1,400 matches
-
ne apropiem de graniță, ne apropiem de țară nimănui. Dincolo de golfuri În urma noastră sute de trupuri goale Întinse cu indiferența cadavrelor la morgă după un cutremur. Picioare mușchiloase, zvelte, groase, flasce, infirme. SÎni rotunzi, alungiți, impertinenți, triști, umili. Sfîrcuri palide plictisite, Întărîtate, negre, roșii ca moțul curcanului cafenii, ca lobul unei urechi de copil malaez. Păr blond, păr negru, arămiu În unghiul interior al coapselor. Membre bărbătești agresive, aprinse, blazate, modeste, nici cît un deget de mănușă, senzaționale, ofensive, Înfricoșătoare ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
îmi dădeam seama dacă era neprietenoasă sau doar retrasă. —Ai vreun plan pentru seara asta? am întrebat încercând să fac conversație. —Prietenul meu vine aici și mergem împreună cu niște prieteni de-ai lui să cinăm, a spus părând mai degrabă plictisită. într-un local scump pe care nu mi-l permit, bineînțeles. De ce nu îi propui să mergeți undeva mai ieftin? — A, n-aș putea, vreau să spun... ei decid. A deschis încă o sticlă. —Și Johnny mă va controla să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
care fusese lovită de o mașină. A zburat destul de sus, mașina i-a prins piciorul și a propulsat-o în rotire, cu părul ei roșcat zburând liber, cu fusta roșie din mătase fluturând, ca o păpușă învârtită de un copil plictisit. Când a aterizat, era tot ca o păpușă, cu picioarele desfăcute în fața ei, cu mâinile la spate, în mijlocul drumului. Pentru o secundă fața ei s-a făcut albă ca de porțelan, ca și când în orice moment putea să i se desprindă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
acasă. Unde mai pui că îmi uitasem și telefonul acasă! mai adăugă el, astfel încât să nu-l audă nevastă-sa. Printre hodorogelile de cratițe și zgomotul apei de la robinet, răzbăteau până la ei bodogănelile Mariei din bucătărie. Pop dădu din mână plictisit, făcând din ochi către Cristian: Mai pleci undeva? Dacă nu, adăugă el văzând că acesta clatină din cap, hai să cinstim un păhărel în cinstea lui ficioru-tău! Toma nu avea chef de pălinca lui Pop dar nici nu putea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
fierbinte. Căldura de afară nu pătrundea în sala agenților de la secția de poliție. Ferestrele larg deschise dădeau spre nord, în curtea din spatele imobilului. Copacii înalți umbreau clădirea, asigurând o răcoare plăcută. Doi polițiști în uniformă erau așezați la birouri, răsfoind plictisiți dosarele din fața lor. Ușa se deschise brusc și în încăpere intră repede agentul Vasilică Pohoață. Se îndreptă repede spre biroul său și se rostogoli pe scaun. Deschise sertarul și scoase un vraf de hârtii pe care le trânti cu zgomot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
mi recomanzi? Avem o bere neagră excelentă. Nu-mi place berea neagră! spuse Cristi. Atunci una blondă cu guler generos? În regulă, ridică Toma din umeri, numai grăbește-te te rog! Să fie un Heineken? Să fie! dădu din mână plictisit Cristi. Vine băiatul! spuse aproape țipând chelnerul și dispăru după perdeaua de mărgele ce atârna deasupra unei uși ascunse în zidul clădirii. Era transpirat și acum, răcoarea plăcută din grădină îi provoca o senzație de frig. Băgă mâna în buzunar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
din când în când, câte un ciripit de pasăre. Așezați pe bușteanul prăbușit, Cristi și Vasilică Pohoață fumau în tăcere. Permiteți să spun ceva? întrebă la un moment dat Vasilică. Dacă ai de spus ceva, dă-i drumul! spuse Cristi plictisit. Nu te mai formaliza atâta, agent! Nu se cade, domnule inspector, răspunse Pohoață. Am înțeles, să trăiți! adăugă el repede văzând privirea pe care i-o aruncase Toma. Dar vorbește odată, omule! îl îndemnă Cristi văzând că Pohoață încă se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
repede de el și să plece de acolo. Numai că Pohoață era de altă părere. Să știți, spuse el apropiindu-se repede de Cristi, că sunt aproape gata cu lista. Vă aruncați puțin privirea pe ea? Care listă? întrebă Toma plictisit. Își amintea perfect despre ce listă vorbea agentul dar nu voia să se întindă la vorbă. Lista lui Sherlock, șopti conspirativ Pohoață. Misiunea pe care mi-o încredințarăți alaltăieri, în pădure. Păi, e gata? speră Toma din tot sufletul la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
