711 matches
-
cetățeni trebuie să se gândească întocmai ca la frații lor și fii ai gliei. Nu fără temei te fereai mai demult să spui minciuna! Vezi bine. Totuși ascultă și restul mitului: „Voi toți cei din cetate - așa le vom spune, plăsmuindu-le un mit - sunteți frați, însă zeul care v-a plămădit a amestecat aur în facerea acelora dintre voi în stare să conducă. De aceea ei merită și cea mai mare cinste. Câți le sunt acestora ajutoare, au argint în
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
niciodată să cunoască adevăratele plăceri și va trăi în modul cel mai puțin plăcut cu putință. Tiranul trece dincolo de orice limită în domeniul dorințelor „bastarde” și „fuge de lege și rațiune, locuind laolaltă cu plăceri-sclave în chip de gardă personală”. Plăsmuind o imagine a sufletului omului ca asemănătoare cu o fiară cu trei capete, fiecare corespunzând unei atitudini sufletești, Socrate va reuși să demonstreze că cel care se va lăsa condus de cele mai josnice porniri, îngrijind doar de plăcerile nelegitime
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
aceste constituții provin din dominarea sufletului de către unul dintre cele trei aspecte ale sale, este clar că ar trebui să fie doar trei constituții. Această imagine trinitară a generării formelor constituționale este confirmată de sugestia pe care o dă Platon plăsmuind o imagine a omului alcătuit din alăturarea unui „mic om”, a unui leu și a unei bestii cameleonice policefale. Se observă imediat că imaginea prezintă o personificare a celor trei aspecte ale sufletului: rațiunea (micul om), ardoarea (leul) și dorința
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
de „condiție” arată că exemplaritatea e totdeauna încadrată într-un context de relații, deci social și istoric.) Cine vede bunăoară în Proust numai „autoanaliză” și nu vede că ea nu e decât o metodă pentru a cuprinde un univers social plăsmuit de o formidabilă imaginație (id est: un formidabil simț al realului), acela nu a înțeles nimic și degeaba a citit À la recherche du temps perdu. FANTEZIE ȘI IMAGINAȚIE De cartea lui T. Mazilu Ipocrizia disperării am mai pomenit și
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
ne dă senzația că ne Îmbogățim fără efort, că gustăm plăcerea fără să ne ostenim, că Înțelegem fără să fim atenți, că ne bucurăm de spectacol fără să plătim? Binecuvântați fie scriitorii care ne scutesc de povara gândirii și care plăsmuiesc cu ușurință o aparență luminoasă pentru complexitatea lucrurilor!. Dacă omagiul lui Valéry pentru France e o acumulare de răutăți, textul e cu atât mai sever cu cât rămâne În sfera vagului, ca și cum Valéry ar ține să dea impresia că s-
Cum vorbim despre cărțile pe care nu le-am citit by Pierre Bayard () [Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
scape din potențialul său. Și orice vine din această carte să fie deschis - titlu, fragment, citare falsă sau adevărată - cum e aici imaginea cuplului de pe vaporul din Veneția, tuturor posibilităților de legături, susceptibile, În acest moment precis, de a fi plăsmuite Între ființe. Această ambiguitate ne face să ne gândim la interpretarea din domeniul psihanalitic. Din pricina faptului că poate fi Înțeleasă În mai multe feluri, are o șansă să fie Înțeleasă de subiectul căruia i se adresează, În vreme ce, dacă este prea
Cum vorbim despre cărțile pe care nu le-am citit by Pierre Bayard () [Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
