466 matches
-
în California, dar nu pentru că a fost odată o religie New Age în America, ci pentru că asta e religia astăzi în California, poate să fie New Age mai mult decât în Mississippi sau decât în Tennessee, unde vedem că formele premoderne de religie sunt forma cea mai răspândită. Cum în California aceste forme nu erau atât de puternice, precum și datorită altor factori, cultura New Age a putu înflori. Dar nici nu apar fenomen complet noi. În locul unde naționalismul a fost important
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2006_a_3331]
-
pariu că nu! Dar suferința familiilor turce? E o tragedie, Însă trebuie să Înțelegem că 1915 nu era 2005. Vremurile erau diferite pe atunci. Pe atunci statul turc nici măcar nu exista, ci doar Imperiul Otoman, pentru numele lui Dumnezeu. Era premodernă și tragediile ei premoderne. Armanoush a strâns din buze atât de tare, Încât parcă tot sângele i s-a scurs din ele. Avea atâtea contraargumente, că nu știa exact de unde să Înceapă. Ce n-ar fi dat ca Baron Baghdassarian
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
suferința familiilor turce? E o tragedie, Însă trebuie să Înțelegem că 1915 nu era 2005. Vremurile erau diferite pe atunci. Pe atunci statul turc nici măcar nu exista, ci doar Imperiul Otoman, pentru numele lui Dumnezeu. Era premodernă și tragediile ei premoderne. Armanoush a strâns din buze atât de tare, Încât parcă tot sângele i s-a scurs din ele. Avea atâtea contraargumente, că nu știa exact de unde să Înceapă. Ce n-ar fi dat ca Baron Baghdassarian să fie acolo și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
de definire a identităților statale capătă amploare, mai ales prin războaie sângeroase, inclusiv acelea religioase, ce au drept primă cauză nevoia de reformare la nivelul conștiinței, al spiritualității. Mersul spre civilizație este lent, păduchii mișună în perucile șambelanilor până în epoca premodernă, săpunul era pentru mulți un moft. Chiar și Napoleon, obișnuit cu „parfumul” sudorii de cal, îi scria iubitei câte un bilețel de genul: „Nu te spăla că vin” (!). Vajnicul călăreț pare a fi 140 preluat ideea Europei unite (prin forța
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
de definire a identităților statale capătă amploare, mai ales prin războaie sângeroase, inclusiv acelea religioase, ce au drept primă cauză nevoia de reformare la nivelul conștiinței, al spiritualității. Mersul spre civilizație este lent, păduchii mișună în perucile șambelanilor până în epoca premodernă, săpunul era pentru mulți un moft. Chiar și Napoleon, obișnuit cu „parfumul” sudorii de cal, îi scria iubitei câte un bilețel de genul: „Nu te spăla că vin” (!). Vajnicul călăreț pare a fi 140 preluat ideea Europei unite (prin forța
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
conceptul de blat se referă la folosirea relațiilor pentru a oferi beneficii, pentru a-l forța pe un funcționar să încalce regulile (...) relațiile mai presupun să pretinzi favoruri pe baza apartenenței la o clică sau rețea." Acestea sunt însă tactici premoderne de a obține ceea ce statele moderne oferă prin piață liberă și birocrație eficientă. Prin aceste tactici, Rusia post-comunistă se aseamănă mult mai mult cu Ucraina decât cu Cehia. Nu este mai puțin adevărat însă că acest sistem de relații, cunoștințe
Capital social şi valori democratice în România: Importanţa factorilor culturali pentru susţinerea democraţiei by Dragoş Dragoman [Corola-publishinghouse/Administrative/906_a_2414]
-
în cazul rusesc, nici în cel românesc, elementele "tari" ale capitalului social, participarea voluntară și încrederea generalizată, nu apar legate de indicatorul democratic. De altfel, dintre elementele capitalului social difuz în cazul rusesc se disting densitatea relațiilor utile, utilizarea tehnicilor premoderne în obținere de bunuri și servicii (traficul de influență, mita), frecvența slujbelor religioase și încrederea în autorități. Ca și în cazul românesc, cea mai mare parte a varianței este explicată în cazul rusesc tot de modelul "clasic" al susținerii democrației
Capital social şi valori democratice în România: Importanţa factorilor culturali pentru susţinerea democraţiei by Dragoş Dragoman [Corola-publishinghouse/Administrative/906_a_2414]
-
El constă în a solicita fiecăruia aceeași sumă, indiferent de veniturile, de vîrsta sau de norocul său. Mai precis, se solicită fiecărui foaier fiscal să plătească o sumă forfetară, identică pentru toți. Aceasta este regula capitației, larg aplicată în perioada premodernă și parțial restaurată în Marea Britanie, sub denumirea de Poll tax; al doilea este tot egalitar, dar într-un grad mai mic. El își pro-pune să țină seama de capacitățile contributive ale fiecăruia. Altfel spus, impozitul crește odată cu venitul sau cu
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
