KorAP: Find »[drukola/base=plecăciune & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...14 15 16 ...47 >

1,160 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574

fi întrebat ce căuta acolo. Când sosi și ea, Nene își scoase repede șorțul, îngenunche și-l salută lipindu-și ambele mâini de podea: — Bine ai venit acasă. — Bine te-ai întors, adăugară și ceilalți în grabă, aliniindu-se cu plecăciuni, mai puțin Mataemon și soția lui, desigur. Aceștia păreau să fi ieșit numai pentru a privi. Tokichiro seuită la Nene, apoi la toți ceilalți, și făcu o plecăciune. Intră drept în casă, iar de astă dată se plecă politicos în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
Bine te-ai întors, adăugară și ceilalți în grabă, aliniindu-se cu plecăciuni, mai puțin Mataemon și soția lui, desigur. Aceștia păreau să fi ieșit numai pentru a privi. Tokichiro seuită la Nene, apoi la toți ceilalți, și făcu o plecăciune. Intră drept în casă, iar de astă dată se plecă politicos în faăa socrului său, înainte de a-i raporta evenimentele de peste zi la castel. Începând din seara trecută, Mataemon era nemulțumit. Voise să-i reamintească ginerelui său îndatoririle pe care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
ca un preot Zen. Dacă un vânător l-ar fi descoperit de departe, ar fi găsit că Hideyoshi era o țintă ideală. Hanbei coborî de pe vacă și se apropie direct de el. Apoi, îngenunche în fața lui Hideyoshi și făcu o plecăciune. — Domnule oaspe, azi am fost nepoliticos. Nu sunt sigur ce promisiune v-ați pus în inimă, din partea unei persoane care nu e nimic mai mult decât un om consumat, care trăiește în munți, dar manierele dumneavoastră au fost mai elegante

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
ar putea să fi sosit momentul, așa că mi-am părăsit refugiul de la munte și am coborât din nou printre oameni. Vreți vă rog să-i primiți pe acești trei rătăcitori printre cei mai umili dintre slujitorii dumneavoastră? Hideyoshi făcu o plecăciune, cu mâinile pe genunchi, răspunzând: — Ești mult prea modest. Dacă mi-ai fi trimis un mesaj dinainte, aș fi venit personal la munte să te întâmpin. — Cum? Ați fi ieșit să salutați un nevrednic ronin de munte care a sosit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
repede lângă palanchinul bătrânei și o informă că Hideyoshi îi ieșise în cale. Din palanchin se auzi vocea bătrânei, cerând s-o lase jos. Palanchinurile fură oprite și coborâte. Războinicii îngenuncheară de o parte și de alta a drumului, cu plecăciuni. Nene coborî prima și, apropiindu-se de palanchinul socarei sale, îi întinse mâna. Când privi picioarele samuraiului care pusese repede două sandale de paie în fața bătrânei, văzu căera Hideyoshi. Adânc mișcată și fără a avea timp să scoată o vorbă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
are călărea lângă Nobunaga, galopă înainte în același timp în care Akechi Mitsuhide revenea grăbit din avangardă. — Ce este? — Mesageri imperiali. Nobunaga, care era surprins și el, descălecă repede. Cei doi mesageri sosiră cu o scrisoare de la Împărat. Cu o plecăciune adâncă, Nobunaga răspunse reverențios: — Ca războinic de provincie, nu am alte capacități decât să iau armele războiului. De pe vremea tatălui meu, am deplâns mult timp starea jalnică a Palatului Imperial și neliniștea din inima Împăratului. Astăzi, însă, am venit în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
spori în chip obligatoriu. Nobunaga îl întrerupse: — Dar cum am putea înainta, fără să doborâm Castelul Kanegasaki? Deodată, Hideyoshi se întoarse într-o parte. Ieyasu tocmai intrase și stătea alături. Văzându-l pe Ieyasu, Hideyoshi se retrase grăbit, cu o plecăciune. Apoi, aduse niște rogojini și-i oferi seniorului din Mikawa un loc lângă Nobunaga. — Deranjez? întrebă Ieyasu, apoi se așeză pe rogojina adusă de Hideyoshi; acestuia, însă, nu-i adresă nici cel mai mic semn de recunoaștere. Mi se pare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
Nu-i decât Ranmaru. Nu e nici o problemă. — Ba și el e o problemă. Îmi pare rău că v-o cer, dar... — Să plece și el? — Da. — Ranmaru, pleacă și tu, se întoarse Nobunaga spre încăperea alăturată. Ranmaru făcu o plecăciune, se ridică tăcut și ieși. — Acum cred că e-n regulă. Despre ce e vorba? — Adevărul este că adineaori, după ce mi-am luat rămas bun și m-am dus în oraș, am dat peste Tenzo. — Cum! Tenzo s-a întors

