KorAP: Find »[drukola/base=prosterna & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...14 15 16 ...18 >

426 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573

de a întări apărarea provinciei? — Nu, răspunse Kaisen, clătinând din cap. Katsuyori deveni și mai agitat. — Atunci, trebuie să fi existat vreun cusur în felul în care am împărțit recompensele și pedepsele. Nici unul, își clătină din nou bătrânul fruntea ninsă. Prosternându-se la podea, Katsuyori fu cât pe ce să-l podidească lacrimile. În fața lui Kaisen, ferocele senior al războiului care se respecta atât de mult pe sine însuși, nu putea plânge decât în pragul agoniei. Nu plânge, Katsuyori, spuse, în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
țipătul sfâșietor al unui copil, iar Katsuyori răcni înnebunit: — Sozo! Ce-ai făcut? Sozo își înjunghiase propriul fiu de patru ani, care muri chiar sub ochii soției sale, iar acum femeia suspina. Fără ca măcar să lase deoparte sabia însângerată, Sozo se prosternă spre Katsuyori, de la distanță. — Ca dovadă a ceea ce tocmai v-am declarat, mi-am trimis propriul fiu înainte, pe drumul morții. Cu siguranță, altminteri ne-ar fi stânjenit. Stăpâne, am să vă însoțesc; și, fie că voi fi primul sau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
Mitsuhide pălăvrăgea cu Takigawa Kazumasu, iar ochii care-l priveau fix nu aveau deloc chef de râs. Mitsuhide observă - poate, speria inconștient de ceva - căci Nobunaga se ridică deodată în picioare. — Ia ascultă, Cap de Kumquat! Stăpânindu-se, Mitsuhide se prosternă la picioarele seniorului. Simți nervurile reci ale unui evantai lovindu-i de două-trei ori ceafa. Da, stăpâne? Culoarea, beția, chiar și luciul cheliei lui Mitsuhide păliră dintr-o dată, căpătând culoarea lutului. — Ieși din încăpere. Evantaiul lui Nobunaga i se dezlipi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
Kobayakawa, pentru ceea ce au simțit, desigur, azi dimineață, când au ajuns și au văzut lacul. Trebuie să fi bătut cu piciorul în pământ, de furie, spuse Kanbei. Chiar în acel moment, fiul funcționarului însărcinat cu lucrările de pe râul Naruya se prosternă în fața lui Hideyoshi. Plângea. — Ce s-a întâmplat? întrebă Hideyoshi. — Azi dimineață, răspunse tânărul, tatăl meu s-a declarat vinovat de o neglijență de neiertat. V-a scris această scrisoare de scuze și a comis seppuku. Omului i se încredințase

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
silința să cumpere cele mai rafinate ingrediente și să pregătească feluri de mâncare delicioase, aproape nedormind câteva zile la rând, supraveghindu-și vasalii și pe bucătari. Acum, mai că nu-i venea să-și creadă urechilor. Alergă surprins și se prosternă la picioarele seniorului, explicând că mirosul neplăcut nu era cauzat, cu siguranță, de pește stricat. — Nu-mi veni cu scuze! îl întrerupse Nobunaga. Aruncă totul! Ia altceva pentru banchetul de diseară! Și, făcând pe surdul, Nobunaga se îndepărtă. Mitsuhide stătu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
Tamba, să-ți pregătești trupele și să aperi flancul lui Hideyoshi de-a lungul drumului Sanin. În curând, voi porni eu însumi spre apus, ca ariergardă. Nu pierde timpul, riscând să ne faci să pierdem această ocazie strategică. Mitsuhide se prosternă, răspunzând că avea să respecte instrucțiunile ca la carte. Apoi, considerând poate că se arătase prea servil, se ridică, privi direct spre mesager și adăugă: — Te rog să-i vorbești Domniei Sale cum găsești de cuviință. Îl conduse pe emisar până la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
ai acționat ca general la distrugerea Muntelui Hiei - cu un preot care a supraviețuit din acel dezastru? — Pe-atunci, îmi era inamic, răspunse Mitsuhide. Acum, însă, Muntele Hiei a fost redus complet la neputință, iar oamenii de-acolo s-au prosternat la pământ și au jurat credință fază de Azuchi. — De formă, fii sigur. Dar cum vor uita ceilalți preoți și rudele oamenilor masacrați, precum și călugării ale căror temple și mânăstiri străvechi au fost arse, ura care le trăiește, de atâția

