singur... spuse Pietro cu voce tare. Pe drumul cel mai scurt, spre Brănești! Cinci arcași la un zbor de săgeată În fața noastră! Semnal la orice mișcare! Galop! Apărătorii dădură pinteni și dispărură curând dincolo de pădurile Țării de Jos. Pe poarta cetății ieșiră curierii cu câte o escortă de cinci oșteni, dispărând și ei spre nord. Oștenii spătarului Mihail ocupară crenelurile. Poarta se Închise asupra unei așteptări grele. Ziua Începuse parcă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
la voi acasă, Într-o țară latină și europeană, ca și a voastră. Ne vedem mâine. Angelo se Îndepărtă și intră În mijlocul Apărătorilor italieni, care se aliniară și prezentară salutul. Moldovenii descălecară, În afară de Alexandru. Tânărul ezită la Început, apoi dădu pinteni și Îl urmă pe Angelo. Asistă la prezentarea onorului și la raportul comandantului pe care Îl lăsase În locul lui. Era un francez Între patruzeci și cincizeci de ani, Înalt, voinic, cu mustăți lungi lăsate pe bărbie. Alexandru Înțelese că numele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
de turci. Nu e nici o cale de ieșire. - Alexandru! se auzi vocea Erinei, care călărea În mijlocul Apărătorilor, lângă căruța care Îl ducea pe Oană, Învelit În blănuri. A deschis ochii! Cred că vrea să vorbească! Alexandru Întoarse calul și dădu pinteni, grăbind spre căruță. Îl urmă Angelo, după ce dădu un ordin și un mic grup de luptători se desprinse de coloană și dispăru În păduri. Într-adevăr, căpitanul Oană se trezise. Nu se putuse mișca, dar deschisese ochii și recunoscuse, pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
haosul și retrageți-vă. Pe cei care rămân În viață aduceți-i În raza de bătaie a arbaletelor. Misiunea nu durează mai mult de zece minute. Vreau o victorie totală, fără prizonieri, pe Întreaga linie. Executarea! Cei trei căpitani dădură pinteni, Își luară luptătorii și dispărură În direcțiile indicate. - Restul Apărătorilor, continuă Angelo, regruparea pe aliniamentul nord-est, la o mie cinci sute de pași, imediat sub linia de foc a artileriei. Pregătiți țăruși ascuțiți Împotriva atacului de cavalerie. Descălecați și ascundeți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
atacul spre centru și să provoace pierderi cât mai grele dușmanului. Vreau să am ienicerii În bătaia artileriei, cu flancul stâng expus șarjei de cavalerie. - Am Înțeles, spuse tătarul. Dați-ne doar cinci minute ca să intrăm În dispozitiv. Apoi dădu pinteni calului și dispăru În vale, ridicând În urma lui un val de zăpadă. Adevărata bătălie abia Începea. Observatorul semnaliză eliminarea silențioasă e ienicerilor de pe flancul drept. Strecurați fără zgomot pe cărările nebătute ale munților, mongolii Își găsiseră pozițile cele mai puțin

