1,955 matches
-
caracteristice antepreșcolarului, se păstrează într-o anumită măsură și la preșcolari: vezi exemple de tipul ,,punguța cu doi bani era plină de galbeni", ,,un trei iezi cucuieți mic" (Slama-Cazacu 1999: 291) etc., dificultățile fiind cel mai frecvent generate de distingerea prepozițiilor, a conjuncțiilor din lanțurile sintagmatice. A se vedea, în acest sens, și exemple din folclorul copiilor. 73 Slama-Cazacu 1999: 294. 74 Apud Piaget-Inhelder 1966: 55. 75 Apud Piaget-Inhelder 1966: 55-56; Preda-Preda 2002: 48; Schaffer 2005: 237-238. 76 Acesta fiind urmat
Elemente de didactică a activităţilor de educare a limbajului: (etapa preşcolarităţii) by Angelica Hobjilă [Corola-publishinghouse/Science/1425_a_2667]
-
și mai nesistematică, unde apar mereu noțiuni noi. Lexicul-în fiecare limbă romanică (inclusiv româna), s-a transmis același număr de cuvinte: 2000, iar dintre acestea, 500, s-au transmis tuturor limbilor romanice-cuvinte panromanice! Din această categorie fac parte instrumentele gramaticale: prepoziții, conjuncții, adverbe, pronume, numerale, verbe. Între cele 2000 de cuvinte moștenite în limba română, unele s-au păstrat numai în această limbănumărul lor este de 100, precum ajutor, cântec, creștin, împărat, a ierta, a legăna ș. a. Ca o concluzie, limba
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
o coagulare, o închegare, o realizare semantică. Dadaiștii înșiși nu se lăsau - deși pretindeau, superb, că o fac - în voia hazardului pur: cuvintele extrase de ei „la întâmplare”, primind „cum se cuvine” articolul hotărât și nehotărât, fiind corect precedate de prepoziții și înlănțuite prin conjuncții, dovedeau că exista un „aranjament” al lor, chiar dacă minimal, într-o secvență. Spre deosebire de matematică, poezia nu este, nu poate fi un univers „de curății și semne”, căci ea e făcută din cuvinte, iar cuvintele, oricât s-
BARBU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285623_a_286952]
-
viață conform ființei sale; în fiecare dară ele primesc un caracter anume, o colorare proprie. În artea dramatică, Cultura profesiunei de arte nu poate într-adevăr să efectue această ridicare fără ajutorul acelora cărora li-e încredințată dirigerea scenelor. Până când prepoziții nu vor fi pătrunși de seriozitate morală, de entuziasm pentru arte, de un spirit de penetrare științific, până atuncea avântul artiștilor se va sfârși totdeuna într-o obosire prefăcută la urmă în descuragiare. În secțiunea din urmă, vom căuta să
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
Ordine și Haos acestei limbi cu cea a Templului Babel : „în turn, erau numai nouă materiale, și anume lut și apă, lână și sânge, lemn și var, păcură, pânză de in și bitum [...], adică nume, pronume, verb, adverb, participiu, conjuncție, prepoziție și interjecții” (4, p. 20). Nu trebuie să ne surprindă obsesia oamenilor de a recupera (fie și parțial) lingua adamica, limbă vorbită de oameni până la tragicul episod al înălțării Turnului Babel. Nu este întâmplător faptul că cele două mari eșecuri
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
titlul reținut de Fadlou Shehadi, autorul unei bune ediții critice apărute în colecția „Recherches” la Dar el-Machreq, Beirut, 1971. Adesea această lucrare e citată, inclusiv de Ghazali, cu titlul puțin modificat: al-Maqsad al-’aqœ"..., iar în unele manuscrise e omisa prepoziția f. În acest din urmă caz, titlul vrea să spună că „scopul cel mai înalt” sau „cel mai îndepărtat” constă în însăși explicarea (šar≤) sensurilor numelor divine. Dacă se include prepoziția, titlul poate intenționa să spună că prin explicarea numelor
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
