671 matches
-
atestă un adânc extaz (Pentru bilanț, Bărăganul). Pravila de morală practică abandonează ironia pentru negația directă. Hula și mesianismul o plasează în descendența biblicelor profetice. Instinctul posesiv, febra puterii stârnesc vituperația și cheamă pedeapsa divină. A. opune pe a avea plinătății existențiale a lui a fi. El proslăvește bucuria gratuită, acceptarea smerită a darurilor vieții. Dragostea, familia, munca sunt temelii ale edificării omenescului. Dar, sceptic față de puterea învățăturii de a opri curgerea la întâmplare a lucrurilor, cinic uneori, ajunge în situația
ARGHEZI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285438_a_286767]
-
individualitățile născute de fantazia poetului dramatic. Ea e supusă așadar, despre partea înfățisărei sensibili, legei frumosului; asta o are comun cu sculptura și pictura. moment (? ) Însă ea dezvăluie caracterul omenesc în toată movibilitatea devenirei sale (Beweglichkeit seines Werdens), în toată plinătatea cugetului și voinței sale. Reprezentatorul trebuie să sensibilize aceste microcosm cu o claritate atât de diafană încît să vedem totodată dinainte-ne izvoarele simțirei și a acțiunei și flucțiunile felurite (mannigfaltig) în cari degeneră izvoarele, și să simțim împreună cu el
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
o poate naște cea mai spiritualistă din arți, cu puterea unei (întîmplări) esperienți nemijlocite, de-a-i împrumuta aparința unei întîmplări ce irumpe cu putere victorioasă, irezistibilă care, deși ne-nlănțuie de realitate ne discatenează totuși cu desăvârșire de ea. Această plinătate de viață nemijlocită ce-o dezvoltă artistul dramatic înaintea spectatorului îi asigură de aceea artistului, legat de îngustimea prezintelui, de momentul fugace al creării, îi asigură admirațiunea plină de esaltare a mulțimelor impresionate de el. Avizat la victoria momentană asupra
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
face obiectivă, de obiect, întreaga figură dramatică, cătând d-a o coprinde din toate părțile în conștiința sa. Asta s-ar întîmpla însă numai atuncea când el, în reprezintarea sa, n-ar mai putea primi îndărăt în intuițiunea sa nemijlocită plinătatea obiectului în care el s-a presupus a trăi și nu l-a mai putut elibera ca pe-un întreg organic. Prin facultatea aceasta, criteriul a toata artea, el aparține treptei noastre a treia, deși l-o fi condus înțelegerea
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
deplină a vieței nemijlocite, asemenea celor ce reprezintă direcțiunea prima, cad[e] în pericolul de-a nu putea lucra cu puterea unei forțe naturale care silește; pe de alta parte [cade] iar în pericolul de-a ridica adevărul natural, prin plinătatea detaliilor, asupra cărora el se întinde cu îngrijirea cea mai subtilă, asupra idealității. Această a doua direcțiune indicată de noi a stadiului nostru al treilea, direcțiune a cărei tărie și pericole le-am dezvoltat, a fost reprezintată prin actori germani
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
putință numai într-atîta întru cât conlucră ca factor creatoriu și intuițiunea nemijlocită. Marii actori tragici ai francezilor vor rătăci, din contra, în conformitate cu spiritul poeziei lor dramatice, în direcțiunea unei idealități abstracte oarecare și vor cădea în pericolul de-a sacrifica plinătatea vieței prin unilateralitatea patosului și de-a-năduși astfel adevărul natural. Căci geniul lui Talma - daca e să judecăm după impresiunea cea mare ce-a esersat-o asupra unor naturi cu totul germane - geniul lui Talma a zbucnit asupra spiritului națiunei sale
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
