672 matches
-
familie obiectele de preț și așternuturile, de teama prădăciunilor. În ziua aceea, totuși, slujitorul meu înarmat se înfățișă cu măgarul în fața porții, ca de obicei, ca să mă ducă în oraș. Băiatul îmi povesti hlizindu-se că, venind spre mine, se poticnise de capul tăiat al unui ofițer mameluk. Cum eu nu râdeam deloc, și-a îngăduit să spună că luam lucrurile prea în serios. Ceea ce m-a făcut să-i ard un dos de palmă. — Așa deci, am mârâit eu pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
nu sunt naturale, John. Nu au așa ceva în ele. Ai să vezi. — Așa e. Doris. Dă-i drumul. Mă tem că te-am indus în eroare. Știu tot ceea ce se poate ști, adică zero. Doris e lesbi, moșule. M-am poticnit și-am pocnit din degete. Deci asta era. Iisuse, am știut eu că despre așa ceva trebuie să fie vorba Curva aia... — Ai încercat ceva? — Sigur. Tu nu? Nu, eu am știut de la bun început Reieșea clar din poveștile ei. — Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
timidă în fața lui, cu o mână odihnindu-i-se pe jumătate întâmplător în locul unde i se împreunau coapsele. în întuneric părea mai puțin zbârcită, iar trupul ei cocoșat, mai puțin diform. Virgil întinse un braț, iar ea veni spre el, poticnindu-se, ca să ajungă pe pământ, să se întindă, să stea nemișcată, și totuși primitoare. El o sărută. La început mâinile s-au arătat leneșe, leneșe și nesigure, învățând încă o dată atingerile pielii și pielea, țesând modele inegale pe trupurile surori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
chiar dacă treci dincolo... Grimus poate fi foarte convingător. — Unde e poarta? întrebă mecanic Vultur-în-Zbor. — A, da, Poarta. Asta înseamnă să trecem de gloată. Și să mai urcăm un picuț. Până laă până la Liv. Casa neagră. O știi. Vocea i se poticni jalnic. — O știu, răspunse Vultur-în-Zbor. Am întâlnit-o pe Liv. îți transmite salutări. Virgil se desprinse dintr-un început de reverie. — Ai întâlnit-o? întrebă el. Ești sigur? Nu, zise Vultur-în-Zbor. Purta un văl negru. Din cap până-n picioare. — Ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
timp înstrăinați. Nu, se gândi eul-Vultur. Trandafirul nu este darul suprem. Apoi orice discuție, fie ea rațională sau formă-gând, încetă și eul-Grimus dinăuntru își dezlănțui asupra eului-Vultur toată forța voinței sale formidabile. Media m-a îne-a) văzut clătinându-mă și poticnindu-mă în timp ce războiul lăuntric se întețea și m-a prins de mână. Poate că asta a făcut ca lucrurile să se întoarcă în favoarea eului-Vultur. Nu eram singur. Media era acolo. Media, una dintre numeroasele ființe ale căror vieți le distrusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
mai multe Veturia, că de capul ei s-a ținut. Ea a dat să se ridice, să se ducă la bucătărie, după Veturia. Am prins-o de mână și am tras-o, mai mult în joacă, de parcă m-aș fi poticnit de mâna ei, înapoi pe canapea. S-a așezat lenevită iar între pernele ei. — De când zici că mă cunoaște domnul? l-a întrebat pe prietenul meu, ca și cum eu mă evaporasem de acolo. J.J. a ridicat plictisit din umeri: „N-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ani, veneau la măsuța mea din Expresul de pe Apolodor, unde duminica îmi beam berile de la ora zece. Locuiam atunci provizoriu în blocul-turn de la Operetă. Duminicile, dimineața, îmi propuneam să mă duc la slujba de la mănăstirea Antim. Ca un făcut, mă poticneam în Expresul de pe Apolodor, mă luam cu una, cu alta și se făcea târziu pentru a mai merge la Sfânta Liturghie. Ascultam doar clopotele mănăstirii cum băteau grave, maiestuoase, cu rezonanțe rostogolite de pe deal, greoaie, leneșe, bătrâne. Se suprapuneau clopotele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ocrotit de așteptarea tatălui meu pe acea bancă, topindu-mă poate în privirea lui, coborând întruna spre făptura lui de umbră ușor tremurândă în vipia unei depărtări care mereu și-a jucat dogoarea între noi, făcându-mi sufletul să se poticnească mereu pe drumul lung al vieții mele către înțelegere și mărturisire în fața tatălui meu. Cuvintele mi s-au poticnit mereu pe drumul spre tatăl meu, vipia depărtării dintre noi mi-a zburătăcit gândurile, risipindu-le în jocul nepăsător al clipelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