al-Maqsad al-’aqœ"..., iar în unele manuscrise e omisa prepoziția f. În acest din urmă caz, titlul vrea să spună că „scopul cel mai înalt” sau „cel mai îndepărtat” constă în însăși explicarea (šar≤) sensurilor numelor divine. Dacă se include prepoziția, titlul poate intenționa să spună că prin explicarea numelor divine se caută un scop mai îndepărtat, „scopul ultim” care este, conform învățăturii sufite, dobândirea însușirilor lui Dumnezeu semnificate prin respectivele nume, acel taƒalluq bi-’aƒl"q Allah. Aceasta este, de
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
All"h; în schimb, originea și semnificația cuvântului il"h, așa cum au fost ele analizate de lexicografii arabi, aduc elemente importante pentru stabilirea ariei semantice a acestuia. Unii îl consideră pe il"h că derivând de la ’aliha/ya’lahu cu prepoziția ’îl", care înseamnă „a căuta scăpare la”: All"h este cel la care oamenii caută scăpare în nenorocire. Același verb are ca prim sens „a fi uluit”: măreția lui All"h este uluitoare pentru oricine. ’aliha mai are și sensul
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
se folosește formă ’ambara, mai degrabă decât mabara; or, un calificativ de forma lui mabb"r nu poate fi derivat decât de la mabara. Acestei obiecții i s-a răspuns fie arătând că în unele regiuni ale Arabiei mabara însoțit de prepoziția ‘al" are sensul lui ambara, fie derivând mabb"r de la mabara luat în primul său sens de „a repara, a reface” (mai ales un membru fracturat), All"h fiind astfel „Cel care restabilește”, îi scăpa pe oameni din necaz. O
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
unul de ≤akm și într-unul e singur, la finalul surei 110. Vine de la t"ba, verb al carui prim sens este „a se întoarce”. Gramaticii au remarcat că, atunci când se referă la om, t"ba este urmat de prepoziția ’îl", iar atunci când se referă la All"h, de ‘al". „Întoarcerea” lui All"h către om e limpede că înseamnă iertare, cu atat mai mult cu cât, în patru locuri din Coran (3, 128; 9, 106; 33, 24 și 73
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
BVA); theòs aiÀvios (LXX); „Deus aeternus” (Vg); „Dieu d’éternité” (BJ); „the Everlasting God” (RSV). Acest nume este alcătuit din numele generic ’Pl în anexiune cu substantivul ‘Ăl"m care, în funcție de contexte, semnifică „durată îndelungată, vremuri străvechi, viitor nedefinit” (cu prepoziția le = „pentru totdeauna”)194. Apare o singură dată, în Gen 21,33, unde se spune despre Abraham că „a sădit o dumbrava la Beer-Șeba și a invocat numele Domnului Dumnezeului celui veșnic (YHWH ’Pl-‘Ăl"m)” (Gen 21,33). În privința
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
radicalul ’DR, printre care și adjectivul ’addr, conțin ideea de grandoare, de măreție. În Ps 76,5, ’addir este în paralelism și deci în cvasi-sinonimie cu n"’Är, „luminos, strălucitor”. În Isaia 33,21, apare substantivizat, fiind precedat de prepoziția ’im. Traducerea cu „puternic” este determinată de context; puterea este un aspect al măreției inefabile a divinității care se manifestă într-un eveniment cosmogonic sau istoric. Semnificații de bază: măreț, strălucitor. 3.1.7. Puternic 3.1.7.1. ‘Izzóz
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
dar topica engleză are servituți foarte mari, la care română nu trebuie obligată. De asemenea, „aproape”, având valoare și de adjectiv, nu numai de adverb, este mai potrivit pentru a reda conținutul lui Q"rÄ>, care este un adjectiv, decat prepoziția „lângă”. Semnificații de bază: plin de grija iubitoare și oferind ajutor celui aflat în necaz. 3.1.15. Iertător, îngăduitor 3.1.15.1. Sall"h/ SolQah/ ’Eloah sel hÄt: „blând”/ „Cela ce bine iartă”/ „lăsând păcatele” (SC); „blând”/ „curățeaște
