2,793 matches
-
Iar dacă am ales să mă port ca un om civilizat, e problema mea. Am privit-o cu aceeași insistență. Era totuși în această discuție deschisă ceva proaspăt, ceva care mă incita, o adevărată descătușare, după ce avusesem parte de atâta politețe și duioșie, după ce Antonia și Palmer mă „îmbrobodiseră” cu atâta măiestrie. — Civilizat! exclamă ea disprețuitor. Cred că știți cât se poate de bine că v-ați putea recăpăta soția chiar acum dacă ați vrea cu adevărat. Nu vreau să spun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
pahar pe care și-a pus ea buzele - pentru prima oară în viață, ideea de a bea după ea mă umple de repulsie. — Hai! Nu mi-e sete. — Uite cum ai transpirat! — Nu mi-e sete. — Te-a pălit subit politețea. — Da’ nu-mi place sucul de ghimbir. — Ție? Ție nu-ți place sucul de ghimbir? Nu. — De când? Of, Dumnezeule! E vie și-o luăm de la capăt - e vie și pe dată ne și ambalăm! Îmi povestește cum a venit Rabbi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
vibră, punându-se În mișcare. Lămpile gării Înaintară singure spre Întuneric, iar doctorul se Întoarse să plece de lângă ea. Dacă aveți nevoie iarăși de mine, sunt la trei compartimente mai Încolo. Mă cheamă John. Doctor John. Ea spuse cu o politețe familiară: — Pe mine Coral Musker. El se Înclină În fața ei scurt și formal, Într-un mod neenglezesc, și plecă. Fata văzuse În ochii lui alte gânduri, căzând ca ploaia. Niciodată până acum nu mai avusese senzația că e uitată atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
alegea ea Însăși cu mai mult decât un amar sentiment de insațietate. Acum, când simțea c-o doare capul, cu mirosul de gin În nări, era conștientă de urâțenia ei congestionată, ura bărbații cu o intensitate răutăcioasă și ura și politețurile lor amabile și prefăcute. — Sunteți doctorul Czinner. Ea luă notă cu o furie crescândă de faptul că el nu se deranjă să-și nege identitatea, oferindu-i neglijent numele sub care călătorea: — Numele meu e John. — Doctor Czinner, grohăi ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
spre ea suspicios. Putea să-l vadă? -Mi-am lăsat poșeta În tren, spuse domnișoara Warren. El colectă ultimul bilet și bătuci cartoanele, formând un teanc egal, În jurul căruia trecu fără grabă un inel elastic. Doamna, Îi explică el cu o politețe Îndărătnică, Îi spusese când ieșise pe peron că e posesoarea unui permis. Îi fluturase un cartonaș și trecuse pe lângă el Înainte să i-l fi putut examina. Acum dorea să vadă cartonașul acela. — La naiba! spuse domnișoara Warren. Atunci mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
nu va schimba verdictul. Dar dacă țineți neapărat, dacă vă ajută la ceva să vorbiți, o puteți face. Dr. Czinner se așteptase la un refuz sau la dispreț, iar atunci cuvintele lui s-ar fi revărsat Împotriva lor. Blândețea și politețea Îl reduseră pentru moment la tăcere. Se simți iarăși invidios pe calitățile pe care doar Încrederea În sine și puterea le pot da cuiva. În fața așteptării tăcute și binevoitoare a colonelului Hartep avea limba legată. Căpitanul Alexici deschise ochii și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
japoneză. De obicei, eu o consider pe Barbara Walters teribil de convingătoare când o privești. Alegerile ei sunt atât de bizare (mai țineți minte anul În care Karl Rove a ieșit Cea Mai Fascinantă Personalitate?), Întrebările ei sunt de o politețe ireproșabilă, Încât te poți bucura de toata treaba asta dacă te prefaci că e vorba de o emisiune trucată Saturday Night Live. Apoi, felul În care coafura Barbarei rămâne neschimbată În fiecare an oferă un confort fără margini. Dar, În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
atmosfera uzinei noastre s-a regăsit acolo. Băiete, încă... face Muraru semn chelnerului cu două degete ridicate. Uite, vezi, la Universitate era altfel. Uneori stau și mă întreb... Eah!... Relaxat total, bucuros de locul cald, Mihai ascultă mai mult din politețe perorația bărbatului de lîngă el, dîndu-și seama că-i amețit bine, de vreme ce a trecut la "tu"; tocmai el, Muraru, tipul sobru, căruia nu-i trec prea mulți pe dinainte, majoritatea inginerilor tineri din uzină, care au terminat facultatea la Iași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
