496 matches
-
o jumătate de oră. A! Înțeleg! Acum înțeleg! Părea iritat la culme și gesticula dezordonat ca o pațachină. ― Mâinile sus! Toată lumea! Căruntul îl privi fix. Maxilarele îi jucau sub piele. ― Liniștește-te, dragul meu. ― Gura! Cine-i individul? ― A adus portmoneul domnului Dragu și l-am poftit înăuntru. Așa e politicos... ― Te împușc, ticălosule! Te-am făcut prietenul meu și te porți ca un porc! Pe toți vă împușc! Plimbă revolverul de la vinul la celălalt. Scarlat ridică încet mâinile deasupra capului
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
întrebase de mai multe ori, dar nu primise niciodată un răspuns deslușit. În jurul domnișoarei Trixie părea să existe un fel de câmp magnetic. Atrăgea toate gunoaiele care erau în birou, iar când dispărea vreun stilou, o pereche de ochelari, un portmoneu sau o brichetă, puteau fi de obicei găsite undeva în biroul ei. Domnișoara Trixie adunase și toate cărțile de telefon, care acum stăteau răvășite într-un sertar de-al ei. Domnul Gonzalez tocmai se pregătea să cerceteze zona de activitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
ă Ce ați găsit, domnule? întrebă el, după ce își recuperă căciula și se ridică în picioare. Salitov examină hârtia cu o expresie de triumf nervos. ă Ha! Asta îi va arăta lui! ă Este un indiciu, domnule? Salitov își îndoi portmoneul peste bucata de hârtie și cercetă pământul cu interes. Observă o grămadă de zăpadă de o formă suspicios de regulată la ceva distanță de copac. ă Acolo, indică Salitov. ă Poate să fi sărit de pe asta, domnule? La asta vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
mulți oameni. Vom avea nevoie de o căruță. ă Da, domnule. ă Atunci, du-te! bătu Salitov din plame o dată ca să-l pună pe polițist pe fugă. Privi cum spatele balansând al lui Ptițin dispărea în timp ce el scoase din nou portmoneul și puse plicul mov înăuntru. Capitolul cinci Prokuror-ul Mesele de disecție erau așezate în depozitul mare pe care Departementul de Poliție al Districtului Haymarket îl folosea să adăpostească mașinile pompierilor. Clădirea se afla alături de grajdurile din Strada Malaia Mașcianscaia, după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
Porfiri își ridică capul și îl privi pe cămătar în ochii și dădu acolo peste o mânie fără margini. Luă bancnota care îi fusese oferită. ă Puteți vă rog să legați cărțile la loc? spuse el, în timp ce o punea în portmoneu. Cămătarul strâmbă din nas înainte de a se conforma. Capitolul șapte Rămășagul Căminul lui Lippevechsel din Strada Gorokhovaia era una din acele mahalale care păreau crescute ca un organism decât să fi fost construite după un plan rațional. Cocioabe și șoproane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
În sala de așteptare, chipuri plictisite o priveau cu ostilitate - căci era acolo, Înaintea lor. Așteptau În purgatoriul acela anonim al birocrației. Un tip răzbunător voia să-și denunțe vecinul căci pianul lui Îl Înnebunea. O doamnă neglijentă Își pierduse portmoneul și se lamenta că Încercase să-și blocheze cărțile de credit, dar la bancă o trimiseseră naibii și Între timp cine știe ce șmecher Îi Înghițea toate economiile. Un negru uriaș Învelit Într-o tunică albastră imperială părea să doarmă spăsit cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
burete. Mașina capricioasă refuză singura bancnotă a lui Sasha. Emma coborî geamul. Îl văzu manevrând stângaci, apăsând un buton după altul - zadarnic. Bărbatul ăsta părea Încă adolescent, atât era de neîndemânatec cu lucrurile din jurul său. Coborî. Căută În geantă, luă portmoneul și scoase ultima hârtie de cinzeci de mii. Sasha refuză politicos - nu putea să permită ca ea... Dar Emma introduse bancnota În aparatul care o Înghiți fâșâind. Încercă să o oblige să primească măcar zece mii de lire, dar Emma refuză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
a Înecat? — Nu, căpitane, nu s-a Înecat. Au fost urme de violență. — Ce Înseamnă asta? — A fost Înjunghiat. — Jefuit? — Așa s-ar părea, căpitane. — Vorbiți de parcă v-ați Îndoi de asta. — Pare că a fost un jaf. Nu are portmoneu și-i lipsesc toate actele de identitate. Brunetti se Întoarse la Întrebarea sa de la Început. — Îmi puteți spune dacă ați primit vreun raport privitor la dispariția cuiva, cineva care să nu se fi prezentat la datorie? Urmă o pauză lungă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
