4,565 matches
-
Ellen Zwillich - revenirea la tonalitate și narativismul convențional, William Bolcom - integrarea idiomurilor muzicii populare, Lorenzo Ferrero - noi concepții ale tonalității, Wolfgang Rihm - neoromantism că revenire la emotivism, Arvo Pärt - revenirea la spiritualitate și misticism în lumea contemporană; 2. Al doilea postmodernism se prezintă în imaginea unui postmodernism de rezistență sau radical: John Adams - ironie la adresa metanarațiunilor - a tonalității sau structurii narative, Philip Glass, Steve Reich, Michael Nyman și Louis Andriessen - deconstrucția narativismului prin implicarea principiului repetitiv; 3. Al treilea postmodernism, unul
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
narativismul convențional, William Bolcom - integrarea idiomurilor muzicii populare, Lorenzo Ferrero - noi concepții ale tonalității, Wolfgang Rihm - neoromantism că revenire la emotivism, Arvo Pärt - revenirea la spiritualitate și misticism în lumea contemporană; 2. Al doilea postmodernism se prezintă în imaginea unui postmodernism de rezistență sau radical: John Adams - ironie la adresa metanarațiunilor - a tonalității sau structurii narative, Philip Glass, Steve Reich, Michael Nyman și Louis Andriessen - deconstrucția narativismului prin implicarea principiului repetitiv; 3. Al treilea postmodernism, unul al conexiunii și reinterpretării în opinia
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
doilea postmodernism se prezintă în imaginea unui postmodernism de rezistență sau radical: John Adams - ironie la adresa metanarațiunilor - a tonalității sau structurii narative, Philip Glass, Steve Reich, Michael Nyman și Louis Andriessen - deconstrucția narativismului prin implicarea principiului repetitiv; 3. Al treilea postmodernism, unul al conexiunii și reinterpretării în opinia autoarei, rezultă din principiul juxtapunerii care implică o includere eclectica de material (împrumutat) din surse disparate și uneori chiar a unor elemente care nu sunt muzicale: (a) citatul: Luciano Berio - Sinfonia (1968), Alfred
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
și specificul relaționării între postmodernitate și totalitatea culturilor muzicale anterioare. Aici se impun mai multe imagini că posibile ipoteze de lucru. În același timp, Steffen Mahnkopf prezintă o altă lista, a fațetelor calitative pe care în opinia lui le deține postmodernismul muzical: 1. Postmodernitatea polistilistică: aici aspectul dominant este pluralismul și, implicit, accesibilitatea diferitelor perioade istorice 2. Postmodernitatea ironică: intenția majoră vizează travestirea, parodia, ironia și excesul. 3. Postmodernitatea hibrida: sunt intenționate efecte de întrepătrundere (metisaj), în special cu muzica din afara
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
nu se opresc doar aici. Tehnică citarii și colajului, generalizarea tehnicii de pastișa include, însă, perioade stilistice de la care postmodernitatea nu și-ar putea revendică legitimitatea unei descendente evidente: impresionismul, romantismul, clasicismul, barocul, renașterea, precum și muzica Evului Mediu. În realitate, postmodernismul muzical în particular și postmodernitatea în general se prezintă în calitatea lor de raspuns global nu doar la modernitatea care le-a precedat, ci la toată istoria culturală a Occidentului (postmodernitatea) și, în egală măsură, drept concluzie cumulativa meta-istorică la
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
în calitatea lor de raspuns global nu doar la modernitatea care le-a precedat, ci la toată istoria culturală a Occidentului (postmodernitatea) și, în egală măsură, drept concluzie cumulativa meta-istorică la toată istoria artei (și, în special, a muzicii) stilistice (postmodernismul muzical). Această imagine explică și în egală măsură justifica acea ambiguitate și confuzie care domină scrierile teoretice referitoare la postmodernismul muzical, divergență de opinii, conflictul interpretărilor și preponderenta paradoxului într-un context definibil că unul de-doxificator, deoarece fenomenul unei meta-referențialități
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