să judecăm după impresiunea cea mare ce-a esersat-o asupra unor naturi cu totul germane - geniul lui Talma a zbucnit asupra spiritului națiunei sale, căci a pus în patosul cel abstract și unilateral a caracterelor din vechea tragedie franceză o plinătate de espresiunea cea mai vie, care apoi le Toți cunoscatorii sânt uniți într-asta că în jocul lui Iffland nimica nu era lăsat nemijlocirei. Pretutindenea manifesta conștiința cea mai dezvoltată, prin care pătrundea până în nuanțele cele mai fine ale caracterului
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
în pronunție cu-atît mai clar pătrunde și însemnătatea lor la urechea noastră. Astfel u servește cu preferință la simțământul celor întunecoase și îngrozitoare, o trezește mai mult intuițiunea a ce e solemn, sărbătoresc și măreț, a intuițiunea clarități și a plinătății curate, e a deșertăciunei relative și a lipsei de fond, i trezește intuițiunea celor (împungătoare, tăietoare) ascuțite si vehemente. Noi abia am putea observa cumcă aceste vocale esprimă numai un analogon a acestor intuițiuni. Însă, dacă luăm sama la impresiunea
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
simțirei celei mai fericite, căreia universul i s-a personificat în bărbatul ei. Aicea actrița are de-a ne descoperi pe Iulia beată de poezia amorului, însă liberă de orce sentimentalitate puerilă, pe Iulia ce se trezește poetă prin această plinătate a vieții ei. E un moment a esistenței pline, sătule - esistența care nici cugetă cât de aproape e fulgerul ce are s-o lovească. Aceste epoce ale vieții interne pe cari le-am indicat reprezentațiunea dramatică are de-a le determina
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
dispozițiunea sufletească, care rezultă din suma tuturor împrejurărilor. În despărțirea întîia, care - am consacrat-o formărei (culturei) vorbirei, am dezvoltat ființa accentului logic și simbolic. Cel întîi aduce urechei sensul gramatic cu toate privințele sale, al doilea inspiră tonului și plinătatea conținutului spiritual, care e cuprins în noțiunea vorbei, așa încît auzitorul deodată cu sunetul primește și intuițiunea obiectului. Accentul logic - subordonat celui simbolic. Amândouă spețiile de accente au aparținut părții întîia, care are de obiect cultivarea și formarea vorbirei dramatice
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
în Cel Viu, care nu moare!” (GG) Huwa al-′ayy l" ill"ha ’ill" Huwa (40, 65/67): „El este cel viu, nu este Dumnezeu afară de El”. (SOI) În opoziție cu idolii sau zeii care nu există, All"h posedă plinătatea existenței (pe care o și dăruiește fapturilor 77), iar în opoziție cu lumea creată, care este perisabila, El este „Cel Viu” prin excelență. Semnificații de bază: existent prin sine, viu. 2.1.2.3. al-Qayyóm: SOI „Cel Veșnic”; ASM „Veșnicul
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
ori în Coran, de șapte ori în asociere cu (al-)‘Azz și o dată cu šadd al-‘iq"b. Majoritatea exegeților îl consideră un echivalent al lui q"dir; unii socotesc că are un sens intensiv: este Cel care are plinătatea puterii, definit și de expresia l" quwwata ’ill" bi All"h (18, 39): „Nu este putere decât în Dumnezeu.” În contextul parabolei celor două grădini (18, 32-44), „puterea” este în sens de „stăpânire”. La v. 51, 58 întâlnim expresia sinonima
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
nu cunoaște așa ceva; alții văd în acest plural „urma unei concepții semitice comune care percepe dumnezeirea că pe o pluralitate de forțe”172. Alții, în sfârșit, îl consideră un plurale amplitudinis: Elohim îi include pe toți zeii, în el este plinătatea dumnezeirii. De aceea, este echivalent cu „dumnezeire” și în acest sens e folosit în relatarea sacerdotala** a creației: „A spus Elohim: Să facem om după chipul și asemănarea noastră” (Gen 1,26). Acest plural sugerează curtea cerească, dar concepția autorului
