6,020 matches
-
nici stomacul, nici creierul, nici sistemul osos. Omul, ca întreg, nu poate fi gândit decât biblic; științific, nu. Moise e mai valabil decât ultima noutate evoluționistă a științei. Eu disting între omul etern și omul istoric. Omul etern este omul primordial, integral creat de Dumnezeu după chipul și asemănarea Lui. Iar omul istoric e omul care devine și, raportat la acest primordial, e un fel de neom. Istoria e neomenia lui. Că nu se poate, din cel care am fost întreg
322 de vorbe memorabile ale lui Petre Ţuţea by Petre Ţuţea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1381_a_2692]
-
valabil decât ultima noutate evoluționistă a științei. Eu disting între omul etern și omul istoric. Omul etern este omul primordial, integral creat de Dumnezeu după chipul și asemănarea Lui. Iar omul istoric e omul care devine și, raportat la acest primordial, e un fel de neom. Istoria e neomenia lui. Că nu se poate, din cel care am fost întreg, să fiu dumicat în epoci, în zile și în clipe. Omul istoric e captivul clipelor, nu numai al anilor, lunilor, zilelor
322 de vorbe memorabile ale lui Petre Ţuţea by Petre Ţuţea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1381_a_2692]
-
el ca bărbat satisfacția ultimă, iubirea ca acuplare. La întrebare, Teodora i-a răspuns simplu: „În acel moment simt că mă risipesc total în corpul tău, în interiorul tău.” Iar el a și găsit explicația: dorința instinctivă de refacere a unității primordiale a ființei umane - androginul din mituri. Profesorul conchide că, de fapt, și dorința sa de „posesiune totală” este cam la fel, are aceeași finalitate subconștientă. Contemplând-o în momentele de dăruire, urmărindu-i destinderea feței, roșul buzelor întredeschise, pigmentarea în
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
ce îi poate crea insului o senzație de plutire de nedescris, ca un fel de întoarcere, crede P.H.L., la „fericirea organică” a existenței intrauterine. Este „gustul paradisiac” al dragostei, deși, constată Profesorul, aici este o contradicție în termeni: dragostea cuplului primordial „se realizează” nu în Rai, ci pe Pământ. Mi se pare că bătrânul scriitor a ajuns la un punct „forte” din viața eroilor săi. S-ar putea crede că Teodora a încercat, prin mărturia sa neașteptată, să-i spună Profesorului
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
După Marea Implozie materia incandescentă a început să se răcească și să se grupeze, datorită forței de gravitație - vom reveni - în milioane de galaxii, sori, planete, normal s-a născut și antimateria: în lupta lor a cîștigat materia. Dar Universul primordial a rămas destul de pustiu, așa că la nevoie Pământul poate găsi oricând un loc în Univers. în același timp, miliarde de ani lumină, materia a început să prindă viteză către epicentru, către punctul Marii Implozii, încăt se crede că peste miliarde
Invazie extraterestră Volumul 1 by Ion Bălan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1245_a_2206]
-
marile planete să le țină în brațe Sorii și micile planete iar galaxiile pe toți în jurul lor. Evelin: Universul se află în permanentă mișcare. Deci și Galaxia noastră se deplasează către galaxia Andromeda în 84 drumul ei către centrul imploziei primordiale; se atrag gravitațional cu o viteză de 600 km pe secundă așa că, inevitabil, peste miliarde de ani lumină se vor ciocni. Se vor contopi pe ecran aveți varianta contopirii sau se vor face bucăți și praf care vor începe să
Invazie extraterestră Volumul 1 by Ion Bălan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1245_a_2206]
-
eprubetă va putea ieși o altă specie umană sau, mai grav, să degenereze atăt de grav încăt să creeze premisele dispariției de pe Pămănt pentru că modificările genetice vor accelera criza de identitate a omului, se va pierde fibra genetică a creației primordiale a omului. Doamnelor, domnilor, știți că milioane de copii au mamă de la stat? Unde-i mama naturală? Animație generală prelungită. în milioanele de ani ale existenței omului pe Pămănt s-au născut, au trăit și au murit peste 30 de
Invazie extraterestră Volumul 1 by Ion Bălan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1245_a_2206]
-
pe la jumătatea anului 2120. Repet: OZN-urile, răpirile sunt glumele cele mai reușite ale secolului! Profesorul: O întrebare interesantă... misterioasă: energie întunecată sau neagră... Evelin: Sunt două teorii; una ar fi tendința Universului către punctul roșu, deci către oul atomic primordial; altă teorie este cea a expansiunii accentuate a Universului care a devenit unul din cele mai profunde mistere pentru știința astrologică modernă. Oare energia neagră este cauza pentru care unii astrologi au anunțat că nu se știe nimic despre jumătate
Invazie extraterestră Volumul 1 by Ion Bălan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1245_a_2206]
-
