KorAP: Find »[drukola/base=pipăi & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...14 15 16 ...124 >

3,087 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183

l-am Întrebat pe Anton dacă văzuse cine era. Nu, ieșind de la Dora, o luase În direcția opusă, ca și când și-ar fi părăsit amanta. — Dar nu te teme, Sascha. Am urcat În Stadtbahn. N-avea cum să mă urmărească. Am pipăit panglica. Era tocită și veche; probabil că nici când era nouă nu fusese prea scumpă. Mi-am dat seama a cui Încheietură o Împodobise cândva. Dar În loc să Îi fac confidențe lui Anton, am ridicat burta calului și l-am Întrebat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
am devenit mai Îndrăzneață și am Încercat să-mi dau seama de unde venea confuzia aceea. Mângâindu-mă pe tot corpul, mi-am dat seama că sursa era știi-tu-ce. Așa că... ei, mă rog, nu-i cine știe ce secret: am Început să mă pipăi. Dar pătura cu care mă Înfășurasem Îmi amintea de mâinile bucătarului, așa că m-am oprit destul de repede. Apoi până la urmă am adormit cumva. Dora luă o pauză, gânditoare: M-au trezit niște mâini care Încercau să mă ajute să intru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
făcu gestul clasic care se preta la ocazie - cu degetele adunate și cu degetul mare ridicat. Bătând-o cu grijă pe umeri pe doamna Britz, colegul lui repetă gestul. Apoi ofițerul Își Îndreptă atenția spre mine. Inspectându-mi vânătăile, Își pipăi buzunarele. Imediat ce-și găsi țigările, Îi tresări bărbia și zâmbetul Îi dispăru de pe față. — Alexander Knisch? Am plecat de lângă pervaz Încetinindu-mi pașii. — Cine Întreabă? — Diels Întreabă. Ofițerul Hermann Diels de la Brigada de la Moravuri. Și Întreabă: „Alexander Knisch?“ Nasul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
tocmai sosea. O cafea, vă rog. Cu lapte rece. Apoi dădu șervetul la o parte. E mai bine dacă domnul Landau crede În continuare că sunt un vânzător ambulant din provinciile austriece. Nu fac rău nimănui, Sascha. Tu vrei ceva? Pipăindu-mi buzunarele, am comandat un pachet nou de țigări, apoi m-am gândit că poate era un fel de dreptate perversă În alegerea lui Anton, În ceea ce privește numele. Până la urmă și eu i-am folosit numele mult timp, fără ca el să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
motiv oarecare, mi-am mai amintit unul dintre strigătele de război ale lui Koch: „TOȚI AR TREBUI SĂ CUNOASCĂ GOLICIUNEA + SOARELE + AERUL = MAI MULTĂ VIAȚĂ!“ Cum putea oare ceva să conțină „mai puțină“ sau „mai multă“ viață, m-am Întrebat, pipăindu-mi genunchiul julit. Cu siguranță lumea consta din lucruri singulare, din persoane incomparabile, sau nu? Dacă le-am fi adunat, am fi comis o greșeală care n-ar fi fost de ordin geometric. Nu credeam În ideea de „toți“, cum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
să le lămurim, nu credeți? Și acestea ar putea să ne ofere o perspectivă cu totul diferită decât cea pe care tocmai ne-ați prezentat-o. Sau nu sunteți de acord cu mine? Am dat din umeri și mi-am pipăit buzunarele, căutându-mi pachetul de țigări. N-am găsit decât portțigaretul. Să-i luăm, de pildă, pe părinții băiatului d-șoarei Walther. Conform spuselor lui Manetti, Froehlich contactase un cuplu fără copii, cu care făcuse cunoștință la un proces. Jurământul lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
În legătură cu numărul victimelor moarte În incendiu. Din moment ce nimeni n-a contactat autoritățile, cred că putem afirma că a pierit toată familia, cu doică cu tot. Dacă cineva a reușit să scape cu viață, rănile fizice trebuie să fi fost cumplite. Pipăind caseta de la Dora, mă Întrebam oare când avea să ajungă la ce vroia de fapt. — Și acum ajungem la punctul În care intersele noatre se intersectează, declară Manetti, de parcă mi-ar fi făcut radiologie la creier. Nu mă interesează ce-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232

