KorAP: Find »[drukola/base=prior & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...14 15 16 ...111 >

2,775 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240

de teamă la vederea bărbatului aplecat deasupra ei, pe buze Îi apăru un zâmbet misterios și Îndepărtat, ca acela pe care Dante Îl văzuse la statuile zeițelor antice. Îl fixă pentru câteva clipe, iar apoi Își Întinse brațele cu moleșeală. Priorul căzu În genunchi În fața ei. El Îi simți mâinile atingându-i ceafa, iar apoi atrăgându-l domol către buzele deschise. Gura ei avea gust de somn și de miere. Dante se lăsă În voia sărutului cu voluptate, Încercând să stingă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
În ochi. Spuneau că planul tău a fost descoperit. Ziceau de un „fiu blestemat”. Dante merse până la ea și o strânse de un braț. - Ești sigură? Așa au zis? Ea se eliberă din strânsoare, zbughind-o prin portic. Rămas singur, priorul Începu să reflecteze furibund. Așadar, Acquasparta era la curent cu conjurația de restaurare a dinastiei imperiale. Dar știa el oare și numele fiului blestemat? Poate că nu, având În vedere că se aștepta la o mărturisire din partea lui: părea Încredințat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
prag cu sufletul la gură. - Vino, priorule! A mai fost un asasinat! - Unde? Întrebă Dante alarmat, ieșind În pripă. - La Santa Croce. În casa meșterului Alberto, lombardul. - Ce s-a Întâmplat? - Omul, meșterul... A fost asasinat În atelierul lui, vino! Priorul se urni cu mânia care Îi otrăvea sângele. Străjerii Încercau să Îi slujească drept escortă, croindu-și drum prin mulțime, dar se Împiedicau În lăncile lungi, așa Încât el ajunse singur la ușa atelierului. Omul zăcea pe pardoseală, plin de sânge

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
fost mâna unui hoț aceea l-a omorât, ci mâna răzbunătoare a servitorului. Dante făcu o grimasă dezamăgită. Dacă străjerii puseseră mâna pe acel nevinovat, nimic nu-l mai putea salva, se gândi el cu amărăciune. Nici măcar autoritatea sa de prior, care se apropia oricum de scadență. Văzu Într-un colț covorul de rugăciune al nenorocitului, cu cartea deasupra. Luă codicele, continuând să privească În jur. Cel care Îl ucisese pe mechanicus, cu două lovituri de spadă la gât, trebuie să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
În compartimentul de jos, ca și când omul și-ar fi petrecut o bună bucată de vreme adâncit În munca sa. - Se pare că vezi prin beznă, ca pisicile, exclamă Dante surprins. - Pasul dumitale e ușor, și totuși are un sunet inconfundabil. Priorul se deplasă imperceptibil de-a lungul muchiei de lemn, Încercând să zărească, la lumina slabă a lumânării, ce anume scrisese Marcello. Bătrânul, tot fără a-și ridica pleoapele, tresări supărat. - Nu te mai tot Învârti În jurul meu și șezi odată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
mână ca să apuce pergamentul, Însă mâna energică a bătrânului i-o opri pe masă. - Nouă este numărul care te guvernează. Nouă. Același număr ca al destinului lui Frederic, care a murit dinaintea celei de-a noua umbre cu două fețe. Priorul nu era sigur că Înțelesese, dar, Înainte să poată spune ceva, celălalt reluă: - La nouă ani ai cunoscut prima iluminare, la optsprezece mușcătura hulpavă a luxurii. La treizeci și șase vei avea parte de disperare și de surghiun. Vei muri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
de jos a figurii. Purta pe cap o pălărie de paie, ca de țăran, coborâtă pe frunte În așa fel Încât să lase la vedere numai ochii. Totuși, cu toate că mica torță abia de reușea să Împrăștie puțin bezna din galerie, priorul Îl recunoscuse imediat pe neobișnuitul vizitator, care Îl fixa fără să ia În seama tăișul de oțel ce Îl amenința de la câteva degete depărtare. Monerre se apropie, oprindu-se la un pas de el. - Știu că mă căutai, se mărgini

