755 matches
-
van Roey, l-a identificat pe autorul tratatelor în persoana acelui Marcian căruia îi sunt atribuite trei fragmente dogmatice cuprinse în Florilegiul anonim de la Edessa, scrise după 362 și, potrivit lui Lebon, înainte de 382; el ar fi identic cu acel Marcian preamărit de Teodoret (Istoria religioasă 3) și, potrivit lui Lebon, a fost călugăr în regiunea Chalcidiană și a murit prin 390. Într-un studiu scris înainte de publicarea cărții lui Lebon, J. Kirchmeyer a atribuit însă tratatele unui alt Marcian, călugăr mai întâi
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
dintr-un tratat necunoscut intitulat Contra lui Artimon și atribuit lui Ipolit care datează probabil din prima jumătate a secolului al treilea: aici, scriitorul reamintește „nenumărații psalmi și numeroasele cântări, scrise de frații întru credință încă de la începuturi, prin care preamăreau Cuvântul lui Dumnezeu, pe Cristos, pe care îl considerau Dumnezeu”. Probabil însă că, în aceste cazuri, termenul „imn” trebuie înțeles într-o accepție mai amplă, în mod generic, ca un „cânt de laudă pentru Dumnezeu”, fără legătură cu o structură
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Ovidiu și Eminescu - în contexte sociale care să le releve calitățile excepționale fie prin contrast, fie direct, prin laude nemăsurate aduse de cei din jur. Tropaeum Traiani (jucată la teatrul constănțean în anii 1976-1978) este o ficțiune istorică menită să preamărească virtuțile dacilor, demnitatea și spiritul de jertfă al lui Decebal, fericita armonizare dintre învinși și cuceritori, care va duce la formarea poporului român. Simple exerciții de versificare și de imaginație sunt Basmul zmeilor (1969), o culegere de trei „narațiuni” numite
SALCEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289444_a_290773]
-
ce a avut loc la Milano sau la Ravenna, în 507 sau 508. Cum lesne ne putem închipui, și aici lauda regelui got nu are limite, chiar dacă aceea era practica normală în panegirice, care porneau de la date obiective pentru a preamări figura personajului vizat. Ennodius a mai compus o Exortație didactică (Paraenesis didascalica) în 511, în proză și versuri, în care îndeamnă doi tineri să se îngrijească mai mult de educația lor, practicînd viața și virtuțile creștine și dedicîndu-se în același
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
ai cărei reprezentanți fuseseră consuli în 464 și 520. După ce a scris în tinerețe versuri cu subiect profan, care s-au pierdut, a compus un poem în hexametri Despre binefacerile lui Isus Cristos (Carmen de Christi Iesu beneficiis), în care preamărește întruparea, minunile și opera de mîntuire a lui Cristos, și Istoriile din Vechiul și din Noul Testament (Historiae Testamenti Veteris et Novi), o culegere de douăzeci și patru de epigrame, compuse fiecare din trei hexametri (tristicha: grupuri de trei versuri); redactate într-un
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Preaevlaviosului Rege al nostru Iustinian, Agapet, umilul diacon”. Opera aparține genului numit „oglinda principiilor”, deoarece prezintă preceptele necesare unei bune guvernări a supușilor. însă cele expuse de Agapet rămîn foarte generice, preocuparea lui fiind mai ales aceea de a-l preamări pe împărat: acesta a primit sceptrul împărăției pămîntești, asemănătoare celei cerești (1); el e plasat într-o poziție inaccesibilă oamenilor, din cauza măreției împărăției pămîntești (8); deși e la fel cu ceilalți oameni prin substanța trupului său, împăratul e asemănător cu
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