fotoliul așezat în fața televizorului. "N-ar fi trebuit, totuși, să-i dau motive de supărare stînd atîta de vorbă cu Mihai... Mă iubește mult și..." Pe acoperișul vagonului se aude zăpada spulberată. "Și, totuși, dacă mor... Să fi fost numai politețe?!..." Mihai arată spre ibricul cu cafea, scos din cuptorul instalației de laborator, unde l-a pus să se reîncălzească. Nu, mulțumesc! refuză Ion. Las' c-o beau la ziuă. Cine a mai venit aici, în secție? Don Șef a telefonat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
pe locul meu. Povestitorul mă încolțise în compartiment la scurt timp după ce se urcase în tren, la Oxford. Era un soi de caricatură a Bătrânului Marinar și, după un schimb rapid de frivolități (vreme, călătorii și așa mai departe), transformase politețurile convenționale venite din partea mea într-un pretext de intimități prefăcute. Apoi profitase de oprirea bruscă a trenului în înserarea portocalie a unui câmp de rapiță pentru a-mi „spune o poveste“, mai precis, pentru a mă învălui în această istorie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
nu cumva auziseră foșnetul micii lui ejaculări. Dar observă doar anxietatea lui Bull și plictiseala recepționerei. — Nu erai programat la mine la 9:30, nu? îi spusese Margoulies lui Bull, pe care îl știa destul de bine ca să poată renunța la politețuri. — Cineva a anulat programarea, domnule doctor..., intervenise recepționera. Domnul Gaston a spus că are dureri prea mari ca să vină la cabinet. Îi faceți o vizită la domiciliu? — Of, bine, bine. Spune-i că dacă nu reușește Helen Meyer să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
iubirea romantică. Simțim cu o bucurie copleșitoare că sensibilitatea noastră e doar una din marea de sensibilități unice. Ce ironie crudă că tocmai această infinitate ni se pare mai târziu lucrul cel mai plictisitor cu putință. Ne trăim viețile cu politețea studiată și alienantă a locuitorilor unui mare oraș; le comunicăm telepatic colegilor de suferință: „Știu că ești interesant, avem speranțe și temeri unice, chiar și viziuni cu un anumit grad de perspicacitate. Dar azi nu vreau să știu nimic din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
curînd Însă, Înțelese că omul se deosebea de ceilalți tocmai prin Înfățișarea lui normală. Doamna Bellairs Începu să facă prezentările de rigoare: — Domnule Cost, ți-l prezint pe domnul... — Domnul Rowe, se pregăti să precizeze Hilfe. Prezentările continuară, cu o politețe afectată. Rowe se Întreba ce căuta domnul Cost aici, lîngă doctorul Forester, cu fața lui distinsă și buzele-i subțiri; lîngă domnișoara Pantil - o femeie Între două vîrste, cam tuciurie, cu obrajii plini de coșuri și cu ochii holbați; lîngă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
de o prietenă a reverendului Topling. Era limpede că În absența lor se făcuseră În salon anumite pregătiri. Scaunele fuseseră așezate oarecum În cerc și toți invitații păreau cuprinși de o nerăbdare pe care și-o stăpîneau cu greu, de dragul politeții. — Ia loc, domnule Rowe, lîngă domnul Cost, ca să putem stinge lumina, Îl pofti doamna Bellairs. Într-un coșmar omul știe că ușa dulapului se va deschide, știe de asemenea că va ieși ceva Îngrozitor, dar Îi e cu neputință să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
ușurat cînd văzu intrînd pe ușă o fetișcană necunoscută, firavă și nostimă, cu părul roșcat - o fetiță prea mică pentru a-ți rămîne În memorie. Era sigur că n-avea de ce să se teamă de ea. Deși avea sentimentul că politețea e deplasată, se ridică, neștiind ce să facă: să-i strîngă mîna, sau s-o sărute? Nu făcu nici una, nici alta. Se uita la ea de la distanță și inima Îi bătea cu putere. — Cum te-ai schimbat! exclamă ea. — Mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
muritori care i-am repus În funcțiune memoria. Și Încă ce memorie! Ar trebui să deschidem o clinică... Te va interesa desigur să afli că dumnealui a fost martor la asasinarea lui Cost... — Foarte interesant! spuse domnul Prentice, cu o politețe desuetă În glas. E vorba, desigur, de un alt Cost, nu de Cost al meu... — Ba chiar de el! Și a fost de față și un anume doctor Forester. — Doctorul Forester al meu? — Se pare că da. Dumnealui i-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
spuse lui Rowe că-i va găsi o cameră, ceea ce și făcu, vorbind cu administratorul hotelului. Abia după ce domnul Prentice Își luă rămas-bun de la el (spunîndu-i din mașină: „Îți telefonez eu mai tîrziu dragul meu“). Rowe Își dădu seama că politețea inspectorului nu era gratuită, ci urmărea un scop; Îl instalase Într-un loc unde putea fi găsit repede, Într-o ascunzătoare sigură, din care Îl putea scoate oricînd, la nevoie. Orice Încercare de evadare devenea imposibilă. Domnul Prentice Îi Împrumutase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
