898 matches
-
Ioan le-a adunat în 89 de capitole. Opera e interesantă pentru că ne ajută să înțelegem cum au evaluat monofiziții conciliul de la Calcedon în epoca în care s-au bucurat de cel mai mare succes; așa cum rezultă din conținutul revelațiilor povestite, ei considerau conciliul ca un fel de revanșă obținută de nestorienii condamnați la Efes. Ioan culege aceste informații de la Petru Ibericul și din cercul acestuia sub formă de tradiții orale transmise de călugării din lavra de la Maiuma. Iată câteva exemple
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
ultimii ani ai vieții sale. În tinerețe, frecventase școala gramaticilor Helladius și Ammonius care în jurul anului 390 se mutaseră de la Alexandria la Constantinopol. Probabil că Socrate nu a plecat niciodată din Constantinopol pentru a se informa mai bine în privința evenimentelor povestite. Nu vorbește deloc despre meseria sa. În manuscrise i se spune „scolasticul”, ceea ce în mod normal trebuie înțeles ca „procurator legal” sau chiar „jurist”. N-a aparținut cu siguranță clerului din capitală chiar dacă imboldul de a scrie opera i-a
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
acea epocă care i-ar fi oferit dovada că Istoria bisericească a lui Rufin, de care se folosise până în acel moment, nu era credibilă. Scriitorii dinainte se bazaseră mai mult de conjecturi decât pe surse din aceeași perioadă cu faptele povestite. Prin urmare, s-ar părea că primele două cărți ar fi fost rescrise în mod radical, în timp ce de la a treia la a șaptea Socrate ar fi operat doar unele modificări. Capitolul 11 din cartea a șasea care prezintă conflictul dintre
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Urmîndu-l pe Wittgenstein cu a sa Philosophische Untersuchungen, Livingstone și Lunt apără legitimitatea "raționalității obișnuite", din care fac parte certurile (caracterizate prin intensitate emoțională și dorința de a-și afirma punctul de vedere cu orice preț), predicile, oratoria politică și povestitul, în care sensul este redat în mod întîmplător prin acumulări, reveniri și repetiții. Desfășurarea lor este convingătoare, dar concluziile rămîn întrucîtva prea raționaliste. Sferele publice moderne timpurii așa cum am sugerat, dintr-o perspectivă post-weberiană, în cartea mea Public Life and
by John Keane [Corola-publishinghouse/Science/1061_a_2569]
-
fac îl constituie memoria. Memoria este un act de "viziune" a trecutului dar, ca act, este situată în prezentul memoriei. Este deseori un act narativ: elemente disparate ajung să se cristalizeze într-o povestire, ca să poată fi amintite și eventual povestite. Dar, după cum bine se știe, amintirile sînt nesigure în relație cu fabula și cînd sînt transpuse în cuvinte, ele sînt prelucrate retoric pentru a fi conectate la o audiență, la un terapeut, de exemplu. De aici rezultă că "povestirea" pe
by MIEKE BAL [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
ca marinar. Acum este scriitor, apărînd la televizor și ținînd lecțiuni publice. În operele sale, parțial autobiografice, vorbește despre experiența sa ca pacient într-un spital de psihiatrie. Biesheuvel este considerat un scriitor postmodern, aparținînd unei tipologii specific olandeze, tematizînd povestitul intens, deseori sub forma bîrfei. În pledoaria sa pentru absurditatea comportamentului uman și a vieții umane, persistă existențialismul. De weg naar het licht (Calea spre lumină) a apărut în 1977, la Meulenhoof, Amsterdam. Citatul este din nuvela Faust, o variațiune
by MIEKE BAL [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