A. van Roey, l-a identificat pe autorul tratatelor în persoana acelui Marcian căruia îi sînt atribuite trei fragmente dogmatice cuprinse în Florilegiul anonim de la Edesa, scrise după 362 și, potrivit lui Lebon, înainte de 382; el ar fi identic cu Marcian preamărit de Teodoret (Istoria religioasă 3) și, după Lebon, a fost călugăr în regiunea chalcidiană și a murit prin 390. într-un studiu scris înainte de publicarea cărții lui Lebon, J. Kirchmeyer a atribuit însă tratatele unui alt Marcian, călugăr mai întîi
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
un tratat necunoscut intitulat Contra lui Artimon și atribuit lui Ipolit, care datează probabil din prima jumătate a secolului al III-lea: aici, scriitorul reamintește „nenumărații psalmi și numeroasele cîntări, scrise de frații întru credință încă de la începuturi, prin care preamăreau Cuvîntul lui Dumnezeu, pe Cristos, pe care îl considerau Dumnezeu”. Probabil însă că, în aceste cazuri, termenul „imn” trebuie înțeles într-o accepție mai amplă, în mod generic, ca un „cînt de laudă pentru Dumnezeu”, fără legătură cu o structură
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
sub redacția lui Romulus Boteanu. Dar timpul trecuse, o altfel de cultură se punea la dospit. Învelite în foiță de aur, cuvintele însuflețeau masele supuse unei îndoctrinări acerbe și noii oameni de condei, care se nășteau în focul „revoluției culturale”, preamăreau munca, pacea și partidul. Această perioadă este cercetată de Ion N. Oprea, cu discreție, cu conștiinciozitate, cu autenticitate, fără comentarii, așa cum fac eu, lăsând scrierile alese să vorbească de la sine, să ne lovească cu franchețea lor, cu realitatea lor, cu
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93044]
-
sentimente perpetue, consolidate de convingerea, inspirată de Parmenide, după care ființa umană este constrânsă să accepte imuabilitatea universului și să renunțe la confortul relativității: „eșafodul/ proaspăt adunat în cuie/ cu scândura însetată/ se înalță/ pieziș pus cu lumea/ pasul saltă/ preamărind Gloria// întotdeauna ploaia spală eșafodul”. Adept al unei lirici în care termenii programatici se referă la realități cotidiene și plate, S. folosește uneori antilirismul ca armă împotriva căderii în deznădejde. Spiritualizarea se împlinește prin înfruntarea dintre iminența dispariției și năzuințele
SPIRIDON. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289833_a_291162]
-
funest), este încă o dată Antiochos Epiphanes. Fragmentul care descrie sfârșitul vieții sale și pe care îl vom cita integral face parte din „dosarul anticristologic” al Părinților: 36Iar regele va face după voia lui și se va înălța și se va preamări mai presus decât oricare dumnezeu și va grăi vorbe mari și umflate și va propăși până ce mânia va ajunge la capăt; căci va avea un capăt. 37Și nu va lua aminte la nici unul dintre dumnezeii părinților lui, căci el se
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
divinitate, în general (v. 35), și față de „dumnezeii părinților lui”, în special (v. 37). „În timp ce urmașii lui Seleucos I îl cinsteau mai ales pe Apollo”, Antiochos îl venerează pe Zeus Olimpianul. 2) Autodeificare: „Regele se va înălța și se va preamări mai presus decât oricare dumnezeu” (vv. 36 și 37). Antiochos al IV‑lea a fost primul rege care s‑a proclamat 2γΗ („zeu”) pe moneda bătută în timpul său, iar supranumele ƒΒ4ν∀<ΖΗ trimite de asemenea la manifestarea divinității. În
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
haremul păgânilor, iar tatăl ei, celnicul Hagi Steriu, împreună cu oamenii săi, nu ezită și nu se întreabă ce șanse de izbândă au împotrivindu-se lui Ali Pașa, tiran ce dispunea de o adevărată armată. Baladele, „cântări de vitejie, povestiri care preamăresc faptele eroice ale neamului român din Macedonia” (George Coșbuc), sunt scrise fluent, chiar frumos, într-o sinteză a graiurilor aromâne pe care poetul le-a cunoscut bine și pe care știe să le facă expresive în literatura sa epico-lirică. Dar