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
copula: Ri’šÄn wa ’AƒarÄn (3.1.4.2.); - două verbe la perfect legate prin conjuncție: r"m we niss"’ (3.1.6.3.); - două participii legate prin conjuncție (3.1.8.4.): mQmiÖ ó-meƒayyeh; - participiu substantivizat (articulat) + substantiv cu prepoziție (complement de loc): hayyoše> bašš"m"yim (3.1.6.4.); - frază: ’Ehyeh ’ašer ’ehyeh (3.1.3.1.). 3.3.2. Numele divine din Septuaginta și din Noul Testament Când spunem „numele divine din Septuaginta”, avem în vedere nu numai
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
kýrios ho hýpsistos (3.1.6.3.); - substantiv + participiu prezent: theòs ho zÄÎn (3.1.8.2.), pne¤mă zÄiopoio¤n (3.2.2.9.4.); - participiu prezent activ + substantiv (complement direct): ekzQtÄÎn tà haímata (3.1.11.7.); - adjectiv + prepoziție + substantiv: ploúsios en eléei (3.2.1.10.2.), - două adjective legate prin conjuncție: ho prÄÎtos kaì ho éschatos (3.2.2.6.6.) - două verbe la indicativ prezent legate prin conjuncție: thanatož kaì zÄogonež (3.1.8.4.); - trei
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
ț („Dumnezeu este peste toate văzător/cu putere/Martor”), care este un participiu prezent, apare în cele trei traduceri echivalat diferit: în primă, cu un verb la indicativ prezent („vede”), în cea de-a doua, cu un substantiv precedat de prepoziție („cu putere”) și în cea de-a treia, cu un substantiv („Martor”). În lista însă este transferat cu un nume de agent, „Hrănitorul”. Într-adevăr, în limba arabă modernă, unicul sens al verbului ’aq"ta, de la care este derivat Muq
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
face Flaubert cu realitatea. Pe acest pe mi-am propus să-l fac miza acestui eseu pentru a Încerca să diminuez sentimentul de vinovăție care vine odată cu uitarea. Cele șase minute acordate unei cărți țin de anularea decisivă a acestei prepoziții, care trimite critica la ea acasă, adica la singurătatea ei, dar, de asemenea, din fericire, și la capacitatea ei de inventare. Din punctul de vedere al criticului, literatura și arta sunt plasate, astfel, pe aceeași poziție secundară, Întocmai ca și
Cum vorbim despre cărțile pe care nu le-am citit by Pierre Bayard () [Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
Rodica Zafiu Cum se știe, în afara situațiilor gramaticalizate - cînd precedă infinitivul verbului (a cînta, a citi), sau cînd formează echivalentul cazului genitiv pentru anumite cuvinte cu restricții de flexiune ("casele a trei frați", "sensul a tot ce există") - , prepoziția a are în româna modernă un uz destul de limitat. În foarte buna descriere pe care o oferă, în primele sale pagini, dicționarul academic (Dicționarul limbii române, DA, coordonat de Sextil Pușcariu, tomul I, 1913), se pot urmări valorile spațiale, cele
"A..." by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/17146_a_18471]
-
un uz destul de limitat. În foarte buna descriere pe care o oferă, în primele sale pagini, dicționarul academic (Dicționarul limbii române, DA, coordonat de Sextil Pușcariu, tomul I, 1913), se pot urmări valorile spațiale, cele temporale și cele modal-instrumentale ale prepoziției; faptul că acestea au fost mai puternice în limba veche e atestat nu numai de citate, ci și de existența unor compuse scrise astăzi într-un singur cuvînt și care nu mai sînt analizate de vorbitori, precum acasă, amiază, alene
"A..." by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/17146_a_18471]
-