de umbră ușor tremurândă în vipia unei depărtări care mereu și-a jucat dogoarea între noi, făcându-mi sufletul să se poticnească mereu pe drumul lung al vieții mele către înțelegere și mărturisire în fața tatălui meu. Cuvintele mi s-au poticnit mereu pe drumul spre tatăl meu, vipia depărtării dintre noi mi-a zburătăcit gândurile, risipindu-le în jocul nepăsător al clipelor care tot veneau, și veneau, și veneau, încărcate întruna de minunile zădărniciei. Abia acum, când coborârea îngheață jocul amăgitoarei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
-s dragi acești pierde-vară rătăciți printre cărți, siliți să le care ca pe o povară, condamnați să le păzească, să le numere periodic, să le plimbe din raft la lift, de la lift la cărucior, cu căruciorul pe holuri, să se poticnească deschizând ușa și apoi, împleticiți, cu față de treziți din somn, să ți le trântească pe masă. Apoi, când înapoiezi volumele, să refacă traseul spre rafturile de depozit. Ciudat, nu-i urăsc, deși săptămânal, dacă nu zilnic, am prilejuri de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
necuvenite ajustat până la marginea îndoielii. Mă prăbușesc incert în praful înghețat al dimineții de sepie și emisiile pulsatile trec dincolo de așteptări suspendându-se una pe alta. Nu cerșesc blândețea zilelor de ieri, doar sunt tentat de atracția viitorului ce se poticnește în staționări echivoce. Liminar, clipele brodate timid se pierd, însă acum mă-nghesuie, oscilează, mă leagănă duios zvâcnesc în afară tot felul de versuri întâmplătoare declanșând flashul amintirilor înăbușite ce nu le-am întâlnit niciodată
At?t de cald by Aurel Avram Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83727_a_85052]
-
neîncetat tăria subțire ca un fir, mă amețește cu sclipirea argintie a lichidului fugind de mărturii incomplete. O mâță s-a împletit ca un șarpe de bastonul ce-l port umil ajutând lumea să treacă prin altă poveste, deși mă poticnesc spre finalul sfârșiturilor fără s-arunc vina pe nimeni.
Povarna. Sunt a?a cum sunt by Aurel Avram Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83718_a_85043]
-
mult prea implicați. Am să numesc la acest caz niște ofițeri mai obiectivi. PAGINĂ NOUĂ CAPITOLUL TREIZECI ȘI UNU Telefonul sună. Danny se întinse după extensia de lângă pat, văzu că adormise pe podea și, până să ajungă la receptor, se poticni în niște sticle goale și dosare de pe jos. — Alo, da? Jack? Jack Shortell spuse: — Eu sunt. Mă auzi? Danny clipi, fiindcă îi intra soarele în ochi. Luă o bucată de hârtie și un pix. — Dă-i drumul. Mai întâi, toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
afle niciodată. Așa că ai putea să-mi spui povestea ta? Doar mie? *** Saul Lesnick i-o spuse. Îi luă două ore, cu multe pauze în care inspira adânc, ca să poată continua. Uneori se uită la Buzz, alteori la ocean. Se poticni în cele mai oribile momente ale poveștii, dar o spuse în continuare. 1942. Vreme de război, camuflaje în L.A., interdicția de a circula după ora 10 seara. Coleman avea nouăsprezece ani și locuia în Bunker Hill cu mama lui nebună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
mașina la Sleepy Lagoon Park și l-au bătut. Colecționarul de monede a vrut să-l castreze, dar prietenii l-au împiedicat s-o facă. L-au lăsat acolo, plin de sânge și compunând muzică în minte. Coleman s-a poticnit de o denivelare de teren și a văzut - sau a crezut că vede - un bărbat alb și imens care-l bătea cu pumnii pe un tânăr mexican și-i tăia hainele cu un băț pe care era montată o lamă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
serios... Lucrarea o citește o comisie compusă din trei profesori de Limba romînă! Vi se dă timp de scris două ore, să tot scrieți! Gîndiți-vă bine, însă, înainte de a începe... Nu vă repeziți la scris, ca pe urmă să vă poticniți și să nu știți încotro s-o luați. Faceți-vă planul cu multă grijă, în gând, bineînțeles, fiindcă pe hârtie nu cred să vă dea voie! Căutați să scrieți cât mai curat și mai frumos, pentru că și asta are multă
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
el se repezea, ca și când ar fi știut la perfecție anul, cu voce clară și sigură: ― Da, Ștefan cel Mare, vestitul voievod al Moldovei, s-a urcat pe tron la anul... și aci, dacă n-auzea cumva din bancă "1457", se poticnea, mai repeta de câteva ori: "la anul... la anul", și rămânea cu anul în gât, în hohotele de râs ale clasei. De data asta, însă, răspunsul avea să fie de alt gen. ― Da! începu Chiorul, că întotdeauna începea cu o
