837 matches
-
reprezentată de Cursul de lingvistică generală al lui Ferdinand de Saussure etc.). Într-o epocă de pluralizare, de relativizare și deconstrucție, limbajul natural trebuie menținut ca sistem de referință universal pentru semantizarea experienței umane, pentru proiectele sociale cele mai îndrăznețe. Pozitivismul și intuiționismul au ignorat rolul proceselor lingvistice și semiotice; dar limbajul în bogata sa polivalență nu este un dat, ci un material prelucrabil (de fapt procesor și procesat) situat între stupid și elevat, vulgar și adînc spiritualizat, poetic și științific
Semiotica, Societate, Cultura by Daniela Rovenţa-Frumușani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]
-
-lea era insensibilă la marile probleme ale limbajului, cu excepția ches-tiunii evoluției), iar pe de altă parte s-a dovedit prin fondarea semiologiei "un cercetător interdisciplinar în sensul modern al cuvîntului avant la lettre" (G. Mounin, 1968: 10). În reacția contra pozitivismului neogramaticilor și influențat de sociologia lui Emile Durkheim ("limba ca fapt social" existînd în virtutea unui "contract între membrii comunității" CLG: 39), Saussure întemeiază știința limbii ca știință socială sistematică, altfel spus "degajată de particularismul și idiosincratismul gramaticii istorice" (J.P. Bronckart
Semiotica, Societate, Cultura by Daniela Rovenţa-Frumușani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]
-
1980, pentru a gândi altfel cercetarea în domeniu (teoretică și practică), a înțelege situațiile ei nou conturate, a pune întrebări, a genera noi predicții în soluționare, a găsi modele explicative pentru noile realități. Epistemologic, argumentează autorii, este aici trecerea de la pozitivism la postpozitivism: • accentul pe părți și decontextualizare versus accentul pe întreg și contextualizare, • accentul pe separare versus accentul pe integrare, • accentul pe general versus accentul pe specific, • considerarea a doar ceea ce este obiectiv și cuantificabil versus considerarea subiectivului și a
Metodologia educației. Schimbări de paradigme by ELENA JOIŢA [Corola-publishinghouse/Science/1005_a_2513]
-
Un alt cercetător important în temă (D.H. Jonassen, 2004, cap 1-23) sintetizează evoluția macroparadigmei designului, de la primele cercetări, rezultate din corelarea sa cu una dintre abordările esenței educației (anume interpretarea sa și ca tehnologie a educației), analizată progresiv, sub influența pozitivismului, a behaviorismului, a teoriilor programării, a teoriei cognitiviste, a teoriei sistemelor, a situaționismului, a contextualismului, a rolului mijloacelor media (TV, calculator, învățământ la distanță, Internet, învățământ programat, laboratoare de comunicare, educația virtuală, a teoriei și metodologiei construirii softurilor educaționale în
Metodologia educației. Schimbări de paradigme by ELENA JOIŢA [Corola-publishinghouse/Science/1005_a_2513]
-
semnificații Evaluarea poate fi abordată din mai multe perspective-paradigme, între care cea formativă rămâne actuală și tot mai mult valorificată, dar prin corelare cu alte paradigme actuale (cognitivism, constructivism, abordare critică, abordare interpretativă a educației) și pornind din distincția cantitate (pozitivism) și calitate în educație. Fiind nouă, ea cere o intensă cercetare a diferitelor ei probleme aplicative și deci de format o cultură a evaluării formative, la actorii educației (Lynch, 2003, pp. 1-7). Dacă educația actuală este dominată de paradigma formării
Metodologia educației. Schimbări de paradigme by ELENA JOIŢA [Corola-publishinghouse/Science/1005_a_2513]
-
ci în alt mod specific), încă se evocă Durkheim (după care pedagogia nu este decât un ansamblu de teorii practice, nu este un studiu științific al problemelor educației, dar se bazează pe reflecții asupra activității educative). Ieșind din laborator, din pozitivismul clasic, educatorul practician este pus în fața a două maniere extreme de a relaționa cu cercetarea pedagogică, în interesul eficienței activității sale. Una privește interesul său pentru posibilitatea de a cunoaște și a aplica/adapta/verifica în situațiile sale concrete elemente
