514 matches
-
deveni el însuși prototip pentru regele cel veșnic, justițiar, om și supraom în același timp. Tipul războinicului reprezintă, potrivit lui Burke, o transformare a cavalerului medieval. Acesta poate fi identificat cu tipul popular al banditului, al cărui "frate" din folclor este "proscrisul". În calitate de protagonist a numeroase balade populare, pro-scrisul este de fapt o creație populară menită să întru-chipeze simțul dreptății și rezistența în fața autorității. Exemplul tipic pentru tipul banditului-proscris este Robin Hood, urmat îndeaproape de Rob Roy. Ambii sunt văzuți ca apărători
Efectul de bumerang: eseuri despre cultura populară americană a secolul XX by Adina Ciugureanu [Corola-publishinghouse/Science/1423_a_2665]
-
corect în încercările sale de a opri invazia otomană în Europa centrală. Mărturiile românești seamănă cu cele rusești, justificându-i comportamentul și accentuându-i spiritul patriotic. Pentru români, Vlad Țepeș a fost un bun patriot, chiar un fel de haiduc (proscrisul de tipul lui Robin Hood), care lua de la bogați și dădea la săraci și care îi pedepsea pe boierii trădători din dorința de a răzbuna moartea tatălui și fratelui său, dar și pentru că nu se încredea defel în loialitatea lor
Efectul de bumerang: eseuri despre cultura populară americană a secolul XX by Adina Ciugureanu [Corola-publishinghouse/Science/1423_a_2665]
-
rămîne așadar în proprietatea exclusivă a culturii europene? Ne putem pune această întrebare atunci cînd ne uităm la Statele Unite. Pe lîngă faptul că populația lor este europeană în proporție de 90 %, ele au primit și integrat masiv intelectualii și universitarii proscriși sau fugari din Germania nazistă și din Europa dominată de naziști, apoi pe cei din URSS și din țările europene satelite. Ele continuă să "pompeze" inteligențele europene în domeniul cercetării științifice, iar universitățile lor invită savanți, profesori, scriitori și artiști
Gîndind Europa by Edgar Morin () [Corola-publishinghouse/Science/1421_a_2663]
-
nu va fi înmormântat, în ciuda insistențelor fratelui său cu stare, altfel decât decide tradiția locului: fără slujbă, în afara cimitirului. Obiceiul e în afara canoanelor bisericești. Ostracizarea e nejustificată. Pupăză cel lovit de soartă (prin handicap fizic și moarte violentă) devine un proscris și al celeilalte lumi doar pentru că fusese mai întâi al acesteia. Înmormântarea sa respectă tiparul canonic vorbind al unei rânduieli pentru sinucigași. Nimic nu e mai înfiorător pentru românii transilvăneni scria Simion Florea Marian decât aceea când moare cineva fără de
Slavici sau iubirea ca mod de viață by Steliana Brădescu () [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]
-
jos până în Tracia (ibid., v. 23)285. Cât a traversat Tracia, Ovidiu ar fi fost protejat de Sextus Pompeius, comandantul militar al regiunii, care, pe lângă escortele corespunzătoare, ar fi pus la dispoziția poetului și propria-i pungă cu bani: deși proscris, Ovidiu era totuși un cetățean roman pe care Sextus Pompeius trebuia să-l protejeze de barbari și, de asemenea, un poet pe care orice roman trebuia să-l respecte 286. E ciudat însă să constatăm că sulmonezul nu-și amintește
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
procentul lor se apropie de 20 %. Sunniții nu au un lider de prestigiul lui Sistani. Câțiva dintre cei mai proeminenți reprezentanți ai lor au fost asasinați, o parte sunt compromiși de asocierea lor cu Saddam Hussein, iar alții sunt foști proscriși care se bucură de o popularitate scăzută. Cei mai influenți au făcut apel la rezistență împotriva ocupației, deși nu s-au pus de acord cât de multă violență poate fi justificată. Între timp, un număr necunoscut de teroriști recrutați din
