KorAP: Find »[drukola/base=rânji & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...14 15 16 ...81 >

2,010 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262

că nu auzea rumoarea stridentă a conversației din camera alăturată și a decis că Întrunirea era extrem de protocolară. Era de acord cu acest lucru, așa cum era de acord și cu majordomul. — Domnișoara Myra, a zis. Spre surprinderea sa, majordomul a rânjit oribil. — Da, da, a declarat el, e aici. Nu era conștient de faptul că statutul Îi fusese ruinat de neputința de a vorbi cockney. Amory l-a cântărit rece din ochi. — Dar, a continuat valetul, ridicând nemotivat vocea, numai ea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
nuanțe de verde și maroniuri autumnale... Amory n-a zis nimic, așa că mama lui a continuat: — Regretul meu e că n-ai fost Încă În străinătate, dar, fiind bărbat, e mai bine să te maturizezi aici, sub aripile vulturului care rânjește - am folosit termenul corect? Amory Încuviință. Ea n-ar fi apreciat invazia japoneză. — Și când plec la liceu? — Luna viitoare. Va trebui s-o pornești spre Est ceva mai devreme, ca să-ți dai examenele. După aceea ai o săptămână liberă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
să stau puțin și să studiez ce-ar fi de făcut. Băiatul cu ochi cenușii s-a hotărât să se prezinte: — Mă cheamă Holiday. — Pe mine Blaine. Și-au strâns mâna la nivelul șoldurilor, cum era la modă. Amory a rânjit. — La ce liceu ai fost? — Andover. Dar tu? — La St. Regis’. — Nu mai spune!? Am avut un văr acolo. L-au discutat temeinic pe verișor, după care Holiday a anunțat că avea Întâlnire cu fratele său la ora șase, pentru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-s toate tipele astea? l-a Întrebat Kerry Într-o zi, intrigat de volumul corespondenței lui Amory. M-am uitat În ultimul timp la ștampilele de pe plicuri - Farmington și Dobbs și Westover și Dana Hall. Care-i ideea? Amory a rânjit. — Toate sunt din Orașele Gemene. Le-a numit pe rând: — Una e Marylyn De Witt - drăguță și cu mașină personală, ceea ce-mi convine de minune; alta e Sally Weatherby, care s-a Îngrășat cam tare; alta e Myra St

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
explicat Alec serios chelnerului, dar orice hrană grosolană de-a voastră e bună. Pe timpul mesei i s-a adresat cu limbajul cel mai respectuos, În timp ce Kerry, pe partea cealaltă, Îi făcea declarații de dragoste idioate, la care fata chicotea și rânjea. Amory se mulțumea să urmărească hârjoana, gândindu-se ce mână ușoară avea Kerry cum reușea el să transforme cel mai neînsemnat incident În ceva cu volum și contururi apăsate. Se părea că toți erau Însuflețiți, Într-o măsură mai mare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
tinerețea lor vor persista sâcâitor În obiceiul de a sări dintr-o categorie În alta și că, lipind o etichetă superficială pe fiecare nouă cunoștință, nu faci decât să Împachetezi un hopa-mitică ce va sări În picioare și-ți va rânji În față În momentul când vei Începe să ai contacte cu adevărat antagonice cu lumea. În clipa de față, idealizarea unui semen ca Leonardo da Vinci ar putea constitui pentru tine un far călăuzitor mult mai valoros. Negreșit, valurile vieții

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
spunea, pe șoptite, „frumoasa doamnă Page“. — Pariez că nu rămâne mult timp nemăritată. — Bine, dar nu trâmbița. N-are ea nevoie de sfatul tău. — Așa-i că-i frumoasă? (Intră un șef de raion. Tăcere până când ajunge În prim-plan, rânjind.) — Damă de societate, nu? Da, dar săracă acuma, cred. Așa se zice. — Uf, fetelor, grozavă copilă! Iar Clara le lumina pe toate cu bunătatea ei. Amory era Încredințat că vânzătoarele Îi făceau reduceri, cu sau fără știința ei. Constatase că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
și pe torente cântecul nu s-ar mai duce? Suntem Împreună, se pare... Ce mult te-am iubit... Ce avea În ea ultima noapte, când vara era terminată, De ne-a atras Înapoi, la casa din dumbrava cea mică? Ce rânjea către beznă din lucerna spectral luminată? Doamne!... Până când tu În somn te-ai mișcat și ni s-a făcut frică... Ei bine... trecurăm... mai suntem o cronică doar În lumea ciudată, Doar straniu metal meteoric din ceruri ivit; Născut pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
un sentiment de detașare, iar numeroasele aspecte neplăcute din viața metropolitană a celor nevoiași i se perindau prin față ca un fel de procesiune amenințătoare. Iată și trecerea Încrâncenată, Înfiorătoare, a metroului: reclamele de pe marginea vagoanelor repezindu-se spre tine, rânjind ca niște pisălogi bătrâni care te Înhață de braț, gata să-ți mai Îndruge o anecdotă; Îngrijorarea ca nu cumva cineva din vagon să se sprijine de tine; un bărbat care se hotărăște să nu cedeze locul unei femei, urând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
În vocea lui Eleanor, Într-un vechi cântec auzit noaptea, răsunând delirant prin viață, ca zgomotul suprapus al mai multor cascade, pe jumătate ritm, pe jumătate genune. Amory știa că ori de câte ori Întinsese mâna spre ea, plin de dor, frumusețea Îi rânjise cu chipul grotesc al maleficului. Frumusețea marii arte, frumusețea tuturor bucuriilor și, mai presus de orice, frumusețea femeilor. De fapt, avusese prea puține contacte cu libertinajul și cu permisivitate. Lucrurile slabe erau adeseori frumoase, dar lucrurile slabe nu erau niciodată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391