vrut cineva să-l ucidă și de-asta nu l-ai aflat. Și, aș putea adăuga, de-asta nu-l vei afla. A fost omorât pentru bani, iar dovadă lucrului ăsta este faptul că nu s-a găsit asupra lui portmoneul. Nu se găsise asupra lui nici unul dintre pantofi. Însemna asta că a fost omorât pentru un Reebok mărimea 45? Patta deschise sertarul de sus și scoase câteva foi de hârtie. — Cred că ai irosit destul timp cu plimbări la Vicenza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
că noi suntem o țară din Lumea a Treia. Sau poate că toate țările care nu sunt America aparțin Lumii a Treia. Ambrogiani bâigui ceva În barbă. Înaintea lor, traficul Încetinea la ghișeele de intrare pe autostradă. Brunetti Își scoase portmoneul și-i dădu lui Ambrogiani trei mii de lire, puse restul la loc și vârî portmoneul Înapoi În buzunar. La a treia ieșire, Ambrogiani trase la dreapta și intră În traficul haotic de sâmbătă după-amiaza. Se târâră spre gara Mestre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
sunt America aparțin Lumii a Treia. Ambrogiani bâigui ceva În barbă. Înaintea lor, traficul Încetinea la ghișeele de intrare pe autostradă. Brunetti Își scoase portmoneul și-i dădu lui Ambrogiani trei mii de lire, puse restul la loc și vârî portmoneul Înapoi În buzunar. La a treia ieșire, Ambrogiani trase la dreapta și intră În traficul haotic de sâmbătă după-amiaza. Se târâră spre gara Mestre, luptându-se cu agresivitatea mașinilor de tot felul. Ambrogiani opri peste drum de ea, ignorând indicatorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
direct deasupra sa. Rămas singur, Brunetti scoase din nou lanterna din buzunar și se aplecă iar deasupra cadavrului lui Ruffolo. Purta un pulover gros, nu avea jachetă, așa Încât singurele buzunare erau cele de la blugi. În buzunarul de la spate avea un portmoneu. Conținea lucrurile obișnuite: cartea de identitate (Ruffolo avea doar douăzeci și șase de ani), permisul de conducere (nefiind venețian, avea unul), douăzeci de mii de lire și gama obișnuită de carduri din plastic și bucăți de hârtie mâzgălite cu numere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
mii de lire și gama obișnuită de carduri din plastic și bucăți de hârtie mâzgălite cu numere de telefon. Se va uita la ele mai târziu. Purta un ceas de mână, dar nu avea mărunțiș În buzunare. Brunetti Îi strecură portmoneul Înapoi În buzunar și se Întoarse cu spatele la cadavru. Se uită În depărtare peste apa tremurătoare, către locul unde luminile din Murano și Burano erau vizibile În zare. Lumina lunii se Întindea blând peste apele lagunei și nici o barcă nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
plaja aceea mică; Brunetti era sigur de asta. Dar era posibil să fi avut câteva dintre bijuteriile signorei Viscardi ascunse undeva asupra lui. Tot ce făcuse Brunetti fusese să-i verifice buzunarele, așa că era posibil. — Unde erau? Întrebă el. — În portmoneul, Brunetti. Nu-mi spune că nu le-ai văzut. Erau pe lista lucrurilor pe care le avea când am găsit cadavrul. N-ai rămas destul cât să parcurgi lista? — Sergentul Vianello s-a ocupat de asta, domnule. — Înțeleg. La prima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
Patta deveni și mai dulceagă. — Atunci, nu ai văzut-o? — Nu, domnule. Îmi pare rău, dar trebuie s-o fi trecut cu vederea. Lumina era foarte slabă acolo azi-noapte. Începea să nu aibă nici un sens. Nu fusese nici o bijuteriei În portmoneul lui Ruffolo, numai dacă nu vânduse piesele pentru douăzeci de mii de lire bucata. — Americanii trimit astăzi pe cineva aici să arunce o privire, dar nu cred că e vreo Îndoială. E trecut numele lui Foster pe el, iar Rossi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
cred că e vreo Îndoială. E trecut numele lui Foster pe el, iar Rossi mi-a spus că fotografia Îi seamănă. — Pașaportul lui? Zâmbetul lui Patta era larg. — Cartea lui militară de identitate. Sigur că da. Cardurile de plastic din portmoneul lui Ruffolo, cele pe care el le pusese Înapoi fără să se deranjeze să le cerceteze. Patta continuă: — E-o dovadă sigură că Ruffolo e cel care l-a ucis. Americanul probabil a făcut o mișcare greșită. E-o prostie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
se fi schimbat. Chiar crezi asta? — E posibil, domnule. — Nu asta te-am Întrebat, Vianello. Te-am Întrebat dacă crezi că el a făcut-o. — Dacă n-a făcut-o el, cum a ajuns cartea de identitate a americanului În portmoneul lui? — Crezi asta, atunci? — Da. Cel puțin, cred că e posibil. Dumneavoastră de ce nu credeți, domnule? Din cauza avertizării contelui - Brunetti doar acum o vedea ca fiind o avertizare - cu privire la legătura dintre Gamberetto și Viscardi. Vedea acum, de asemenea, că amenințarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
