464 matches
-
se oprește într-o braserie fără faimă, își scoate foile nelipsite, deja, de câteva luni, din geanta ușoară, dintr-odată umflată ca un pântece îngreunat de foșnetul unei poveri plăcute, și își reia lucrul la roman. Merge greu. Sub privirea placidă a paharului de vin roșu, aproape neatins, și-n aroma iute a platoului cu Brie și Bleu de Bresse, cuvintele lâncezesc a mucegai lipsit de noblețe. După două ceasuri, și tavanul acestei încăperi păru să coboare amenințător, luându-i aerul
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
a găsit pe Pârvu stând liniștit în bancă și citind. ― Hei, dumneata, ăla cu milogeala, n-ai înțeles ce ți-am spus eu acum două ore? ― Ba da, domnule subdirector! ― Atunci, de ce n-ai plecat? Aci, Ciurea-Stîpînul, șeful clasei, interveni placid: ― De ce să plece, dom'le subdirector? ― Ce, faci și dumneata pe niznaiul? Pentru că n-a plătit taxa! ― Mă iertați că vă contrazic, dar a plătit-o! ― Cum așa, că eu nu știu nimic.... doar adineauri... ― Adineauri, mă scuzați, nu e
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
de plumb orientate spre pubisul ei de culoare aurie Îi reveni În memorie; țevile se lăsau mai jos și mai jos, În timp ce clopotele de bronz răsunau rotindu-se amenințător deasupra coapselor sale cuprinse de o febrilă și În același timp placidă așteptare. Organul Extraterestrului, lung și subțire, aducând cu un tirbușon, și pâlnia spiralată căpătau forme și proporții neobișnuite În Închipuirea Mașei. „Nu cumva nemernicul mi-a făcut pocinogul, că am suferit astfel de transformări?“, Îi trecu prin minte. „Dar când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
Light tocmai prin energia sălbatică pe care o întruchipează. Ea are în fibra ei omenească puterea teribilă a valurilor pe care oceanul le aruncă împotriva navei lui Cormorant. Aventura lui Light, Cormorant și Phoebe înseamnă, înainte de toate, îndepărtarea de cumințenia placidă a Europei natale. Înainte ca imperiile să colonizeze întinderile nesfârșite de mări și de ostroave, Pacificul veacului al XVIII-lea este cosmosul guvernat de propriile sale legi, fascinante prin combinația de exotism și de cruzime. Doar în marginile acestui ocean
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
mândria mea - dintre tulpanele și iazmele depărtărilor de unde, ca pe o linguriță de argint inima-mi pierită o strigă, sorbind-o. Dar, ca moliftul în iarnă, incoruptibilă esență, această Moldovă există în orașul potrivnic al lui Bucur, întrunită în omul placid și primitor, cu taine de voaluri riverane din care pentru unii se desface pierzare, pentru alții, mesagiu de tânără grație; omul mai mult decât inteligent: conservator și coordonator, el, singura noastră rațiune de a scrie, omul admirabil prin care s-
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
nu-i așa? a Întrebat librarul. Ai adus cartea? Am Încuviințat În dublu exemplar și am acceptat scaunul pe care Barceló mi-l oferea lîngă el și misterioasa lui Însoțitoare. Vreme de cîteva minute, librarul s-a mărginit să zîmbească placid, străin de prezența mea. În scurt timp, mi-am pierdut orice speranță că avea să mă prezinte acelei doamne În alb, cine-o fi fost ea. Barceló se comporta de parcă ea nu se afla acolo și nici unul dintre noi doi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
Care stăpân, subțiratico? Eu mi-s, însumi, stăpânul, așa să știi! Atunci să știi și tu, amice, următoarele: ai un prost stăpân! îl avertiză furnica. Luând seama, însă, la sclipirile de mânie din privirea greierului-viorist, își drese insolența, emițând o placidă observație: Stimate oaspete, suntem datori ascultare, așa e rânduiala. Ascultare, zici? Destule sunt anotimpurile aspre, când ceasurile ard în noaptea friguroasă și noi răbdăm prinși în eterica încleștare a gerurilor. De aceea, în răgazurile dulci de vreme bună, noi ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
eu voi renunța la Italia! Se aude țipătul. Acut, intens, perfect: primul țipăt izbucnit între mâinile mele și cele ale mamei tale, între palmele noastre sudate. O lacrimă alunecă pe tâmpla Elsei, se pierde în păr. Bucuria are timp, este placidă, lentă. Aspiratorul a fost stins, lucrurile se întorc la locul lor. Pactele cu diavolul nu mai au nici o valoare. Kentu te aduce în brațe: o maimuțică roșie într-o păturică albă. Te primesc, te studiez. Ești urâtă rău. Ești frumoasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
