450 matches
-
adunătorii de soare?! Noi vom vinde lumină / Altor galaxii / Vom fi savanții de duzină”, p. 123). Faptul acestor însușiri de „lecții” se datoreaza atât experienței de dascăl și cărturar, cât și solicitării spiritului sau de a face vădit sensul construcției poematice drept reflexie a celui din subterană existenței. Realitatea de zi cu zi îl obturează, ea se mulțumește cu precaritatea formelor și cu evanescenta proprie. Rar ajunge sesizabil sensul ce mișcă lumea - și atunci, viclean, surprins conceptual de viclenia rațiunii. Este
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/89_a_362]
-
abstracțiunea să îi solicită să configureze pregnant sensul și poetul se angajează la echivalări și apropieri de elemente la nivelul abstract al limbajului, forțând „metaforă”, expresia plasticizanta. Inconsistentei din primul caz îi corespunde, la acest nivel, o presiune ontica a poematicului. Aici poetul trăiește sub presiunea sensului. Marian Barbu a presimțit-o și poate din cauza asta, mult mai ascunsă și insidioasa, a amânat ieșirea în „arena”. A încercat să i se sustragă, să iasă de sub presiunea ontica, dar, la celălalt capăt
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/89_a_362]
-
este sugerată cu subtilitate, un ton de libertate dorită de suflete nomade, pentru a-și potoli setea de viață. Pasărea este de asemeni simbolul libertății. Apariția sa la începutul poemului și moartea ei la final, desenează un cerc, un înveliș poematic și creează totodată și un cerc metaforic. Cele două cercuri corespund altor două straturi simbolice... Moartea păsării, să fie oare pedeapsa preluată de cântecul ei, pentru încălcarea legilor de către oameni? Tonalitatea alegorică lasă un spațiu generos interpretărilor. Vorbeam de diversitatea
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/98_a_277]
-
modernism și postmodernism, practic, pînă în zilele noastre. Astfel, discutînd, în volumul I, Romantismul recuperat, specia literară a poemului, considerat "expresia emblematică" a romantismului, autoarea consemnează toate etapele de dezvoltare ale acestei specii literare, cu rădăcinile ei în două modele poematice postulate de eposul homeric și Biblia (precum, parțial, și de Coranul, Caballa, Talmudul), în opera lui Dante, Milton, Blake, Chateaubriand, Hölderlin și se dedică analizei substanțiale a poemelor lui Byron, Shelley, Vigny, Hugo, Mickiewicz, Pușkin și Lermontov. Un loc aparte
Trilogia romantismului by Elena Loghinovschi () [Corola-journal/Imaginative/9660_a_10985]
-
și își dezvoltă tot mai pe larg principiile metodologice, tot mai multă atenție acordîndu-se poeticii, tratată dialectic și pătrunzător. Astfel, în volumul I, pe mine m-a nemulțumit expedierea prea rapidă a unor sfere ale literaturii, printre care un model poematic mai "special", și anume nuvela sau povestirea în versuri - un text poetic cu discurs preponderent narativ, punctat de incursiuni lirice cu caracter, de regulă, metapoetic. Reprezentat de Beppo, dar, parțial, și de Don Juan ale lui Byron, de unele pagini
Trilogia romantismului by Elena Loghinovschi () [Corola-journal/Imaginative/9660_a_10985]
-
și sugerat de al doilea termen din titlu), asezonat cu o lipsă de sincronizare. Pentru a exemplifica acest defect m-aș referi la poezia Arătarea asta e poate chiar Franz (o referire destul de nedreaptă, căci e una din puținele nereușite poematice ale volumului): "cineva s-a strecurat înăuntru/ în timp ce dormeam// vorbește în idiș are obiceiuri ciudate// și o carapace neagră/ strălucitoare" (pag. 15). Trei aluzii, mai mult decât evidente, la Kafka - și ce dacă? Fără "poantă" (pentru exemplu pozitiv, vezi Carol
