758 matches
-
romane și nici de simpatia adoratorilor vechilor divinități. Suspectați de autorități, respinși de mulțime pentru practicile lor contrare zeilor, creștinii erau considerați un corp străin, marginal, în afara legii romane, iar religia lor o "superstiție", ce atrăgea persecuții. Creștinismul a fost prigonit începând de la Nero și până la Diocletian, adică de la mijlocul secolului I și până la începutul secolului al IV-lea. Persecuțiile au atins apogeul sub împăratul Diocletian, care a dat patru edicte împotriva creștinilor. Primul edict, datat februarie 303, prevedea dărâmarea lăcașurilor
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
urmată de aceea a bulgarilor (679-680), a provocat mari dislocări de populație și a avut consecințe de durată asupra teritoriilor din această zonă. În primul rând, episcopatele creștine de la Dunăre și-au încetat activitatea, iar populația creștină romanizată a fost prigonită și a îndurat multe suferințe din partea slavilor și protobulgarilor, pe atunci neamuri păgâne. După o lungă și grea perioadă, în 864-865, bulgarii s-au creștinat, fiind subordonați canonic patriarhiei de Constantinopol. Instalarea slavilor în nordul Dunării, creștinarea bulgarilor și răspândirea
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
covârșitoare în literatură. Mai în toate zilele ies de sub teasc cărți în limba românească. Dar ce folos! Că sunt numai traducții din alte limbi și încă și acele de ar fi bune. Traducțiile însă nu fac o literatură. Noi vom prigoni cât vom pute această manie ucigătoare a gustului original, însușirea cea mai prețioasă a unii literaturi. Istoria noastră are destule fapte eroice, frumoasele noastre țări sunt destul de mari, obiceiurile noastre sunt destul de pitorești și de poetice pentru ca să putem găsi la
DACIA LITERARA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286639_a_287968]
-
am avut o noapte lungă. Eu mor, însă simt în mine o voace tare care strigă: Amoru[l] e credință; și eu mă plec umilit înaintea Dumnezeului amorului și mă închin lui. Am rătăcit pe căi false și nenorocirea mă prigonea... m-am făcut prin ușurința mea omorîtoriul Iuliei. După aceea vestea sfâșiitoare mă sili să nu crez în nemica, căci e o ușurare pentru anima mea culpabilă de-a nu crede într-un judecători; însă sufletul meu se-ntuneca... acuma
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
excomunicați, ci și exterminați, se întâlnește în multe documente ale Inchiziției. Când imoralitatea acestor învățături este demascată, mulți catolici le resping deschis, alegând în schimb să accepte învățătura Evangheliei : "iubiți pe vrăjmașii voștri și rugati-vă pentru cei ce vă prigonesc." Este nevoie ca centre creștine de întrajutorare să se înființeze acolo unde astăzi sunt musulmani care suferă. Musulmanii au nevoie să vadă iubirea creștină în acțiune. Acest lucru trebuie să se întâmple nu numai în taberele de refugiați palestinieni, ci
Terorismul internațional: reacții ale actorilor regionali și globali by Gabriel Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1082_a_2590]
-
despre practici magice decât după ce i-a câștigat încrederea, impresionând-o cu cunoașterea câtorva descântece (38, p. 157). O explicație în acest sens a încercat Enea Hódoș : „E ușor de înțeles că persoana care se ocupă cu vrăjitoria - o meserie prigonită de autorități - mai totdeauna își va tăgădui meseria, zicând că «nu vrăjește», «nu farmecă», ci numai «descântă» ca să «desfacă» sau să «dezlege» - ceea ce este permis, căci însăși biserica are «rugăciuni de dezlegare»” (114, p. 5). înainte de a trece mai departe
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
fărmăcătoarele... Îs de la necuratul” (55, p. 636). Extrapolând datele de mai sus și ținând cont de toate aspectele prezentate în paginile anterioare, se poate conchide că, în epoca luată în discuție (secolele XVII-XVII), vrăjitorii populari - din instinct de autoconservare, fiind prigoniți din atâtea direcții și condamnați în atâtea feluri - și-au căutat un „nume” în spatele căruia să se ascundă. Sau, mai exact, un „nume” care să le protejeze practicile și statutul. Numele „marelui vrăjitor” Solomon răspundea cum nu se poate mai
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
Este un adjectiv care se întâlnește doar în texte poetice (Iov și Isaia). Dumnezeu este calificat astfel numai în două pasaje din Iov: Ha’ap œÄnnQ’ mišep"” yaƒ">Äš we-’im Țaddq Kabbr tarešia‘ (34,17): „Unul care prigonește dreptatea ar putea oare să domneasca? Și vei osândi tu pe Cel mare și drept?” (BS) Hen ’Pl kabbr we lo’ yim‘"s kabbr koah lQ> (36,5a): „Dumnezeu este puternic, dar nu leapădă pe nimeni și este
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