a benzilor de ciment peste peisaj, în vreme ce eu și Catherine ne întorceam de la ancheta procurorului. Podurile rutiere se succedau unul peste altul, ca niște uriași în copulație, picioarele imense ale unora călărind spinările celorlalte. Fără a manifesta vreun interes sau politețe, procurorul pronunțase verdictul de moarte accidentală; poliția nu mă acuzase de ucidere prin imprudență, nici de conducere neglijentă. După anchetă, m-am lăsat condus de Catherine la aeroport. Vreme de o jumătate de oră am șezut la geamul biroului ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
urlat: - Și în nici un caz, niciodată, Clash! O lacrimă sau două i se prelinseră pe obraji. - Și de ce nu mi-ai zis până acum? șopti. - Pentru că te iubesc, am zis eu, deși nu era adevărat: nu-i zisesem nimic din politețe și pentru că-mi plăcea să mă culc cu ea. Sau poate o iubeam? - Și dacă mă iubești, de ce nu mă accepți așa cum sunt? - Adică cum? - Adică așa! pufni ea, punând vioara în cutia ei. Își luă geaca și rucsacul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
văd ce gust are, te rog... Și înainte ca eu să pot spune ceva - deși n-aș fi avut ce -, se aplecă deasupra ei și o linse. Apoi o băgă în gură și începu s-o sugă. Am încercat, din politețe și ca să nu se poată spună că nu mă opusesem, să-i trag capul înapoi, dar degeaba. Anca o sugea din răsputeri. M-am uitat în retrovizor. În parcare nu era nimeni în afară de noi. M-am rezemat de spătarul banchetei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
înălțimii, cu fruntea în jos. Un grup cvasi-statuar destul de interesant. - Sper să n-aibă tupeul să vină aici! Asta ar mai lipsi, ast-ar mai lipsi... îmi șuieră una dintre doamnele îndoliate când ajung în dreptul ei. - Cine? întreb doar din politețe. - Nesimțita aia tânără, șteoarfa aia, cine-altcineva? N-ai auzit ce scandal a izbucnit la spital, chiar în ziua morții lui Pârvulescu? A venit la patul lui, a găsit-o-n rezervă, auzi, îl plângea... Dar cine i-a dat ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
mirat din sprîncene, în toată zăpăceala aceea, erau aproape o sută de oameni în casă, ce importanță avea? Și chiar dacă avea, după prezentarea protocolară oaspeții trebuiau să uite imediat numele și rangul pentru a face față unei noi formule de politețe. "De ce?" Ușor stînjenit, Pangratty îi spuse: "Vreau să-l cunosc. Înțelegi, personal, e o chestiune de alt gen, nu formală, e un aviator, domnule!" Bîlbîie păru surprins o clipă, poate nu-și închipuise niciodată că reîntîlnirea sa cu prințul va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
găsi chiar aici un camarad. Și nu unul oarecare. Se vede limpede că excelența sa și domnul Balbo sînt din aceeași rasă. O categorie aparte, nu?" Leonard Bîlbîie întîrzie cu răspunsul, care nu putea fi decît aprobator. O cereau regulile unei politeți elementare. Inginerul Corvino aștepta răbdător, privindu-l drept în ochi. Nu avea cum să scape. A început să rîdă, "vedeți, domnule inginer, eu îl cunosc numai pe prinț. Nu pot să știu dacă amîndoi sînt la fel, cum spuneți, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
situație, era absolut obligatorie. Dar prințul Basarab Cantacuzino, deși era o ființă grețoasă, părere strict subiectivă, nu putea fi amînat. "Perfect, excelență, la ora șase voi fi ia dumneavoastră." Basarab Cantacuzino mormăi ceva și apoi închise telefonul. Nu excela în politețuri după cum nici nu-i plăcea prea mult mondenitatea. Era un boier de modă veche, tîndălea prin saloanele vilei, dormita pe terasă, juca bacara și canastă, dădea mese și primea din cînd în cînd în audiență tot felul de dascăli de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
mod de viață la care se adaptau firesc; nici macar lipsa de spațiu de pe vas nu părea să-i afecteze prea mult. Compensau lipsa de intimitate printr-un respect tradițional față de intimitatea celorlalți, si neplăcerile provocate de contactul excesiv, cu o politețe deosebită în relațiile zilnice. Cea de a doua lege la bord era că fiecare trebuia să fie amabil cu toți ceilalți. Evident, prima fusese dintotdeauna supunerea totală față de căpitan. Chiar și agresivul Roonuí-Roonuí, atât de aspru și de respingător pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]