406 matches
-
o toamnă ... Stau la fereastră; zarea e perdeluită cu neguri dense care nu-mi dau voie să zăresc Constelația Brazilor. Pe calea ferată, un tren mărfar trage după sine greoi vagoanele cu roțile scârțâind. Funigeii molateci ai soldaților de plumb pribegesc prin văzduh. Deși cerul a devenit deodată prea strâmt, au început să se desprindă lacrimi mărunte și ușoare. Prima picătură poposi pe o frunză bătrână. Înfiorată de moarte, se desprinde, legănându-se pe o aripă nevăzută. Se culcă leneșă pe
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
zeci de tătari mascați în tufe îi înconjurară pe eroii noștri, ridicând arcurile. — Nu trageți, tovarăși! - strigă repede Vulture. Suntem oameni buni! — Mucles! - urlă la el o tufa mai mare. Aici vorbești când ești întrebat! Ce cătați pe pământurile noastre? — Pribegim, spuse spătarul Vulture. Nu te lua după cum arătăm, căci soarta noastră fuse crudă astă dată. Suntem fețe mari, boierești. Du-ne la mai marele tău. Tufa foșni nehotărâtă: — Ascultă, băi arătare, dacă minți și dacă nu ești ce sugerezi că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Metodiu cu glas căzut - noi n-am vrut să te supărăm, dar... — Vorrrba! - răspunse matahala. Ascultă comanda la mine! Să-mi spuneți scurt, cinstit, fără retorică, cine sunteți și de unde veniți. — Păi n-am spus? Suntem doi călugări moldoveni care pribegesc... — Vorrrba! Locul și data nașterii! — Hârlău, 3 octombrie, stil vechi. — Hârlău? - făcu surprinsă huiduma. A cui ești din Hârlău? — Sunt de-a lu’ Pipirig. — De-a lu’ Pipirig? Ăla ce ținea capre-n curte? De-a cui ești de-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
vedea: “E atâta jaf în averea publică și atâta destrăbălare, că parcă ar fi sfârșitul lumii. Și de fapt e un sfârșit. Sfârșitul lumii lor”. După care mai optimist dar și răvășit se explica: „În toată vremea asta amară, de când pribegesc, am văzut și am notat o mulțime de lucruri urâte și nespus de urâte pe care, la vremea lor, am să le strig în gura mare, să le audă și morții din morminte. Uneori parcă mi-e frică să nu-nebunesc
Academia b?rl?dean? ?i Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83084_a_84409]
-
Homo sapiens sapiens, numită astăzi „omul de Cro-Magnon”, se întâlnește cu Homo neandertalis, venit aici cu 250 000 de ani mai devreme și stăpân incontestabil al locurilor. Aceste primate diverse coexistă în Europa mai bine de 10 000 de ani, pribegind neîntrerupt pe teritoriile vaste, pe care nu le părăsesc decât în caz de extremă necesitate. Acum 30 000 de ani, fără să se știe prea bine de ce și într-un timp destul de scurt, dispar toate speciile de primate, inclusiv Homo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2225_a_3550]
-
Maria, Ave Maria, cu trupul tău m-ai încălzit, cu trupul tău tu m-ai hrănit, Ave Maria! ! în trupul tău m-am primenit și ți-am rupt trupul și-am ieșit, Ave Maria, Ave Maria, de dragul meu te-ai pribegit, la toată lumea te-ai robit, Ave Maria! ! cine-i Acel așa sfințit, să-ți măsure cît ai iubit? Ave Maria, Ave Maria, îndurătoareo, mi-ai privit pe cruce trupul meu sfîrșit, Ave Maria! ! lințoliu moale-ai pregătit și-n trupul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1572_a_2870]
-
în lumina înălțimilor. Nemărginita câmpie plină de pâne adia ușor la suflarea vântului dimineții, întunecându-se în coborâșuri, sclipind ca aurul în coamele de val. Și treceam prin răzoarele umede de rouă, prin armata de secerători tăcuți, - și gândurile-mi pribegeau aiurea... Peste zi se lăsau călduri copleșitoare. Stam undeva, la umbră; îmi era sete și n-aveam apă; priveam petele rotitoare ale căldurii, și ochii mi se ținteau departe, în necunoscut - și-n clipele acelea mă simțeam așa de plictisit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
au vrut să primească izbăvirea care li se dădea, și au fost chinuiți. 36. Alții au suferit batjocuri, bătăi, lanțuri și închisoare; 37. au fost uciși cu pietre, tăiați în două cu fierăstrăul, chinuiți; au murit uciși de sabie, au pribegit îmbrăcați cu cojoace și în piei de capre, lipsiți de toate, prigoniți, munciți, 38. ei, de care lumea nu era vrednică, au rătăcit prin pustiuri, prin munți, prin peșteri și prin crăpăturile pămîntului. 39. Toți aceștia, măcar că au fost lăudați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85082_a_85869]
-
