5,205 matches
-
prin asocierea unor sensuri opuse - tăcere/sunet („și-mi place-n urechi tăcerea cum scârțâie” (Romanță, III), auz/tăcere - „Tăcerea se aude cum s-a spălat cu apă” (Sinaia, IV), sau personifică - „Tăcerea doarme cu genunchii-n gură -/ cu mâna pleoapă s-a trezit -/ a spintecat-o trenul, ori îi pare/ că sângele din jur e învechit?” (Un tren de marfă), ori extinde simbolul într-un spațiu apropiat (casa) însoțit de elemente expresioniste - „În casa de tăcere cu iederi și urzici
Note despre expresionismul poetic al lui B. Fundoianu by Alexandru Ruja () [Corola-journal/Journalistic/3900_a_5225]
-
căutarea unei ținte legendare: Râul Săgeții, purificator, care ar fi putut să-l salveze de suferințele Marii Roți. Atmosfera întâlnirii celor doi amintește, oarecum, poveștile orientale de înțelepciune animalieră: „Bău și rămase neclintită: o cobra mare, cu ochi nemișcați, fără pleoape. - N-am băț, n-am băț! zise Kim. O să fac rost de unul și-o să-i frâng spinarea! - De ce? Și șarpele e pe Roată, la fel ca noi - urcând sau coborând în viața asta - foarte departe de izbăvire. Mult rău
Kim și Gora by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/3927_a_5252]
-
Am capul gol de gînduri și trăiesc pentru prima dată sentimentul că sînt un om rătăcit în timp. Umblu prin cameră ca un leopard jigărit într-o cușcă. Descopăr că mi-a amorțit un picior, că mi se zbate o pleoapă. De cîte ori îmi arunc ochii pe geam, mușchii gîtului mi se încordează inexplicabil. Acoperișuri roșii și fum. Cer și copaci scheletici, bătrîni. Zăpadă și soare. Noi doi îmbrățișați într-o zi de duminică, aplecați peste apa mîloasă a Dîmboviței
Femei albastre by Gheorghe Crăciun () [Corola-journal/Journalistic/4336_a_5661]
-
o fi rupt? N-are im portanță, e doar tricoul în care dorm. Îmi fac curaj, dau plapuma la o parte cu totul și o îngrămădesc cu picioarele la capătul patului. N-am curaj să deschid ochii, chiar dacă întunericul de sub pleoape s-a mai diluat. Îmi apăs globii oculari și mă bucur de formele colorate apărute brusc în fața mea. Deschid ochii încet, ceața se împrăștie doar dintr-unul. Îmi curăț urdorile, mă așez pe marginea patului și îmi cufund fața în
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
clipocesc în înaltul cerului. Vecinii trag înapoi obloanele. Macii își curăță ultimele semințe. Și iubita îmi linge stropii de transpirație de pe gât. Se anunță o toamnă liniștită. Așteaptă să adorm ca să-mi poată șopti la ureche: Tu ești Alpha Male. Pleoapele mi se deschid și pupilele mi se dilată ca într-un film prost cu vârcolaci. Te-ai împerecheat cu femela lor Alfa. Asta te face masculul Alfa. Acum nu se vor mai lua de tine și nici nu se vor
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
zâmbește. Ai grijă de tine, să fii mai deșteaptă ca maică-ta și ca tac-tu. Nu te mărita încă, scrie, iar pe noi iartă-ne. Beau apă și caut cu palma picioarele mătușii. Mă mângâie pe gânduri cu singura pleoapă funcțională și tace. O să mai trec pe aici doar în cealaltă viață, cea în care o să am o pereche de aripi în plus, să i le dau să zboare, să plece din lumea în care pământul e un cearșaf plin
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
spinarea și să-și tragă răsuflarea. Lui, ce-i pasă? Lor, ce le pasă? Înfruntă primejdia în față zilnic, dar cel puțin... Își frecă cu monturile mâinilor, îndelung, fața jilavă de sudoare. Ochii o usturau. Parcă avea nisip fierbinte sub pleoape. Gura-i era uscată, buzele arse. Simțea înțepături mici urzicându-i pielea pe spate. Sângele îi zvâcnea în tâmple. Îi vâjâiau urechile. Lângă ea, bătrâna făcea același lucru, dar mai spornic. Se târa aproape în genunchi și-nainta pe nesimțite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
-i vederea. Zări, ca printr-o sticlă topită, un om venind spre ele. Venea sau se-ndepărta, sau stătea pe loc, nu se-nțelegea, pentru că era departe, și ce-o tulbură dintr-o dată... Dumnezeule! Coborî mâinile, înălță gâtul, și prin pleoapele întredeschise privi roată-mprejur zarea și-și dădu seama, cu-o înfiorare rece, aproape de spaimă, că erau singure în tot cuprinsul. Câmpul întreg și lumea întreagă se scufundau sub ochii ei de ani de zile în fum și-n moarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
nu mai horcăia. Pieptul, uscat, cu coastele ieșite se cutremura în răstimpuri. Mâinile i se strângeau convulsiv de brațul bătrânei, dar se liniștea pe-ncetul, spaima care-i golba ochii slăbea, se-ndepărta, și omul, la un moment dat, închise pleoapele, gemând, apoi și le deschise și se uită lung la bătrână. Să stau eu până se termină războiul? Închipuiți-vă când se va termina războiul, când abia începe cu America și cu Anglia! Salvați-mă! șopti rănitul și-o licărire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