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
Noul Testament, primul apare doar în Fp 17,29, în cuvintele adresate de Apostolul Pavel atenienilor: „... nu trebuie să socotim că dumnezeirea (tò thežon) este asemenea aurului sau argintului...” și al doilea în Col 2,9: „În El șHristosț locuiește toată plinătatea dumnezeirii (pan tò plerÄma tQÎs theótQtos)”. Aceste texte manifestă o puternică influență greacă: atât Cartea Înțelepciunii, cât și discursul și scrisoarea lui Pavel se adresau unui public de cultură grecească. 3.2.1.1.3. (ho) kýrios: „Domnul” (toate traducerile
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
y/’Elohm ƒ"yym/ ’Elaha ƒ"yya (3.1.3.2.), respectiv ho zÄÎn/theòs ho zÄÎn (3.2.1.3.1. și 3.2.2.6.8.) Cele două semnificații ale lui al-′ayy - „Cel care posedă plinătatea existenței” și „viu, nepieritor” - sunt prezente în toate echivalentele lui biblice. După cum am văzut, traducerea cu „Cel Viu”/„Dumnezeul cel viu” este suficientă pentru a transfera, în contextele respective, întregul conținut semantic al acestor nume. 4.1.3. al-’Awwal
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
de acțiunile acesteia, atunci ea va căpăta treptat coloratura ideilor acestei gândiri: mai egoistă sau mai altruistă, mai profundă sau mai stupidă, mai virtuoasă sau mai josnică etc. Iubirea nu trebuie să fie altceva decât ceea ce este: o senzație de plinătate a trăirii, de fericire În sine, neatinsă de ambiții, de justificări sau de prejudecăți (care Încătușează). Când există, iubirea nu are nevoie de cuvinte pentru a se face cunoscută. Μ Adevărul e că sensibilitatea noastră este, de regulă, egoistă: vrând
Psihologia omului în proverbe by Tiberiu Rudică, Daniela Costea () [Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
verset cu verset, așa cum ne gândim să facem sau suntem siliți să facem cu basmul acesta - singurul care nu se încheie în chip fericit, cum s-a observat, și totuși singurul care exprimă, nu indirect ca orice basm, ci direct, plinătatea, măsura și adevărul a ceea ce se poate numi ființă. CONSTANTIN NOICA SCRIERI: Legende sau Basmele românilor. Ghicitori și proverburi, I-II, introd. B.P. Hasdeu, București, 1872-1876; Snoave sau povești populare, I-II, București, 1873-1874; ed. 2, București, 1879; Isprăvile și
ISPIRESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287627_a_288956]
-
unei surveniri - căci ființa spiritului este act1... Alteritate Există totuși, În opinia lui Humboldt, un spațiu al activității umane În care creația liberă, fruct (dacă privim dinspre artist/poet) și sursă (privind dinspre receptor) a imaginației productive, este, În ciuda (de)plinătății sale ca act liber, depășită. E vorba despre o depășire paradoxală, una pe care am fi Înclinați mai degrabă să o considerăm, teoretic, o reducție, o Înfrânare voită a creativității. Ea apare În limbaj, unde interlocutorul nu mai trebuie să
Concepte și metode în cercetarea imaginarului. Dezbaterile Phantasma by Corin Braga () [Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
necesitate ce ține acum de acea cale care le Întrece pe toate, țesătura divin-frumoasă și demonic-nebunească a Întâmplării mirabile a poeziei, strălucirii și a iubirii dulci. Firește, așezarea În discurs a acestei cunoașteri ce străbate succesiv (dar și simultan În plinătatea catharsisului frumuseții) formele acestor temporalități suferă de toate neajunsurile unei prezentări didactice, străduindu-se constant să cuprindă Într-o descriere coordonată de o perspectivă (a limbajului scriiturii acum, așa cum perspectiva renascentistă e una a limbajului proiectat de ochiul pictural umanist
Concepte și metode în cercetarea imaginarului. Dezbaterile Phantasma by Corin Braga () [Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