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
au răsplătit colegii noștri, și mai cu seamă fetele, cred că au fost mai furtunoase decât cele primite de mulți actori de-a lungul unei cariere chiar! * ― Bine, măi Ionaș, cum ți-a ținut pumnii iubita ta, de te-ai poticnit?! ― Ce să-i faci? Ghinion! îmi răspunse fostul Zeus zâmbind. E delicată, are pumnii mici! Pentru unul ca mine ― doar tatăl lui Hercule se cheamă că am fost, nu?! ― îmi trebuia o duzină de pumni de zeițe... și acelea de
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
că vă iubesc pe toți cu o dragoste nespusă în Isus Hristos, 9. și mă rog ca dragostea voastră să crească tot mai mult în cunoștință și orice pricepere, 10. ca să deosebiți lucrurile alese, pentru ca să fiți curați și să nu vă poticniți pînă în ziua venirii lui Hristos, 11. plini de roada neprihănirii, prin Isus Hristos, spre slava și lauda lui Dumnezeu. 12. Vreau să știți, fraților, că împrejurările în care mă găsesc, mai degrabă au lucrat la înaintarea Evangheliei. 13. În adevăr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85090_a_85877]
-
el este primul care înțelege ironia situației sale de acum. Nici în ultimul ceas, pe picior de plecare, nu scapă de munca sa. Soarbe o înghițitură din bidonul cu apă sălcie și se încordează în șa, în timp ce calul i se poticnește, se cabrează, apoi reușește să se îndrepte, provocând o adevărată avalanșă de pietre pe vâlceaua abruptă și uscată. Este după-amiază târziu și căldura a mai slăbit în intensitate. Deasupra capului călărețului, cerul e plin de nori negri, încărcați de povara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
spectacolul nu e de față. Platforma este goală, se află acolo doar Jean Loup, îmbrăcat seducător pentru a-l atrage pe maior; dat cu puțin ruj, cu pantaloni strâmți pe corp și cămașă kaki descheiată până la brâu. Jean Loup se poticnește, acoperindu-și ochii. Cu aparatul de fotografiat proptit de o creangă, Birch se împleticește și înjură, apoi (cu adevărat profesionist) își revine și întoarce lentila spre acțiunea ce se desfășoară la nivelul solului. Această acțiune este, ca să folosim un termen
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
carafa, mi-e ochi fericirea Și-mi plouă destinul, mi-l plouă mereu... Prima întâlnire Când te-am văzut pentru întâia oară Cuvintele mi s-au lipit de buze, Mi se uscase tușu-n călimară Ideile se-amestecau confuze. M-am poticnit în gânduri îndrăznețe Mă dezarmase propria-mi rușine, Am reușit ca să îți dau binețe Și să întreb: Tu, cine ești tu, cine? C-o voce cristalină bob de rouă Pe clopoței de flori, de lăcrămioare, Ai împărțit tăcerea pe din
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
luptă, și sulițele se învîrtesc. 4. Duruiesc carăle pe ulițe, se năpustesc unele peste altele în piețe; parcă sunt niște făclii la vedere, și aleargă ca fulgerele... 5. El, împăratul Ninivei, cheamă pe oamenii lui cei viteji, dar ei se poticnesc în mersul lor; aleargă spre ziduri, și se gătesc de apărare... 6. Porțile de la rîuri sunt deschise, și palatul se prăbușește. 7. S-a isprăvit cu ea: este dezgolită, este luată, slujnicele ei se vaită ca niște turturele, și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85120_a_85907]
-
pe care tocmai o parcurgeți ne Încredințează pe deplin că ne aflăm, În sfârșit, pe drumul cel bun. Va fi, Însă, un drum anevoios, cu hopuri adânci și mărginit de prăpăstii fioroase. Vom avea puterea, fără Îndoială, să nu ne poticnim, să nu cădem În ele. Avem, iată, o publicație numai a noastră. S-o respectăm și s-o ocrotim, căci ea este mărturia scrisă a voinței noastre supreme de a ne scutura de rele și de a năzui către adevăr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
în față, tranșeea armatei Ukita. Văzând capcana, încercă să-și oprească oamenii, dar aceștia se repeziră înainte, neputând vedea pericolul. Cât ai clipi, din tranșee se stârni o salvă de gloanțe și fumul gros al prafului de pușcă. Atacanții se poticniră, căzând. — E o cursă! Nu cădeți în capcana dușmanului! Culcat! Culcat! striga comandantul. Să tragă! Așteptați să reîncarce, apoi săriți asupra lor! Cu înfiorătoare strigăte de război, mai mulți oameni se sacrificară; săreau în picioare pentru a atrage focul inamic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]