la viteza luminii cu milioane de protoni” (Revista Libertatea 5 iulie 2012). Astfel s-ar putea descifra marile mistere ale creației Universului. Acest fenomen 164 are loc frecvent în Univers și confirmă în mare parte Marea Implozie a Oului atomic primordial. Evelin: Incredibil, experienele costisitoare și neconcludente nu pot fi făcute decăt de Natură! Albert Einstein: Mă simt onorat pentru toate aprecierile făcute. Darwin: Remarc și prezența domnului Johannes Kepler, care după ce Copernic demonstrează că Soarele se află și nu Pămăntul
Invazie extraterestră Volumul 1 by Ion Bălan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1245_a_2206]
-
Mii de cuvinte au umplut eterul, Cu nimburi de văpăi încoronate, Ca să vestească-ntregii lumi misterul. De-atunci, prin mii de veacuri călătoare, Înaripate de-o chemare-naltă Cuvintele, prin orfice poeme. Se-ntorc în armonia de-altădată. Iar armonia primordială, armonia neînceputului, este vecină cu transposibilul. Fenomenologia creației poetice Sublimul adevăr noi l-avem din cer. Eminescu O problemă esențială a poeziei, a artelor în general, este mecanismul creației, fenomenologia izbucnirii spontane, incontrolabile a viziunii, a ideației și a înfăptuirii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Valéry scria că poezia sa are două feluri de versuri: dictate, care sunt perfecte, la care nu se mai poate adăuga și nici scoate nimic, și versuri de legătură, confecționate volițional, care sunt mai puțin reușite. Creatorul primește fulgerul Verbul Primordial a creat o lume disontologică, o ființare menită morții Sein zum Tode postulează Martin Heidegger, disanalogică în raport cu Marele Anonim, afirmă Lucian Blaga, De aici necesitatea unei neogeneze. Această a doua creație a revenit geniului poeziei, al artelor în general, chemat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
întruchipată, modulând-o, diferă la omul arhaic și la omul de cultură. La omul arhaic deschis spre sublim prin contactul nemijlocit, "de primă zi", cu marile dimensiuni ale universului, cu misterul, creația are loc conform deschiderii sale originare către adevărul primordial al Ființei, acționează sensibilitatea metafizică pură, și anume, sensibilitatea axiologică la diada antitetică majoră viață/moarte. Așa au fost create Ghilgameș, Vedele, Miorița, basmul Viață fără moarte, tinerețe fără bătrânețe. În schimb, în conștiința omului de cultură, intuiției originare se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
nu se poate manifesta decât prin contrast, făurind o lume a lui, o lume în lume, "voce adresată veșnicului de către veșnic." Reușindu-i un astfel de poem, poetul devine asemenea cu zeii, scrie autorul tragediei Empedocle. Devine analog Unului, Spiritului Primordial, creator al lumii prin actul dedublării, dedublare fiind și poemul față de poet. Și iată interpretarea filozofică a lui Hölderlin privitor la relația dintre poet și cititor. Fiind lăuntric, suflet pur, poetul nu poate fi cunoscut, nu poți să-l vezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
două clipe". În poezia Și dacă..., mișcări astrale conferă certitudine și perenitate sentimentului uman, iar în La steaua, fuga astrală în mers indefinit simbolizează durabilitatea eternă a iubirii. Și, în final, sentimentul singularizării cosmice, al refacerii prin iubire a Unului primordial: Două inimi când se-mbină,/ Când confund pe tu cu eu,/ E lumină din lumină,/ Dumnezeu din Dumnezeu". Luceafărul este un adevărat compendiu de deschideri și dinamici cosmice: zborul astrului către lumea umană, zborul lui Hyperion către demiurg, mările de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
ca o teamă ca infinitul să nu dizolve tiparele și să nu risipească intimitatea. Renunțarea la necuprins în favoarea măruntelor cuprinsuri este consecința unei atitudini filozofice, definitorie pentru Arghezi: aceea de a acorda lucrurilor zilnice și micului tipar în general valoare primordială în univers. Ca și la Eminescu, la poetul din Lancrăm totul se petrece pe plan cosmic. Un element, un fapt cu rezonanță de nemărginire transmută lucrurile printr-o magie rară în peisajul albastru al nesfârșiri: "Inima tresare și răspunde-n
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
zborului neîncetat al intelectului "eroic" din lirica filozofică a lui Giordano Bruno. * Gânditorii presocraticii, precum și Platon, și-au creat viziunea metafizică în elan poetic exprimând însăși viața lor. În versuri presocraticii mai ales Empedocle și Parmenide au fundamentat toate adevărurile primordiale, toate conceptele care urmau să fie ale întregii filozofii occidentale, după ce acele adevăruri urmau să fie sintetizate de Platon. Fără Pitagora, Thales, Empedocle, Heraclit, Parmenide, Zenon din Elea, Democrit etc., nu ar fi existat Platon, iar pe de altă parte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