vorba de Măgura Vulpii, de București ori de cosmopolitul și pitorescul Istanbul, vădește ochiul călătorului pasionat, dar și studiul albumelor documentare. Personajul central de aici, doctorul Neagu Vulpeș, ocupă un loc important și în romanul Soarele târziu. Frânturile de amintiri povestite intermitent lui Valentin Albotă, tânăr bancher venit să îi smulgă acceptul pentru exploatarea unei păduri multiseculare, dar convertit la valorile doctorului, învestit ca moștenitor spiritual, și mai ales jurnalul dăruit aceluiași conturează viața de eremit tolstoian a unui conservator devotat
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288786_a_290115]
-
lovit de necazuri reprezintă variante sinonimice, generalizând polul negativ al unui destin marcat dramatic de contrastul dintre reușită (oameni tare cumsecade, căsătoriți) și eșec (n avusesă dăloc parte dă bucurii). Acest conflict domină Întreaga narațiune, nu numai prin natura Întâmplărilor povestite (un destin reușit Întrerupt brutal de Împlinirea ursitei), ci și la nivel stilistic. Al doilea proverb semnalează Începutul declinului Într-o viață până atunci În plină ascensiune. Declinul destinului nu rămâne proiectat asupra lumii, ca În varianta-model (nu poate Încălzi
ACCEPȚIILE VIEȚII ÎNTRE NOROC ȘI SOARTĂ ÎN PROZA POPULARĂ by Ion –Horia BÎrleanu () [Corola-publishinghouse/Science/772_a_1549]
-
X, atunci Y”, ci caută să surprindă modul cum un lucru duce la altul. Evenimentele, în desfășurarea lor liniară, sînt o treaptă necesară pentru înțelegere, dar nu și suficientă din moment ce narațiunea nu se încheagă astfel, nu are semnificație. Experiența Omului-cu-lupi, povestită pas cu pas, nu explică trauma pacientului, așa că Freud, în timp ce pledează pentru „realitatea” și „prioritatea decisivă” a evenimentelor, este nevoit să admită existența unui construct care face să se lege lucrurile, ca probă că evenimentele se vor fi produs. Constructul
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
a arăta spre marea din colțul îndepărtat al picturii. Dar ochii băieților sînt ațintiți asupra omului și a gesturilor sale, nu asupra scenei din depărtare. Narațiunea ne reține atenția asupra povestirii, asupra unei succesiuni de evenimente prin directa mediere a ,,povestitului” prin care sau la care ne uităm fascinați, și care este deopotrivă centrală și periferică întîmplărilor, fiind atît absentă, cît și prezentă în conștiința celor spuse de către poveste. La fel ca și cei doi tineri, urmărim atenți actul povestirii în
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
aceste exemple sînt și analepse externe, întorcîndu-se într-un timp anterior începutului romanului. Analepsele interne sînt o revenire textuală în istorie, dar o întoarcere nu atît de radicală încît să preceadă deschiderea textului și să includă orice repetiții ale întîmplărilor povestite anterior, la locul lor firesc din punct de vedere cronologic. Desigur, o analepsă ar putea încălca începutul narațiunii stabilit anterior - Genette vorbește în acest caz de analepsa „mixtă”. Cît despre rolul analepselor, o primă observație poate fi că acestea par
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
la fel de bine vorbi de două tipuri de focalizați, distincția făcîndu-se între ceea ce se vede din exterior sau din interior. În primul caz, sînt relatate doar fenomenele externe observabile din punct de vedere vizual; în cel de-al doilea caz, sînt povestite evenimentele corelate cu trăirile, gîndurile și reacțiile unuia sau ale mai multor personaje, ale căror portrete se conturează în interiorul narațiunii. În Ulise, Molly Bloom joacă rol de focalizator intern și focalizat din interior, în timp ce la Hemingway ceea ce este focalizat este
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