Puternicul și atotputernicul. Reflecții asupra puterii, divinității și relațiilor internaționale by Madeleine Albright () [Corola-publishinghouse/Science/1028_a_2536]
-
zgomot în urma lor. Brusc cei doi gardieni de rit, îl opresc precauți pe timidul neofit. Un pas mai mult, îl putea arunca în infinit. -Acest abis, îi spun ei, protejează templul lui Isis, de profanii temerari, de ucigași și de proscriși. Podul nu este coborât, răbdare, rămâi nemișcat, dacă vrei să intri în misterele de inițiere și să fii acceptat. Neofitul își simte tot fizicul vibrând. Docil se încordează în tăcere, ascultându-i pe gardienii de rit. Cei doi ghizi, se
Infern in paradis by Gabriel Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/1178_a_2136]
-
o perpetuă destrămare, iar eul autorului, tăgăduindu-și dreptul și vocația existențială, nu ostenește să se dezică de o viață nedemnă, Haiducul pare să vestească o posibilă soluție mîntuitoare. Paradoxală În sine, ea este asumată de nevoie doar de cei proscriși și osîndiți la o virilă Însingurare și la un veșnic anonimat. Conștient sau nu de asumarea ei, poate ezitantă Încă, Blaga certifică această Îndoială prin vorbirea evocatoare la persoana a treia, evitînd o identificare declarată cu haiducia. Încă tatonează, cochetează
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
se aventurează mai departe [ZERO SE ÎNDREAPTĂ CĂTRE ORIENT] Acolo unde există Infinit, există bucurie. Nu există bucurie în finit. CHANDOGYA-UPANISHAD Deși Apusul s-a temut de neant, Orientul l-a primit cu brațele deschise. În Europa, zero era un proscris, dar în India, și mai apoi în pământurile arabe, a dat roade. Când l-am întâlnit pentru ultima oară pe zero, nu era decât un simplu substituent. Era un loc gol în sistemul babilonian de numărat. Zero era util, însă
Zero-biografia unei idei periculoase by Charles Seife () [Corola-publishinghouse/Science/1320_a_2892]
-
metal Gilbert, în Marion de Lorme, și chiar excluși, prostituatele, Tisbé în Angelo tiran al Padovei (Angelo tyran de Padou) și Marion de Lorme, bufonii, Triboulet, în Regele se amuză (Le Roi s'amuse) și Angely în Marion de Lorme, proscrisul în Hernani. "Mulțimea, căreia îi aparține viitorul dar căreia nu-i aparține prezentul, spune Hugo în Prefața la Ruy Blas; poporul, orfan, sărac, inteligent și puternic; aflat foarte jos, și aspirând foarte sus; având marcate pe spinare urmele servituții și
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Vasile, Caragiale, ediția a II-a, augmentată, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1997. Florescu, Nicolae, Postscriptum la Mircea Eliade, Dubla existență a lui Spiridon Vădastra, Editura "Jurnalul literar", București, 2000. Florescu, Nicolae, Profitabila condiție, Editura Cartea Românească, București 1983. Florescu, Nicolae, Întoarcerea proscrișilor, Editura "Jurnalul literar ", București, 1998. Ghițoi, Adriana, Caragiale publicist, Editura Tritonic, București, 2005. Grăsoiu, Dorina, "Bătălia" Arghezi, Procesul istoric al receptării operei lui Tudor Arghezi, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1984. Grăsoiu, Dorina, Mihail Sebastian sau ironia unui destin, Editura Minerva, București
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
biografie și o istorie tocmai atunci când Emil Cioran, pătruns în aceeași literatură franceză, găsea cu cale să le refuze patetic și damnat."(în articolul Eugen Ionescu spre regăsirea "dimensiunii politice",în "Jurnalul literar" nr 13-14, 1998, preluat în vol. Întoarcerea proscrișilor, Editura "Jurnalul literar ", 1998, pp. 31-42). 64 Marie-France Ionesco, Portretul scriitorului în secol. Eugène Ionesco (1909-1994), Editura Humanitas, București, 2003, p. 79. 65 Eugène Ionesco, Caragiale, actual și universal, apărut în "România", New-York, an I, nr. 4, 15 iunie 1956