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
Nu, generale. Ai pierdut patru mii de oameni fiindcă te afli Într-o parte a lumii În care nu ai ce căuta. Cel puțin nu cu iataganul În mână. Vino ca prieten și nimeni nu va mai muri. Generalul dădu pinteni și se Îndepărtă fără să răspundă. Angelo Își dădu seama că Mihaloglu căuta un răspuns, dar nu-l găsea. Ceea ce era, totuși, un Început. O Îndoială. Iar fără Îndoială nu exista adevăr. * Odată cu plecarea rămășițelor armatei turcești, Alexandru simți că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
Săgeata Destinului”! Războinicii Bordjighin lărgiră cercul, de la douăzeci la cincizeci de pași. Apărătorii se apropiară, fără un murmur, deși nu Înțelegeau sfidarea ultimă pe care Amir i-o aruncase dușmanului său. Cei doi adversari erau acum călări, iar Amir dădu pinteni calului său murg care necheză Încet, ca și cum ar fi Înțeles o poruncă neauzită. Ogodai scoase arcul și puse prima săgeată. Cei doi cai alergau la trap ușor În cercul de lumini. Amir călărea privind Înainte, fără să ia În seamă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
de luptă din Asia Îndepărtată, un stil pe care foarte puțini Îl puteau stăpâni, căci el presupunea o relație specială cu universul. Calul murg scutură Încet coama și mări ritmul. Trapul ușor de la Început se transformă În galop. Ogodai dădu pinteni și Încordă arcul. Mâna Îi tremura, dar, cu toate astea, nu putea greși. Dădu drumul săgeții, dar În aceeași clipă murgul lui Amir făcu un salt, ca și cum ar fi sărit peste un obstacol, și mări viteza galopului. Săgeata lui Ogodai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
repede. Erinei i se păru că aude tropot, dar Își spuse că n-ar avea cine să călărească dinspre casa lui Oană spre malul Jijiei, și Încă la galop. Dar caii tresăriseră și ei. Deci, totuși, se apropia cineva. Dădu pinteni ca să iasă din luminișul de pe malul apei și abia atunci Îl văzu, uluită, pe Oană călare pe Crivăț, armăsarul lui de luptă. Îi ieși În Întâmpinare și vru să-l certe că riscă prostește să cadă de pe cal și să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
și boierii rămânem, cu o mână de țărani abia sosiți de la coarnele plugului, În fața lui Mahomed. Nu riscați În câmp deschis și nu pierdeți călărimile țării. Căci altele nu avem. Dumnezeu fie cu voi! Spătarul Își făcu cruce și dădu pinteni. Călăreții se Încolonară În rânduri de trei și porniră spre drumul Sucevei. Apărătorii erau, și ei, gata de drum. Până la primul contact cu tătarii aveau de călărit cel puțin o zi și o noapte. Iscoade pe cai iuți porniră, la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
de atac, scuturile ridicate pe flancuri! Lăncierii În prima linie! Aflat În mijlocul vânătorilor domnești, spătarul Mihail sesiză noua așezare a Apărătorilor, dar nu Înțelese schimbarea de strategie. Apărătorii renunțau oare la lupta de hărțuială? Prefera Oană un atac sinucigaș? Dădu pinteni și se apropie de căpitan, care Îi desluși chipul abia când ajunse la zece pași. - Ce se Întâmplă, căpitane? Dacă rămânem aici, În câteva minute vom fi Încercuiți! Trebuie să ne retragem dincolo de Ștefănești! - Nu mai cedăm nici un metru de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
sigur n-a spus să fim proști. - Mai bine proști cu măria ta, decât deștepți cu Mahomed, răspunse Alexandru. Eu unul mă declar primul prost al Moldovei și ies din pădurile astea. Parcă mi-era dor de soare. Tânărul dădu pinteni și ieși În poiana largă a obcinei Suceviței. Gestul lui era unul de apărare. Dacă cineva Îl urmărea pe voievod, avea să sară asupra lui Alexandru. Iar voievodul avea o șansă să scape. Dar nimeni nu se arătă dinspre marginile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
era cu putință. Cineva Îi citise ultimele gânduri. Sau, oare, vorbise cu voce tare? Comandantul de regiment Își Întoarse, Încet, fața spre sultan. - Tu... șopti Mahomed, cu ochii măriți. Sesizând că ceva nu e În regulă, generalul Ali Mihaloglu dădu pinteni și se apropie de sultan. Garda de luptători africani scoase iataganele și făcu un cerc În jurul celor doi. Când ajunse În apropierea lui Mahomed, Ali se opri, Încremenit. Ochii mari și albaștri ai Marelui Maestru al Ordinului Cuceritorilor Îl țintuiră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
ușor. - Nu... șopti Ștefănel, străfulgerat de o bănuială. Nu se poate... - Ne vom vedea, dar... Întrebă sultanul, curios. - Dar nu În acest an... Trebuie să plec. Pe curând, Mahomed! - De ce nu În acest an? Ce se va Întâmpla? Tânărul dădu pinteni și porni la trap. La douăzeci de pași Întoarse capul și strigă: - În acest an vei cunoaște rușinea Înfrângerii, Mahomed! Într-un loc În care nu te vei mai Întoarce niciodată! - Care?! - Moldova !! * - Moldovaaa!!! Strigătul de luptă al vânătorilor domnești