un băiețel de nouă ani care e băiat din toate punctele de vedere, cu excepția faptului că poate face copii. Cine capătă recompensa? Eu sau cel care mă dă pe mâna lui? Doctorul Izzie mi-a morfolit scrotul între degete, parcă pipăind stofa unui costum pe care ar fi vrut să-l cumpere, și pe urmă i-a spus tatii că va trebui să fac o serie de injecții cu hormoni masculini. Unul dintre testiculele mele nu coborâse complet - lucru neobișnuit, dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
în magazinul cel mare împreună cu mămica... și tot așa și iar așa și hop și-așa... așa că, să tot fie o săptămână de-atunci, când m-am întors cu bine din Europa, mama a găsit de cuviință să-mi zică: — Pipăie. — Ce să pipăi? o întreb eu în timp ce mă apucă de mână și mi-o duce spre trupul ei. Mamă... — N-am pus nici două kilograme pe mine de când te-am născut, zice ea. Pipăie, mă îndeamnă și-mi lipește degetele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
mare împreună cu mămica... și tot așa și iar așa și hop și-așa... așa că, să tot fie o săptămână de-atunci, când m-am întors cu bine din Europa, mama a găsit de cuviință să-mi zică: — Pipăie. — Ce să pipăi? o întreb eu în timp ce mă apucă de mână și mi-o duce spre trupul ei. Mamă... — N-am pus nici două kilograme pe mine de când te-am născut, zice ea. Pipăie, mă îndeamnă și-mi lipește degetele țepene de șoldurile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
găsit de cuviință să-mi zică: — Pipăie. — Ce să pipăi? o întreb eu în timp ce mă apucă de mână și mi-o duce spre trupul ei. Mamă... — N-am pus nici două kilograme pe mine de când te-am născut, zice ea. Pipăie, mă îndeamnă și-mi lipește degetele țepene de șoldurile ei rotunjite, care nu arată rău deloc... Și ciorapii. Au trecut mai bine de douăzeci și cinci de ani (de jucat s-ar zice că nu ne mai jucăm), dar mămica încă își

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
Nu, Arnold, nu. Peste noapte m-am trezit și am tras-o lângă mine. — Te rog, a suspinat ea, vreau să mă păstrez pentru soțul meu. Pentru un lebădoi, asta-i vacs, doamnă. — Ah, te rog, las-o jos, că... — Pipăie-mi pana. — Aaah, făcu ea cu respirația tăiată când i-am pus-o în palmă. Un lebădoi-evreu! Hei, strigă ea și, cu cealaltă mână, mă înhăță de nas. Plisc nepăsător, ai? Se cheamă c-am mai înțeles ceva din poezie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325

În nedorita, temuta aventură Într-un ținut străin, care nu putea fi controlat cu un cuvânt măiestru. Nici un alint, oricât de abil, nu va satisface Întunericul pe cale de-a se lăsa. Trenul Întârzie, se gândi Myatt, ieșind pe culoar. Își pipăi buzunarul vestei, căutând cutiuța cu stafide pe care o purta Întotdeauna acolo. Era Împărțită În patru compartimente și degetele lui aleseră unul la Întâmplare. În timp ce și-o punea În gură, o aprecie după gust. Calitățile Îi dispăreau. Asta-i de la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
acest interval de timp trebuia să afle destul de multe ca să-l facă să vorbească. În primul rând, acolo era balonzaidul. În buzunare nu avea nimic, doar o cutie de chibrituri și un pachet de Gold Flake. Mabel luă pălăria și pipăi În lungul panglicii și În interior, la căptușeală. Găsise uneori informații destul de prețioase ascunse-n pălării, dar a doctorului nu avea nimic. Acum ajunse la momentele periculoase ale căutării ei, pentru că examinarea unei pălării sau chiar a buzunarelor balonzaidului putea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
fața, și ușa de oțel Începu să sfârâie ca untul care se topește. — Anton! Femeia zdruncina clanța ușii de la dormitor. — Anton! Ce faci? De ce m-ai Închis Înăuntru? El strigă la ea peste zgomotul scăzut al flăcării: — Taci! O auzi pipăind pe la Încuietoare și scuturând clanța. Apoi rosti iar, imperativ: — Anton, dă-mi drumul să ies! De fiecare dată când Își lua buzele de la tub ca să-i răspundă, flacăra se micșora. Bazându-se pe frica și naivitatea ei, Îi strigă cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
care arătase spre seif, rapida tragere de șnur, revolverul cumpănit și descărcat În aceeași clipă, toate Îl făcură să se simtă cuprins de mândrie. Am ucis un om. Își lăsă pelerina să fluture, deschisă, În briza nopții; Își netezi vesta; pipăi cu degetele lanțul de argint; Își ridică pălăria moale și cenușie, făcută de cel mai bun pălărier din Viena, dar puțin prea mică pentru el, pentru că fusese șterpelită din cuierul unei toalete, În fața unei cunoștințe feminine imaginare. Eu, Josef Grünlich

