107,135 matches
-
deplorabil asupra aceleia care i-a fost apropiată în ultimii lui ani. Nu numai că bustul, parcă modelat din plastilină roșie, nu aducea deloc cu modelul, dar nasul cum se întîmplă cu statuile din vechime , suferise o groaznică mutilare. Ulterior, purtate în iureș la Sibiu de profesorul van Itterbeck, la redacția unui ziar local ne-a fost dat să aflăm avatarurile statuii de la chiar sculptorul care o realizase. O familie din Rășinari, după cum se "zice" supărată pe trecutul brun al lui
Cu Friedgard Thoma, dincolo de Ușa interzisă by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/13992_a_15317]
-
știa toată lumea și cine nu-l știa îl afla din subtitlu: "Jalnica și adevărata tragedie a lui M. Arden, din Feversham în Kent, ucis cu sălbăticie de necredincioasa și trădătoarea lui nevastă, care a făcut aceasta din dragostea ce o purta unui oarecare Mosbie, îndemnată de cei doi tâlhari înrăiți, Blackwill și Shakbag. În care se arată marea prefăcătorie a unei femei crude, pofta ei nesățioasă de plăceri și rușinosul sfârșit al ucigașilor". Tragedia astfel povestită, de un autor anonim, a
Un vechi fapt divers by Magdalena Boiangiu () [Corola-journal/Journalistic/14044_a_15369]
-
ceea ce ne dorim cu toții, artiști sau spectatori. De unsprezece ediții, Uniunea Teatrală din România UNITER organizează deja binecunoscuta Gală în care se acordă, anual, premii pentru întreaga activitate stabilite de Senatul Uniunii și premii pentru fiecare domeniu artistic. Discuția se poartă pe un anumit interval un an calendaristic și în două etape nominalizări, cîte trei la fiecare categorie, pronunțate de un juriu format din critici de teatru, urmînd ca juriul final, mai complex, să hotărască în seara Galei cine sînt cîștigătorii
Trăiască teatrul! by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14046_a_15371]
-
Țoiu Dacă ceva totuși nu trece, acesta... este numai trecutul... El fiind suma definitivă a faptelor și posibilităților noastre, dovedite, o glaciațiune survenită într-o lungă perioadă de timp. Prezentul, evident, trece... Și abia așteptăm să treacă. Viitorul, neformat încă, poartă în cârcă, din naștere, germenul aceleiași deveniri. În urma tuturor, se înalță Masivul, abia răcit, Himalaya împietrită a tuturor dogmelor, Utopia de granit pe care scrie, în sanscrită: Am fost, dar fiindcă nu am fost cum trebuie, vom reveni mai bine
Mecanica lacrimilor by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14060_a_15385]
-
acestea să capete o nouă autenticitate. Găsim aici trimiteri, mai mult sau mai puțin acuzate, către ideea de ortodoxie, filtrată, evident, într-o scriitură proprie, cu note discret elegiace specifice, de altfel, gândirii sale plastice. Deși, în aparență, discursul se poartă în sfera rarefiată a întrebărilor esențiale, în realitate el se impune într-un registru natural, firesc și deconectant. Piesele, în ansamblul lor, respiră într-o atmosferă intimă, aproape familială. Binomul ideatic al lucrărilor sale este: ,,Cer - Pământ", ,,Familie - Mântuitor", el
Sticla în muzeu by Cătălin Davi () [Corola-journal/Journalistic/14071_a_15396]
-
decenii prin care cu toții am trecut, cu consecința timpurie că, adâncindu-se într-însa, cel abia ieșit din adolescență constata că nu mai are unde și nu mai poate spune "casă,", că, prin urmare, i se tăiaseră rădăcinile. Titlul cărții poartă asupra unei intervenții chirurgicale, la timp și cu succes efectuată, dar s-ar putea interpreta cu trimitere la actul de confesiune, vezi jurnalul baudelairian, scris în ultimii ani de viață ai poetului, Mon coeur mis a nu. Comparația nu merge
Act de confesiune by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/14064_a_15389]
-