LECTURI LA ZI by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Imaginative/13654_a_14979]
-
că un critic, după exigenta lui Călinescu, trebuie să rateze cât mai multe genuri literare, dar nici nu trebuie să fie cizmar, după spusă bătrânului Hegel referindu-se la estetician, ca să știe unde-l strânge cizma. Marian Barbu poartă dimensiunea poematicului în structura făptuirilor sale, fie ale prozei, fie ale reflecției critice, în pofida despărțirilor de gen, ce par și se doresc radicale. Ea îi stă retrasă într-un orizont privilegiat, din străfundurile psihismului, de unde dă semne și participă prin determinări la
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/89_a_363]
-
stă retrasă într-un orizont privilegiat, din străfundurile psihismului, de unde dă semne și participă prin determinări la conexiuni din zona intelectului și a reflexiei dintre subiect și obiect, cu instituiri și clarificări analitice și sintetice. Alături de aceste „semne”, deseori diminesiunea poematicului s-a manifestat la suprafață, dar din rigoare critică (și pudoare), Marian Barbu i-a pus și i-a ținut „rezultatele” prea mult timp în spatele „ușii secrete” a creației sale. O primă izbucnire, deschidere a ușii, are loc la patruzeci
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/89_a_363]
-
adunătorii de soare?! Noi vom vinde lumină / Altor galaxii / Vom fi savanții de duzină”, p. 123). Faptul acestor însușiri de „lecții” se datoreaza atât experienței de dascăl și cărturar, cât și solicitării spiritului sau de a face vădit sensul construcției poematice drept reflexie a celui din subterană existenței. Realitatea de zi cu zi îl obturează, ea se mulțumește cu precaritatea formelor și cu evanescenta proprie. Rar ajunge sesizabil sensul ce mișcă lumea - și atunci, viclean, surprins conceptual de viclenia rațiunii. Este
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/89_a_363]
-
abstracțiunea să îi solicită să configureze pregnant sensul și poetul se angajează la echivalări și apropieri de elemente la nivelul abstract al limbajului, forțând „metaforă”, expresia plasticizanta. Inconsistentei din primul caz îi corespunde, la acest nivel, o presiune ontica a poematicului. Aici poetul trăiește sub presiunea sensului. Marian Barbu a presimțit-o și poate din cauza asta, mult mai ascunsă și insidioasa, a amânat ieșirea în „arena”. A încercat să i se sustragă, să iasă de sub presiunea ontica, dar, la celălalt capăt
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/89_a_363]
-
de un creator al cărui prestigiu cauționează potemkiniada totalitară. Pactul dintre putere și intelectualul umanist este ilustrat de această relație ce furnizează oficialității o cale de a-și asocia vocea cărturarului propriului discurs propagandistic. Dincolo de colectivizare și gulag, Gorki celebrează, poematic, nașterea unei utopii moderne, care nu datorează nimic atât de detestatului individualism burghez. Antifascismul și mai apoi lupta postbelică pentru pace, animată de aceeași omniprezentă obsesie a progresului, schimbă polaritatea proiectului politic, descifrând în tiranie apoteoza libertății. Democratismul comunist își
Despre cărturar ca soldat credincios by Ion Stanomir () [Corola-journal/Imaginative/13844_a_15169]
-
mormintele se hrănesc cu morți tineri, cu perechile de musafiri, la acea cină de pomină.” Sunt ultimele cuvinte consemnate în finalul cărții. Judecata ei, poate fi în fel și chip. Emilian Marcu lansează o provocare filosofică către cititori, filosofică și poematică. Cheile ei misterioase pot fi găsite pe căi nebănuite și destul de diferite. Cine mai încearcă? * EMILIAN MARCU SUBURBII MUNICIPALE, roman, Editura PIM, Iași. Publicată în revista Onix nr.3, martie 2013.