în politică și pe cea freudiană în psihologie (ca să rămân în limitele unor scheme elementare) nu este un act de subcultură. Ignoranța Bisericii în aceste ultime două secole a fost paradigmatică, mai ales în ceea ce privește Italia. După ignoranța ei s-a plăsmuit și cea simplistă a burgheziei italiene. E vorba despre o ignoranță a cărei definiție culturală este următoarea: o perfectă coexistență între „iraționalism”, „formalism” și „pragmatism”. Sentințele Tribunalului Sacru sunt, de exemplu, un enorm corpus de documente ce demonstrează arbitrarul spiritualist
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
Goga, și apoi în volumul al doilea din Critice literare (1944). Institutul s-a remarcat și prin câteva serii de tipărituri pe care le patronează. În prima serie au intrat D. Caracostea, Arta cuvântului la Eminescu, Prolegomena argheziană și Cum plăsmuia Eminescu; Eufrosina Dvoicenco, Viața și opera lui C. Stamati; D.R. Mazilu, Diaconul Coresi și „Luceafărul” lui Eminescu - Expresia gândirii, text critic și vocabular; Nestor Camariano, Primele încercări literare ale lui C. Negruzzi și prototipurile lor grecești; D. Popovici, Ideologia literară
INSTITUTUL DE ISTORIE LITERARA SI FOLCLOR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287560_a_288889]
-
morală (în care intră, fatal, și ironia) și o notă de parodie și fantastic ce vine dinspre teatrul ionescian. Toți indivizii, copleșiți de destinul lor existențial, nu găsesc altă soluție de salvare decât fuga în închipuirile pe care și le plăsmuiesc, evaziunea într-o utopie ce merge spre absurd și grotesc. Având în față două modele celebre (I.L. Caragiale și Eugen Ionescu), I. se descurcă bine, inteligent, cu haz și har, înseninând într-o oarecare măsură tragicul din „râsu-plânsu” specific și
ISPIRESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287628_a_288957]
-
Vasile Posteucă, George Uscătescu, Ioan Cușa, Antoaneta Bodisco), sunt publicate inedite de Ion Barbu (O înșurupare în Maelström, datată 1946), V. Voiculescu (Prizonierul, Moartea, datate 1951, Întâmpinare, din 1954, Din ultimele sonete imaginare ale lui Shakespeare) și „câteva din poeziile plăsmuite în temnițele RPR de acei deținuți care - prin cuvânt - au înțeles să supraviețuiască silniciilor la care au fost supuși de către regimul comunist”, reunite sub genericul Poezia din închisorile Republicii Populare Române (3/1965). Toate sunt texte inaccesibile publicațiilor din țară
FIINŢA ROMANEASCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286988_a_288317]
-
asigure durabilitate zidurilor. Terminată, biserica impresionează prin frumusețea ei, mărind totodată orgoliul domnitorului. Pentru năzuința lor de a zidi altă mănăstire „Mult mai luminoasă/ Și mult mai frumoasă”, meșterul și discipolii săi sunt condamnați la pieire. Asemenea legendarului Dedal, Manole plăsmuiește aripi de șindrilă și încearcă să zboare. El se prăbușește însă la poalele mănăstirii, preschimbându-se într-un izvor „Cu apă curată,/ Trecută prin piatră,/ Cu lacrimi sărate,/ De Caplea vărsate”. Versiunea românească a Meșterului Manole se caracterizează printr-o
MESTERUL MANOLE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288098_a_289427]
-
prin „mari viziuni plutonice”, cum remarca Ion Vartic („O deschidere ingrozitoare de cataracte/ Cari se adumbresc - liniștit fluviu Lethe/ Ajungând spre ostroavele tăcute ale morților/ Iar pe drumul rupt în adâncimi/ Vine înapoi cea mai grea/ Cea mai ucigătoare otravă/ Plăsmuită în cupoarele de sub oceane grele”). Lumea astfel suspendată, cu prelungiri spre un dincolo mistic („Deschid aceste porți spre o lume fără margini/ Deasupra cărora serafii cântă-n mâini cu stele/ [...] Mângâie-mi pe veci auzul cu glasuri cerești/ Și ochii
SALAGEAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289440_a_290769]
-