Metodologia educației. Schimbări de paradigme by ELENA JOIŢA [Corola-publishinghouse/Science/1005_a_2513]
-
Dewey, evidențiază rolul experienței umane în generarea cunoașterii, ca o sursă pentru dezvoltarea cunoștințelor, a experienței de instruire. Sau argumentele posibilității extinderii acțiunii-cercetare provin și din cercetările lui Schön (1983) asupra rolului profesorului reflexiv, în completarea lui Dewey, cu depășirea pozitivismului, din extinderea chiar a cercetării științifice pedagogice asupra calității învățării, din clasele școlii-laboratoare de construcție a învățării, din numeroase analize studii de caz în obținerea performanțelor. La acestea sunt aplicate și probleme de psihologie: trăsături ale personalității profesorului-cercetător, abilități de
Metodologia educației. Schimbări de paradigme by ELENA JOIŢA [Corola-publishinghouse/Science/1005_a_2513]
-
în decizii instituționale, în ameliorarea situațiilor reale, în transformarea contextelor. Concepe apoi cercetarea-acțiune ca instrument de emancipare în sprijinul individului și al organizațiilor, subliniind rolul criticii proprii în dezvoltarea practicii reale, în profesionalizarea pedagogică a educatorilor, cu trecerea de la abordarea pozitivismului la cercetarea conduitei, a atitudinii participanților în rezolvarea problemelor Cercetarea-acțiune cu participarea directă a educatorului practician, ca cercetare strategică poate deveni atunci și acțiune-cercetare, pentru că acum practicianul devine actorul principal în situația problematică și vrea să se implice în cercetarea
Metodologia educației. Schimbări de paradigme by ELENA JOIŢA [Corola-publishinghouse/Science/1005_a_2513]
-
de caracterul relativ al obiceiurilor, ideilor, instituțiilor. Sociologia clasică, de tradiție pozitivistă, a elaborat teoretic acest relativism: valorile se înrădăcinează în substratul lor social și se modifică odată cu el. Ele reflectă condițiile de viață și interesele. Întâlnim aceeași poziție în pozitivismul juridic, pentru care justiția este în strânsă legătură cu moravurile. Acest pozitivism elimină problema morală, deoarece nu este științifică. Dacă nu există nicio valoare absolută, niciun etalon transcendent pentru a discerne binele și răul, nu este posibil să evaluăm un
Sociologia valorilor by Rudolf Rezsohazy [Corola-publishinghouse/Science/1070_a_2578]
-
a elaborat teoretic acest relativism: valorile se înrădăcinează în substratul lor social și se modifică odată cu el. Ele reflectă condițiile de viață și interesele. Întâlnim aceeași poziție în pozitivismul juridic, pentru care justiția este în strânsă legătură cu moravurile. Acest pozitivism elimină problema morală, deoarece nu este științifică. Dacă nu există nicio valoare absolută, niciun etalon transcendent pentru a discerne binele și răul, nu este posibil să evaluăm un sistem social decât pornind de la propriul nostru sistem de valori și de la
Sociologia valorilor by Rudolf Rezsohazy [Corola-publishinghouse/Science/1070_a_2578]
-
abandona căile naturii, manipulând embrioni umani? Homosexualitatea face oare parte din natura umană și este ea fondatoare a unor drepturi proprii? Pentru a examina ipoteza existenței valorilor universale, vom abandona calea dreptului natural, luând calea experienței istorice. Achizițiile istorice Opiniile pozitivismului sociologic se explică, ni se pare, deoarece observatorul nu are acces la cele mai vaste perioade ale istoriei. Omul este înghițit de acest du-te-vino care produce, modifică și distruge valorile. El este copleșit de datele pro-priului prezent. Orizontul său temporal
Sociologia valorilor by Rudolf Rezsohazy [Corola-publishinghouse/Science/1070_a_2578]
-
apreciată (să ne amintim doar modul în care contemporanii au privit Tratatul de la Versailles din 1919, cum l-au văzut în 1938 și în 1945 și cum îl vedem noi astăzi). Aceste reflecții ne permit deja să ieșim din atitudinea pozitivismului strict. Criteriul judecăților noastre cu privire la Hitler sau la Pol Pot nu mai constă în valorile pe care aceștia și-au fondat regimurile și acțiunile, ci în consecințele istorice reale ale faptelor și gesturilor lor. Puțin câte puțin, ne dăm seama