Pregătiți-vă să săriți! Vă deschid ușa! Izbi ștanga-n acoperișul vagonului, apoi se târî pe coate și genunchi cu senzația ascuțită, care-l înnebunea, că arcadele podului vin peste el, să-i trăsnească fruntea. Se prăvăli moale, amețit. Sub pleoape-i săreau așchii de metal ca de la un polizor. Din vagon meșterul strigă ceva, dar nu putea înțelege. Vocile se îngrămădeau și se-nmulțeau, silindu-se în fierbințeala momentului să se cațere unele peste altele. Timpul se-nvolbura cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
liniștea și ferecând-o în zale de fier, apoi câte-o frântură de mormăituri ursești; mugete slabe, cârâituri, țipete răzlețe, chemări scurte, înăbușite-n foșnetul mătăsos al ninsorii și gemetele și urletele de la nuntirea Tudorei. Închise ochii, amețită, apăsându-și pleoapele cu degetele înghețate și respiră prelung, ca în somn. Aproape, în marginea poienii, zări, dominând întreaga perspectivă, stâlpul de înaltă tensiune care conecta orașul din apropiere la circuitul național și care-i strângea inima dureros ori de câte ori trecea pe lângă el, amintindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
asupra organismului în general și asupra pielii în special. Efectele benefice se referă la formarea vitaminei D, fixarea calciului, creșterea imunității, stimularea metabolismului și pigmentarea epidermei, iar cele patogene cuprind eritemul stratului de piele până la formarea de beșici, inflamații ale pleoapelor și conjunctivei, leziuni pe retină și cataractă, declanșarea unor procese cancerigene, producerea insolației, agravarea afecțiunilor cerebrale și cardiovasculare. Prin urmare, lipsa expunerii la Soare determină apariția maladiilor infecțioase și a rahitismul iar expunerea îndelungată la Soare este de natură să
România : patrimoniu turistic by Viorel Rîmboi () [Corola-publishinghouse/Administrative/91702_a_93090]
-
Elogiul ipocriziei, Carmelia Leonte întărește, cu argumente solide, ideea genezei reciproce a teatrului și poeziei: spaima de lucruri (de recuzită, în teatru), cabotinismul și conștiința damnării ca o cale spre poezie, raporturile tensionale între expansiunea și claustrarea ființei, între "adăpostul pleoapei" și "exteriorul mecanic", mișcarea centripetă și centrifugală, vertical și orizontal, oglindă și fereastră sprijină ipoteza complementarității, a "slujirii" poetului de către actor, posibilă prin mișcarea de interiorizare "caracteristică oricărui poet, dar care capătă dimensiuni dramatice când acesta este dublat de un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
forme, forme perisabile, grotești, iluzorii, pentru ca apoi să se dezică de ele, în căutarea durabilului și a siguranței. O gândire poetică tributară metaforismului romantic, de care în același timp se dezice prin parodie, face ușor sesizabilă evoluția sensibilității din adăpostul pleoapei spre exteriorul mecanic, din miezul luminii spre întunericul sumbru: Ochii în flăcări stăteau mărturie că încă nu-s mort (A fost un mister) Înecatul a cuprins marea în brațe. (Jaf) Între extremele care se ating ale dorinței de a fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
după ce tabloul și-a epuizat forța, după ce lumea și-a consumat strălucirea. Ce-i rămâne mimului să facă? Să mimeze, desigur, cu toate că instrumentul ales este foarte fragil și timpul se scurge foarte repede. Somnul, lenea echivalează cu o închidere a pleoapei, cu o conservare de sine. Câștigă nu poezia, nu talentul, ci instinctul de conservare. Aceste tendințe au trecut din poezie în viața de zi cu zi, după cum notează unii contemporani: "Era un rătăcit în lumea asta. Întâlnirea cu el îți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
nu eliberează, ci pecetluiește, cu și mai multe lacăte, această închisoare: Am auzit despre unii care înțepenesc așa, în mijlocul unui proces, în cumpăna unei fraze; cineva le-a pus un lacăt la gură, altcineva le-a tras peste ochi obloanele pleoapelor grele. Și cu asta, basta. (Râsul tăcut) Dar dincolo de trupul care simula, în haine de seară, o anumită modernitate, de mâna care iscălea, cu o inocență de vierme, atâtea contracte sociale, mut, închis în propria mea ocnă, sufeream. (Meridian) Însăși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