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
vedeți cu ochii, nu cu gândul, Apoi mă înjurați, constant, de-a rândul, Și sunt Manole când mă cheamă Ana. 8 octombrie 2011 Ochi de vis ochi de vis, ca o floare de cais, liliac, vârf de ac, inima unui proscris. rost și gând, dinspre tine alergând, ideal, ireal, lângă mine fremătând. sunt și mor, nici măcar întâmplător, predispus, nesupus, hăituit de-același dor. 8 octombrie 2011 Anotimpurile aduse de tine într-o zi mi-ai plouat cu gânduri sufletul s-a
Ca o femeie despletită, neliniştea... by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/478_a_1364]
-
sale, „tânărul acela“ avea să atragă cu ușurință de partea lui legiunile. „E singurul om din întregul imperiu în cvenele căruia curge și sângele lui Augustus, curge și al lui Marcus Antonius.“ Coșmarul vechilor masacre, cu procesele și listele de proscriși care le urmaseră, era încă viu; având experiența trecutului, nepoții deveniseră mai puțin sângeroși decât strămoșii lor. De aceea, în ambele partide, cei dornici să se întoarcă în liniște acasă încercară să ajungă rapid la un acord. De afară, Sertorius
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
care se înveșnicesc și dăinuie înveșnicindu-i și făcându-i să dăinuie pe autorii lor și pe antagoniștii acestora? În aceste zile de la jumătatea lui iulie - ieri a fost 14 iulie - am citit eternele scrisori de dragoste pe care celălalt proscris, Giuseppe Mazzini, i le-a scris Judithei Sidoli. Mi le-a împrumutat un proscris italian, Alceste de Ambro; nu poate ști ce serviciu mi-a făcut astfel. Într-una din scrisorile acestea, din octombrie 1834, Mazzini, răspunzându-i Judithei sale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
lor și pe antagoniștii acestora? În aceste zile de la jumătatea lui iulie - ieri a fost 14 iulie - am citit eternele scrisori de dragoste pe care celălalt proscris, Giuseppe Mazzini, i le-a scris Judithei Sidoli. Mi le-a împrumutat un proscris italian, Alceste de Ambro; nu poate ști ce serviciu mi-a făcut astfel. Într-una din scrisorile acestea, din octombrie 1834, Mazzini, răspunzându-i Judithei sale care-l ruga să scrie un roman, îi spunea: „Îmi e cu neputință să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
din interior fără a fi putut nici să se reverse în afară, care au minat sufletul cu nădejdi, neliniști, legăminte fără rod... și-apoi nimic.“ Mazzini era un exilat, un exilat al eternității. [Cum a fost, înaintea lui, Dante, marele proscris - și marele orgolios; proscriși și orgolioși au fost și Moise și Sfântul Pavel - și după el Victor Hugo. Și ei toți, Moise, Sfântul Pavel, Dante, Mazzini, Victor Hugo și atâția alții încă au învățat în surghiunirea din patria lor, sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
fi putut nici să se reverse în afară, care au minat sufletul cu nădejdi, neliniști, legăminte fără rod... și-apoi nimic.“ Mazzini era un exilat, un exilat al eternității. [Cum a fost, înaintea lui, Dante, marele proscris - și marele orgolios; proscriși și orgolioși au fost și Moise și Sfântul Pavel - și după el Victor Hugo. Și ei toți, Moise, Sfântul Pavel, Dante, Mazzini, Victor Hugo și atâția alții încă au învățat în surghiunirea din patria lor, sau căutându-și prin pustie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