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
lui Monerre sunase calm, distant. Dar exista o căldură tainică În vorbele lui. - Și nu numai al lor! Îl Încolți poetul. - Vino cu noi! repetă celălalt. Să-l răzbunăm pe ultimul Împărat, acvila asasinată. - Cu voi? Cu Ordinul Templului? șuieră priorul. Monerre se Îndreptă din șale. Apoi Încuviință Încet. - Cum ai descoperit? Nu era dezamăgire În glasul său, ci doar surprindere. Stânjeneala unui copil surprins În timpul unui joc interzis. - Am fost sigur atunci când ți-am auzit cuvintele. Povestirea călătoriilor dumitale și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
din piatră se Înălța peste cocioabele care Îi Înconjurau ca o coroană spre miazănoapte. - Și ce-ai aflat? - Că, la fel ca atâtea alte monumente ale religiei voastre, și el este, cu siguranță, mai util atunci când se află În beznă. Priorul nu era sigur că Înțelesese bine. Dar Întinse o mână și copleșit de emoție, o așeză pe umărul bătrânului maestru. - Religia noastră, Arrigo? Și eu, care credeam că speculațiile dumitale n-au călcat Încă pragul apostaziei. Că nu ești Încă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
Îl strânge Încă În mâini. Deodată se dezmetici. Dante Îl văzu mișcându-și capul În jur, zăpăcit, ca și când abia s-ar fi deșteptat dintr-un vis și Îi venea greu să se orienteze. Apoi se răsuci, Întorcându-se spre Baptisteriu. Priorul Îl văzu Înaintând cu pașii săi târșâiți până sub ziduri, unde se opri, câteva momente, deschizându-și larg brațele. Rămase astfel nemișcat, dramatică parodie a răstignitului pe care Îl luase În derâdere În urmă cu o clipă. În sfârșit, lunecă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
pe unde dispăruse și Monerre. Dante se repezi În acea direcție, Încercând să Îl ajungă din urmă. Însă, când dădu colțul, din filosof nu mai era nici urmă. 9 După-amiaza zilei de 14 august, la Priorat Ultima adunare a Consiliului priorilor fusese convocată pentru ora a treia. Așezat la masa lungă, Dante nu asculta nici măcar zumzetul cuvintelor pe care ceilalți le adresau În șoaptă, ca și când s-ar fi temut că el le putea auzi. În mai multe rânduri, Îi surprinsese schimbând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
multitudini parcă nesfârșite de deliberări nesemnificative. Însă, de câteva momente, ceva Începuse să Îl deranjeze, ceva ce se insinua În toate acele discuții ca un sunet distonant, strident. - Ar fi de semnat actul... auzi răsunându-i În urechi. Unul dintre priori se apropiase și Îi Întindea o călimară și o pană. - N-am timp de hârtiile voastre! exclamă. - Dar e darea de seamă a administrației pe ultimele două luni, bâigui Antonio, din breasla de pe Calimala, de pe partea cealaltă a mesei. Ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
seamă a administrației pe ultimele două luni, bâigui Antonio, din breasla de pe Calimala, de pe partea cealaltă a mesei. Ca membru al consfătuirii noastre este de datoria dumitale să o semnezi,. Fără avizul domniei tale, nu putem avansa dosarul către următorii priori... Lapo Salterello Împinse Încă o dată călimara spre el cu un aer sfidător. Dante sări În picioare, lovind cu mâna peste sticluța care se răsturnă, revărsându-și conținutul Într-o pată Întunecată pe masă. Apoi, În zăpăceala celor de față, se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
cu sufletul la gură. Îl Înșfăcă de un braț și Îl opri. - Ce se petrece? Celălalt probabil că Îl recunoscuse, Întrucât făcu o plecăciune. Apoi aruncă o privire neliniștită spre ușă, de unde se mai auzeau Încă glasurile agitate ale celorlalți priori. - M-a trimis șeful gărzilor. Trebuie să comunic Consiliului o veste de maximă importanță, zise pe un ton agitat, dând să-și continue alergarea. Dante Îl Înșfăcă din nou, reținându-l. - Spune-mi mai Întâi mie ce ai de comunicat. - Comandantul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
prea puțin convins. Mai Întâi păru decis să insiste, Însă mai apoi se hotărî să se răsucească pe călcâie și să se Întoarcă de unde venise. Dante Își Încordă auzul, temându-se ca cineva să nu Îi fi auzit cuvintele. Însă priorii erau cu toții cufundați În ședința, care continua printre glume și râsete. Încercând să treacă neobservat, se Îndreptă către scară, privind țintă Înainte și ferindu-se de privirile străjerilor care asistaseră la această scenă din curtea interioară. În claustru, dădu peste

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
un catâr, la grajdurile de la Porta Romana, și hamali pentru bagaje. - A plecat deja? Întrebă Dante cu dezamăgire. Ordonasem ca nimeni să nu fie lăsat să plece... Celălalt ridică din umeri. - Nu era acuzat de nimic. Preț de o clipă, priorul cântări posibilitatea de a ordona ca cineva să pornească În urmărirea bătrânului medic. Nu putea fi departe. Dar la ce ar fi slujit? N-avea decât să se ducă În sfârșit să Își ispășească păcatul la Roma și să-și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
până atunci obscur și impalpabil ieșise din umbră, dovedindu-se la fel de periculos ca un dușman În carne și oase. - Credeai că vor sta cuminți să se lase străpunși de soldații tăi, ca turcii de mucava de la Întrecerile cavalerești? Îl zeflemisi priorul. Celălalt tuși violent, Încercând să scape de praful din gâtlej. În jurul lor se pornise un haos de oameni În fugă, orbiți de praf, Îngroziți că prăbușirea se putea repeta. Cei rămași teferi căutau Între timp să se reorganizeze, târându-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
acelui măcel, acum era prea târziu. Totul era pierdut, și pentru totdeauna. Se pregătea să se Întoarcă spre ieșire, când auzi un glas stins, În Întunericul din spatele său. Parcă cineva Îngăima niște rugăciuni, o bolboroseală confuză și neinteligibilă, din care priorul izbutea să deslușească doar un „blestemat” repetat obsesiv, printre alte numeroase imprecauții. Se apropie precaut de locul din care provenea glasul. Era un bărbat ghemuit În dosul unei coloane, ce părea să implore peretele porticului. Când ajunse În spatele lui, Îl