fie alta, fie niciuna dintre ele. „Personajele“ lui Patapievici sunt dintr-o cu totul altă lume decât cele din Simion liftnicul și însăși miza cărții lui e cu totul alta. Lumea în care trăiesc personajele mele este una mai curând premodernă, pe când omul recent avut în vedere de Patapievici e mai curând postmodern. Cum vă vedeți în ipostaza de „îmblânzitor al lui Caragiale“? Această formulă-omagiu a fost propusă, dacă nu mă înșel, de doamna Monica Lovinescu. Trebuie să recunosc că mi-
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2186_a_3511]
-
după astfel de reguli, foarte puțin diferite de cele australiene din anul 2009. Dar a venit colectivizarea și nimeni nu a mai respectat pe nimeni. A venit industrializarea și orașul s-a transformat într-o mahala uriașă. Să fie Australia premodernă sau România scăpată de sub control? Sau să fie vorba doar de două modele foarte diferite de administrare politică? Stau în pat după o zi de plajă la Manly, răsfoiesc cărți, mă uit în jurnalul meu mai vechi, mă simt ca
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
vedem cum stau, de fapt, lucrurile... Ideea „tradiției folclorice” anonime, colective a avangardei constructiviste, ca și nevoia de recuperare a primitivismului și bizantinismului în arta modernă, pornește de la teza mai mult decît contestabilă a inexistenței unei tradiții culte moderne și premoderne (explicabilă prin „istoria noastră discontinuă”, improprie construcției durabile), așa cum prezumata „inexistență” culturală a secolului al XIX-lea românesc, deplînsă de Vinea (cu puținele contraexemple de originalitate autentică: Eminescu, Caragiale, Creangă, Odobescu, Coșbuc), indică o cultură de „excepții valorice” accidentale într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
anonime și creatoare, aceeași respingere a complexului periferic, mimetic și a raționalismului scientist, aceeași fobie a Istoriei, aceeași nevoie compensatorie a cuceririi unei identități „absolute”, perene. Ideea - generatoare de complexe - a discontinuității noastre istorice și a precarității tradiției noastre culte premoderne este, de altfel, una dintre obsesiile identitare majore ale interbelicului românesc: ea apare la Mateiu Caragiale (intervenția polemică a lui Pașadia din Craii...) și la reprezentanții „tinerei generații” (Cioran, Ionescu), nuanțată la E. Lovinescu, răsturnată la G. Călinescu („folclorul țărănesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
al planetei unificate”, posibilitatea construcției unei tradiții (moderne) universalizabile prin intermediul acțiunii unei elite independente și novatoare, pornind de la necesitățile „colective” și de la filonul artei noastre populare „fără subiect”. Nevoia de ancorare a nonfigurativului modern („arta fără anecdotă”) într-o tradiție premodernă balcanică - în cazul de față, musulmană - e afirmată în parabola euristică din „Promisiuni“, sub forma unui dialog între Hamlet și Polonius: „Mohamet a interzis credincioșilor reproducerea chipului omenesc și porunca lui s-a extins asupra tuturor aspectelor organizate ale naturii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
ca sacralitate cosmică. Cosmosul, în totalitatea sa, poate deveni o hierofanie. Omul societăților arhaice tinde să trăiască în sacru sau în preajma obiectelor consacrate cât mai mult timp. Tendința este lesne de înțeles: pentru "primitivi", ca și pentru omul tuturor societăților premoderne, sacrul înseamnă putere și, în cele din urmă, realitate. Sacrul este saturat de ființă. Puterea sacră înseamnă deopotrivă realitate, perenitate și eficiență. Opoziția sacru-profan este adesea înțeleasă ca opoziție între real și ireal sau pseudoreal. Să nu ne așteptăm să
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
fiecare și toate laolaltă imaginea Universului și Centrul Lumii. Această mulțime de "Centre" și această repetare a imaginii Lumii la scări din ce în ce mai modeste se numără printre trăsăturile specifice ale societăților tradiționale. Se impune, după părerea noastră, următoarea concluzie: omul societăților premoderne dorește să se afle cât mai aproape de Centrul Lumii. Știe că țara sa se găsește cu adevărat în mijlocul Pământului, că orașul său este buricul Universului, că Templul sau Palatul sânt adevărate Centre ale Lumii; mai dorește și ca propria casă
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
dacă omul modern nu mai are nici o posibilitate de a regăsi dimensiunea sacră a existenței în Lume. După cum am văzut, și după cum vom putea vedea și mai limpede în cele ce urmează, anumite imagini tradiționale, anumite urme ale comportamentului omului premodern se mai păstrează încă, mai "supraviețuiesc", chiar în societățile cele mai industrializate. Ceea ce ne interesează deocamdată este să aratăm care este, în stare pură, comportamentul tradițional față de locuință și să desprindem acea Weltanschauung pe care o implică acest comportament. Așezarea
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