soții Martin, eroii principali ai antidramei, ceea ce se și întâmplă: demolează biografiile inventate de cei doi. E, poate, o anticipare a dramei din Cui i-e frică de Virginia Woolf? a lui Edward Albee. Întoarcerea brutală în realitate din lumea plăsmuită de personaje este un act al necesarei rațiuni, chiar dacă ia forma unei glume pline de cruzime. Oricum, e un prilej de a medita asupra semnificației pe care I. o conferea realității. Va fi ciudat, de altminteri, să se constate că
IONESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287581_a_288910]
-
lucrarea cu o succintă expunere a doctrinei creștine. Dumnezeu a creat lumea cu un sens. Altfel, el nu ar mai fi creat‑o. Iar sensul lumii (înțeleasă ca univers, „cosmos”) este de a sluji omului. Într‑adevăr, acesta a fost plăsmuit în urma celorlalte creaturi, pentru că el reprezintă culmea, încununarea creației. La rândul său, omul nu a fost creat pentru sine, ci „pentru Dumnezeu”. Astfel, rațiunea existenței lumii se află în om, iar rațiunea existenței omului se află în Dumnezeu: Sicut ergo
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
cu care se încheie de altfel această apocrifă. Textul nu conține decât a doua epistolă care se întinde de‑a lungul a opt capitole. Ea este trimisă printr‑un vultur căruia profetul îi adresează aceste cuvinte: „Cel Preaputernic te‑a plăsmuit mai mare între păsări! Te du acum și nu te opri nicăieri; nici să te odihnești în vreun cuib, nici să te așezi pe vreo ramură, până nu vei trece apele învolburate ale Eufratului. Zboară la poporul care locuiește acolo
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
aceea de povestitor. E ceea ce face farmecul operei sale de căpătâi, Suvenire contimpurane (1888). Scriitorul este, prin structură, un memorialist. Având voluptatea spunerii, el nu reconstituie întâmplări de odinioară („din copilărie”, „din tinerețe”, „din anul 1848”) de dragul adevărului. Nici nu plăsmuiește, ci învăluie totul într-un abur de poveste, așa încât anumite istorii - nunta beizadelei Grigore sau aventurile prin care trece răpitoarea cucoană Marghiolița - par să fi fost aievea, dar tot atât de bine ar fi putut să fie imaginate. E un amestec de
SION-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289700_a_291029]
-
anume între „viața reală” și „viața de iluzii”, între convenție și trăire autentică. Un actor se adresează publicului din sală, exprimându-și nedumeririle în legătură cu rolul pe care urmează să îl joace. Și ajunge la concluzia că e mai complicată „viața plăsmuită cu inspirația și fantezia”. Farsa radiofonică Săraca Rica! nu e decât o glumă ieftioară, cu oarecari nostime efecte de limbaj. Raky propune un dialog cu tentă umoristică între tineri însurăței. De fapt, nu este un dialog, ci o ciorovăială cu
SAVA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289518_a_290847]
-
în trăiri spiritualizate, e și o sentimentală cenzurată prin luciditate și prin construcția riguroasă. Cu aceste mijloace creează în Lumea care nu moare un univers populat de „păsări de zăpadă” și de alte ipostaze simbolice pentru cristalin, translucid și aerian, plăsmuiește lumi ale transcendenței, ale visului și misterului, peisaje mitico-magice fulgurante, inclusiv prin resuscitarea copilăriei, apelând și la inflexiuni folclorice. Dar în același timp, pe un versant simetric, poeta trăiește starea de pierdere a tuturor acestor aspirații și jocuri grave. Încearcă
NICOLESCU-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288447_a_289776]
-
nu ne seamănă. Adevărata smerenie este un ecou - poate mai mult decât o imitație - al smereniei Cuvântului întrupat. „Ceea ce a făcut în pântecele Născătoarei de Dumnezeu a făcut de zeci de mii de ori din ziua în care ne-a plăsmuit și până în ziua în care nu va mai fi viață. Nu este zi în care El să nu facă o golire șchenozăț. Se golește ca eu să mă umplu. Eu mă golesc și El intră acolo. Iar eu mă umplu