sine Îndreptarea celuilalt: recunoscînd că el este rău și că tu ești bun față de el, sînt șanse ca acesta să Înțeleagă, la un moment dat, că există și o altă cale, decît aceea de a răspunde la rău, cu rău. * „Prigonind, nu distrugi ideea: zdrobind colivia, eliberezi vulturul.” (N. Iorga) În lumea sentimentelor, „iertarea” este singura care poate restabili Încrederea; orice altă atitudine produce efectul contrar. * „Care este cel mai de temut dușman? Desigur, cel care știe să folosească arme psihologice
Aforismele din perspectivă psihologică by Tiberiu Rudică () [Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
toți Împărtășesc aceleași valori și nu toți au aceeași Înțelegere despre ceea ce morala socială apreciază ca fiind „bine” sau „rău”, „drept” sau „nedrept”.) „Cuvintele sincere nu sunt totdeauna elegante; cuvintele elegante nu sunt totdeauna sincere.” (Lao Zi) Adevărul poate fi prigonit, dar nu poate fi Înăbușit. (De adevăr n-ai unde să te ascunzi, pentru că: „Adevărul iese la suprafață ca untdelemnul”.) „Nu există decât o singură putere: conștiința În slujba dreptății.” (V. Hugo) Făgăduiala dată e datorie curată. (Pentru un om
Psihologia omului în proverbe by Tiberiu Rudică, Daniela Costea () [Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
pe o singură carte.) Nu da cu piciorul, că vei duce dorul. (Ocazia, o dată pierdută, nu se mai Întoarce.) Cocoșului care cântă Înainte de vreme i se taie capul. (Cu cât o idee aduce schimbări mai mari, cu atât este mai prigonită de vechile obiceiuri și mentalități.) Cine nu privește Înainte rămâne În urmă. (Lipsa interesului, ca și a anticipării ne va ține strâns legați de prezent sau de trecut: „Orice gospodar Își face vara sanie și iarna car”.) Nu poți duce
Psihologia omului în proverbe by Tiberiu Rudică, Daniela Costea () [Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
exilului. Personajele acestor romane sunt, într-o măsură semnificativă, proiecții ale unui singur portret. Trăind în epoci diferite ale istoriei - Ovidiu (Dumnezeu s-a născut în exil) în Tomisul augustan, Radu Negru (Cavalerul resemnării) în Evul Mediu valah, Toma Singuran (Prigoniți-l pe Boețiu) într-o contemporaneitate odioasă -, ele urmează un drum ce le poartă spre descoperirea unor adevăruri fundamentale. Imaginea tradițională a marelui poet roman surghiunit la țărmul pontic și doborât de durerea însingurării, a depărtării de strălucitoarele locuri natale
HORIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287448_a_288777]
-
1990; Consideraciones sobre un mundo peor, Barcelona, 1978; Literatura y disidencia, Madrid, 1980; Los derechos humanos y la novela del siglo XX, Madrid, 1981; Marta o la segunda guerra, Barcelona, 1982; Perseguid a Boecio, Madrid, 1983; ed. Salvarea de ostrogoți (Prigoniți-l pe Boețiu), tr. Ileana Cantuniari, Craiova, 1993; Un sepulcro en el cielo, Barcelona, 1987; ed. (Un mormânt în cer), tr. Mihai Cantuniari și Tudora Șandru Olteanu, București, 1994; Les Clefs du crépuscule, Lausanne, 1988; Mai bine mort decât comunist
HORIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287448_a_288777]
-
la rigorismul lor direct de la un presbiter novațian pe nume Auxanon; Socrate nu-l simpatizează pe Ioan Hrisostomul și crede că nenorocirile care aveau să-l lovească se datorează faptului că Dumnezeu a vrut să-l pedepsească pentru că i-a prigonit pe novațieni; și asprimea cu care îl judecă pe Chiril din Alexandria ar putea fi determinată de faptul că, la începutul episcopatului său, Chiril îi tratase pe novațieni cu excesivă duritate. a) Istoria bisericească Așadar, opera sa este o Istorie
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
pe aproapele tău și să urăști pe vrăjmașul tău». Iar Eu vă zic vouă: Iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei care vă blestemă, faceți bine celor care vă urăsc și rugați-vă pentru cei ce vă vatămă și vă prigonesc”10. Să comparăm opoziția europeană la pedeapsa cu moartea cu sentimentul american. Aici, În cea mai declarat devotată țară creștină din lume, majoritatea americanilor sunt În favoarea poziției față de pedeapsa cu moartea din Vechiul Testament. 37% dintre cei care sunt În favoarea pedepsei
Visul European by Jeremy Rifkin () [Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
asupra lui L., „slugă bătrână” în casa Cantacuzinilor, personaj în legătură cu care documentele scot în evidență fidelitatea arătată protectorilor (i-a însoțit în refugiul din Moldova în 1658 și a făcut și un „stagiu” la ocnă, prin 1672, solidar cu familia prigonită de Grigore Ghica), precum și știința sa de carte, de un nivel apreciabil. Iorga nu a produs temeiuri deosebite în sprijinul supoziției sale, dar L. a fost acceptat în această postură printr-un soi de consens, de mai mulți cercetători (C.
LUDESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287878_a_289207]
-
la rigorismul lor direct de la un prezbiter novațian pe nume Auxanon; Socrate nu-l simpatizează pe Ioan Hrisostomul și crede că nenorocirile care aveau să-l lovească se datorează faptului că Dumnezeu a vrut să-l pedepsească pentru că i-a prigonit pe novațieni; și atitudinea sa ostilă, însă preocupată, față de Chiril al Alexandriei, ar putea fi determinată de faptul că, la începutul episcopatului său, Chiril îi tratase pe novațieni cu excesivă duritate. a) Istoria bisericească Așadar, opera sa este o Istorie
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
ne hărțuie din urmă". Mucezeala resimțită la scara întregii câmpii ne readuce la spațiul de claustrare, unde orizontul poate fi doar o viclenie a decorului... Suntem negreșit pe lumea cealaltă. Singura speranță posibilă ar fi că un vis rău ne prigonește, din care vom putea cândva ieși, trezindu-ne... Naratorul liric descrie oare o damnare de tip concentraționar? El și un alt personaj, numit sumar "omul", poartă o ușă grea: Parcă ducem un mort printre valuri De grâu nemișcat. Fără a
Două poeme de la sfârșitul anilor '60 by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/17144_a_18469]
-
Șora, cu o prefață de Vera Călin, fiind astfel un sine qua non al bibliotecilor noastre. începute în 1776, Visările au rămas neterminate, scriitorul sfârșindu-se din viață în 1778. Scrise în apropierea morții, cu obsesia cercurilor mondene care îl prigoneau (și a căror adversitate apare amplificată de marea susceptibilitate a lui Rousseau), aceste însemnări (al căror plan, schițat, în timpul plimbărilor, pe cărți de joc, duce cu adevărat gândul la jocul destinului) sunt însă și mărturia unei perioade de relativă liniște
Pe falezele sihăstriei by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/14984_a_16309]
-
douăsprezece stele îi arată pe cei doisprezece apostoli pe care se ține Biserica. Și avea în pântece prunc și țipa de durere și se chinuia să nască, deoarece Biserica nu prididește să izvodească Logosul din inima ei, cu toate că lumea o prigonește. Și a născut femeia, zice, un copil de parte bărbătească, menit să păstorească toate neamurile, adică, L‑a născut pe Cristos, de parte bărbătească și desăvârșit, copil al lui Dumnezeu, Dumnezeu și om, pe care îl anunțaseră profeții și pe
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
nu pământesc, precum vestise David: Zise Domnul către Domnul meu: Șezi la dreapta Mea, până ce voi pune pe vrăjmașii tăi așternut la picioarele tale (Ps. 110,1). Apoi zice [profetul Ioan:] Și când a văzut balaurul a început s‑o prigonească pe femeia care născuse pruncul. Dar femeii i s‑au dat două aripi ale Vulturului celui mare, ca să zboare în pustietate, să i se poarte de grijă acolo o vreme, niște vremi și încă o jumătate de vreme. Acestea sunt
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
ca să zboare în pustietate, să i se poarte de grijă acolo o vreme, niște vremi și încă o jumătate de vreme. Acestea sunt cele o mie două sute șaizeci de zile, jumătatea de săptămână cât tiranul va ține puterea și va prigoni Biserica fugărind‑o din cetate în cetate. Și se va ascunde în munți și în pustie fără să aibă cu ea decât două aripi ale Vulturului cel mare, adică credința în Isus Cristos, care întinzându‑și sfintele brațe pe cruce
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
se vor afla în Iudeea să fugă în munți”. În acest fragment, devin transparente relațiile încordate dintre Biserică și Imperiu în vremea în care Hipolit își redactează tratatul: „Biserica nu prididește să izvodească Logosul din inima ei, cu toate că lumea o prigonește”. Persecuția se petrece concomitent cu izvodirea Logosului, având drept principal rezultat întărirea credinței. Vremurile din urmă nu sunt decât împlinirea vremurilor de acum, tot ceea ce se va petrece atunci reproducând, la scară mult mai largă, evenimentele care se petrec acum
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
rege demn al celor demni de el, iudeii și persecutorii lui Cristos, un Mesia binemeritat de persecutori și iudei” (13, 3). Nero, ca protopersecutor al Bisericii, se situează pe același plan cu iudeii, care, în ochii lui Victorin, l‑au prigonit și omorât pe Isus. Pe de altă parte, tiranul va reveni pe pământ sub o falsă identitate, după ce va fi fost înviat. El moare în mod real, și nu este „păstrat” până la plinirea vremii, așa cum consideră Commodian. Victorin îi atribuie
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
a fost găsit pentru a fi înmormântat religios. Lactanțiu conferă legendei o orientare personală, legată de ideea generală care străbate De mortibus: mai devreme sau mai târziu, într‑un fel sau altul, Providența îi pedepsește pe toți cei care au prigonit religia creștină. Legenda dispariției lui Nero este creditată ca atare (trupul lui Nero a dispărut de pe fața pământului), dar cu o semnificație cu totul diferită de tradiția creștină anterioară. Epitoma Spre sfârșitul vieții, atunci când amenințările persecuțiilor au dispărut complet, Lactanțiu
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]