Occidentului (postmodernitatea) și, în egală măsură, drept concluzie cumulativa meta-istorică la toată istoria artei (și, în special, a muzicii) stilistice (postmodernismul muzical). Această imagine explică și în egală măsură justifica acea ambiguitate și confuzie care domină scrierile teoretice referitoare la postmodernismul muzical, divergență de opinii, conflictul interpretărilor și preponderenta paradoxului într-un context definibil că unul de-doxificator, deoarece fenomenul unei meta-referențialități, generalizată în imaginea unei intertextualități globalizante, amplifica exponențial complexitatea și, în același timp, insolitul situației nu atât în cazul practicilor
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
semnifică o tipologie de structură canonica, oricare ar fi aplicabilitatea acesteia - canon ideologic (estetic-stilistic), canon structural-conceptual (componistic), canon interpretativ (interpretarea muzicală) sau canon didactic (învățământ muzical). Astfel, oricare tip de polemizare sau de incursiune analitică pe marginea identității și categoriilor postmodernismului artistic determina într-un mod implacabil implicarea problemei canonului. Ceea ce ar rămâne, însă, de facut înaintea ceremoniei de nominalizare (a titlurilor de lucrări, a numelor de compozitori, a "etichetelor" stilistice sau a listelor canonice) ar fi identificarea unui ansamblu de
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
al unei cauze anterioare, mai precis, un "recul" față de o autentică tradiție, o a treia, a nostalgiei în muzică europeană. Anume prin practicarea intensă a acestei atitudini au fost elaborate mijloacele și tehnicile de absorbție și reiterare a trecutului muzical. Postmodernismul muzical moștenește această a treia tradiție, pe lângă primele două - tonala și atonala, însă fără coeficientul sentimentului. Astfel, prezentificarea prin stilizare și citatul implicat expresiv și structural, ambele, sunt reduse în postmodernism la simplă "tehnică" a colajului și pastișei. footnote>, astfel încât
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
și tehnicile de absorbție și reiterare a trecutului muzical. Postmodernismul muzical moștenește această a treia tradiție, pe lângă primele două - tonala și atonala, însă fără coeficientul sentimentului. Astfel, prezentificarea prin stilizare și citatul implicat expresiv și structural, ambele, sunt reduse în postmodernism la simplă "tehnică" a colajului și pastișei. footnote>, astfel încât ei nu citesc trecutul într-o cheie similară cu Brahms sau Reger, Ceaikovski, Stravinski, Orff, Prokofiev sau Hindemith. Chiar dacă putem constată existența unei determinante emoționale, aceasta ar putea fi recunoscută mai
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
Cage, menținerea unui control drastic asupra procesualității, etichetabil drept New Determinism (Terry Riley, În C - 1964 sau Steve Reich - Piano Phase - 1967). Este suficientă oare repudierea asumată a hegemonului pan-serial pentru a-i consideră pe acesti compozitori drept aparținând postmodernismului? Sau, invers, aceasta "dezlegare" virulenta de pan-serialism determina posibilitatea formulării și realizării unui set de principii identificabile drept postmoderne? Sau, mult mai probabil, este vorba, poate, despre dialectica internă prin care modernismul înalt își articulează sensurile și energia evolutivă
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
multe stiluri, artiștii vor avea libertatea de a se deplasa liber între ele, iar criteriul succesului va fi elegantă și nu originalitatea<footnote Robert Fink, pp. 539-540. footnote>. Astfel, predicția lui Meyer s-a formalizat în ceea ce cunoaștem astăzi drept postmodernism muzical, care la rândul lui angajează două problematizări importante în legitimarea lui prin două idei derivate din situația ultimului stil nou identificabil care a fost minimalismul: (a) problemă post-minimalismului văzut prin dialectica celor două accepțiuni ale lui - ca o continuare
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