deplin „disprețul turbat“ împotriva oamenilor și mai cu seamă împotriva compatrioților săi, împotriva celor ce-l înțelegeau și-l judecau atât de rău. Cât de mare era adevărul acelui „suflet disprețuitor“, suflet geamăn cu cel al lui Dante, celălalt mare proscris, celălalt mare disprețuitor! Nu e niciun mijloc de a ghici, de a vaticina mai bine zis, cum se vor sfârși toate acelea, acolo, în Spania mea; nimeni nu crede în ceea ce susține că-i aparține; socialiștii nu cred în socialism
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
Ah, dar e și rolul. Mă-ntorc pe scenă! La comedie!> Judith Sidoli, scriindu-i dragului ei Giuseppe Mazzini, îi vorbea de „sentimente care se transformă în necesități“, de „muncă din necesitatea materială a unei opere, din vanitate“, iar marele proscris se revolta împotriva acelei judecăți. Puțin mai târziu, în altă scrisoare - de la Grenchen, la 14 mai 1835 - îi scria: „Sunt ore, ore solemne, ore ce mă trezesc pe zece ani, ore în care ne văd pe noi; văd viața; îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
greacă pe care, jucând o comedie, Directoratul mi-a luat-o rezervându-mi-o totuși - știu că ipocrit însemnează actor. Ipocrit? Nu! Rolul meu e adevărul meu și trebuie să-mi trăiesc adevărul, care e viața mea. Acum joc rolul proscrisului. Până și neglijența persoanei mele, până și obstinația mea de a nu-mi schimba hainele, de a nu-mi face altele noi, depind parțial - cu contribuția unei anumite înclinații către zgârcenie care m-a însoțit mereu și care, când sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
spune în spaniola populară, orice cristos poate învia, acel antisilogism stă la baza a ceea ce am numit sentimentul tragic al vieții și reprezintă esența agoniei creștinismului. Și toate acestea constituie divina tragedie. Divina Tragedie! Și nu așa cum Dante, credinciosul medieval, proscrisul ghibelin, și-a numit-o pe-a sa: Divina Comedie. Cea a lui Dante era comedie, iar nu tragedie, pentru că în ea exista speranță. În cântul douăzeci din Paradisul e o terțină care ne arată lumina care strălucește asupra acestei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
cerul negru, de deasupra norilor buluciți în furtună, țipetele unui vultur rănit în zbor pe când se scălda în lumina soarelui. Poezie! Divină poezie! Consolare ce-mi este întreaga viață! Da; poezia reprezintă toate acestea. Și este și politica. Celălalt mare proscris, cel mai mare fără îndoială dintre toți cetățenii proscriși, ghibelinul Dante, a fost și este și continuă să fie un foarte înalt și foarte profund, un suprem poet și un politician și un credincios. Politica, religia și poezia au fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
unui vultur rănit în zbor pe când se scălda în lumina soarelui. Poezie! Divină poezie! Consolare ce-mi este întreaga viață! Da; poezia reprezintă toate acestea. Și este și politica. Celălalt mare proscris, cel mai mare fără îndoială dintre toți cetățenii proscriși, ghibelinul Dante, a fost și este și continuă să fie un foarte înalt și foarte profund, un suprem poet și un politician și un credincios. Politica, religia și poezia au fost în el și pentru el un singur lucru, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
pentru a cărei venire ne rugăm zilnic - cei ce ne rugăm -, acea patrie nu va continua oare să fie drum? Ci, în sfârșit, facă-se voia sa, atât pe pământ, cât și în cer sau, cum a cântat Dante, marele proscris: E la sua volontate è nostra pace. (Paradiso, III, 85) Eppur si muove! Ah, nu există pace fără război! Joi 7-7 Drumul, da, via, care este viața, și petrecerea ei să facă pasiențe - așa ar fi romanul. Pasiențele sunt însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]