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
într-adevăr generalul Kinoshita Hideyoshi din clanul Oda, ar trebui să-ți fie rușine de un plan atât de sinistru. În regulă! Dă-mi-l pe Manju și vom sta de vorbă. — A! Senior Nagamasa, aici erai? făcu Hideyoshi o plecăciune politicoasă spre Nagamasa, în pofida expresiei acestuia. Continua însă să-l țină imobilizat pe Manju, cu vârful spadei sale scurte la beregată. Fujikage Mikawa vorbi dintr-o parte, cu glas șovăitor: — Senior Hideyoshi! Te rog, dă-i drumul! Nu-ți este

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
Azuchi. Mitsuhide intră, cu un oftat de ușurare. Nu se simțea miros de sake, la urma urmei, și primul său gând fu: „Iar mi-a făcut-o Hideyoshi.” — Mitsuhide, vino încoace, îl chemă Nobunaga spre hartă, neluându-i în seamă plecăciunea cuviincioasă. Mitsuhide se apropie cu respect. — Am auzit că nu vă gândiți la nimic altceva decât la planurile unui nou castel, stăpâne, spuse el, afabil. O fi fost Nobunaga un visător, dar era un visător fără egal în capacitatea sa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
cameră nu mai era decât un tablou în cerneală al unui maestru Zen, agățat pe perete. Îmbrăcămintea lui Hideyoshi fusese complet neutralizată de culorile din Azuchi, dar acolo, în acel schit, haina și armura lui arătau strălucitoare și impozante. Făcând plecăciuni din mers, Hanbei ocoli și se urcă pe verandă, unde introduse o singură crizantemă albă într-o vază de flori tăiată dintr-o bucată de bambus. Se așeză umil lângă Hideyoshi, punând vasul de bambus în alcov. Hideyoshi înțelese: deși

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
acelei flori. — Nu mă deranjează deloc. Nici să nu te gândești, spuse el cu considerație, privindu-și îngrijorat prietenul. Hanbei, nu ți-e greu să te scoli așa din pat? Hanbei se retrase la mică distanță și mai făcu o plecăciune adâncă. Dar, cu toate formalismele, fericirea de a-l revedea pe Hideyoshi i se citea pe față. — Vă rog să nu vă îngrijorați, începu el. În ultimele câteva zile a fost frig, așa că am avut grijă să stau în casă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
ceea ce avea de spus, își anunță plecarea și ieși. Când ajunse pe verandă, trecu pe lângă o femeie care aducea o tavă de pe care se înălța mirosul pătrunzător al unei fierturi medicinale. Femeia puse repede jos tava pentru a face o plecăciune în fața musafirului. Nobumori o inspectă îndelung, de la mâinile albe care atingeau podelele de lemn ale verandei până la ceafă, și în cele din urmă spuse: — Se pare că ne-am mai întâlnit. A, da, așa este. Când am fost invitat de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
iar Kanbei, Hanbei și Hideyoshi se așezaseră împreună, discutând despre trecut și prezent, în timp ce priveau luna. Oyu dădu la o parte ramurile tufișurilor, căutând câteva flori pe care să le pună pe mormânt. Apoi, se întoarse spre moviliță, făcând o plecăciune lângă Hideyoshi. Nu-i mai curgeau lacrimile. Acolo, în vârful dealului, ierburile și copacii toamnei târzii demonstrau că o asemenea stare era un principiu firesc al universului. După toamnă vine iarna, după iarnă, primăvara - iar în natură nu există nici

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
care-l ținuseră pe copil în cârca lui și îl lăsă jos. — Câți ani are? — Doar șapte. Probabil că servitorul îl îngrijea pe copil, de câtva timp, ca păzitor; îi răspunse lui Kanbei ștergându-și ochii de lacrimi, făcu o plecăciune și se retrase iarăși. — Numele lui? întrebă Kanbei, iar de astă dată răspunse tatăl băiatului: — Se numește Iwanosuke. Mama lui a decedat deja, iar tatăl va muri și el, curând. Senior Kanbei, vă însărcinez să vă ocupați de viitorul acestui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
și coborî privirea. Nobunaga nu era sigur dacă-l cunoștea sau nu. — Cine e acest Ieronim? întrebă el. Al cui fiu este? Preotul îi vorbi sever elevului: — Ridică-te în picioare, Ieronim. Răspunde-i Domniei Sale. Ieronim se ridică, făcând o plecăciune în fața lui Nobunaga. — Eu sunt cel care a cântat la vioară mai-nainte, stăpâne. Cuvintele lui erau distincte și în ochi nu i se citea nici urmă de slugărnicie. Se putea observa că era odrasla unei familii de samurai. Nobunaga