a vopsea și în care parcă și vocabularul pasagerilor din el se primenea, e că, în uzul vorbirii curente, iată, intrase, așa dar, nu prin efracție, ci în chip firesc, fără să mi se pară nici caraghios, nici pretențios, cuvântul purtând până mai ieri un ștaif de-o palmă. De la latinescul dissentio, deci, de unde în franceză dissention care înseamnă ca și la noi ce înseamnă. Nu eram în lumea lui Caragiale. Eram pe terenul unei conversații corecte. Iar despre cei doi
La persoana întâi by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14088_a_15413]
-
golul din conversație, i-am povestit despre cei trei țigani care călătoriseră În avion pe rândul din fața mea: doi tineri, poate frați, și-o femeie care le putea fi mamă. Omul mi-a spus că-i văzuse În aeroport. Femeia purta o fustă largă și avea părul, sur, Împletit În cozi legate la spate și parțial acoperite cu o basma. N-aș fi știut că tinerii erau țigani dacă n-ar fi fost Însoțiți de femeie și dacă n-ar fi
Tămâie, unde mergi?. In: Editura Destine Literare by Florin Oncescu () [Corola-journal/Journalistic/81_a_358]
-
lor, asupra noastră. Se păstrează mai bine și tot timpul reprezentației în fața ochilor, momentul inițial, al disperărilor din spatele singurătății și al clasificărilor pe categorii și nume ale afecțiunilor. La sfîrșit, diferența este vizibilă, chiar și în noblețea cu care își poartă soarta, îmbrăcată acum în hainele autentice ale trupelor NATO. Mărturisesc că mi s-ar părea interesant un spectacol coupé cu cele două texte și distribuții: masculin/feminin în aceeași unică și irepetabilă reprezentație.
Eu sînt un pescăruș! by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14067_a_15392]
-
interesant că Medeea Christei Wolf poate reprezenta și un simbol christic; ea își asumă durerea unei lumi aservită răului, acceptîndu-și martiriul pînă la capăt. Este multă supunere și mult orgoliu în acceptarea acestui sacrificiu. Două cuvinte despre construcția cărții care poartă sugestiv subtitlul Glasuri. Romanul este alcătuit din șase monologuri interioare aparținînd Medeeii, lui Jason, Agamedei, lui Akamas, lui Leukon și lui Glauke. Procedeu întîlnit des în literatură, prezentînd același fenomen văzut prin prisma mai multor martori (Cvartetul Alexandria, Rashomon ș.a.
Cine e această Medee? by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/14074_a_15399]
-
2002, putem citi, de pildă, următoarea frază: "Dar vine, iată, dl. St. B. și afirmă rituos (subl. m. C. G.) că, după 1989, o dată cu impunerea postmodernismului, criticii foiletoniști de ieri nu mai au obiectul muncii". Articolul din care am citat poartă semnătura profesorului universitar Nicolae Manolescu. În alt număr al aceleiași reviste, 4 din 29 ianuarie 2003, pe ultima pagină, la "Revista revistelor" (semnată Cronicar) citim: În același număr al ziarului [...] dl. S. D. afirmă rituos (subl. m. C. G.) că este
VOCI DIN PUBLIC () [Corola-journal/Journalistic/14076_a_15401]
-
să se ferească de pronunțări vădit incorecte, specifice unor persoane cu o educație mai puțin temeinică, unii intelectuali i-au adăugat un -u- și lui ritos, socotindu-l (fără temei!) asemănător cu adjectivele pomenite mai sus. O asemenea falsă analiză poartă, în lingvistică, numele de hipercorectitudine ori hiperurbanism, amândoi termenii trimițând la dorința exagerată (hiper-) a unora de a fugi de greșeală și de a căuta corectitudinea lingvistică, percepută ca o trăsătură caracteristică și exclusivă a vorbitorilor educați de la oraș (urbanism
VOCI DIN PUBLIC () [Corola-journal/Journalistic/14076_a_15401]
-