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
respirația îi redevenise adâncă și regulată, dădu iarăși cuvertura la o parte și se ridică, cu o tresărire. — E cineva acolo? strigă el, spre odăile pajilor. Undeva, departe, se deschise o ușă glisantă. Pajul de gardă intră tăcut și se prosternă la podea. — Spune-i lui Matabei să vină imediat aici, ordonă Mitsuhide. Toți cei din apartamentele samurailor dormeau, dar, de vreme ce câțiva vasali ai lui Mitsuhide plecaseră în seara trecută spre Kameyama, cei rămași pe loc erau încordați, neștiind când putea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
care se auzeau din corpul de gardă, la două camere distanță pe culoar. Pașii se apropiară, iar ușa camerei lui se deschise, fără zgomot. — Ce e? întrebă Mitsuharu. Garda, care probabil, crezuse că Mitsuharu dormea, ezită un moment. Apoi se prosternă grăbit la podea și spuse: — Seniorul Mitsuhide vă așteaptă în fortăreața principală. Mitsuharu se sculă și începu să se îmbrace; întrebă ce oră era. — Prima jumătatea Orei Șobolanului, răspunse străjerul. Ieși în coridorul negru precum cerneala. Când îl văzu pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
în dimineața zilei a opta. Plini de noroi, apoi udați de furtună, soldații parcurseseră douăzeci de leghe într-o singură zi. — Primul lucru pe care vreau să-l fac e o baie, le spuse Hideyoshi slujitorilor săi. Guvernatorul castelului se prosternă în fața lui Hideyoshi. După ce-l felicită la întoarcere, îl informă că sosiseră doi mesageri, dintre care unul de la Nagahama, cu știri urgente. Mă ocup de el după ce fac o baie. Vreau cât mai multă apă caldă. Ploaia mi-a pătruns

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
Gyobu! spuse Yojiro, recunoscându-și tovarășul. Ține-te bine! Te sprijin eu. — Tu ești, Yojiro? Unde-i Seniorul Mitsuhide? — În jurul dealului. — Mai e aici? Locul a devenit periculos pentru el. Trebuie să plece imediat. Gyobu urcă până la Mitsuhide și se prosternă în fața lui, aproape căzând cu fața la pământ. — Toată armata a fost nimicită. Muribunzii cădeau peste morți; atât de mulți au murit cu glorie în luptă, încât nici nu le mai țin minte numele. Ridicând privirea, văzu fața albă a lui Mitsuhide

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
aliate intrau deja în curtea castelului. Când fu înălțat stindardul comandantului, cu tigvele aurite, oamenii din cetate nu-și mai încăpură în piele de bucurie. Umplură străzile pe unde trecea Hideyoshi, în drum spre castel. Femei, copii și bătrâni se prosternau în țărână ca să-l salute. Unii plângeau, alții nu puteau nici măcar să-și ridice fețele. Câțiva ovaționau și dădeau din mâini, în vreme ce alții, pierzându-se cu firea, dansau de fericire. Intenționat, Hideyoshi trecu călare, pentru a putea răspunde la entuziasta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
ea de unde se afla, ca și cum n-ar fi avut destul timp ca să se apropie. — Mamă! strigă Nene. — Nene! Bătrâna și nora ei se îmbrățișară înlăcrimate, abia dându-și seama că vocile lor fericite se uniseră într-una singură. Bătrâna se prosternă în fața statuii lui Kannon. Nene îngenunche alături, aplecându-se, din tot sufletul. — Băiatul nu te-a văzut de multă vreme. Arăți puțin cam obosită. Du-te și perie-ți părul. — Da, Mamă. Nene se retrase grăbită în camera ei. Se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
pe care și-l răsese la Amagasaki, încă îi mai era înfășurat în glugă. Nene veni din spatele soțului îi și-i vorbi încet: — Mama ta ți-a ieșit în întâmpinare. Hideyoshi se duse repede spre mama lui și i se prosternă la picioare. — Ți-am făcut atâtea necazuri, Mamă. Te rog, iartă-mă, fură singurele lui cuvinte. Bătrâna se retrase câțiva pași, în genunchi, apoi își repetă salutul, prosternându-se, la rându-i, în fața fiului ei. Eticheta acelei ocazii cerea ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
în întâmpinare. Hideyoshi se duse repede spre mama lui și i se prosternă la picioare. — Ți-am făcut atâtea necazuri, Mamă. Te rog, iartă-mă, fură singurele lui cuvinte. Bătrâna se retrase câțiva pași, în genunchi, apoi își repetă salutul, prosternându-se, la rându-i, în fața fiului ei. Eticheta acelei ocazii cerea ca salutul să fie adresat către seniorul clanului, la întoarcerea sa triumfală; era tradiția clasei războinice, nu o simplă întâlnire între părinte și copil. Dar, de îndată ce Hideyoshi își văzu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
lighenașul și se îndepărtară. Samuraii se retraseră și ei. Frații Sakuma rămaseră față în față, pe culmea muntelui. Nu mai era cu ei decât un singur om - Mizuno Shinroku, care venise cu Yasumasa. În conformitate cu poziția lui, Shinroku rămase la distanță, prosternat în fața celor doi superiori ai săi. În acel moment, Genba îl observă: — S-a întors Shinroku, așa-i? — Da, și spune că totul a mers perfect. Misiunea lui e încununată de succes. — Sunt sigur că n-a fost ușor. Ei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
și tu cu noi. Aproape nebun de fericire, Ujiie se întoarse spre cartierul general de stat major și strigă cu glas puternic: — Senior Mosuke! Senior Mosuke! Am primit permisiunea să mergem! Veniți să vă arătați recunoștința! Cei doi oameni se prosternară la pământ, dar nu mai rămăsese decât vâjâitul cravașei în vânt. Calul lui Hideyoshi se pierdea deja în depărtare, la galop. Până și aghiotanții săi erau luați pe nepregătite și fură nevoiți să se repeadă să-l ajungă din urmă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
din cap, cotinuând să ragă, dar oamenii din jurul lui se grăbiră să-l urce cu forța în șa. Situația era disperată. Dintr-o dată, căpitanul pajilor, Menju Shosuke, un om care nu se distinsese niciodată în luptă, alergă înainte și se prosternă în fața calului lui Katsuie. — Vă rog, stăpâne! Permiteți-mi să iau eu stindardul dumneavoastră de comandant. A-i cere stăpânului permisiunea de a purta stindardul de comandant însemna că se oferea să-i țină locul. Shosuke nu mai spuse nimic