Soției sultanului nu trebuie să-i lipsească niciodată cărțile care-i plac: la mijloc e o clauză din contractul de căsătorie, o condiție pusă de soție augustului ei pretendent, înainte de a accepta să se căsătorească... După o lună de miere placidă, în care tânăra suverană primea noutățile principalelor literaturi occidentale în limbile originale, pe care ea le citește în mod curent, situația a devenit spinoasă... Sultanul se teme, pe cât se pare pe bună dreptate, de un complot revoluționar. Serviciile sale secrete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
CĂ OBIȘNUINȚA DISPERĂRII ESTE MAI REA DECÂT DISPERAREA ÎNSĂȘI. ÎNAINTE, CEI DESPĂRȚIȚI NU ERAU CU ADEVĂRAT NEFERICIȚI, EXISTA ÎN SUFERINȚA LOR O LUMINĂ CARE ACUM SE STINSESE. ÎN PREZENT ÎI VEDEAI LA COLȚURI DE STRĂZI, PRIN CAFENELE SAU PE LA PRIETENI, PLACIZI ȘI DISTRAȚI, ȘI PRIVIREA LOR ERA ATÂT DE PLICTISITĂ ÎNCÂT, DATORITĂ LOR, ÎNTREGUL ORAȘ SEMĂNA CU O SALĂ DE AȘTEPTARE. CEI CARE AVEAU O MESERIE O PRACTICAU ÎN RITMUL CIUMEI, METICULOS ȘI FĂRĂ STRĂLUCIRE. TOATĂ LUMEA ERA MODESTĂ. PENTRU PRIMA OARĂ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
pe care prezența morții n-o realizase în fapt, o instaura bucuria eliberării, cel puțin pentru câteva ore. Dar această banală exuberanță nu spunea totul și cei care umpleau străzile la sfârșitul după-amiezii, alături de Rambert. ascundeau adesea sub o atitudine placidă, fericiri mai delicate. Multe perechi și multe familii, într-adevăr, nu aveau altă înfățișare decât a oamenilor care se plimbă în mod pașnic. În realitate, cei mai mulți făceau pelerinaje delicate la locurile pe care suferiseră. Voiau să le arate noilor veniți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
climatului local alcătuiau esențialul discuțiilor lor, ― Nu putem merge nicăieri, observă Kane. În nici un caz în bezna asta. Ash își ridică ochii de pe consolă. Nu se clintise, părând satisfăcut atât fizic cât și mental. Kane nu-și putea explica atitudinea placidă a ofițerului științific. Dacă el, Kane. n-ar fi putut să-și părăsească pupitrul din când în când pentru a face câțiva pași, ar fi înnebunit. Ash, remarcând privirea colegului său ațintită , asupră-i, se eschivă, dându-le o informație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
mir. Din deșert nu putea ieși un sfinx care să pună Întrebări, ci numai unul cu fălcile Încleștate Într-un surîs metafizic. Probabil de aceea nici nu poate fi imitat. Sfincșii copiați În Europa sînt niște lei decorativi, fără mister, placizi și sterpi, degenerați parcă prin grădini zoologice. Cel desenat pe vasele antice grecești pentru ars mirodenii pare și el un monstru epigonic, o corcitură arbitrară. Are figura unei femei, ca mama sa Echidna, aripi ca Harpele, trup de leu ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
au o febră care lipsește Giocondei; nu le interesează surîsul, ci viața, să muște din fructul vieții pînă la sînge; iar dacă ar surîde, ea și Afrodita ar surîde ca orice femeie frumoasă. La cîțiva pași foșnește o mare languroasă, placidă, vag indolentă, o mare somnoroasă și echivocă, incapabilă parcă vreodată de accese de violență, naivă și cu aluzii sibarite care Încep să mistifice totul, Încît Afrodita poate ieși oricînd din apă cu un zîmbet imprecis și ușor obosit ca al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
cu felie. Noaptea în care familia Vancea reînvie, revendicându-și întrebările vechi. Da, știa deja cele două secvențe în care vor reveni, văzuse și revăzuse și notase de zeci de ori cele două scene. Prima secvență: August târziu, război. Seară placidă, astm și arșiță. Sufrageria familiei Vancea. Încăpere albă, înaltă. Masă lungă, festivă, acoperită cu damasc. Opt tacâmuri strălucitoare, trei față în față, pe laturile lungi, și câte unul la capăt. Mesenii sunt încă în camerele lor, unde așteaptă, de multe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
preferat o comunicare implicită, fără atâtea cuvinte, complicitățile unei familiarități caste și domestice. Oboseală, plictis... te întrebi asupra rostului atâtor artificii. Dar Tolea întețea moara de vorbe, doar-doar va obține interjecția-surpriză, un nou impuls. „Da, da, înțeleg“, încuviința, fără convingere, placidă. Plăcinta! gândi isterizat agresorul recepționer, agasat de vocea plăcută, de violoncel, care nu era decât ritmica expirație a plăcintei din fața sa. „Da, da, înțeleg“ rostise iarăși Venera. Beau ceaiul, se serveau tartine modeste, un păhărel de țuică, rareori, se sorbea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