furtuna și largul, malul abrupt și catargul chemând întâmplarea lacrima și marea. Legenda cu versul ei mut nu te mai aștepta grăbită ca la început, să-ți mai povestească de vârsta ei firească. Se miruie iubirea, lacrima se subție sub pleoapa vineție. Trează, mai lasă să intre cenușa de oseminte. Scâncește ca o fiară lumina de afară, se apleacă de spinare în ușă la intrare. O! Fragedă făptură oricât ai fi de pură în prag o să rămâi la râsul dintâi... Vechea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
sub clopotul greu de aramă. Stare în timpuri căzute simultan peste noi în salt, înalt acoperă talerul amiezii liniștit și lucid! Fără dimineață, fără noaptea de jar, rămâne doar gustul amar. Intrăm față-n față, distant, fără mângâieri. Fără ochi, pleoape părăsite stau demult amorțite. Vidul s-a înnegrit, e drept simt o apăsare asurzitoare în piept. * * * Trebuie să fii bătrân să te gândești la moarte; cei tineri nu au timp, ei trec mereu mai departe, pentru ei, ea nu există
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
odată cu lichidul rece, imaginea ochilor mari și neguroși... Și tot cu ochii închiși se ridică și scoase un fel de oftat aparte, cum nu mai oftase niciodată, de parcă toată tristețea omenească s-ar fi întîlnit atunci în el... Cînd deschise pleoapele și se trezi singur în decorul fantastic al pădurii, căpătă deodată convingerea că a devenit alt om. Îi venea și să rîdă și să plîngă, să strige ori să cînte... nu mai știa nici el singur ce-ar vrea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
la spate și ochii în pămînt, de parcă s-ar fi dus la eșafod. Departe, în fața lui, se puteau vedea alergînd cît puteau de repede Ilinca și Nuțu... Iar norul de la asfințit se făcuse mai mare și mai rotund, aidoma unei pleoape trase pe un ochi ce nu vrea să se mai deschidă. Unde se vede că încă mai sînt cazuri în lumea asta cînd unii trudesc din greu, iar alții trag foloasele D e data asta, noua expediție de la Peștera Liliecilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
dă, în fiecare lună, o nouă sferă perfectă de lumini roz-gălbui, desprinsă din șiragul care-i înconjoară mijlocul. Oare ce va face când se vor termina? Musa așteaptă cu interes rezolvarea ecuației. Între timp, închide ochii. Și tu îi închizi. Pleoapa cade cu foșnet, acoperă pupila. Catifea grea ca de cortină. — Ce citești? Și-i spui de femeia din carte. De Musa cel care în spatele urechii stângi își numără deja primele fire albe, de mortul de la Guadalete, de pe degetul căruia unul
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
în care clocoteau ardei iuți și boabe de cacao zgrunțuroase și par fumate obraznic. În noaptea aceea, se visase pe un vapor care-l ducea departe, spre țărmuri încărcate de o savoare proaspătă, subtilă și, totuși, perceptibilă chiar și după ce pleoapele i se dezlipiseră dureros despărțite de vis de sforăitul lui François. Se întorsese după două zile, parcă întinerit, cu un apetit sănătos și câteva idei bune de desert. O găsise pe Dominique în bucătărie. Cocea cartofi. Avea ochii roșii de
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
umbrelor ce-i vesteau sfârșitul. Ascuțit, durerea își făcea loc printre gânduri, amorțindu-le brusc, năclăindu-le purulent. Din când în când, degetele îi zburau necontrolat în aer, în încercarea disperată de a-și atinge obrazul. Nu știa dacă, sub pleoapele umflate, ochii ei dormitau sau fuseseră smulși din orbite, nu putea ști. Nici dacă nu cumva îi tăiaseră nasul sau limba sau, pur și simplu, îi crestaseră chipul din tâmplă în tâmplă, cum făceau adesea maurii cu femeile păcătoase, hulindu
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
important. Eueueueueueueu... David se ghemuiește lângă mine și nu-l mângâi. Mă străduiesc să nu mă uit la el. Să nu cumva să zăresc vreo lacrimă care să mărească volumul până la explozie. O orchestră întreagă mi s-a mutat în spatele pleoapelor și acum cântă mai tare, mai tare, și mai tare. Suficient de tare cât să nu mai vreau să-l aud și pe David. Să-l văd. Să-l ating. Altfel spus, îl abandonez. Dispar în preria mea. Mă las
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
căpătâiul oaselor strivite, ținute laolaltă de pielea mereu unsă cu pomezi aduse din Egipt. Genele ei sunt lungi. Atât de lungi... Nu le văzuse până acum. Mereu umede, mereu fremătătoare, ca antenele unui fluture. Isabel? Zbaterea se întețește, dar nu, pleoapele nu se deschid. Culoarea ochilor din spatele lor îi rămâne incertă... Albaștri sau verzi? Sau, poate, cenușii? Și din nou îi dezmiardă fruntea, îi atinge delicat brațul stâng, care se ridică din ce în ce mai rar, din nou trimite după doctori, pentru că nu, nu
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]