în limba veche e atestat nu numai de citate, ci și de existența unor compuse scrise astăzi într-un singur cuvînt și care nu mai sînt analizate de vorbitori, precum acasă, amiază, alene. Au rămas însă actuale construcțiile în care prepoziția exprimă un raport de asemănare, de comparație - sau descrie un semn, introducînd o prevestire ori un presentiment. Sînt încă în uz îmbinări de tipul seamănă a..., miroase a..., sună a...; cu ultimele două verbe, prepoziția a este chiar indispensabilă. În
"A..." by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/17146_a_18471]
-
însă actuale construcțiile în care prepoziția exprimă un raport de asemănare, de comparație - sau descrie un semn, introducînd o prevestire ori un presentiment. Sînt încă în uz îmbinări de tipul seamănă a..., miroase a..., sună a...; cu ultimele două verbe, prepoziția a este chiar indispensabilă. În atestările dicționarelor, apar combinații de cuvinte precum: "țipă a ploaie" ("Șezătoarea"); "Și latr-a pustiu/ Și url-a morțiu" ("Mănăstirea Argeșului", varianta Alecsandri); "urlînd a moarte" (Alecsandri); "fluieră a pagubă" (Ispirescu); "tăciunele... face a vînt și vreme
"A..." by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/17146_a_18471]
-
etc. Direcția abstractă pe care o indică semnele (invitînd la speculații aproape tot atît cît noicianul întru, dar în zona prefilozofică a superstiției!) se regăsește în construcții cu verbul a trage: trage a somn, a sărăcie (DA). În descrierea sensurilor prepoziției a, Gramatica Academiei (Gramatica limbii române, 1966) se plasează la nivelul cel mai abstract ("asemănarea", "direcția"); mă întreb dacă excesiva generalizare, mascînd nuanța specifică din expresii precum "nu-i a bine", "menește a bine", "menește a rău" etc. nu era
"A..." by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/17146_a_18471]
-
fi condus la eliminarea oricărei aluzii la superstiții... Construcțiile în cauză aparțin în cea mai mare parte registrului popular, colocvial. Larga pătrundere în scris, mai ales în jurnalism, a acestui registru oferă în prezent noi atestări - poate surprinzătoare - ale vitalității prepoziției a în îmbinările care exprimă asemănarea și mai ales interpretarea semnelor. Sînt produse, prin analogie, combinații noi: unele se păstrează încă, sub aspect lexical, în registrul popular - "cocoșii rurali care cucurigesc a pagubă" ("Gazeta de Vest", 36, 1990, 8); altele
"A..." by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/17146_a_18471]
-
contemporană: "ușile vraiște, care dau a remaniere prin restructurare" ("România liberă" = RL, 2566, 1998, 1); "am scuipat cu toții-n sîn a scepticism realist" ("Evenimentul zilei", 2333, 2000, 10). Aș mai aminti aici o altă construcție în care apare a: în prepoziția compusă de-a, a cărei apartenență la registrul popular este indiscutabilă - după cum este indiscutabilă și prezența sa în scrisul jurnalistic actual. Mă refer, și de această dată, nu la sintagmele fixe, adesea inevitabile - ci la folosirea creatoare, bazată pe analogie
"A..." by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/17146_a_18471]
-
apoi va fi Învățat să comunice. Pentru exprimare, metoda de bază va fi cea a imitării (imitarea non-verbală, verbală pentru comunicarea orală, imitarea prin semne pentru comunicarea manuală) și identificarea simbolurilor pentru comunicarea prin scris. Vor fi introduse substantive, verbe, prepoziții și În final vor fi alcătuite propoziții. Pentru verificarea și dezvoltarea posibilităților de receptare corectă, i se va cere să execute comenzi simple, exprimate prin substantive, verbe, propoziții, apoi comenzi mai complexe. Alegerea metodelor va fi În funcție de caracteristicile fiecărui copil
AUTISMUL INFANTIL PRECOCE. In: Integrarea şcolară a copiilor cu CES şi serviciile educaţionale de sprijin în şcoala incluzivă by Iuliana Luminița GUZU () [Corola-publishinghouse/Science/1136_a_2173]