494 matches
-
Odată, ape rebele au adus cu ele pistoale adevărate, iar noi, în nebunia noastră, visậnd mereu la arme adevărate, le-am curățat cu grijă, le-am ars în foc și le-am lustruit și ziua întreagă au răsunat văile de pocnetele noastre: Poc! Poc!... mort!... cazi!... stai!... stai că trag!... Eram sigură că unul dintre noi “va ciripi” și de aceea, am hotărật ca în dimineața următoare să predăm pistoalele la Miliție și am fost evidențiați pentru fapta noastră. Situația tactică
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
picioarele, și își croiesc cărări împotriva mea ca să mă piardă. 13. Îmi nimicesc cărarea și lucrează ca să mă prăpădească, ei, cărora nimeni nu le-ar veni în ajutor. 14. Ca printr-o largă spărtură străbat spre mine, se năpustesc sub pocnetul dărîmăturilor. 15. Mă apucă groaza. Slava îmi este spulberată ca de vînt; ca un nor a trecut fericirea mea. 16. Și acum, mi se topește sufletul în mine și m-au apucat zilele suferinței. 17. Noaptea mă pătrunde și-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85105_a_85892]
-
era singurul paznic al grădinii. Voind să ia din nou pupăza, se cățără pe tulpina groasă. Când reuși să prindă pasărea, picioarele îi alunecară pe trunchiul umed, corpul rămânându-i atârnat de mâna prinsă în scorbură. Se înfioră, amintindu-și pocnetul pe care-l auzise atunci dinspre cot. Cu greu își trăsese mâna rămasă strâmbă, într-o poziție nefirească. Nu-și amintea cum suportase atunci durerea, știa doar că, paradoxal, teama de a nu fi pedepsit de părinți pentru poznă, fusese
Regăsirea înstrăinării by Ştirbu Mihai () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91672_a_92367]
-
denatura. El se luptă (mai ales dacă pornește de la mentalitatea artistică occidentală) să evite prezența În textul său a unei imagini artistice (prin definiție deformatoare a realității) și folosește numai cuvinte care să evoce obiectul autentic. Pe-asfaltul străzii, un pocnet de castană trezind ciorile Un cadru bine delimitat și vizual, și auditiv. Spațiul scenei strict conturat și rezumat la cîteva lucruri și ființe: asfalt, castană, ciori; momentul: scurt și exploziv - un pocnet. Lumea s a oprit Într-o clipă eternă
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
să evoce obiectul autentic. Pe-asfaltul străzii, un pocnet de castană trezind ciorile Un cadru bine delimitat și vizual, și auditiv. Spațiul scenei strict conturat și rezumat la cîteva lucruri și ființe: asfalt, castană, ciori; momentul: scurt și exploziv - un pocnet. Lumea s a oprit Într-o clipă eternă. Imaginea reală ca termen polemic Nu putem renunța totuși la termenul de imagine (reală) folosit pentru a vorbi despre structura haiku-ului și mai ales a textului său pentru că este deja unul
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
surprindere, pentru că oricum nu-și pot exprima sonor neliniștea. cad ghinde - melcii pe vîrful tălpilor Iar cei ce simt iminența căderii cortinei, deși ar avea cum să-și exprime vocal Îngrijorarea, reduși Într-un fel la tăcere, tresar la fiecare pocnet de ghindă. Intersecție galbenul toamnei - la răscruce blocată toată suflarea Două lucruri sînt ilustrate extrem de clar În acest poem: structura alegorică a haiku-ului și tehnica ghicitorii folosită În acest caz. Pentru a dezlega șarada și a găsi un prim
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
fi putut să arză o sută de eretici, îngropară într-însul pe toți mieii. [...] Dinu, neînțelegând nimic din acest mod de a face friptură, privea cu uimire. [...] Pe când ceata tâlharilor se ocupa cu pregătirea acestui ospăț original, se auzi un pocnet ca al unei bombe... «Acest sunet va să zică, cocoane, c-a venit timpul să vă puneți la masă.» [...] «Și de ce a pocnit mielul, frățioare?» « Fiindcă s-a fript de ajuns.» «[...] Dar ia spune-mi cum se numește felul acesta de friptură
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
limbaj împleticit, Lache, Mache, Sache, Tache, Mitică, Costică etc. repetă mecanic " Uite, vezi, ăsta-i cusurul tău!"(Amici), " Lacuna asta, trebuie, monșer..." (O lacună), "C'ești copil?", "Parol!"(Cam târziu) etc. așadar aceleași replici-refren, înlocuite în textul urmuzian de "ciugulitul", pocnetul în dușumea, lungitul gâtului, agățatul de grinzi pe la diferite binale și alte gesturi automate și agresive, cu alură de ritual absurd la care făpturile lui Urmuz se supun involuntar și inevitabil ca niște păpuși hidoase care mimează viața prin mișcările
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