El nu-și dorise atât de multe, voia să fie barman în America. Pentru ce îl supuneau oamenii ăștia la atâtea interogatorii? A avut noroc cu Sorinel, asta e, a avut noroc. Nu putea să-și ia banii fără să rânjească și mai ales fără să răspundă la atâtea întrebări? Se sacrificase cu Popa pentru o brumă de bani. Se însurase cu Mariana. Făcuse o grămadă de lucruri neplăcute. Nu era destul? Aparatul de fotografiat surprinse în detaliu o lacrimă pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275

-și poalele paltonului după el, cu un rânjet tâmp pe față. Firește, până atunci nu dăduse nici un semn c-ar Înțelege japoneza. Cu toate că-și Încheiase rolul, s-a apropiat de mine, care eram Însărcinat cu menținerea reflectoarelor În poziție dreaptă. Rânjea În continuare și, din când În când, ducea la gură o sticlă de Jack Daniels, urmărind cu interes filmarea scenei. „La naiba! Ăsta e japonez!“ am tresărit eu de uimire, lăsând să-mi scape din mână reflectorul, ceea ce-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
a ajuns un japonez În starea de vagabond? De ce n-a vorbit până acum În japoneză? Cu siguranță era beat rangă, dar uimitor cât de coerent vorbea! mă gândeam eu clătinând din cap. Cum nu scoteam nici un cuvânt, vagabondul a rânjit din nou: — Păcat! Credeam că tu cunoști răspunsul - și s-a Îndepărtat, trecând de partea cealaltă a străzii. Am luat cina la același restaurant japonez la care ne duceam În fiecare seară, la câteva minute de mers pe jos de la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242

Richard Wagner Strasse. — Richard Wagner Strasse? am repetat eu. Unde dracu’ e asta? — Se numea Sesenheimerstrasse, se întinde către Spreestrasse. Știți, unde e Opera. — Bănuiesc că ar trebui să ne considerăm norocoși că Hitler iubește opera și nu fotbalul. Becker rânji. Conducând într-acolo, păru să-și recapete ceva din buna dispoziție. — Vă supărați dacă vă pun o întrebare foarte personală, domnule? Am ridicat din umeri: — Dă-i bătaie. Numai să nu fiu nevoit să pun răspunsul într-un plic și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
spus omului. Ai fost de mare ajutor. Nu înțeleg ce-i așa amuzant, mormăi omul în drum spre ieșire. I-am zâmbit lui Korsch: — Se pare că cineva are simțul umorului. Aveți de gând să menționați asta în raport, domnule? rânji el. — E o dovadă materială, nu-i așa? Numai că generalului n-o să-i placă. — N-o să-și mai încapă în piele, mă gândesc. Numai că vezi tu, criminalul nostru nu este singurul care gustă o glumă bună. Când am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
își linse el țigara. Ceva foarte ascuțit, ca unei chiurete chirurgicale, aș zice. În același timp, totuși, epiglota a fost puternic comprimată, iar între ea și esofag în dreapta erau hematoame la fel de mari ca sâmburii de portocală. — Strangulată, corect? Foarte bine, rânji Illmann. Dar pe jumătate strangulată, de fapt. Exista o cantitate mică de sânge în plămânii parțial măriți ai fetei. — Așadar, a omorât-o prin strangulareși apoi i-a tăiat gâtul? — A sângerat de moarte, spânzurată cu capul în jos ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
Godesberg pentru alte negocieri cu Führer-ul. Korsch trase ziarul spre el și aruncă o privire la titlu, apoi îl împinse la loc. — Prea multă afurisită de vorbărie, după părerea mea, zise Martin, mormăind apoi ceva ce n-am înțeles. Martin rânji și-și puse bărbia pătrată în palmă: — Arthur Nebe mi-a zis că aveți un psihopat care bântuie pe străzile din Berlin, violând și tăind floarea fecioarelor germane; și mai zice că aveți de gând să aruncați o privire la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
posibilitate. Nu, dar... — Dar tocmai această teatralitate a aceluiași mod de omorâre vă face să vă îndoiți că ar fi ei. Am dreptate? — Asta, și faptul că nici una dintre victime nu era evreică. — Poate că doar preferă fete mai atrăgătoare, rânji Martin. Poate că pur și simplu preferă fete blonde cu ochi albaștri în locul depravatelor de corcituri evreice. Sau poate că e doar o coincidență. Îmi zări sprânceana ridicată: — Numai că nu sunteți genul de bărbat care crede prea mult în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
de față prostovani ca tine. Tu ce crezi? — Sunt sigur de asta, domnule. — O să fac eu însumi asta. Ți se pare că sunt genul de tip care seamănă cu un unchi, Becker? Nu, mai bine nu răspunde la asta. El rânji politicos. În regulă, asta-i tot. Distracție plăcută. — Mulțumesc, domnule. Se îndreptă spre ușă. — Becker? — Da, domnule. — Bună treabă. După ce plecă, am stat și am privit în gol destul de mult timp, dorindu-mi să fi fost eu cel care merge