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93063]
-
de-a lungul brățării, pentru a reveni în același loc. Pe drumul de întoarcere citeai fraza invers, de la dreapta la stânga, fără ca înțelesul ei să se schimbe." Desigur că o asemenea tematică implică un rețetar stilistic extrem de elaborat, cu inflexiuni mito poematice calofile. Andrei Oișteanu nu economisește nimic din resursele metastatice ale parabolei, răsfățându-și proza cu o feerie de simboluri, preluate din antropologie, cultura tradițională și ezoterism. Această aglomerare tensionată, obositoare la un moment dat, se resoarbe însă într-un mod
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
în legătură cu viața literară din țară. Scrisorile au, înainte de toate, acest scop practic: să regleze schimbul de cărți dintre un expeditor plin de ardoare și un destinatar calm și amabil. în mod frecvent însă aceste texte utilitare devin confesive, eseistice și poematice, în conformitate cu temperamentului eruptiv al lui N. Steinhardt, care detestă gradul zero al scriiturii. Mai mult decât atât, expeditorul îi reproșează la un moment dat destinatarului, pe un ton patetic, că nu primește de la el scrisori la fel de înflăcărate: " Foc supărat, întristat
Expeditor: N. STEINHARDT by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/17104_a_18429]
-
de detașare ironică și de voluptate a observației și a enunțului sau, într-un cuvînt, această scufundare inocentă în- tr-un real ce pendulează incontinent între substanță și fantasmă, transformă observația lui Capșa în viziune, iar textului denotativ îi deconspiră structuri poematice. Puse cap la cap, aceste povești camuflate cu trenuri absurde, cu oameni mărunți, cu întîmplări periferice sau cu impostori drapați în costume istorice sînt tocmai bune ca leacuri împotriva resemnării și ca început convingător pentru o epopee tragi-comică a unei
Actualitatea by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/11991_a_13316]
-
schimbă pieile un șarpe, rămânând, cu fiecare etapă, același și totuși altul, un altul, și totuși același. A treia fațetă a acestui extraordinar fenomen liric fiind reprezentată de felul întotdeauna neașteptat, insolit în care zvâcnesc versurile argheziene. Dacă scriitorul e poematic în romane, creînd tablouri memorabile ce se înșiră numai formal pe un fir al intrigii, el este, așa zicând, prozastic și adesea prozaic în lirică. Folosind materialele cele mai umile, reușește să atingă sunetul pur al marii poezii. În fine
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2168_a_3493]
-
jocului (a se vedea „Aliteratură”, deși poate ar fi fost mai bine spus „Alinateratura” unde fiecare vers este alcătuit din cuvinte ce Încep cu aceeași litera), deși e mai mereu un joc solitar, singurătatea fiind una din componentele esențiale ale poematicii Alină. Ar mai fi de punctat o adevarată obsesie a autoarei pentru... lemn. Iată doar câteva exemplificări: „Mi-au rămas doar arborii În fugă”, „copaci trăsniți”, „clipă Sequoia”, „pașii Împăduriți”, „lacurile cu chip de copac”, “mierea copacului din/ promisiunea că
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
Intentii frumoase Într-o carte intitulată măreț Când Dumnezeu se exilează-n tine (Brumar, Timișoara, 2005), un tânăr autor, cu intenții frumoase (și cu trăsături frumoase, după cum reiese de pe ultima copertă a cărții), Aurel Curcă Udeanu, monologhează-filozofează într-un stil poematic sacerdotal care reușește cu greu să-i ascundă lipsa de idei. „Ideile“ tânărului autor sunt de fapt elanuri sexuale, specifice vârstei, pe care el și le manifestă indirect, demagogic, prin refuzul dragostei carnale și prin misoginism: „Femeia este lecția tragică
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