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
legendelor, a credințelor populare; un alt izvor ar fi ortodoxia. În Limitele artei (1939), A. se aventurează pe tărâmul esteticii idealiste. E un pact febril cu iraționalismul, de unde și limbajul abscons. Dacă arta este „deformarea lumii fizice prin duh”, a plăsmui înseamnă a prilejui „o logodnă între natural și supranatural”. Studiul său Shakespeare (1938) este prima monografie consacrată, la noi, dramaturgului englez. Traducerea fragmentelor incluse în argumentație îi aparține eseistului (care a tălmăcit, în întregime, Furtuna, rămasă în manuscris). Polemic până la
ACTERIAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285156_a_286485]
-
Acest lucru n-ar fi relevant pentru scrisul lui Chandler, ci pentru logica internă a personajului. Posibil. Numai că, în cazul romanelor invocate, linia de separare nu există. Planul înclinat al evoluției eroului e contrabalansat de admirabila coerență a întregului. Plăsmuindu-l pe Philip Marlowe, Raymond Chandler a acceptat să limiteze la un singur unghi de vedere și la o singură sensibilitate posibilitățile de a sonda lumea. La început, în povestirile „de încălzire”, intenția de a crea un erou „stabil” era
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
comunicării și exercițiu cât se poate de direct de a impune o viziune asupra realității: Este o limbă a masei, în același sens în care jargonul baseballului a fost născut de jucătorii de baseball. Cu alte cuvinte, e un limbaj plăsmuit de scriitori pentru a exprima lucruri delicate, dar care să fie totodată accesibil oamenilor cu o educație superficială. Nu este o creștere naturală, așa cum le place să gândească scriitorilor săi proletari. Comparată cu ceea ce are mai bun, engleza a ajuns
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
genuină, care-și păstrează intactă naivitatea copilărească; singularitatea, împinsă până la bizarerie, izbutește astfel să împrumute aspectul anonim al creației populare și nota ei națională atât de pregnantă. Din aliajul rar de cultură solidă, sensibilitate metafizică și fond arhaic rural, B. plăsmuiește o mitologie curioasă. De esență folclorică, aceasta are o notă autohtonă, pronunțat ardelenească, dar rămâne, totuși, strict personală și aparține poetului și numai lui. Fauna pe care o instituie, unicorni fără glas, urși împărați, păsări prefăcute în oameni, greieri cu
BLAGA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285754_a_287083]
-
nu poate capta. De unde vine acest defect al personajului după părerea noastră? Din timiditatea și ideile preconcepute cu care autorul s-a apropiat de el. Artimon nu e un tip zugrăvit dinlăuntru, din mijlocul pescarilor, de unde Vladimir Colin și-a plăsmuit cartea. El este un personaj adus din afară (...). Autorul l-a «aureolizat», i-a dat ceva de profet mesianic, ce predică de departe, în loc să-l facă om ca toți oamenii, cu calități și defecte, cu certitudini și îndoieli (...). Autorul i-
Literatura în totalitarism by Ana Selejan () [Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]
-
durabilă a scrisului lui C. sunt parodiile, unde autorul își demonstrează talentul de a „imita” cu fidelitate modul poetic al unor autori (A. Lupan, N. Costenco, Em. Bucov, P. Cruceniuc, A. Busuioc, Grigore Vieru, V. Romanciuc ș.a.) și de a plăsmui din interiorul tiparului împrumutat creații proprii, uneori superioare. C. și-a adunat schițele și nuvelele în Zodia musafirului (1970) și Între patru ochi (1979). A semnat și un volum de Comedii (1988). SCRIERI: Cale bună, Ionele!, Chișinău, 1962; Soare cu
CARARE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286101_a_287430]