VELO. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290485_a_291814]
-
motive din D. Bolintineanu. Sunt, îndeosebi, panegirice prolixe, atribuind personajelor istorice calități ideale. Prozodia greoaie, mulțimea epitetelor fade și improprii, flexiunile forțate nu atestă un poet. În 1867 P. rostea la o adunare a Astrei un lung discurs în care preamărea, anacronic și bombastic, trecutul cultural și afirma necesitatea imperioasă a definirii și sistematizării riguroase a ceea ce se scrisese în literatura română. Dar tonul exaltat al expunerii a provocat îndreptățita ironie a lui Titu Maiorescu. SCRIERI: Poezie și proză, Oradea, 1870
POPFIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288956_a_290285]
-
limba română. Versurile lui, ca și traducerile din poezia lui Schiller, apărute între 1839 și 1863 în „Foaie pentru minte, inimă și literatură”, dar needitate în volum, au o menire identică: mobilizarea conștiinței naționale. Se invocă aici noblețea originilor, sunt preamărite virtuțile patriotice ale înaintașilor pilduitori, se face apel la demnitate, unitate. Aproape de rigoare în epocă, imaginile ceremonios-convenționale, limbajul latinizant apar și la M. Repere bibliografice: A.A. M.[Aurel A. Mureșianu], Iacob Mureșianu, Brașov, 1913; Iuliu Moisil, Figuri grănițerești năsăudene, [Bistrița
MURESIANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288313_a_289642]
-
martie 1954, proces fără martori ai acuzării și fără apărători, s-a afirmat că „în timpul războiului, după ce s-a întors din Germania, acuzatul Ovidiu Papadima a continuat să publice articole în «Universul» și în «Revista Fundațiilor Regale» prin care a preamărit fascismul și pe Octavian Goga”. „Câte vorbe, atâtea falsuri”, precizează P. Este condamnat la patru ani de temniță grea, făcuți la Jilava (unde a petrecut mai bine de doi ani), Craiova, Poarta Albă și Gherla. Este eliberat în noiembrie 1955
PAPADIMA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288668_a_289997]
-
ca o ghioagă/ S-aud din slove mustul gâlgâind, / Imaginea îmi place să o prind/ Ca lupul căprioara pe viroagă./ Nu cred în sulimanul de cuvinte/ Cum maică-mea în dresuri n-a crezut”). Paralel, P. practică și versificările ocazionale, preamărind pe puternicii zilei (inclusiv pe regele „său”) ori distribuind amabilități confraților, nu fără să încerce a le sesiza tematica și stilul. La alt nivel este placheta Ne fac dojană grea străbunii, în care durerea sinceră și deosebit de intensă provocată de
PIETRARI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288811_a_290140]
-
de către haiduc în fața cetelor sale. Domnul se dovedește laș și fricos. Finalul reflectă atitudinea diferențiată a cântăreților populari și, implicit, evoluția variantelor acestui cântec bătrânesc. În culegerea lui V. Alecsandri, domnul, mustrat de Miu, se căsătorește cu sora haiducului, codrul preamărindu-l ca pe un erou. La G. Dem. Teodorescu, acțiunea evoluând mai firesc și mai aproape de gustul popular, domnul primește pedeapsa supremă: este omorât, iar trupul, sfârtecat în bucăți, este trimis înapoi oastei. De groază, boierii „pe fugă se punea
MIU HAIDUCUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288191_a_289520]
-
dintre public și privat. Eseul care deschide colecția și îi dă titlul conține teza majoră a lui Etzioni: societatea americană actuală, în ciuda diversității etno-culturale crescânde a populației - pe care, până la urmă la fel de rasist, unii o deplâng apocaliptic, iar alții o preamăresc în numele multiculturalismului -, nu se află (din aceste motive) în criză, ci se îndreaptă către o condiție fericită în care originea etno-culturală și rasială, simbolizată sau chiar indicată de culoarea pielii, nu mai este determinantă pentru biografiile individuale și de grup