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
amarnic. Vuietul unei mări În furtună Îi urcă În tâmple. Fu nevoit să se sprijine de grinda din tavan ca să se mențină În picioare. Lângă dânsul, Cecco Angiolieri izbucni Într-un plâns Înăbușit de sughițuri. Plânsul acela Îl rechemă pe prior la realitate. Se Întoarse către prietenul care se zgâia prostit la rămășițele sângerânde, Îngrămădite la câțiva pași de ei. - Dezmeticește-te sau ești pierdut, ca și femeia! șuieră el, scuturându-l de un braț. Celălalt rămânea nemișcat, ca și când ar fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
aflau sub fundațiile turnului. Urmat de Cecco, care continua să afurisească pe toți și toate, Începu să urce prin pasaj, atât de Îngust pe alocuri Încât Îl Împiedica să tragă lada. Aerul se făcea tot mai greu de respirat și priorul simțea cum spaima Începe să-l domine. O apucase pe acel drum fără vreo certitudine a reușitei și o senzație de sufocare tot mai puternică punea stăpânire pe el. Din spate, auzea răsuflarea greoaie a tovarășului său. Fu cuprins de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
casele Învecinate. După ce Își trase sufletul, Își reluă drumul de Îndată. La Santa Maria Novella, portalul bisericii era Închis. Doar o făclie de lângă arc fusese aprinsă, pentru noaptea ce abia Începe. Însă una din porțile laterale era Încă deschisă și priorul se strecură Înăuntru, străbătând cu iuțeală naosul pustiu. Din biserică trecu În claustru, iar de acolo, pe coridorul cu chiliile. Odaia lui Arrigo era Închisă pe dinăuntru. Bătu, fără să primească vreun răspuns. Lăsă lada jos și Încercă să Împingă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
impostură, un vis de pace și de măreție? N-ar fi fost el, oricum, un mare Împărat, ogarul atât de așteptat, care cobora să Îi judece pe lupi? Mâna Îi căzu pe lângă trup, lipsită de vlagă. Fețele vulgare din Colegiul priorilor, trufia cardinalului de Acquasparta, ferocitatea Inchiziției, obișnuințele putrede ale concetățenilor săi, toate acestea ar fi putut fi Îndreptate de omul acela, a cărui lucrare se pregătea el acum să o curme. Poate că tentativa eșuase. Manfred și Corradino pierduseră și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
simțiri după un timp oarecare, dezorientat. Era Întins pe pardoseală și toate mădularele Îl dureau din pricina căderii. În câteva ceasuri, mandatul său avea să se Încheie: trebuia să se Întoarcă la San Piero și să pregătească transmiterea consemnelor către noii priori. Însă, mai Întâi, voia să repună ordinea În acele ruine Îmbibate de sânge. Începând cu trupul lui Arrigo, pentru ca acesta să nu Împărtășească soarta sinucigașilor. Avea să răspândească zvonul unei boli incurabile a filosofului, aflat pe drumul unei salvări imposibile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
adăugă el sperând ca acela care În deranjase să plece. Însă văzu ușa Închizându-se. Un călugăr cu un felinar În mână apăruse În prag. Scrută Înăuntru bănuitor, mutându-și privirea de mai multe ori de la el la cadavru. - Dar... priorule, ce faci aici? Și messer Arrigo... - E mort, frate. Sed non a Deo advocatus. El a fost cel care a ales, cu o mână nefericită, să se reunească Înainte de vreme cu spiritul Înaintașilor săi. Și-a luat viața, Încheie el

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
asupra lăzii și a boccelei. Fără să Îi răspundă, Dante Își depuse Încărcătura pe fundul căruțului, la picioarele mortului. - Urmați-mă. La abația Maddalena. - De acolo venim. Din pricina bătăliei a trebuit să muncim acolo până nu demult, replică celălalt perplex. Priorul Îi smulse opaițul din mână. - Veniți, vă conduc eu. Mai Întâi, trebuie să Încărcăm lucrurile, zise el pornind la drum. Din spate auzi o bolboroseală perplexă. În cele din urmă, cel mai Înalt dintre cei doi Își făcu curaj. - Messere

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]