pour leș victimes d'Hiroshima, Anaklasis, De natură sonoris, etc. Lorsq'il écrit la Passion selon saint Luc en 1964, îl est un compositeur politique, pas religieux, mais îl est probablement encore moderniste.", John Rea, pag. 61. footnote> Vizualizat astfel, postmodernismul reprezintă o cheie de lectură funcțională în interpretarea trecutului nu doar cu scopul privilegierii canonizante a unor contexte punctuale și, poate, chiar extrase dintr-un context firesc, organic și în orice caz mult mai complex, ci mai degrabă pentru a
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
în orice caz mult mai complex, ci mai degrabă pentru a reuși interpretarea trecutului în imaginea unei interacțiuni dinamice a unei pluralități de factori nu neapărat identificabili în limitele unor aserțiuni liniare. 4. Concluzii Ipoteza unei periodizări a muzicii postmoderne Postmodernismul muzical poate fi văzut că o eroare, drept o regretabilă abatere de la „proiectul neterminat” al lui Jürgen Habermas sau că o anomalie emanând din „cimitirul” ultimei avangarde. În același timp, ar putea fi reprezentat drept ceva mai puțin „vinovat” și
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
nepotrivirii semantice între acest cuvânt, care presupune procedura de sfărâmare, dezmembrare, fragmentare, secționare, împrăștiere sau risipire, si a ansamblului de atitudini postmoderne, din ale căror conținuturi nu putem deduce existența unor intenții care ar fi determinat această destrămare. Altfel spus, postmodernismul nu a reprezentat un program de sabotare a proiectului modernist și de deconstruire sau de dezinstalare programată, ci s-a relevat treptat și susținut că o neîncredere în plauzibilitatea soluțiilor pe care acesta le oferea. Astfel, termenul fragmentarism nu pare
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
de sabotare a proiectului modernist și de deconstruire sau de dezinstalare programată, ci s-a relevat treptat și susținut că o neîncredere în plauzibilitatea soluțiilor pe care acesta le oferea. Astfel, termenul fragmentarism nu pare să aparțină unei definiții proprii postmodernismului, ci mai degrabă se impune drept o imagine în negativ a stării totalizate pe care lucrurile o dețineau în modernitate. Mai mult, acest termen se prezintă ca făcând parte mai degrabă dintr-un dicționar avangardist și semnifică imperfecțiunea, precum și insuficientă
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
mai pertinenta se prezintă a fi imaginea mulți- sau pluri-fațetată<footnote Ramaut-Chevassus, op. cît., pag. 127. Este vorba despre titlul Părții a treia din textul citat - “DE MULTIPLES FACETTES”, idee pe care o implicăm în ecuația textului nostru. footnote> a postmodernismului muzical. Ochiul multi-fațetat de libelulă, spre deosebire de privirea pietrificatoare, în egală măsură ciclopica și medusiană, prezintă o realitate surprinzător de diversificata într-o infinitate de detalii, fiecare fiind important în felul său particular. Această idee a particularității importante multiple, una înspăimântătoare
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
Editură Grasset, 1985). A doua observație se referă la statutul și, respectiv, imaginea canonului muzical în postmodernitate, desi deja aici ar trebui să admitem o dedublare a interogației, deoarece (a) ne putem focaliză pe mutațiile pe care le suporta în postmodernism ideea tradițională a canonului muzical așa cum a fost această formulată, spre exemplu, în perioada romantismului sau (b) ne putem întreba dacă în virtutea neîncrederii cu care postmodernismul tratează oricare structura metanarativă, canonul muzical ar mai putea reprezenta un concept aplicabil în
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
a interogației, deoarece (a) ne putem focaliză pe mutațiile pe care le suporta în postmodernism ideea tradițională a canonului muzical așa cum a fost această formulată, spre exemplu, în perioada romantismului sau (b) ne putem întreba dacă în virtutea neîncrederii cu care postmodernismul tratează oricare structura metanarativă, canonul muzical ar mai putea reprezenta un concept aplicabil în gândirea și practicile muzicale postmoderne, dat fiind statutul său evident metanarativ. Aceeași soartă, în virtutea suspiciunii și ironiei postmoderne, ar trebui s-o împărtășească și substructurile canonice
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