Sociologia valorilor by Rudolf Rezsohazy [Corola-publishinghouse/Science/1070_a_2578]
-
198, 222 Orbire culturală, 34 P Pace, 67, 123, 142, 151, 153, 173-174, 227, 230 Permisivitate, 122, 129-130, 136, 141 Piață, 115, 150, 171, 230 Pluralism, 28, 99, 151, 161, 164 Postmodernitate, 143, 175 Povești de viață, 60, 82, 84 Pozitivism, 44, 47 Prejudecăți, 88, 103, 168, 226-228 Prietenie, 123, 140, 154, 185, 200 Probleme sociale, 53, 203 Producători de sens, 128 Producători de valori, 22, 119-120, 174, 176-177 Progres, 19, 29, 35, 49, 118, 123, 134, 141-142, 150, 160, 164-167
Sociologia valorilor by Rudolf Rezsohazy [Corola-publishinghouse/Science/1070_a_2578]
-
și scăderea credinței, ce semnifică pentru Bădescu (1997) scăderea puterii sufletești, denumită "descreștere spirituală", ori "real împuținat" (Eminescu) sau "real care scade" (Stăniloae și Noica) vezi Bădescu, 1997:26-8. Asociat apare ideea că modernitatea și postmodernitatea sunt captive senzualismului și pozitivismului, sunt perioade de ratare a omului ca unitate interioară. Denumită de unii tranziție 3 și postranziție iar de alții postcomunism 4, situația actuală a societății românești este, în măsură considerabilă, rezultanta a două procese majore: ruperea de proiectul social egalitarist
Schimbare socială și identitate socioculturală: o perspectivă sociologică by Horaţiu Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/1049_a_2557]
-
mecanismului creator. Așa se explică de ce vedea criticul o strânsă legătură între psihologie, critică și literatură, și de ce prefera el portretul sau anecdota ca mijloace predilecte de "analiză" psihologică. Ispitit de promisiunea unei cunoașteri facile (semn al încrederii în paradigma pozitivismului științific ilustrat de psihanaliză), "impresionistul" Lovinescu va opta așadar, bovaric, tot pentru o soluție dogmatică, raționalistă, care să-i furnizeze "teoria" capabilă să explice fără rest presupusul "mister" al sufletului omenesc, luând totodată "o poziție definitivă în controversa dintre critici
Scriitorul si umbra sa. Volumul 1 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
Revoluției franceze și a revoluției economice, la care aveau să se adauge de-a lungul secolului și altele, care erau realizările sau consecințele acestora, cum ar fi Kulturkampf în Germania bismarkiană, anticlericalismul militant din Franța sau Italia, socialismul sau chiar pozitivismul și scientismul, catolicii nu i-au putut oferi un răspuns unitar. Acestor interpelări li s-au adăugat revendicările de ordin național dublate uneori de revendicări religioase, ca în Irlanda, Belgia, Polonia, afirmarea credinței fiind în acest caz un mijloc de
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
personalitate legată de dezvoltarea psihiatriei românești și în special a psihiatriei din Moldova a fost Panaite Zosin, distins specialist, practician și teoretician psihiatru. În istoria culturii românești, Panaite Zosin s-a consacrat, în special, prin opera sa politico-socială, fiind exponentul pozitivismului materialist în România 91. Deși personalitatea sa complexă trebuie apreciată în ansamblul ei, convenind că opera psihiatrică a lui Zosin nu poate fi pe deplin desprinsă de aceea culturală, în special din cadrul orientărilor social-politice de la Viața Românească și Contemporanul. În
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
la începutul anilor ’30 la lecțiile lui Wittgenstein, s-a scuzat exprimându-și regretul. Wittgenstein nu a vrut însă să mai știe de el.110 Poate că și ecouri ca acela că ceea ce propune el ar putea fi caracterizat drept „pozitivism terapeutic“ au accentuat dorința lui Wittgenstein de a încheia și publica manuscrisul căruia obișnuia să-i spună „cartea mea“. Un manuscris la care a lucrat, cu întreruperi, din toamna anului 1936. Înclina acum să creadă că obligațiile lui de profesor
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