politicieni) nu pierd azi nici un prilej să se împăuneze cu descendența noastră din Traian, mărețul împărat roman, latina, limba strămoșilor noștri îndepărtați, este pe cale să piară fără urmă din programele de învățământ. Într-o vreme, una din paginile "Academiei Cațavencu" purta (intenționat!) titlul tagma cum laudae, parodie reușită a sintagmei latinești stâlcite de curând în "România literară". În urma numeroaselor scrisori primite de la feluriți cititori mai puțin sensibili la fina ironie, redactorii s-au hotărât să scrie totuși laude, pentru a nu
VOCI DIN PUBLIC () [Corola-journal/Journalistic/14076_a_15401]
-
Trăim într-un regim al gulerelor albe, așa că tot gulere albe au trimis: conțopiști de la primării, băgători de seamă din parcări, ba chiar și, pentru colorit, niscaiva măturători. Dar toți oameni onorabili, bugetari convinși. Că între figurile lor și pancartele purtate ("Vrem adevărul", "Să vină Ticu" etc.) se căsca o prăpastie schizoidă, n-are nici o importanță. Important e că televiziunile au fost prinse pe picior greșit. De unde se pregătiseră să bășcălească lanțul uman ("Care lanț, bă? Lanțul de la ceas?" - cam așa
Mălaiul rânced al Securității by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/14101_a_15426]
-
frunzelor învolburate. Deposedată de inițiala ei tihnă contemplativă, privirea însăși a devenit un instrument activ al adorației. Exploziile de culoare și revărsările de forme, sufocînd în densitatea lor materială cîte un ochi de cer sau cîte o umbră de arhitectură, poartă în sine o irepresibilă energie panteistă. Pentru că Niculiu celebrează viața lăuntrică a pădurilor și a stufărișurilor sale, caută cu înfrigurare sufletul lor ascuns și nu se risipește în presupoziții generale și în invocații fără obiect. Cu un instinct de primitiv
Amneziile posterității (II) by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14119_a_15444]
-
i-au adus. Alteori se duceau fiindcă le cerea ceva de citit sau frunze de eucalipt pentru oala care fierbea pe sobă; fiindcă îi făceau rău florile din vasul de lut ori pur și simplu pentru că se plictisea singură. - Așa că poartă-te bine cu Susana sau o să ai de-a face cu noi - mai zise Finito, deschizînd grilajul și lăsîndu-mă să trec. Acu' poți să intri, piciule! În timp ce înaintam în grădina părăginită unde tufele de leandri lîncezeau la umbra salciei iar
Juan Marsé - Vraja Shanghaiului by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/14093_a_15418]
-
Marina Constantinescu N-am mai fost de ani și ani de zile cu trenul spre Sinaia. A fost drumul favorit al copilăriei și adolescenței mele, cel care m-a purtat mereu într-o realitate suspendată, secundă, fascinantă, încărcată de imagini minunate, poate cele mai frumoase amintiri. Mă uit pe geam și-mi dau seama că nu văd mare lucru. Între mine și realitatea de dincolo, se așează liniștite secvențe din
La căsuța albă by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14114_a_15439]
-
second-hand. Singură în compartiment. Mă așez, nu mă dezbrac. Nu simt decît fierbințeala lacrimilor de pe obraji. La Predeal realizez că sînt vie. Pe hol, pustiu. Nu văd nici-un chip, aud numai niște voci, conversația prețioasă pe care o doamnă o purta cu un domn. I-a explicat că transportă marfă din Ungaria, de unde o ia, cum o cară, cum o suie, cum o coboară. Brusc, dialogul se oprește, doamna scoate un fluier din mînecă și începe să cînte, plimbîndu-se de colo-colo
La căsuța albă by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14114_a_15439]
-
îngăduit recent, în Cuvântul de încheiere la ediția "agendelor" lovinesciene, o acoladă polemică la "pronosticul" dat de domnul Nicolae Manolescu că, în curând, nu vom mai avea editori, nici mari ediții. Se face, spusese domnia-sa, într-un editorial care purta chiar titlul Profesiuni pe cale de dispariție, tot mai simțită astăzi nevoia unei noi integrale Eminescu. Probabil, sub actualele auspicii, n-o vom avea niciodată. Având în minte tot fastul editorial pe care tocmai l-am trecut în revistă, am îndrăznit