ca în romanul lui Beckett sau în povestirea lui John Barth. În cea din urmă imposibilă "conversie”, istorisirea esențială trebuie să se insereze în acele modalități vizuale și auditive, nonverbale, care nu pot fi reprezentate în cuvinte (de exemplu, experiența povestită a unei bătălii devastatoare sau a unui dezastru copleșitor). h. Înregistrarea verbală a cadrului și a personajelor la începutul romanului trebuie înlocuită (sau scoasă) în orice film. Dacă este să fie înlocuită, atunci să fie înlocuită de reprezentări holistice neliniare
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
5.2. Moduri de reprezentare a vorbirii și gîndirii Se impune să începem cu principii fundamentale. Cînd un narator ne inițiază în povestea unui personaj, vor apărea acțiuni și evenimente diverse care îl implică pe personaj și care se cer povestite. Acolo unde aceste acțiuni sînt expuse și vizibile pentru orice martor atent - Stătea la fereastră, privind cum seara invada strada - le vom numi Narațiune Pură (NP). Adesea, exercitîndu- și opțiunea de a fi cît mai semnificative pentru sentimentele unui personaj
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
galeria strămoșilor. Ca într-un drum al crucii, tablou după tablou, bunicul și nepotul se opreau la câte o stațiune, îmbogățită cu comentariile bătrânului, care se lăsa astfel pradă uneia dintre activitățile favorite în acest mediu, cea a anecdotei iscusit povestite. Povești despre vitejii sau cusururi ale fiecăruia, aceste anecdote le dau viață celor dispăruți în memoria celor vii, contribuind la crearea identității tinerelor generații. Capitalul cultural se transmite în același timp în mod implicit, prin decorațiunile și mobilierul caselor, și
by Michel Pinçon, Monique Pinçon-Charlot [Corola-publishinghouse/Science/1066_a_2574]
-
Richard, Era armoniei, București, 1967; [Versuri], în Charles Baudelaire, Les Fleurs du mal - Florile răului, îngr. Geo Dumitrescu, introd. Vladimir Streinu, București, 1968; Alfred Jarry, Ubu, rege..., îngr. trad., pref. Romul Munteanu, București, 1969; Oswaldo Dragún, Trei povestiri care merită povestite. Îndrăgostiții de la masa 10, București, 1970; Dante Alighieri, Vita Nuova, în Opere minore, îngr. și introd. Virgil Cândea, București, 1971; Aucassin și Nicoleta, București, 1974; Charles d’Orléans, Poezii - Poésies, ed. bilingvă, îngr. și pref. trad., București, 1975; Mateiu I.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290668_a_291997]
-
durate: un ziar cotidian distinge cel puțin două etape de lectură ale unui articol: un simplu rezumat al elementelor scrise în bold și cu majuscule, urmat eventual de o adevărată lectură a textului; - o continuitate în desfășurare: o anecdotă trebuie povestită integral, în timp ce un roman este citit într-un număr nedeterminat de ședințe; - o durată de perimare prevăzută: se presupune că o revistă este actuală întreaga săptămînă, un ziar o zi, însă un text fondator (Biblia, Coranul etc.) pretinde a fi
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]
-
caracterul formular, generat, ca în cazul întregului folclor, de natura orală a comunicării, b. se definește ca o structură narativă de un tip deosebit, determinată de funcțiile lui, mai vechi și mai noi. Trebuie făcută, la început, distincția dintre actul povestitului, performarea, transmiterea b. în felurite ocazii (la șezătoare sau la clacă, la stână, în cabanele forestiere, la priveghi, la moară etc.) și b. ca atare, ca enunț, ca text, ca mesaj. În culturile arhaice, tradiționale, se atribuia povestitului, actului zicerii
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285668_a_286997]
-
dintre actul povestitului, performarea, transmiterea b. în felurite ocazii (la șezătoare sau la clacă, la stână, în cabanele forestiere, la priveghi, la moară etc.) și b. ca atare, ca enunț, ca text, ca mesaj. În culturile arhaice, tradiționale, se atribuia povestitului, actului zicerii, spunerii, enunțării, o funcție magică, de protecție a locului (casa, stâna) unde se spuneau povești sau de obținere, prin forța cuvântului rostit în anumite circumstanțe temporale (pe durata gestației oilor, de exemplu), a unor ființe miraculoase (un miel