și, ceea ce e și mai grav, a început să nu se mai poată stăpâni. Dacă nu îl descoperim mai repede, de acum încolo crimele se vor înmulți peste măsură. Ți-am spus că e polițist! interveni Ileana. Da, spuse Calistrat plictisit, mi-ai spus. No, băiete, lucrurile nu sunt atât de simple. Văd că te frămânți peste poate să afli cine-i criminalul. Nu te mai zbuciuma, știm cine îi. Incredibil! exclamă Toma. Cine e? No, îți mai spun odată că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
altceva. Se va năpusti după noi, ori de câte ori va crede că are cea mai mică posibilitate să ne găbjească. Asta vom face în fiecare noapte? Adică ne vom juca de-a v-ați ascunselea cu ea pe toate coclaurile? întrebă inspectorul plictisit. Atâta timp cât bestia iese la vânătoare, păzitorii trebuie să o împiedice să ucidă. Nu-i obligatoriu dar rostul nostru ăsta este, s-o închidem cât mai repede înapoi în bârlog. Și unde mă rog ai fost săptămânile trecute? No, de acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
pe pământ, așteptând febril să simtă tremurul ușor care preceda ieșirea bestiei din bârlog. În fiecare seară va trebui să venim aici? întrebase Cristian la un moment dat. Numai dacă vrem să ținem vâlva sub control, îi răspun sese bătrânul plictisit, fără să-l privească. Putem să n-o facem, însă atunci bestia va pleca de una singură iar noi va trebui să umblăm bezmetici după ea ca s-o găsim. Atât, în rest nu mai scosese o vorbă. Nici Toma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
treabă, vreau să terminăm odată cu toată povestea asta! Boris Godunov nu răspunse, îl privea tăcut, fără să se miște din loc. Vlad se așezase din nou în spatele biroului, deschizând agenda lui cu coperți negre. Ce mai e acum? întrebă el plictisit, ridicându-și agasat privirea spre el. Care parte din "dă-i drumul la treabă" n-ai înțeles-o? Dacă era un animal, unde a stat până acum? întrebă el încet. Ei, poftim! Asta te frământă pe tine? În pădure, unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
e inuman. Dă-i drumul la treabă, îmi place planul tău! rosti el apoi repede, întinzându-i schițele lui Godunov, în timp ce rânjea satisfăcut. Știi, mă gândeam... Ei, vezi că de acum începi să mă obosești, îl întrerupse șeful, dintr-o dată plictisit, ți-am spus să dai drumul la treabă. Ce vrei mai mult? Hai, lasă-mă să mă odihnesc, mai e o oră de întuneric și vreau să dorm, îl expedie el cu un semn din mână. Godunov lăsă capul în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
se sfiește câtuși de puțin să-și mărturisească păcatul? N-aveam pic de experiență, întrucât propria mea atitudine în astfel de situații fusese întotdeauna să neg totul. — Ei, mai e ceva? m-a întrebat Strickland. Am încercat aă mă arăt plictisit și dispreșuitor: Păi, dacă recunoașteți asta, nu pare să mai fie mare lucru de spus. — Nici eu nu cred să fie. Simțeam că nu-mi îndeplinesc misiunea cu cine știe ce abilitate. Ba chiar mă simțeam ca înțepat cu urzici. — Dă-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
o armură de dragoste și de hârtie, în tranșee, când urma să fie dat asaltul și toată viața îi trecea deodată prin fața ochilor ca un manej al schimonoselilor. Nu voi ști niciodată dacă nu parcurgea aceste scrisori cu un aer plictisit sau râzând, după care le mototolea și le arunca într-o baltă cu noroi. Ultima scrisoare, ultima pagină din carnet era datată 3 august 1915. Era o scrisoare scurtă, în care își exprima dragostea în cuvinte simple și în care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
fotografie, pentru ca cercul să se închidă. Simțeam că înnebunesc. Am închis carnetul. Mă durea prea tare capul. Prea multe gânduri. Prea multe furtuni. Și toate astea din cauza a trei fotografii micuțe, lipite una lângă alta de către un bătrân singur și plictisit. Am fost pe punctul de a le arde pe toate. Dar nu am făcut-o. Obișnuința meseriei. Probele nu se distrug. Dar probe pentru ce? Că nu știm să-i privim pe cei vii? Că niciunul din noi nu a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
ciment, var, ferestre scoase din perete pentru că se pun termopane, muncitorii, nu prea grăbiți, le mișcă dintr-un loc în altul, Nicu Ciot, maistrul lor, dar și angajatul firmei pe care și-o făcuse doamna Loredana, mai trece de ici-colo plictisit, părul lui negru, cârlionțat, îi cade într-un mod absolut indian în ochi, așa văzuse el prin filmele indiene care începuseră să se dea iarăși la televiziuni, și care filme făceau la mulțime, popor, oșteni, un rating deloc de mirare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