paradiziace", tocmai pentru că era embrionară și nu se desprinsese cu totul de Natură. Subiectul este mult prea complex pentru a putea fi abordat aici și depășește de altfel sfera preocupărilor noastre, pentru că pune problema opoziției dintre omul modern și cel premodern. Trebuie totuși să subliniem că omul religios al societăților primitive nu refuză nicidecum să-și asume responsabilitatea unei existențe autentice. Dimpotrivă, după cum am văzut și cum vom mai avea prilejul să constatăm, el își asumă cu mult curaj responsabilități enorme
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
și "se deschide" spre general și universal. Simbolurile trezesc experiența individuală și o preschimbă în act spiritual, în stăpânire metafizică a Lumii. Aflat în fața unui copac oarecare, simbol al Arborelui Lumii și imagine a Vieții cosmice, un om al societăților premoderne poate ajunge la cea mai înaltă spiritualitate: înțelegînd simbolul, el reușește să trăiască universalul. Viziunea religioasă a Lumii și ideologia care o oglindește îi îngăduie să folosească această experiență individuală, să o "deschidă" spre universal. Imaginea Arborelui este încă destul de
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
care a luat în cazul nostru forma ortodoxiei și care s-a răspîndit, difuz și alert ca întreaga noastră tranziție, mai ales în rîndurile tineretului nostru urban. Departe de mine vreo intenție moralizatoare sau de luare de poziție post-modernă ori premodernă, dar un asemenea fenomen social nu poate trece neobservat nici măcar la o masă de Crăciun. El se înscrie, bineînțeles, într-un proces mai larg și mondializat de reabilitare a corpu lui : „actualmente operăm o întoarcere la concepția păgînă despre corp
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
pe ultimul loc la îngrijire. Ce ne spune acest lucru ? Păi, generalizînd puțin, s-ar zice că sîntem tot mai post moderni (sau post-industriali, după preferință) în ceea ce privește temerile legate de propriul corp și buna sa funcționare, dar rămînem mai degrabă premoderni în ceea ce privește luarea în stăpînire a propriei sănătăți, aceasta fiind lăsată în continuare pe seama divinității. Ne lăsăm încă în seama lui Dumnezeu, dar ne temem tot mai mult de rezultatele acestei încrederi. Pe de o parte, corpul devine deci tot mai
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
mai mult de rezultatele acestei încrederi. Pe de o parte, corpul devine deci tot mai mult un obiect de atenție și îngrijorare contingentă, ca la trend-setter ii americani ; pe de altă parte însă, el rămîne, în majoritatea cazurilor, un corp premodern și țărănesc, la care privim doar pentru a ne aminti, cu un fatalism imanent, de suferințele inevitabile la care îl poate supune Dumnezeu. Paradoxală glocalizare !... Covorul multicultural — Cum a ieșit cursul ? o întreb eu pe M., o fostă studentă, trăitoare
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
icoane ale trecutului, mai importante uneori pentru că păstrează vie ideea de Trecut decît pentru că imortalizează un anumit trecut. Să luăm, de pildă, exemplul colindelor. Acestea țin de „obicei”, sînt o practică rituală nelipsită în societatea țărănească română. Într-un sat premodern, absența colindelor la momentul și locul hărăzite ar fi de neconceput, ele țin de însăși rînduiala lumii sătești : a le uita, a le lăsa să dispară ar însemna să riști ca lumea însăși să dispară. Într-un sat modern, actual
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
etnică sau națională clar conturată, ei bine, atunci românii au trebuit să aștepte și ei inventarea națiunii pentru a deveni xenofobi în acest sens. Două sensuri distincte în aceeași teacă semantică s-ar putea însă să ne încurce... Străinul „tradițional”, premodern, făcea mai degrabă obiectul unei negocieri mai mult sau mai puțin ritualizate a ospitalității și ostilității decît al unei uri apriorice. Dar și în această privință, țăranii erau foarte reticenți chiar și între ei : „Cel cu masa să poftească/ Cel
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
mersul societății”. Predilecția nu i-a îngustat însă orizontul preocupărilor. Prin devoalarea tendințelor sau a conjuncturilor geopolitice, într-un moment istoric sau altul, analistul s-a arătat în egală măsură atent și interesat pentru cunoașterea mai deplină a societății românești premoderne și moderne, cu așezămintele, deprinderile, moravurile și inerțiile ei, asociate adesea și paradoxal cu marile elanuri înnoitoare. Din această perspectivă, lucrarea sa Adevărul despre un destin politic. Gr. Al. Ghica (1849-1854), apărută la editura ieșeană Junimea, în 1973, constituie un
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
mod riguros teritoriul gîndirii și comportamentelor. Individul se năștea și murea ca membru al clanului său, într-un sistem fix de relații, și făcea parte dintr-un trib sau grup în care traiectoria vieții sale era dinainte stabilită. În societățile premoderne, identitatea nu reprezenta o problemă și nu era un subiect de reflecție sau de dezbatere. Indivizii nu sufereau crize de identitate și nici nu sufereau modificări radicale ale acesteia. Omul era vînător și membru al tribului și își cucerea identitatea
Cultura media by Douglas Kellner [Corola-publishinghouse/Science/936_a_2444]