și de viața la țară, Dispar moromeții, monșer, sunt vânduți, Căzuți în răspântii, supuși și pierduți, Se nasc moromeți spre-a trăi într-o doară. Miroase a malț în tavernele goale, Adoarme tristețea la mesele mici, Se zbate uitarea în pocnet de bici, Iar lumea își vede de toate-ale sale. 20 iunie 2011 Botezul gândurilor mele fâșii de gânduri desprinse răbdător una câte una ca niște fâșii smulse din carne nu curge sânge niciodată sunt doar idei îndrăgostite de pagina albă
Ca o femeie despletită, neliniştea... by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/478_a_1364]
-
dar Andrea mă trage de pantaloni ridicând spre mine două cutii cu coca-cola, una o azvârle prin aer și eu mă străduiesc s-o prind, e rece ca gheața cutia de coca-cola oprită pe pieptul meu, o deschid cu un pocnet sec și mă reașez lângă Andrea, N-aș mai pleca de aici, îi mărturisesc cu ochii înconjurând Piazza di Espagna, Și de ce nu rămâi? întrebarea firească a lui Andrea, E ceva nelămurit în mine, încerc să-i explic, ca și cum aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
e ca la Început. Billy așeză un bliț uriaș pe aparat și Îl lovi de câteva ori cu palma până se auzi un scâncet ascuțit. — Bine, la o parte, doamnelor și domnilor... O lumină violentă, alb-albastră se aprinse cu un pocnet În spațiul Închis, urmată de zumzetul aparatului foto și de păcănitul blițului. Iar și iar și iar... Billy terminase aproape, când sună telefonul lui Logan. Blestemând, acesta Îl scoase din buzunar. Era Insch, voia să afle noutăți. — Regret, domnule, spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
Mulțumesc, sergent, zise Insch. Ne descurcăm noi de-aici. — OK. Sergentul de pază se retrase din celulă și-i făcu lui Logan cu ochiul. — Să-mi ziceți dacă Mohammed Ali ăsta vă face probleme. Ușa celulei se Închise cu un pocnet sec și Insch se instală pe bancă lângă silueta ghemuită. — Domnule Strichen? Sau mai bine-ți zic Martin? Silueta se mișcă ușor. — Martin? Știi de ce suntem aici? Vocea lui Insch era blândă și prietenoasă, complet diferită de orice ton pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
mersul anchetei? Ar fi trebuit să fie afară. Să facă ceva. Nu să stea blocată acolo, uitându-se la telenovele și bând ceai. Oftând, stinse lumina de la bucătărie și privi zăpada. Sunetul, când se auzi, o făcu să tresară. Un pocnet la ușa de la intrare. Toate firele de păr de pe spate i se sculară. Se Întorsese! Mucosul se-ntorsese acasă ca și cum nimic nu s-ar fi-ntâmplat! Un zâmbet sadic i se Întipări pe față pe când se furișa afară din bucătărie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
din ce spusese în ultimele zile era neadevărat. Mâzgăli o semnătură ilizibilă pe cuponul cadou, lăsă un bacșis de douăzeci și cinci la sută cash fiindcă se simțea vinovată că nu fusese mai comunicativă cu terapeuta și ieși pe ușă înainte ca pocnetul unui alt balon de gumă să o determine să comită vreo crimă. În ciuda traficului infernal de la orele de vârf, drumul cu taxiul de la salonul de spa din Upper East Side până la TriBeCa n-a durat decât treizeci de secunde. Taxiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
la masa lor și începu să desfacă o sticlă de Dom Pérignon. — N-am comandat așa ceva, spuse Leigh uitându-se la prietenele ei ca să se convingă. Este de la domnii care stau la capătul barului, răspunse el în timp ce dopul sări cu pocnet de sărbătoare. Toate trei se întoarseră să se uite. Sunt drăguți! spuse Leigh în felul acela al fetelor care au deja pe cineva. Sunt absolut drăguți... pentru voi. Pe mine nu mă interesează pentru că sunt îndrăgostită la nebunie de altcineva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
a zâmbet. Ea se simțea pe cale de a face o glumă răutăcioasă despre partea cervicală a uterului ei, dar se răzgândi. —OK, zise ea. Se uita acum din nou Înspre tavan, Întorcându-se la jocul ei de cuvinte. Iată și pocnetul mănușilor de cauciuc. Îi simți degetele Înăuntrul ei. Chiar dacă o avertizase cu privire la ceea ce urma să se Întâmple, bruschețea o făcu să tresară. —Cepes! bolborosi ea. —Pardon? zise Butoiaș oarecum pierdut. Evident, mintea lui era mai degrabă la ceea ce simțea la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
mare și eu mă sprijinisem de trunchiul cald, mult mai cald decât spatele meu. Plângeam cu capul în jos. Omul stătea în fața mea. Cu câteva clipe înainte se aplecase spre mine și mă îmbrățișase: „Curaj...“, apoi se îndreptase și auzisem pocnetul genunchilor lui pe pajiștea aceea cu iarbă înaltă, pe care vântul intra foșnind cu un șuierat muzical. Îi povestisem totul, despre Elsa, despre tine, care abia te născuseși, despre Italia. Și plânsesem pentru ea mereu, ori de câte ori încercasem să-i repet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