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
astfel: Voi sunteți cei depășiți, cu mitralierele voastre, cu gazul toxic și trăncăneala despre patrie. Fără să-și dea seama, În timp ce parcurgea intervalul de la masă la masă, el Își atingea și Își strângea nodul - oricum prea strâns - de la cravată și pipăia acul ei victorian. Eu aparțin prezentului. Dar scufundat pe moment În visul lui grandilocvent, trecu cu vederea șirurile lungi de fețe de adolescenți răutăcioși, batjocura pe la spate, poreclele, caricaturile, bilețelele strecurate În cărțile de gramatică sau pe sub bănci, șoaptele omniprezente

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
și forma lor fiind indefinite, dar pot selecta lampa purpurie de semnal strălucind pe fondul alb, flacăra focului din sala de așteptare a gării de țară, mărgeaua de lumină a unei barje ce se luptă Împotriva curentului. Josef Grünlich Își pipăi urma dureroasă de pe picior, acolo unde Îl apăsase revolverul, și se Întrebă: Câte ore or mai fi fiind până la frontieră? O fi primit paza de frontieră notificarea despre crimă? Dar sunt În siguranță. Pașaportul meu este În ordine. Nimeni nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
lui Myatt o urmă de perplexitate și regret: — N-am știut. N-am avut cum să bănuiesc. Era acum În compartiment atâta căldură Între ei că, fără să Închidă fereastra, el Îngenunche lângă pat și-i puse mâna pe față, pipăindu-i trăsăturile cu degete curioase. Se simți iar copleșit de gândul nou apărut: „Atât de dulce, atât de scumpă!“ Ea zăcea nemișcată, tresărind din când În când, În scurte puseuri de durere sau Înfiorare. Cineva din vagoanele de clasa a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
acum În mașină. Probabil că e pe moarte și nu Înțelege un cuvânt din ce-i spun. Coral era Îngrozită la ideea de a rămâne singură În depozit cu un om mort. Flacăra se stinse, murind În propria cenușă. Ea pipăi iarăși după ziar, târându-se pe mâini și pe genunchi, rupse o pagină, o răsuci și făcu altă făclie. Apoi constată că rătăcise chibriturile și, tot de-a bușilea, pipăi toată podeaua din jurul ei. Doctorul Czinner Începu să tușească și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
om mort. Flacăra se stinse, murind În propria cenușă. Ea pipăi iarăși după ziar, târându-se pe mâini și pe genunchi, rupse o pagină, o răsuci și făcu altă făclie. Apoi constată că rătăcise chibriturile și, tot de-a bușilea, pipăi toată podeaua din jurul ei. Doctorul Czinner Începu să tușească și ceva se mișcă pe podea În apropierea mâinii ei. Fata aproape că țipă de frica șobolanilor, dar când, până la urmă, găsi chibriturile și aprinse hârtia răsucită, văzu că doctorul fusese

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
gândi, tot mai Înfricoșată: ce s-a mișcat acolo trebuie să fi fost un șobolan. Zăpada din mână Începea să i se topească. Strigă iarăși și de data aceasta Îi răspunse o șoaptă. Tresări - era atât de aproape de ea - și, pipăind Într-o parte, mâna ei atinse imediat baricada de saci. Coral Începu să râdă, dar se admonestă singură: Nu-i momentul să fii isterică. Totul depinde de tine. Încercă să se consoleze spunându-și că de data aceasta, pentru prima

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265

am Îndreptat către Alixe și i-am șoptit: — Ce are de gând Salome? — Îmi place foarte mult colierul tău, Alixe! interveni Valerie, Înainte ca ea să poată răspunde. —Lanvin. Ceva cât se poate de banal. Deja toată lumea are, zise Alixe, pipăind cu mâna șirul lung de perle negre Înfășurat Într-o plasă delicată. Chestia e că, dacă Îmi cumpăr un colier, trebuie să Îmi iau și inelul, și brățara, și cerceii. Nu sunt În stare niciodată să-mi iau doar colierul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230

înapoi în pungile de hârtie. Printre formele dure și complicate sunt și două foi de hârtie velină. Foile astea le pun și pe ele în pungi. Pungile le mototolesc, le răsucesc și le fac cocoloș. Toate acestea le fac orbește, pipăind hârtia velină, palpând straturile de forme dure și neregulate. Podeaua de sub tălpile mele - chiar și scaunul veceului - se cutremură din cauza muzicii de alături. Îți vine să le spui tuturor celor care au pierdut un copil în leagăn să se apuce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
am dat jos din pat și am făcut un duș. M-am îmbrăcat fără să fac nici un zgomot și am închis ușor ușa dormitorului în urma mea. Am intrat în camera lui Katrin și am sărutat-o pe tâmplă. I-am pipăit scutecul. Lumina soarelui venea prin draperiile galbene. Jucăriile și cărțile ei... Era atât de frumoasă... M-am simțit binecuvântat. În dimineața aceea am fost cel mai fericit om din lume. Aici, în timp ce conduc mașina lui Helen, iar ea doarme pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]