Nichita Stănescu se înfățișează - la ora actuală a poeziei universale - ca un fluviu fundamental al planetei, ca o sacră Dunăre a strămoșilor cu știința de a se face nemuritori, Pelasgo-Daco-Thracii / valahii (Dacoromânii-arhaici), în douăzeci și patru de volume antume și de cicluri poematice postume.“ Poetul devine, practic, de nerecunoscut. Citind monografia, putem crede că autorul ei se referă la oricine, la William Shakespeare sau Petre Got, la Mihai Eminescu sau Marius Ianuș. „Avântarea întru Cunoașterea Absolută începe din planul teluric...“ „Arealul ființării permanente
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
de-a lungul brățării, pentru a reveni în același loc. Pe drumul de întoarcere citeai fraza invers, de la dreapta la stânga, fără ca înțelesul ei să se schimbe." Desigur că o asemenea tematică implică un rețetar stilistic extrem de elaborat, cu inflexiuni mito poematice calofile. Andrei Oișteanu nu economisește nimic din resursele metastatice ale parabolei, răsfățându-și proza cu o feerie de simboluri, preluate din antropologie, cultura tradițională și ezoterism. Această aglomerare tensionată, obositoare la un moment dat, se resoarbe însă într-un mod
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
aromaticele lagune ale visului, este de ajuns un singur fum inhalat pentru ca pereții subțiri ai realității să fie înlăturați. Caraibele lui Pratt au senzualitatea dulceagă a orhideelor invocate de Ion Barbu în elogiul său matein și sunt corespondentul vizual și poematic al tradiției literare hispanofone ce îi include pe Alejo Carpentier și pe Nicolás Guillén. Caraibele lui Pratt sunt asemenea unei păduri tropicale ale cărei rădăcini se înfig în solul gras al narcoticelor din care marinarul cu cercel în ureche va
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
și reforma „noului cinema”. Atent la reflecția asupra textului, el nu uită că aventura este ceea ce îl atrage pe cititor. Pratt este mai aproape de Truffaut, cel din Sirena de pe Mississipi, decât de rigurosul Godard. În vinele sale curge un sânge poematic ce are temeritatea cadrelor lui Werner Herzog. Noaptea în care se avântă personajele sale este o noapte a genezei. Din ea se ivesc geniile care populează visele noastre. În marginea celor două cicluri fondatoare ale lui Pratt, în marginea lui
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
poetică vorbește despre metafizică în vibrații și iradieri cu ajutorul intelectului "eroic". Poezia gânditoare nu vorbește despre metafizică, ea creează spații, universuri metafizice care sunt deschideri totodată sensice și melodice înaripate. Gânditorul rostește Ființa, poetul întemeiază Ființa, așa cum recunoștea Heidegger: "esența poematică a gândirii salvează domnia adevărului Ființei". O scoate din vremuire și o transformă în prezent etern nunc stans, al lui Boethius. La Eminescu adevărurile poetico-metafizice reprezintă intuiții, acele "fulgurații intelectuale" de care vorbea, și nu concluzii în cadrul unui "sistem" de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
adormirea În frescă a poeziei, așa Încât nimeni nu a tușit În timpul lecturii, nimeni nu și-a ridicat ochii În tavan, În afară de bătrânul Tronaru. Mai toți fumau țigară de la țigară, scrumând pe jos. „Dacă nu voi găsi fericirea“, se intitula ciclul poematic al bardului, iar la sfârșit cu toții au răsuflat ușurați, au tușit, și-au dat coate. Ionela a pus deoparte chitara și i-a cerut lui Spiridon o țigară, iar Spiridon i-a dăruit-o prompt, cu gesturi largi, de parcă ar
Tratament împotriva revoltei by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1326_a_2709]
-
în care tema trăiește eliptic”. Nu sîntem departe de ideile-slogan ale „Manifestului activist către tinerime“, dar nici de atitudinile asemănătoare ale unor poeți precum Tudor Arghezi (este cunoscută polemica sa cu „incolorul” Liviu Rebreanu...), pentru care romanul era o extensie poematică. Această fugă înainte a artei vede în inovația/revoluția permanentă o promisiune de autenticitate prin „eliberarea de formule” - de fapt, prin eliberarea de raționalismul scientist („Creația adevărată nu se poate prinde în legi cunoscute; este ceva mereu adăugat lucrului cunoscut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]