umorului sau poate doar un tip practic care găsise o clădire încă în stare foarte bună? Probabil cel din urmă. Trupele Națiunilor Unite și Agenția de Reabilitare derulau operațiunea, dar America era șeful. Când am intrat în birou, am auzit pocnetul ca de pușcă al cizmelor lovite la salut. În timp ce mă așezam pe scaunul indicat, am auzit amenințările mârâite și șoaptele șuierătoare ale planurilor mortale secrete. Dar bărbatul care stătea în fața mea la birou în acea dimineață nu era un ofițer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
mai apuce piatra. Pe urmă corpul s-a retras, ca și când încordarea ar fi fost brusc tăiată cu foarfeca, nu se mai ținea decât în privire, iar piatra declanșă strigăte neașteptate: „down down down“, „up“, „yeah yeah“, ca să sfârșească într-un pocnet sec când lovea una deja așezată. Dintr-odată, totul se calma. W. se ridica, skip-ul striga: „Well done“, „good shot“, iar W. simțea o satisfacție care nu provenea numai de la piatra norocoasă: găsea în jocul ăsta o atmosferă de fairplay
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
măsură, dânsa făcu: „Ham! Ham!” ocolind în patru labe, încăperea. Becul sângeriu se stinse de la sine și lumina vânătă și spălăcită a zorilor năvăli în odaie. Un liliac enorm cu aripile întinse intră ca o săgeată, se izbi cu un pocnet surd de peretele cenușiu și căzu pe dușumea, amețit de lovitură. Pe covor, odihnea trupul gol al Margaretei, zgribulit de răcoarea dimineții. Cu macatul de pe pat i-am acoperit goliciunea, îndepărtându-mă apoi hoțește, cu ghetele în mână, ca să pornesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
Simt curenți puternici, activi, apa În mișcare... e ceva aproape... Nu văd... Vizibilitatea: mai puțin de un metru și jumătate. Abia mai văd pilonul de care mă sprijin. Totuși, Îl simt pe aproape. E mare. E aproape. Tina? Liniște. Un pocnet electrostatic puternic. Apoi liniște. — Tina? Tina? Tăcere. — Am pierdut-o pe Tina. Din nou, o lungă tăcere. — Nu știu ce... Tina, dacă mă auzi, rămâi unde ești, Îl atac de aici... OK... este foarte aproape... Îl simt mișcându-se... individul ăsta mișcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
lampa de pe cască săltând acum tot mai rar. — Norman. — Da, Beth. Sunt aici. — Norman, nu cred c-am să reușesc. — Ba da, Beth, ai să reușești. Mergi mai Încet. — E aici, Îl simt. — Nu văd nimic, Beth. Norman auzi niște pocnete ascuțite. Mai Întâi, crezu că erau zgomotele electrostatice de pe linie, pentru ca apoi să-și dea seama că dinții ei clănțăneau din cauză că tremura. La acest grad de epuizare ar fi trebuit să se producă o supraîncălzire și, În loc de asta, o cuprinsese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
l-am prins cu bucata mea de lemn!“. Dar nonșalanța asta piere. În finalul vîrstei vrem să scăpăm de partea asta a noastră care e murdară și mulți sfîrșim obsedați de regretul că porceala nu moare decît odată cu noi. Un pocnet îndepărtat de ușă închisă mă reîntoarce la momentul în care am fost atacat. Cine mă sfîșie, cine mă strivește umplîndu-mă de durere? Mă văd deodată spart și împrăștiat pe obiecte. Sîngele vopsește suprafețele. Nu se putea da un răspuns mai
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
avem cu ce, da’ văd că nu te bucuri nici de scrin, l-am cumpărat ieri, un adevărat chilipir, de cireș, În principal reformulezi, mecanismul va ieși mai mic, va semăna c-un ceas, Încordezi arcul la maximum, auzi un pocnet, medicul Îți ia tensiunea, Îți găsește maxima peste douăzeci minima nu, poți paraliza, unii chiar paralizează, aplici cîteva asteriscuri pe-un neuron, Într-o arteră coronară, la microscop, substitui un cip, arunci un integrat, Îndrepți plăcuțele, segmentezi, scoți toba de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
are voie să caute ceva bani În casa celui Întins pe pat. Caută prin bibliotecă, aruncînd cărțile cu grație felină, una cîte una, În semicercuri albe din care se desprinde Splendoarea Portugaliei, gesturile Încep lent și se termină brusc cu pocnete de pușcă, se plimbă nonșalant prin casă, casa este acum complet mobilată, face amor cu Pascal, care nu scoate-un cuvînt, doar se heterosexualizează. În pat, Arielle Îi spune că-l iubește, s-ar mărita cu el. Recepționerul tace, poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]