drept incapacitate de diferențiere) care nu presupun tăierea legăturilor cu trecutul, ci chiar formularea unor noi tehnici de asimilare a acestuia în imaginea unei (3) continuități generative. Astfel, putem constată coabitarea, cel puțin într-o primă perioadă de emergentă a postmodernismului muzical, a reprezentanților mai multor filoane tradiționale - neo-tonal (Dmitri Șostakovici, Benjamin Britten), neo-modal (Olivier Messiaen), atonal (Pierre Boulez), experimentalist (John Cage, Iannis Xenakis, Helmut Lachenmann), cu compozitori situați într-o tranziție sau orientare spre postmodernism (George Rochberg, Karlheinz Stockhausen, Luciano
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
primă perioadă de emergentă a postmodernismului muzical, a reprezentanților mai multor filoane tradiționale - neo-tonal (Dmitri Șostakovici, Benjamin Britten), neo-modal (Olivier Messiaen), atonal (Pierre Boulez), experimentalist (John Cage, Iannis Xenakis, Helmut Lachenmann), cu compozitori situați într-o tranziție sau orientare spre postmodernism (George Rochberg, Karlheinz Stockhausen, Luciano Berio, Luigi Nono, György Ligeti, Krzysztof Penderecki, Mauricio Kagel, Steve Reich, Terry Riley, Philip Glass și ulterior, plecând de la premisele minimalismului sau chiar a serialismului - John Adams, Michael Torke, Loius Andriessen, Wolgang Rihm, Manfred Trojahn
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
ideea și conceptul canonului muzical. Iar consecințele sunt vizibile prin proliferarea unei multitudini de tipologii canonice în jurul acelor deja consacrate prin tradiția unor practici istorice. Pentru a finaliza șirul considerentelor expuse mai sus, ne propunem schițarea unei liste repertoriale a postmodernismului muzical, aceasta subdivizata în aproximativ trei etape într-o imagine evident ipotetica și aproximativa. Însă formularea unei periodizări vizează la modul direct invocarea fenomenului canonic, deoarece conținutul unui termen periodizant precum postmodernismul (muzical) reclamă explicitarea unei liste repertoriale. Etapă 1
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
sus, ne propunem schițarea unei liste repertoriale a postmodernismului muzical, aceasta subdivizata în aproximativ trei etape într-o imagine evident ipotetica și aproximativa. Însă formularea unei periodizări vizează la modul direct invocarea fenomenului canonic, deoarece conținutul unui termen periodizant precum postmodernismul (muzical) reclamă explicitarea unei liste repertoriale. Etapă 1 (1968-1979). Războiul din Vietnam și proliferarea mișcărilor pacifiste (sfârșitul anilor '60), revoluția "de catifea" în Cehoslovacia (1968), revoluția rock (implicând o multitudine de orientări și curente constitutive, precum revoluția hippy sau revoluția
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
limite le reprezintă anul în care este scrisă Sinfonia (1968-1969) și Opera (1970), ambele de Luciano Berio - 1968 (-1969), Alfred Schnittke începe scrierea Simfoniei nr. 1 (1969-1972), iar Jean-François Lyotard finalizează Raportul său în 1979. Perioadă incipientă, de emergentă a postmodernismului muzical și de identificare "sinonimală" a acestuia cu disoluția treptată a trăsăturilor ultimei avangarde (anii '50-'60). Repartizarea câmpului stilistic, grosso modo, între (a) muzică stocastica (I. Xenakis), (b) orientarea polistilistică (A. Schnittke) și (c) minimalismul american (Ph. Glass & Co.
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
trăsăturilor ultimei avangarde (anii '50-'60). Repartizarea câmpului stilistic, grosso modo, între (a) muzică stocastica (I. Xenakis), (b) orientarea polistilistică (A. Schnittke) și (c) minimalismul american (Ph. Glass & Co.), anii '70 reprezentând consacrarea și clasicizarea minimalismului că "trend" internațional. Emergentă postmodernismului prin creația unor artiști că Laurie Andreson (performance), George Rochberg (care își începe carieră componisitcă prin orientarea înspre serialism, pentru a o "rectifica" prin orientarea înspre tehnică de citat și colaj și ulterior înspre neoromantism: reminiscențe din creația târzie a
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]