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285668_a_286997]
-
iți vorbește despre Franța, iar Big Ben despre Anglia. Românii nu au Turnul Eiffel sau piramidele, tehnologia germană sau ceasurile Elveției. Nu au nici Turnul din Pisa, nici corridele Spaniei. Cu toate acestea, românii au și ei multe de spus, povestit, lăudat, arătat". Fiecare țară a fost asociată cu o valoare concretă, fiind prezentată pozitiv, iar România a fost definită în mod negativ, spunându-se ce anume îi lipsește (că nu are tehnologia germană, Turnul din Pisa etc.), iar concluzia a
by Constantin Crăiţoiu [Corola-publishinghouse/Science/1063_a_2571]
-
lega de tânărul acela, a cărui moarte prefigurează propria lui moarte și pe care îl socoate ca pe un alt el însuși. E drept că, în acest sens, s-au spus până acum destule, dar au fost înfățișate din afară, povestite ca niște fapte și întâmplări. Trebuie văzute acum dinlăuntrul lui Ahile, ca proiecții ale unei iubiri, cea mai mare și mai intensă iubire din cuprinsul Iliadei. Și cea mai desprinsă de orice alte determinări, pentru că nu vine nici din sânge
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
textuală a acestei experiențe devine esențială pentru a-i face posibilă deschiderea, poten țialitatea, efemeritatea. Nu masele urbane, studiate de socio logie, oferă cheia pentru înțelegerea orașului, ci flaneurul, singuraticul care le privește și le alcătuiește fizionomia. Raportul dintre orașul povestit al cotidienelor și orașul zidit al arhitectului este, o arată cartea lui Fritzsche, inedit: primul stabi lește, de fapt, decorul celui de-al doilea. La fel, pentru Benjamin, locul în care arcadele Parisului își află înțelesul nu este planul arhi
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
1922). Critica desemnează acum căutarea conținutului de adevăr al unei opere de artă, în timp ce comentariul vizează „Sachgehalt“. Condiția privirii critice este disocierea, în timp, a conținutului reic, factual, al unei opere de conținutul ei de adevăr. Aceasta pentru că, în timp ce faptele povestite sunt din ce în ce mai perceptibile prin contrast cu cele prezente nemijlocit în lumea comentatorului, conținutul de adevăr se eviden țiază ca persistență și condiție de posibilitate a lecturii. Imaginea pe care o folosește Benjamin pentru a explica această situație este aceea a
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
se arate în lume și recunoaște, roșind, că fără ea nu se poate. Greu de descris datorită statutului ei incert, complicat, experiența mișcării cunoaște totuși în Berlin câteva forme pe care nu le poți întâlni altundeva și care merită, măcar, povestite. Mișcarea ca punct de orientare: Un amic mă invită la masă, undeva, în apropierea aeroportului Tegel, într-un apartament închiriat de puțină vreme. Neștiind exact numele lung al străzii, îmi explică în linii mari cum ajung, cu care metrou sau
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
de frumoasă. Frumoasă prin generozitatea gîndurilor transmise, prin limbajul ce atinge adesea zona poeziei curate - cadența cuvintelor ne amintește de versurile vestitelor epopei grecești - Iliada și Odiseea, frumoasă prin înțelesul înalt ce-l scot autorii din fiecare felie de viață povestită. Dacă lăsăm la o parte ceea ce spun autorii în legătură cu un fel de mîncare din Dănești, bunăoară, cu un obicei de-al locului, cum e în bucata ,,Jinduitul curmei “, foarte multe capitole pot fi luate ca povestiri pline de tîlc. Apoi
Memoria unui muzeu by Mărioara Buraga () [Corola-publishinghouse/Science/1656_a_3005]