înverșunați adversari ai ei, de la existențialiști la reprezentanții Școlii de la Frankfurt. Russell și Wittgenstein erau valorizați sau, dimpotrivă, criticați și respinși ca adversari ai metafizicii, ca empiriști, ca gânditori de orientare scientistă. Adică drept antemergători și inspiratori ai unui nou pozitivism, așa-numitul „pozitivism logic“. Membri influenți ai Cercului de la Viena, cum a fost Rudolf Carnap, l-au văzut pe Wittgenstein, alături de Russell, drept un reprezentant de seamă al „concepției științifice despre lume“. O apreciere de acest gen întâlnim și în
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
ei, de la existențialiști la reprezentanții Școlii de la Frankfurt. Russell și Wittgenstein erau valorizați sau, dimpotrivă, criticați și respinși ca adversari ai metafizicii, ca empiriști, ca gânditori de orientare scientistă. Adică drept antemergători și inspiratori ai unui nou pozitivism, așa-numitul „pozitivism logic“. Membri influenți ai Cercului de la Viena, cum a fost Rudolf Carnap, l-au văzut pe Wittgenstein, alături de Russell, drept un reprezentant de seamă al „concepției științifice despre lume“. O apreciere de acest gen întâlnim și în Manifestul Cercului, publicat
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
sens, că problemele filozofiei tradiționale ar putea fi înlăturate în același fel ca și anumite paradoxuri logice. O altă cunoștință a lui Wittgenstein din anii ’30 caracteriza astfel poziția lui față de orientarea programatică a Cercului: „Deși Wittgenstein a fost tatăl pozitivismului logic (ceea ce se poate spune numai dacă Tractatus-ul este citit într-un anumit fel - n. m., M. F.), el a refuzat în curând să-l recunoască și nu putea auzi de el fără silă. El a obiectat în mod deosebit
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
ale lui Russell și Moore, se întâlnesc în mintea unui gânditor care nu a aparținut, ce-i drept, Cercului de la Viena, dar a fost foarte apropiat modului de gândire al acestuia și a avut influența cea mai durabilă asupra dezvoltării pozitivismului logic și a analizei logice.“ (A. J. Ayer, Sprache, Wahrheit und Logik, Reclam, Stuttgart, 1970, p. 231.) Sunt aprecieri care au reprezentat mult timp un loc comun. 71a Într-un paragraf din cartea sa Sintaxa logică a limbajului, intitulat „ Logică
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
vol. 2, pp. 172-176. Chiar și nuanțele pe care le introduce Carnap când discută relația dintre programul Cercului și Tractatus au lipsit mult timp în literatura istorico-filozofică. Herbert Feigl, un membru al Cercului emigrat în Statele Unite, afirma, referindu-se la pozitivismul logic, într-un text publicat în 1969: „După cum bine se știe, a fost mai întâi influența lui Ludwig Wittgenstein și Rudolf Carnap, care a inițiat faza lui timpurie - o nouă și radicală îndepărtare de căile tradiționale ale filozofării.“ (H. Feigl
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
pe de altă parte, se creează limbile (sau limbajele) artificiale cu întrebuințare restrînsă numai la anumite domenii de activitate. Revitalizarea filozofiei limbii la începutul secolului al XX-lea s-a făcut îndeosebi printr-o reacție, de pe pozițiile filozofiei neohegeliene, la pozitivismul care domina știința limbii după tăcerea kantiană. În acest context, Benedetto C r o c e nega orice obiectivitate a limbii, care era lăsată numai pe seama predispozițiilor indivizilor vorbitori, în vreme ce Karl V o s s l e r menținea creația
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
produs atunci independent de plasarea acestei realități în complexul general al facultăților și al manifestărilor umane, încît tendința dominantă a devenit cercetarea limbii în sine și pentru sine. Din acest motiv, știința limbii, lingvistica, a fost atunci puternic marcată de pozitivism, de studiul empiric al faptelor, ceea ce conducea la o imagine a limbii cu trăsături dominate de laturi obiective, în cadrul căreia rolul indivizilor vorbitori devenea greu de observat. Și în acest secol însă, Wilhelm von H u m b o l
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]