va întreba oare un popor pe Dumnezeul său? Vai întreba el pe cei morți pentru cei vii? 20. La Lege și la mărturie!" Căci dacă nu vor vorbi așa, nu vor mai răsări zorile pentru poporul acesta. 21. El va pribegi prin țară, apăsat și flămînd, și, cînd îi va fi foame, se va mînia, și va huli pe Împăratul și Dumnezeul lui, apoi fie că va ridica ochii în sus, 22. fie că se va uita spre pămînt, iată, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85106_a_85893]
-
învestirea noului domn are loc și aici la umbra unui „paltin sfânt”. Dar acesta nu mai este arborele primordial, de „început de lume”, ci un substitut al acestuia, un arbore consacrat, căutat îndelung, cu o grijă rituală parcă : El a pribegit Și el scobora Pe munte de criș De Criș, de Măcriș, Prin verde brădiș, Mărunt aluniș Și ei poposea La paltin galben, La fântână lină, Mulți voinici s-adună (34, p. 426). Arhaicul obicei de a face „dreaptă judecată” la
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
oarecum mânios. „Le-ai omorât degeaba!” dădu să spună, dar își înghiți cuvintele. „De ce ai tras? Păsările acelea trebuiau să se întoarcă înapoi într-un ținut îndepărtat, la fel ca noi...” Eu și cu japonezii semănam cu un popor rătăcitor pribegind în căutarea unui colț liniștit de rai. Sau cu niște călători căutând lumina vreunei case într-o noapte neagră și ploioasă. După ce am plecat din Madrid în fiecare seară mi-au răsunat în minte cuvintele Domnului: „Fiul Omului n-are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
dintr-o familie de ruși de rit vechi ai căror strămoși au venit pe teritoriul României în urmă cu 300 de ani, după o cruntă prigoană religioasă. Credința le-a dat tăria de a-și părăsi locurile natale, de a pribegi și de a-și întemeia așezări în care să-și poată practica liber ritul. Nu știu cât se cunoaște din istoria acestui exil dar trebuie să-ți spun că mulți dintre ei au fost schingiuiți în chinuri groaznice, alții au fost arși
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
al apărării, iar acea apărare avea sorți de izbândă. Nu era doar o fugă din calea năpastei. Era o retragere gândită În detaliu la Cetatea de Scaun. Ei plecau, dar În locul lor soseau trupele trimise de Ștefan, conform unui plan. Pribegii mai Întâlniseră, până atunci, șiruri de răzeși mergând spre Vaslui, dar și unități de cavalerie galopând spre munți. Adeseori, drumurile erau blocate de convoaie de căruțe cu arme, iar ei, pribegii, ajutau la scoaterea câte uneia din noroi. O făceau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
nu putuse fi străpunsă. Dar altceva era infinit mai important. Credința celor care o apărau nu putuse fi clintită. Ei știau, fără Îndoială, că Întreaga țară era sub stăpânirea lui Mahomed, că Ștefan fusese Înfrânt la Valea Albă și că pribegea, poate, prin păduri, dacă nu cumva o fi trecut granița spre Polonia, că nici un ajutor nu avea să vină de nicăieri. Dar rezistau. Respingeau scările de asalt care ajungeau pe metereze, lansau cu precizie săgeți care făcuseră ca apropierea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
nici una din cetățile Moldovei n-a căzut În fața lui -Mahomed? - Nici una, măria ta! - Așadar, eu am fost Învins la Valea Albă, dar Moldova a rezistat pretutindeni? - E un punct de vedere... comentă Alexandru. - Alexandru! Simoane! Fraților! E adevărat că eu pribegeam prin adâncurile codrilor, iar Moldova se bătea mai departe, așteptând semnul mântuirii? - Adevărat, măria ta... spuseră plăieșii. Doară nu credeai că ne-om da bătuți... Vocile se amestecară Într-o rumoare acoperită de alte tropote de cai. Dinspre Apus sosi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
-te-n raze și-n ființa prea calmă. Să nu te pierzi prin retrăiri de cuvinte, Răspunde-mi gândului în care tu zăbovești, Ca un prinț de iubire prin gerul ce se vinde, Nebunilor din HAZARDUL prin care de mult pribegești. FOC AL TĂCERII De ce nu-mi răspunzi iubire, Îmi place jocul de a fi mințită, Însă-și, Eu, mă mint să exist, Pentru IARNA, ce-mi plânge-n eterne cuvinte. De ce nu-mi răspunzi iubire... e noaptea din ultima melodie
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
Ce ocupanți?! Eliberatori, tovarășu'! Și mai zici că ești ziarist, sau mai bine zis vrei sa ajungi ziarist... Exact! Eliberatori... Acesta este și punctul meu de vedere... Dar eu am făcut afirmația din perspectiva acelor bejenari fără de număr care au pribegit în necunoscut numai cu ce aveau pe ei din toată agoniseala de-o viață... Ia nu mă mai aburi cu povești gazetărești! Răspunde scurt, scurt de tot! Și la obiect! De ce a fost deportat fratele tatălui tău în Siberia?! Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