Dar nu este concept transcendental, este poziția pe care noi În mod tradițional o atașăm transcendenței: poziția scriiturii, ca să folosesc limbajul lui Derrida sau al lui Foucault (pentru că ele coexistă În discurs cu poziția omului, dar omul nu este niciodată plinătate umanistă sau ontologică). În scriitura lui Derrida există poziții sau efecte de scriitură pentru ceea ce noi numim concepte sau realități. Conceptele pentru Derrida și toate viziunile noastre, inclusiv cele transcendental-ontologice, sunt efecte ale scriiturii. Himenul este un efect al discursului
Concepte și metode în cercetarea imaginarului. Dezbaterile Phantasma by Corin Braga () [Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
și toate viziunile noastre, inclusiv cele transcendental-ontologice, sunt efecte ale scriiturii. Himenul este un efect al discursului, o poziție pe care noi În mod tradițional o numim a transcendentului sau a ontologicului (la Heidegger, spre exemplu), dar el nu este plinătate niciodată, nu este nici diferanța lui Derrida, definibilă numai Într-un sistem determinat de niște mișcări care au o anumită regularitate. Nicolae Turcan: E dificil să mai Înțelegi ceva dacă transcendentalul Își pierde sensul Întemeierii, al posibilului, al celui care
Concepte și metode în cercetarea imaginarului. Dezbaterile Phantasma by Corin Braga () [Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
care te schimbă și te obligă să te repoziționezi, care produce În universul și În concepția ta despre realitate mari distorsiuni), Întrebarea este: ce o face posibilă? O transcendență pe care o poți arăta, numi și găsi Într-o anumită plinătate? Am dat această reformulare pentru a sugera că himenul lucrează la fel, făcând posibile aceste distorsiuni. Sigur, el este o urmă În discurs, În vizibilitate, și ea se manifestă mai ales În opera de artă, dar nu În opera de
Concepte și metode în cercetarea imaginarului. Dezbaterile Phantasma by Corin Braga () [Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
totus satanas habitaturus est corporaliter. Nu putem împărtăși părerea unor autori care văd în acesta [cornul cel mic de la Dan. 7,8] pe diavolul sau un demon; acesta va fi un om al cărui trup va fi locuit în toată plinătatea de Satan. Spre deosebire de Chiril, Ieronim furnizează anumite elemente biografice ale personajului său, legate de originea, destinul și moartea acestuia. Mai întâi, regele „a cărui gură grăia enormități” (ibidem) este, în opinia sa, „omul nelegiuirii, fiul pierzării care cutează să se
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
zeu. „Fiul risipitor”, care vine parcă din altă lume, pentru scurt timp și numai pentru asemenea aventuri, spre a se lăsa apoi îndelung așteptat, întruchipează pentru ea masculinitatea ideală, virilitatea absolută. Rareori în literatura română erosul apare, ca aici, în plinătatea manifestărilor lui carnale, dar cu o atât de inocentă impudoare. După 1948 T. a reușit să se sustragă, în cele mai multe romane - o singură excepție: Dunărea revărsată - rigorilor realismului socialist, prin ocolirea „temelor majore”, a căror abordare implica, prin definiție, asumarea
TUDORAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290289_a_291618]
-
o floare, „rugăciunea florilor”. Tonalitatea și figurația din a doua carte sunt cuprinse rezumativ în piesa titulară: „S-a scuturat o chiparoasă/ Și florile se-apleacă toate,/ S-o vadă cât e de frumoasă,/ Când moare fără de păcate”. În toată plinătatea lui, melosul simbolist, elegiac, languros, sună în poemele fără forme fixe, unele în vers liber, ce formează, în culegerea Pagini alese (1923), ciclul A fost odată: „Cad frunzele și azi ca și-n trecut,/ Cum cade gândul în necunoscut.../ Dar
MOSOIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288260_a_289589]