stătea deloc În fire lui Ruffolo. Când aflase Ruffolo că signor Viscardi era implicat În mult mai mult decât furtul propriilor sale tablouri? Menționase trei lucruri care aveau să-l intereseze pe Brunetti - trebuiau să fie tablourile - și totuși, În portmoneul lui, fusese doar unul. Cine-l pusese acolo? Ajunsese Ruffolo cumva În posesia cărții de identitate și-o ținuse ca s-o folosească drept bun de schimb În discuția sa cu Brunetti? Mai rău, Încercase să-l amenințe pe Viscardi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
ei? Sau fusese doar un pion inocent, ignorant, unul dintre nenumărații jucători mici din joc, ca Foster și Peters, folosiți o vreme și apoi aruncați când aflau ceva ce-i amenința pe jucătorii cei mari? Îi fusese strecurat cardul În portmoneu de aceeași persoană care folosise piatră ca să-l omoare? Vianello stătea tot la birou, uitându-se ciudat la el, dar nu era nici un răspuns pe care Brunetti să i-l poate da, nimic ce el ar putea să creadă. Deoarece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
-i-se fără voia lui În pumn. Bărbatul făcu un pas În spate, iar această scurtă mișcare fu destul să-l facă pe Brunetti să-și recapete stăpânirea. Își forță degetele să se desfacă, duse mâna În buzunar, Își scoase portmoneul și-i arătă brancardierului legitimația. Omul Își făcea doar datoria. Îmi fac doar datoria, domnule, zise el și se Întoarse ca să-i deschidă ușa. — Mulțumesc, Îi spuse Brunetti trecând pe lângă el, dar fără să-i Întâlnească privirea. Înăuntru, Îi văzu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
de rodat al locului un element perturbator, poate energia negativă a timidității mele. Cît vă datorez, vă rog ? niciodată, dar absolut niciodată, barmanul nu reacționa din prima la această întrebare a mea, chiar dacă în mod ostentativ începeam să-mi scot portmoneul cu mărunțiș, să scormonesc după monede sau să flutur prin aer o bancnotă. Fiți amabil, aș vrea să plătesc... nu, nici această formulă nu era bună, ceva îl deranja în mod vizibil pe barman, poate politețea prea apăsată din fraza
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
milimetric, instabilă. Imediat am ieșit și eu ca să parlamentez cu polițiștii în timp ce dansatorii își continuau prestația festivă. m-am apropiat de cei doi sau trei polițiști și am încercat să le spun că sunt ziarist, căutam chiar cu febrilitate în portmoneu legitimația mea de ziarist. n-am găsit-o din prima, ca întotdeauna cînd ești precipitat, întîi am scos un card, apoi cardul de asigurare socială... în sfîrșit, cu legitimația de jurnalist în mînă am încercat să aplanez situația întrucît intrarea
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
cele din urmă spuse speriată: - Comedie! dar nu mai am nici un ban. Costache, n-ai tu câțiva franci, să nu mai mă duc până acasă? Costache se arătă înspăimîntat și se apără bolborosind: - N-n-n-n-am! Pascalopol puse în evidență un gros portmoneu de marochin roșu, din care luă patru piese mari de argint de câte cinci lei. - Cocoană Aglae, îmi pare rău! Aglae păru a fi muncită de o scurtă repulsie, apoi se dădu învinsă. - Bine, ne socotim noi la sfârșit. În vreme ce
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
buzunar. Avea vreo optzeci-o sută de lei, cât îi mai rămăsese după cumpărarea biletului de tren și care în fond îi fuseseră dați de moș Costache, conform unui aranjament, prin secretariatul internatului, ca bani pentru mici cheltuieli. Scoase un portmoneu în care ședeau ticsite câteva monede de argint. - Numai cinci lei, zise Costache, ochind portmoneul.Felix îi întinse o piesă groasă și mare. - Da pâinea, sări Marina, care n-ai plătit-o de două săptămîni! Moș Costache își mai ciupi
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
de tren și care în fond îi fuseseră dați de moș Costache, conform unui aranjament, prin secretariatul internatului, ca bani pentru mici cheltuieli. Scoase un portmoneu în care ședeau ticsite câteva monede de argint. - Numai cinci lei, zise Costache, ochind portmoneul.Felix îi întinse o piesă groasă și mare. - Da pâinea, sări Marina, care n-ai plătit-o de două săptămîni! Moș Costache își mai ciupi puțin fruntea și repetă umil: - M-m-mai dă-mi cinci lei. N-am acum la îndemînă
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]