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
de tot ce se Întâmplă. - Tata... repetă, parcă pentru el, Ștefănel. N-am mai auzit semnalul ăsta de o viață... de când eram mic... pe un deal... - Dealul Tudorei... spuse Alexandru. Eram Împreună... Ștefănel rămase tăcut. Pietro nu Îndrăzni să dea pinteni calului. În jurul lui, Apărătorii așteptau fără să știe ce urmează. Cu toții erau copleșiți de revenirea celui de-al doilea fiu al căpitanului. Nimeni nu mai avea nici o Îndoială. Participau la un miracol. - Du-te, Pietro... spuse, blând, Ștefănel. Schimbă strategia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
mai simți nimic, ca și cum ar fi intrat Într-o lume a imposibilului. Pietro tresări violent. Ștefan se apropie, privind spre Apărători. Erina trase frâul calului, care se cabră, ridicând copitele din față. Cu o mișcare venită din reflex, căpitanul dădu pinteni, Îl luă cu mâna stângă de gât pe cel care rostise aceste cuvinte, Îl aruncă la pământ, se rostogoli din șa și căzu peste el, punându-i genunchiul pe piept. Totul se petrecuse atât de rapid Încât nimeni nu apucă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
Ștefănel avu o ezitare, dar se stăpâni repede. Privirea lui deveni fixă, ca un mesaj. Iar mesajul veni. Pădurea deveni roșie ca sângele. Primejdia era aproape și era reală. Ștefănel o simțise primul. Acum o Înțelegea și căpitanul. Ștefănel dădu pinteni, pornind la galop Înapoi, spre locul În care se afla voievodul. Oană strigă: - Înapoi! E o capcană! Apărătorii se opriră, revenind În jurul căpitanului. - Înapoi! repetă Oană. Cornul! Semnal! Cornul Apărătorilor sună, aspru, ordinul disperat al căpitanului: Retragerea la galop! Zid

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
plin de sângele celor uciși, victorios. A poruncit ridicarea taberei și continuarea marșului spre Moldova. Culmea este că oștenii lui s-au molipsit de nebunia comandantului. În loc să protesteze, cum ar fi făcut orice armată europeană, au Încălecat și au dat pinteni, ca și cum abia ar fi așteptat prima ciocnire cu armata otomană. Târziu am Înțeles că oamenii aceia, deși locuiau În Transilvania, socoteau Moldova tot ca pe o țară a lor. Și că legenda lui Vlad Îi făcea să dorească lupta, nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
tatăl lor de adusese doi mânji micuți, pe care Îi Învățase să călărească. Porneau de la marginea pârâului și alergau până la pădure, trecând pe lângă curtea unde moș Onofrei Îi urmărea, sprijinit În gard, cu un zâmbet șugubăț. - Gata! spuse Ștefănel. Dădură pinteni deodată și se lansară la galop. Tropotele cailor se apropiară de casă și apoi se duseră spre pădure. Erina privi pe fereastra bucătăriei și continuă să trebăluiască. Avea un sentiment ciudat, de fericire și de așteptare. Nu știa ce așteaptă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937

secrete a bunei Lina, caseta aceea frumoasă din lemn de trandafir, lucrat din bucățele ca un mozaic, Mini văzuse o altă fotografie, o Lenora travestită în văluri de mireasă, galeșă și promițătoare, la brațul unui locotenent oacheș și frumușel, cu pinteni și brandenburguri. Evenimentul nu mirase pe nimeni în mica garnizoană mizileană, unde tatăl ei era șef de accize, post modest, dar rentabil și onorabil, pe care strălucitoarea Lenora, de pe atunci nelipsită de la baluri, pick-nick-uvi și cavalcade, îl înălțase în rang

Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631

făceau ca să se numere răniții, morții și dispăruții În luptele de peste zi - când telefonul comandantului Începu să țârâie. Soldații puțini și plictisiți abia Își târau bocancii prăfuiți, cu cataramele descheiate, atârnând aiurea și care scoteau la fiecare pas clinchete de pinteni. Atunci a aflat, mut și cu noduri În gât, soldatul Cătănuță că acel inginer, pe care el nu-l cunoscuse, dar despre care auzise povestindu-se cu spaimă, fusese Împușcat. Comandantul Îi strânsese În careu și le citise nota telefonică

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]