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
adjectivul (dar și adverbul); pe locul doi: substantivul și la urmă verbele. Acestea sunt În vizibilă inferioritate; Într-o parte: a demasca, a urî, a lupta, a Înfiera, a stârpi, a combate; În cealaltă parte: a urma, a cultiva, a preamări, a construi, a cimenta, a mobiliza, etc. Dintre substantivele vremii menționăm câteva: bandiții, sabotorii, chiaburii, dușman (de clasa), defetism, deviere, cosmopolitism, uneltire, reacționar, imperialism (anglo-american), manevre, vigilență (de clasă, de partid, proletară), muncitori (de la orașe și sate), canal, plan (economic
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
nici chiar de ambiția deĂÎntrecere cu cei tineri. (Ă). Cred că nu numai muncitorii de la orașe și sate, ci cu toții trebuie să depună sforțări maxime, iar scriitorii, și În genere artiștii, au obligația morală să stimuleze, să Însuflețească și să preamărească pe Înfăptuitorii acestui plan măreț. Și Între acești obligați, mă găsesc și eu”. Sculptorul VIDA: „ (Ă) Mai am de asemenea În plan cel puțin patru lucrări, care vor avea ca subiect munca țăranilor conștienți. Spun conștienți pentru că până acum o
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
care anunță, tot așa de sigur, un șir de noi opere ale scriitorilor din Cluj. Ori, numai prin popularizare, criticul nu aduce scriitorului nici un serviciu. (Ă). Iată ce citim Într-o recenzie despre Goarnele inimii: În Cântec de faptă, poetul preamărește fapta oamenilor simpli care În fața forțelor naturii nu stau pasivi, ci uniți de același Îndemn, ei lucrează să transforme și să stăvilească elementele vrăjmașe ale naturii». (Tudor Crișan; Dan Deșliu, Goarnele inimii, În Almanahul literar nr. l, 1949). (Ă). Aceste
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
comedii proprii: Coconul Panaiotache, Neaga rea sau Găina cântă, nu cocoșul, Boierul Vlăduță sau ș-a spart dracul opincile, Pețitorul (Samsarii de căsătorii). I se mai reprezintă dialogul în versuri Trâmbița Unirii, publicat în 1860 împreună cu o altă piesă care preamărea Unirea. Implicații politice și trimiteri autobiografice se află în piesa Carbonarii (1873). De altfel, în cronici dramatice, dar și în prefețele la două romane traduse în 1856 (Călătorie împregiurul camerei mele de Xavier de Maistre și Octav de Alfred de
ARICESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285450_a_286779]
-
lasă În urmă, iar inima să nu‑i fie răpită de vreun lucru străin de Templul Domnului”. Fecioarele merseră cu făclii În mâini până la Templul Domnului. Aici preotul o Întâmpină pe Maria și, sărutând‑o, o binecuvântă, zicând: „Domnul a preamărit pe veci numele tău. La sfîrșitul veacurilor El Își va arăta prin tine răscumpărarea fiilor lui Israel”. Și a așezat‑o pe a treia treaptă a altarului, iar Domnul Dumnezeu a pogorât har asupra ei. Atunci Maria Începu să danseze
Glafire. Nouă studii biblice și patristice by Cristian Bădiliță () [Corola-publishinghouse/Science/2307_a_3632]
-
impregnată de livresc, piesa e construită în jurul unor stări obsesionale. Bun prieten cu Cezar Petrescu, B. semnează împreună cu fecundul prozator înjghebarea dramatică Pârjolul (1954), o evocare, cu îngroșări și răstălmăciri, a răscoalei din 1907. „Poemul dramatic” Cântec pentru partid (1961), preamărind imnic „realizările” regimului comunist, nu-i decât o tristă mostră de conformism. O biografie romanțată este George Vraca (1967). Cu Radu Tudoran, B. traduce, în 1959, Călătoria unui naturalist în jurul lumii pe bordul vasului Beagle de Charles Darwin, iar în
BONDI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285813_a_287142]