pentru ca, prin el, lumea noastră, care este a devenirii, să se apropie cât mai mult de Eterna Ființă, înțeleasă de Nietzsche ca Dumnezeu-Devenire. Religia lui Nietzsche este "extraordinarul sentiment al Fericirii și al Înălțării". Să facem una cu imensa Bucurie primordială a existenței. În încântarea dionisiacă noi presimțim că această bucurie este indestructibilă și veșnică, nu atât ca indivizi, ci identificați cu Viul unic, în beția creatoare din care noi ne întemeiem. "De când omul este om, el a cunoscut prea puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
sa față de viață, scrie: Pasărea care a fost odată phoenixul, este oaspetele casei tale Tu ești phoenix și munte. ...Veșnic te cufunzi în tine și îți iei zborul dincolo de tine. Tu ești profunzimea tuturor crestelor. De Spinoza îl apropie cuvântul primordial al acestuia: Deus sive Natura panteismul în sensul confundării lui Dumnezeu cu întreaga Fire și excluderea transcendentului; totul se află aici, totul este imanență; de asemenea, analoage sunt tonul ritualic și profetic al Ethicei spinoziste. Iată un fragment din poemul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
un nedemn alegi în mine. Dă-mi mâna ta, ca zi de zi Pe degetele tale fine Să pot să număr veșnicii. Alte hipostaze ale justiției poetice Există o justiție poetică a iubirii al cărei țel ultim este refacerea unității primordiale. Eminescu a trasat cel mai înalt parcursul singurătății în doi: restabilirea anteriorității absolute. Are loc mai întâi contopirea cu natura: Adormind de armonia Codrului bătut de gânduri, Flori de tei deasupra noastră Or să cadă rânduri, rânduri. Mai sus are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
lucrurilor omenești; și totuși, pentru cei aleși ar exista un sens ascuns, numai de ei știut. Pentru Petrarca, Goethe sensul vieții este iubirea transfigurată de poezie. Pentru Lala Lal Ded, dansul care ne unifică, ne confundă cu Brahman, cu Unul primordial. Pentru Boethius atingerea perfecțiunii morale, pentru Giordano Bruno tensiunea suitoare a intelectului "eroic", dincolo de stele și cer, în eliberarea radicală prin mistuirea în focul sacru al poeziei, Shakespeare, după ce, în piesele sale negre, demască și răscolește cele mai crude nonsensuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
sufletesc în idee, în simbol. Dacă Ea (subliniat, deci nu un nume, ci yin pur) ar fi venit, poemul cu încărcătura filozofică actuală nu s-ar fi născut. Aici poetul se plasează în momentul unui început: apa constituie element genezic primordial are culoarea eterului, este logodită cu cerul, și este plină de nuferi, floarea nașterilor originare la indieni și egipteni, culoarea galbenă fiind cea a incarnării materiale. "Dar Ea nu vine." Barca rămâne goală, locul fiind ocupat de așteptare, repetăm, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
cognitive: "Naturii îi place să se ascundă de ochii noștri" (fragm.123); "Văzul o înșelătorie" (fragm.46), "Gândurile oamenilor sunt jocuri de copii" (fragm.70). Ideile heraclitiene vor fi reluate de Heidegger, acesta absolutizând neliniștea, pe care o consideră temei primordial, definitoriu al existenței umane: Fenomenul neliniștii ne furnizează constituția ontologică originară a Dasein-ului". Sorge constituie esența abisală a omului. Este neliniștea morții, spaima faptului că omul este Sein zum Tode ființă întru moarte. Când homo faber a evoluat către homo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
cuvintele care nu știu în ce antisens, în ce răspăr, în ce anticuvânt vor fi aruncate. Avea dreptate Heidegger să regrete acea perioadă virginală când cuvintele coincideau cu esența lucrurilor și se întreba când se vor întoarce la "întrebuințarea" lor primordială. Când va avea loc miracolul acelei primeniri, al acelui catharsis ? Când deveni-vor cuvintele iarăși Cuvânt ? Când o să zăbovească vântul într-o întoarcere care să se facă semn ? Atunci când cuvintele, îndepărtată dărnicie, vor vorbi fără a delimita, pentru a da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Manole, divinitatea sacrifică un șir de douăsprezece vieți pentru a-și vedea ridicată mănăstirea "cum n-a mai fost alta"; iar suferința metafizică din Luceafărul, constă în faptul că Hyperion nu poate reface, prin unirea lui tu cu eu, unitatea primordială din preludiul creației, așa cum scrie Eminescu într-un fragment postum. Conștiința acestui eșec este admirabil exprimată la a doua coborâre a astrului: "Cum el din cer o auzi,/ Se stinse cu durere./ Iar ceru-ncepe a roti/ În locul unde piere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
neexprimat. În increat. Dincolo de posibil și imposibil, prin urmare, în transposibil. Acesta era absolutul deschiderii intelectului "eroic" eminescian. Așa cum am mai relevat, aceasta este experiența originară a lui Eminescu, experiența unei cugetări petrecută constant în tensiunea semnificărilor cosmice a înțelesurilor primordiale, în piscul minții (apex mentis) și acolo se întâlnește cu marile intuiții ale umanității. Căci, scrie Giordano Bruno, "cei aleși au inteligență cerească, posedă lumina divină", întrând astfel în extazul minții in extasis mentis, afirmă Eckhart. Or, pentru cel mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]