Dispar editorii? by Gabriela Omăt () [Corola-journal/Journalistic/14131_a_15456]
-
bătrîn, cu o avere nerecuperată, un turc escroc, specialist în "recuperări" ș.a.m.d. Cînd turcul o anunță pe doamna doctor că bătrînul ei unchi (care părea, totuși, în deplinătatea facultăților mintale) i-a cedat lui și "dreptul de a purta numele familiei" (unde a fost doamna doctor în tot acest timp?, mai ales că prin ea se cunoscuseră?), doamna doctor replică: "Dacă se vînd bucăți din țară, ce mai contează un nume istoric!"... În epoca "ne vindem țara", doamna doctor
Dumnezeu e mare, ele sînt mititele by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/14120_a_15445]
-
creație, ai Uniunii Scriitorilor din România, Uniunii Compozitorilor din județ și țară (scriitori, compozitori, muzicieni, profesori, studenți etc.), poeziile trimise la concurs vor fi dactilografiate la două rânduri. Compozițiile muzicale, de preferat, să fie însoțite de casete înregistrate. Lucrările vor purta un motto, același cu cel din plicul ce conține datele biografice ale autorului. Lucrările vor fi trimise până la 23 aprilie 2003 pe adresa Centrului Cultural "Lucian Blaga", B-dul Lucian Blaga, nr. 45, cod. 2575, Sebeș, jud. Alba. 2. Concursul de
Festivalul Internațional "Lucian Blaga" () [Corola-journal/Journalistic/14143_a_15468]
-
ce n-au îndrăznit atunci sau dintre cei ce n-au trăit în epocă. Țin minte ce bine îmi făceau atunci "rubricile" revistei, inclusiv cronicile dvs., domnule Manolescu. "Antijurnalele" și "Atlasele" Anei Blandiana din pagina penultimă le decupam și le purtam la piept, pentru că exprimau adevăruri curajoase. Un fost șef de editură (nu vreau să-i dau numele, nu vreau să-l supăr fiind bolnav) declara într-unul din interviurile revistei dvs. că actele de curaj (inclusiv una din cărțile Dnei
voci din public () [Corola-journal/Journalistic/14156_a_15481]
-
sonoră, poate lua forma unei năuceli ori perplexități iremediabile. Victoria nu poate fi obținută decât prin strategii dibace, obligate să convoace deopotrivă concesia și compromisul. Altminteri, desfrâul stilistic există ca o imanență; este înscris în soarta noastră. El se poate purta ca un animal sălbatic, de pradă, dispus să ne urmărească și să ne atace. Mai bine însă să-l domesticim, transformându-l într-un animal de companie (ori chiar de pază!), cu care să ne plimbăm și să ne stingem
Luxuria by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/14147_a_15472]
-
Am un bunic matern - cel din fotografia de pe perete. A participat în 1877-1878 la cucerirea redutei Grivița - colonelul - atunci maiorul - Eftimie Ulescu. Se căsătorise cu Smaranda Semeșescu, bunica mea, înainte cu puțin timp de mobilizare; iar de pe front însurățeii au purtat aproape zi de zi un dialog epistolar foarte interesant. Andrei, fiul meu, exact în l977 (coincidență!) a tipărit - firește, la Editura Militară - emoționanta corespondență din l877 dintre străbunicii lui: Plevna, Smârdan, Vidin, Fântâna Barului ș.a. Cred că n-ar strica
Barbu Brezianu: by George Arion () [Corola-journal/Journalistic/14113_a_15438]
-
apogeul de cronicar a fost însă când l-am ascultat pe Șaliapin venit la Teatrul Eforie ca să cânte "Boris Godunov". - L-ați văzut pe Șaliapin? - Era cutremurător! De neuitat... Nu numai vocea lui uriașă, dar era însăși întruchiparea țarului rus, purtând și un costum imperial de adevărat suveran. Dumnezeu a vrut ca, mulți ani după aceea - într-o călătorie în Italia, datorată numai profesorului George Oprescu, de astă dată în calitate de istoric de artă, s-a nimerit s-o cunosc pe însăși
Barbu Brezianu: by George Arion () [Corola-journal/Journalistic/14113_a_15438]