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
Cred că visez, murmură ea. — De mult nu ne-am văzut, doamna mea. Mă bucur să văd că ești bine ca întotdeauna. Când Hideyoshi dădu să facă un pas înainte, femeia se reculese și, dezlegându-și repede șnurul mânecilor, se prosternă pe podeaua de lemn. Fără ceremonie, Hideyoshi se așeză. — Primul lucru pe care vreau să ți-l spun, doamna mea, e că fiica ta și doamnele din Himeji au devenit bune prietene. Te rog să nu-ți faci nici o grijă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
superiori încă nu s-au întors de la templul principal? După un timp, reveni numai unul dintre ei. — Ești singur saurobei? îl întrebă Nobuo, bănuitor. Expresia de pe chipul omului nu era cea obișnuită și până și pe Nobuo îl cuprinse teama. Prosternându-se cu ambele mâini pe podea, bătrânul nici măcar nu putu ridica privirea. Nobuo îl auzi suspinând. — Ce este saurobei? S-a întâmplat ceva în timp ce stăteați de vorbă cu Hideyoshi? — A fost o întâlnire cumplită. — Ce?! V-a chemat ca să vă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
Era Sanzo, căpitanul Bâtlanilor Albaștri. Primind instrucțiunile de la aghiotant, Sanzo intră pe poarta din spate a castelului, în grădina interioară. Shonyu, care stătea în picioare la umbra unui copac, îl chemă făcându-i semn cu bărbia. Apoi, când Sanzo se prosternă la picioarele stăpânului său, Shonyu îi dădu personal ordinele. Numele de Corpul Bâtlanilor Albaștri provenea de la culoarea uniformelor lor de bumbac. De fiecare dată când apărea o problemă, porneau în goană spre câte o destinație necunoscută, ca un stol de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
conform planului, am să te înaintez la rangul de samurai. — Vă mulțumesc, stăpâne. Sanzo era un om curajos și neînfricat, dar vederea uriașei sume de bani îl neliniștea mai mult decât l-ar fi tulburat o băltoacă de sânge. Se prosternă din nou, apăsându-și, exagerat de tare, capul pe pământ. Când îl ridică, văzu un bătrân, care arăta ca un samurai de țară, și doi tineri voinici, încărcând baloții cu bani pe șaua unui cal. Shonyu și Yukisuke beau împreună

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
forța prea mult. Numai dacă îi îngădui trupului să-și revină, vei putea să ștergi, cândva, rușinea pătimită. La auzul cuvântului „rușine“, Nagayoshi începu să plângă. Scoțând din haină o scrisoare și întinzându-i-o cu respect lui Hideyoshi, se prosternă din nou. — Aș fi onorat dacă ați citi aceasta, stăpâne. Hideyoshi încuviință din cap, poate fiindu-i milă de nefericirea tânărului. După ce termină inspecția din acea zi pe câmpul de luptă, Hideyoshi reveni la Gakuden, în asfințit. Tabăra sa nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
din rații, auziră, deodată, strigăte învălmășite la poala colinei. Tocmai se întrebau despre ce era vorba, când un mesager de la Nagayoshi veni în fugă, spre ei: — Am fost atacați prin surprindere! Ne-au luat pe la spate! strigă omul, în timp ce se prosterna în fața taburetului de campanie al lui Shonyu. — Cum adică, v-au luat pe la spate? întrebă Shonyu. — O trupă inamică a urmărit ariergarda Seniorului Hidetsugu. — Ariergarda? — Au executat un atac neașteptat din ambele flancuri. Shonyu se ridică brusc în picioare, în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
și complet întâmplătoare. Nobuo rămase uluit, în timp ce vasalii din jurul lui, care arătau atât de impunători cu lăncile și armurile lor, se uitau cu gura căscată de uimire. Dar acesta nu fu singurul lor șoc. Hideyoshi îngenunche la picioarele lui Nobuo, prosternându-se la pământ, astfel că aproape atingea cu fața sandalele de paie ale celuilalt. Apoi, luându-l pe năucitul Nobuo de mână, spuse: — Stăpâne, n-a fost o zi în anul acesta în care să nu mă fi gândit la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]