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
săgeți și, curând, peste tot în jurul lor se înfigeau săgeți în pământ. Din depărtare se auzeau ecouri de împușcături. — Au venit! — Pregtiți-vă, doamne! Războinicii se ridicară toți odată. Katsuyori își privi fiul, observându-i îndârjirea. — Ești gata? Taro făcu o plecăciune și se ridică, răspunzând: — Sunt gata să mor aici, lângă dumneata. Atunci, ne luăm rămas bun. În timp ce tatăl și fiul păreau gata să se repeadă asupra inamicului, soția lui Katsuyori îi strigă din spate bărbatului ei: — Voi pleca înaintea voastră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
aș dori să-i înalț o rugăciune zeului patron, apoi voi vizita Capela Atago, cât timp mai e puțină lumină. Capelanul îl conduse pe o cărare măturată cu grijă. Urcă scara altarului exterior și aprinse lumânările sacre. Mitsuhide făcu o plecăciune adâncă și stătu câtva timp în rugăciune. De trei ori, preotul trecu o ramură din copacul sacru peste capul lui Mitsuhide, după care îi oferi o ceașcă de lut cu sake sfințit. — Am auzit că acest altar e închinat zeului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
spulberă dintr-o dată. — Stăpâne? — Cine-i acolo? întrebă Hideyoshi. — Ishida Sakichi, stăpâne. Sakichi cel scund de statură înaintă din umbra ușii culisante, spre camera alăturată. Venind în mijlocul covorului tatami, se întoarse către lampa din sala de conferință și făcu o plecăciune, lipindu-și palmele de podea. — Sakichi, dă fuga la tabăra lui Kanbei. Spune-i că am de vorbit cu el imediat. Repede! Dacă situația i-o permitea, lui Hideyoshi i-ar fi venit să plângă în hohote. Îl servise pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
Mosuke, cu pavilionul ei roșu fluturând în vânt, să o abordeze. Apa era liniștită. Munții înconjurători erau împăcați. Nu se auzea decât vâsla bărcii care se apropia. Muneharu se întoarse spre tabăra clanului Mori, de pe Muntele Iwasaki, și făcu o plecăciune. Mulțumea, în inima lui, pentru numeroșii ani de patronaj de care beneficiase. În timp ce privea drapelele stăpânului său, ochii i se umplură de lacrimi. — În această barcă este generalul apărător al Castelului Takamatsu, Shimizu Muneharu? întrebă Mosuke. Întocmai cum spuneți, răspunse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
în fața nimănui. Și nu voi ezita față de nimeni în dorința mea de a conduce avangarda în această bătălie. Ordinul trebuie să mi se dea mie, Nakagaba Sebei. Sebei insista ca Hideyoshi să-i acorde lui onoarea, dar și Ukon făcea plecăciuni și îl privea așteptând să primească ordinul. Hideyoshi, așezat pe scaunul de campanie, luă hotărârea cu autoritatea unui comandant suprem. Amândoi ați vorbit bine, prin urmere fiind de la sine înțeles că se cade ca Sebei să preia o linie a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
Nobuo păru aproape surprins de gestul deliberat al lui Hideyoshi și se întoarse în direcția aceea, grăbit, în genunchi. Era un om slab din fire, iar expresia lui alarmată părea aproape vrednică de milă. Privind spre Samboshi, Nobuo făcu o plecăciune reverențioasă. De fapt, era chiar prea politicos. Nu tânărul senior dădu din cap a aprobare, ci Hideyoshi. Samboshi era un copil năzuros și răsfățat dar, din cine știe ce motive, când ședea pe genunchii lui Hideyoshi, stătea cuminte ca o păpușică. Când

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
altul? — Auzi, auzi, replică Hideyoshi, râzând. — De ce râzi? Găsești că e comic, Hideyoshi? Nu mă îndoiesc că ți-ai făcut planul viclean de a-l ține în brațe pe Seniorul Samboshi ca ornament pentru propria-ți făptură neînsemnată, ca să primești plecăciunile familiei Oda și ale generalilor săi. Da, asta e. Și dacă aș fi fost prezent, aș fi avut plăcerea să-ți zbor capul de pe umeri. Seniorul Katsuie și distinșii oaspeți aci de față sunt atât de bine crescuți, încât încep

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
de urechi. Nu reacționa la nimic din ceea ce auzi, apoi du-te ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. — Înțeleg, stăpâne. Bătrânul luptător stătea îndoit din mijloc ca un crevete, dar nu lăsa un moment spada din mână. Făcând o plecăciune înainte de a se ridica, își răsuci trupul ca și cum armura ar fi fost prea grea pentru el și plecă târșindu-și picioarele. Aproape toți oamenii din templu se aliniaseră deja pe drum, în fața porții. Fiecare batalion, identificat prin drapel, era împărțit la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
membrii statului său major îl priviră bănuitori pe tânăr. Se așteptaseră la o bătălie, iar emoția și anticiparea luptei li se înălțaseră până la cer. Iar acum, în mijlocul lăncilor lor și al fitilelor aprinse, tânărul acela elegant descăleca grațios, cu o plecăciune politicoasă. — Pajul Seniorului Hidekatsu? Habar n-am ce însemnează asta, dar aduceți-l aici, ordonă Katsuie. Să stăm de vorbă cu el. Katsuie coborâse pe iarba de la marginea drumului și stătea în umbra unor copaci. Instalându-și scăunelul de campanie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]