Tom și Amory au făcut o experiență: și-au recitat poeziile proprii și pe cele ale lordului Dunsany pe muzică obținută de la gramofonul lui Kerry. — Psalmodiază! a strigat Tom. Nu declama! Psalmodiază! Amory, care interpreta, și-a asumat o mină plictisită, pretextând că avea nevoie de un disc cu mai puțină muzică de pian. La care Kerry s-a tăvălit pe podea, Înăbușindu-și râsul. — Pune Inimi și flori! a urlat el. Of, Doamne, Doamne, simt că nasc niște pisoi. Oprește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
autobuzele sale Îndrăgite. - Și de ce n-ai fi plictisit, mă rog? l-a Întrebat Tom, căscând. Nu-i asta predispoziția normală a unui tânăr de vârsta și condiția ta? - Ba da, a răspuns gânditor Amory. Dar sunt mai mult decât plictisit. Sunt plin de neastâmpăr. - De la dragoste și de la război ți se trage. - Păi, a chibzuit Amory, nu sunt sigur că războiul propriu-zis a avut cine știe ce efect asupra vreunuia dintre noi, dar e sigur că a distrus vechea ambianță și, Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
nu numai aparent, ci chiar perfect sănătoasă, acestă fetiță pare să nu prezinte obișnuitul tranzit... mă rog, pe limba telespectatorilor dumneavoastră, pe care îi salut pe această cale, ei bine, această fetiță nu face pipi și caca! FINAL PASAJ RETRAS Plictisit, domnul Popa stinse televizorul. Roxănica era rodul unei iubiri așa cum se trăiește o dată la o mie de ani. Roxănica va fi o fată așa cum numai Contesa putea să facă. La nivel spiritual, Roxănica era copilul Contesei, de asta e atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
care are aceeași senisbilitate feminină, iar când Anna trece prin fața ei, mama îi dă, în joacă, o palmă peste fund, ceea ce o face pe Anna să clocotească de furie. Așa că tatăl și fiul se urcă - unul aici, celălalt dincolo, unul plictisit, celălalt anevoie și preocupat - în autoturismul în care pot să călătorească patru persoane (astăzi însă sunt numai două) și ies din oraș pe o șosea din nord. Ies în natură, unde se află un cunoscut local turistic în care poți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
-mi răspundeți, mă văd pus În imposibilitatea de a vă livra marfa. Ce vreți să spuneți prin „iubită“? Cineva cu care să am o relație serioasă, cu care să fiu logodit? Porcușor Își Îndreptă poziția pe scaun, cu un aer plictisit. — Ce-aș putea să vă spun? murmură el, apoi, după un moment de gândire: Marfa, vedeți dumneavoastră... Este vorba de niște pilule - cred că pot să vă vorbesc despre asta, căci, În definitiv, ea v-a trimis la mine - niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
E un loc la fel de bun ca oricare altul pentru a începe. — O să avem nevoie de un mandat pentru căutarea persoanelor dispărute. — Mai bine te-ai duce să faci rost de unul, Becker. Becker era înalt, cu ochi albaștri, mici și plictisiți, cu o fâșie subțire de păr blond, nasul ca de câine și un zâmbet batjocoritor aproape ca de maniac. Avea o expresie cinică a feței, care îi reflecta firea. În conversația de zi cu zi a lui Becker era mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
cifra de 220 de volți la care aveau dreptul. — Mai cheam-o o dată! șopti Felix S 23. — Sunt „Bourul” și chem „Sanda”, repetă emoționat Dromiket 4. — Dar ți-am răspuns o dată, dragă „Bourule”! se auzi acel glas molatec și oarecum ușor plictisit. — Ce faci acolo, „Sanda”? Sunt „Bourul”, zise Dromiket 4. — Am o pană și nu mă prea descurc, răspunse glasul molatec. — Ești singură? — Daaa. Și tu ești tot singur? Noi suntem trei, interveni în megafon comandantul Felix S 23. Suntem trei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
În a zecea zi, semnul primit era de a o urma la ora de retragere, în tăcere și la o anumită distanță. M-am conformat întocmai și mă deplasam extrem de preocupat să-mi ascund emoția printr-o alură de om plictisit și fără o țintă precisă în deplasare. Ajunsesem aproape de intrarea în blocul în care aflasem că locuiește și atenția mea era în alertă maximă. Mi-a prins bine, pentru că am observat și înțeles imediat semnul care îmi dădea de veste
DOAMNA ÎN MARO de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 333 din 29 noiembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/364570_a_365899]