să încep cu adevărat să scriu rând cu rând și pătimire cu pătimire Vieți între două refugii, abia acum simt apăsarea obligației de a încheia din respect și dragoste pentru Mama Noastră Stela această carte. Mă uit împrejur la copiii pribegiți de sărăcie pe meridianele Europei, la familiile ștampilate de vameși cu toate literele pământului și aștept să citesc cărțile refugiilor contemporane. Sunt proaspete dureri adăugate în cartea părinților, a mamei, singuratică și mereu îndurerată bunică, o candelă luminând Speranță, Înțelegere
Vieți între două refugii by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/565_a_753]
-
arată ca un maraton, unul fără spectatori și fără lauri, cu multă oboseală și cu și mai multă tristețe. Și-a poleit viața, cum făceau străbunii ei, pentru a nu ajunge să-și pună ștreangul de gât. Strânși în jurul căruțelor, pribegeau triști și flămânzi până nu mai puteau răbda, și atunci scoteau cuțitele, încălecau pe cai și începeau să jefuiască tot ce le ieșea în cale. În acest dezmăț era multă disperare, dar țiganul ajuns în această clipă nu mai putea
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
israelit. Printre înscrisurile contorsionate de curgerea timpului, cutreiera arcușul aspru al viscolului lui făurar, executând, în scâncete și scârțâituri, subțiri arpegii eoliene. Vladimir nu încetă să dezavueze abandonul lui Nae Calaican, care o dată mai mult își etalase lipsa de caracter. Pribegi rebegit pe meandre de gânduri amare, orbecăind, cu mâinile întinse înainte, pe poteci înecate în zăpadă, între siluete imprecise de piatră. Într-o locație în care simți, sub pași, moliciunea unui troian de frunze moarte, adunate din toamnă, în virtutea unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
ascultându-te. Oare să fii cu adevărat un copil orfan și fără sprijin? LIANA: Așa este, luminată stăpână. Tată nu mai am, iară pe maica mea abia o mai țin minte, ca printr-o ceață. În locurile din care-am pribegit îmi era prieten doar un înțelept bătrân, care nici el n-avea cum mă mai ocroti în preajmă-i. Așa c-am pornit în lume, să-mi caut un rost și-un adăpost. Și-am nimerit bine aici, sub acoperișul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
uneori. L-am privit, adică. Pe stradă, la teatru, mai știu eu unde.Nu-l cunosc, de fapt. Tot ce știu, știe toată lumea: legenda Ianuli. Tânăr cărturar grec, fascinat de Revoluție, părăsindu-și familia, luptând cu arma în munți, rănit, pribegind, părăsind milenara Elada, ajungând la noi, aici, la porțile Orientului, curând după război. Foarte bolnav, azi, așa am auzit. L-am zărit acum vreun an, pe stradă. Palid, scheletic, părul vâlvoi, o arătare. Nu, nu-l cunosc. Iar Emilia, despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
gândește .După propria ‐i spusă, chirurgul are ochii în vârful degetelor. Aș adăuga însă că degetele scriitorului aștern pe fila albă ceea ce ochii au văzut, ceea ce inima a trăit, ceea ce sufletul nu poate uita. Una din cărțile sale se intitulează „Pribegi în propria țara,” o rememorare dramatic austeră a unei tragedii prea mult timp ferecată în tăcere. El a scris această carte pentru că este născut în Basarabia. în comuna Tașbunar‐Ismail, din familia unui subofițer de jandarmi. Datorită anilor grei ai
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
al Asociației Ziariștilor din România. A publicat versuri în Almanahul „Clipa cea repedeʺ apărut în Editura Viața Medicala Românească, în „Pagini Medicale Bârlădeneʺ precum și în volumul „Clipele din zoriʺ apărut în 1998. Calitățile sale de memorialist sunt redate în volumul „Pribegi în propria țarăʺ apărut în Editura „Agerpresʺ 2008. Prin volumul actual „La cumpăna anilorʺ, Mihai Ghiur adaugă creației sale o nouă prezență în lumea literară. Ioan Adam EU N‐AM SĂ‐NCHEI CU NIMENI LEGĂMÂNT Când liniștea‐nserării lin coboară
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
Păcurariu, Editura Univers, 1979, p.181). MAMA E plin în jur de noi muzeul, și pare‐ un templu minunat, În care mii de robi ai vieții Vin să se spele de păcat. 185 Sunt călători din largul lumii, Ce‐ au pribegit pe ocean, Să‐ și scalde ochii în lumina Din pânzele lui Tizian. Stau toți cu mintea‐ ngenuncheată și‐i mut cucernicul popor, Eternitatea prinsă‐n cadre Își poartă sfântul ei fior. Învins de taina mare‐a clipei, Se‐ nchină sufletul
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]