spectacolul nu se încheiase. — Vezi, dumneata, domnule Vancea, fragilul Tavi, bolnavul. Vicleanul, întortocheatul Tavi... Câinele nu mișcă, retras într-o superioara somnolență. Aerul însuși încremenise, înghețat, nu mai aveai timp, parcă, nici să te gândești la câte dejecta, dintr-odată, placida Venera, brusc explodată. Da, da, ipocritul Tavi, fiorosul Tavi! A tot rătăcit, s-a ascuns într-o fundătură. Încerca să râdă, batjocoritor, scutura doar sunete scurte, o tuse lătrată și ea. „Da, da, înțeleg“, încerca profesorul să bâlbâie, dar Venera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
retoric dacă nu cumva sunt anost... Învălmășit Și vântul e microb al uitării în neant, Bucurii nespuse, trăiri în instant. E o boală nevrotică și socio-culturală Iar inimile noastre s-au golit ca o veche hală. Cantități uriașe de risipă placidă. Încruntări nebănuite într-o lume morbidă. Către acest vizibil misteru-mi lugubru Se îndreaptă totul și încă mai umblu. Aștept încă o sinteză a ceea ce am făcut. Să mai râd o dată și să strig iar mut. Nicicând n-am simțit că
by MIHAI TODERICĂ [Corola-publishinghouse/Imaginative/1008_a_2516]
-
ajungem. SW3... SW11... SW4 ! În sfârșit ! Suntem În Clapham. Aproape am ajuns... Shit. Am prins alt roșu la semafor. Aproape că nu mai pot sta liniștită pe scaun Și șoferul se mulțumește să stea pur și simplu pe locul lui placid, ca și cum n-ar avea nici cea mai mică importanță. OK, e verde ! Hai ! Pornește ! Dar el demarează relaxat, de parcă am avea toată ziua la dispoziție... merge cu doi la oră... ia uite la el... cedează trecerea altui șofer ! Ce naiba face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
plastic cu flori albe, cerate sunt Înfipți În ghivece pline cu un praf ce imită pământul, ea se plimbă dintr-un colț Într-altul cu o nervozitate care-l neliniștește pe buldogul somnolent. Acesta Își urmărește stăpâna cu o curiozitate placidă, și În același timp agasantă. De când s-a luminat de ziuă, terasa pare puntea unui vapor de pe care ea privește un orizont care se cere promițător. Are Înaintea ochilor imaginea bătrânului Întins pe canapeaua confortabilă, din piele de vițel, privirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
spun cât este ora numai uitându-mă la stelele de pe cer, dar de data asta n-am făcut-o, îi arătă bătrânul un ceas de buzunar pe care-l scosese tacticos din chimir. Îți arde de glume. Deloc, spuse moșul placid, așa sunt eu. Pentru prima dată Calistrat lăsa să i se vadă fața umană. În mod normal Cristian ar fi apreciat acest lucru, ba chiar i-ar fi ținut isonul, însă de data aceasta nu-i mai ardea. Era obosit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
STOHASTICI de Adrian Rogoz "Om uitător, ireversibil..." ION BARBU " Descoperim după ani de luptă că nu noi conducem o călătorie, ci că ea ne conduce pe noi". JOHN STEINBECK Totul a pornit dintro uitare. Pasămite Homer nu știuse că apele placide ale Lethei își au încă în lumea noastră izvorul. Și fiindcă orice efect se ivește dintro cauză, care ea însăși este o consecință, nu-i exclus ca uitarea să fi apărut odată cu germenii vieții, ca și negarea acesteia, moartea. Homer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85062_a_85849]
-
inspirația din zilele bune. Răceala, dacă n-ai observat, se răsfrânge cu un fel de cruzime asupra psihicului nostru. În bucătăria rece de dimineață, pachetul de Viceroy roșii, de care nu m-am mai atins de câteva zile, își îngroașă placid pelicula de praf. În climatul ăsta mai reușeam să gândesc pozitiv doar într-un dialog imaginar cu Suzy (de fapt un monolog pe două voci, amândouă atone. Uite, vezi, iubito (mă jeluiesc eu) ce-am ajuns? În ziua asta liberă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
am făcut decât să pierd vremea adăugând tușe, consemnând gânduri care nu știu unde-și vor găsi locul și mai ales devorând clătitele din Vamă și borșul de pește de la „Lyana sau Mitocanul“. Aici, o fată plictisită într-un șort fraise servea placidă ciorba de pește cu păhărelul de ardei, împingându-mi sânii obraznici în ureche. La ora douăsprezece, bioritmul meu fusese dat peste cap de trenul de dimineață - sunt pe drum de la șase dimineața, spre un sat dezlegat de restul țării. După-masă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
unul, am fost de o sută de ori la Paris și absolut întotdeauna mi-a dat un fior de emoție. Nu pot nici măcar să umblu pe străzile orașului fără a mă simți în pragul unei aventuri. În schimb, Strickland rămânea placid. Privind acum în urmă după atâția ani, cred că era orb față de absolut orice în afară de o anumită viziune tulburătoare din propriul său suflet. S-a petrecut un incident oarecum absurd. În cârciumă erau câteva prostituate. Unele ședeau pe la mesele bărbaților
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]