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
femeie este vrăjitoare dacă plutește și nevinovată dacă se scufundă. Acum piei din ochii mei înainte să fiu tentat să văd dacă influența mea pe lângă Heydrich merge atât de departe încât să-ți pot zbura curu’ afară din Kripo. Deubel rânji batjocoritor: — Ești un prostănac, zise el. Și, după ce se uită la Korsch până când respirația lui mirosind a băutură îl obligă pe acesta să se întoarcă, Deubel ieși clătinându-se afară. Korsch scutură din cap: — Nu mi-a plăcut niciodată nemernicul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
Ce crezi despre asta? Mai ai vreo bănuială bazată pe instinct, ca mai înainte? — Da. Se tot uita la ea cu subînțeles. — Așa ai făcut și tu, dacă e să o luăm așa, i-am zis scuturând din cap. Becker rânji larg: — Nu era rea, nu-i așa? Presupun că acum o să-mi povestești și cum ar fi ea la pat, nu-i așa? — Mai mult genu’ dumneavoastră, mă gândesc, domnule. — Zău? Ce te face să spui asta? Știți dumneavoastră, genu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
din cap: — Nu sunt prea multe de raportat, domnule. Vogelmann ăsta nu-și părăsește niciodată biroul. Nu prea e detectiv, dacă mă întrebați pe mine. — În mod sigur nu pare, am zis. Becker, vreau să-mi găsești o fată. El rânji și își privi vârful pantofilor. — N-ar trebui să fie prea greu pentru tine. — Vreun anumit gen de fată, domnule? — 15-16 ani, blondă, ochi albaștri, membră BdM și... l-am lăsat un pic să aștepte, preferabil virgină. — Partea asta ultimă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
pic înainte de a o înghiți. M-am scuturat nițel când am lăsat-o să alunece pe gât și am spus: — Vreau să îi aplici o lucrătură ca de la Brigada de Moravuri. — Da? Cât de dură? — Ca un vals îndrăcit. Becker rânji și își termină băutura: — Să-l obosesc? Pricep ideea. Își deschise haina și scoase un scurt baston de cauciuc cu care se lovi ușurel cu nerăbdare în podul palmei. — O să-l mângâi cu asta. — Ei bine, sper că știi mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
și Becker îl apucă de păr și-l pălmui de două ori zdravăn peste față: — Am zis, ai priceput asta, poponarule? — Da, țipă el. — De ajuns, i-am spus trăgându-l de umăr. Becker se ridică gâfâind din greu și rânji spre mine: — Ați spus un vals, domnule. — Îți spun eu când o să aibă nevoie de mai mult. Lange se șterse la buza care-i sângera și se uită la sângele care lăsase o dâră pe dosul mâinii sale. Avea lacrimi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
urmei, nu mă poate da afară din poliție de vreme ce eu sunt aici doar atâta timp cât durează cazul ăsta și apoi mă întorc la propria mea afacere. Dar voi doi aveți o carieră în fața voastră. Nu una foarte promițătoare, e adevărat, am rânjit eu. Oricum, ar fi păcat ca voi doi să vă atrageți supărarea lui Himmler când aș putea la fel de ușor să fac asta de unul singur. Korsch schimbă o scurtă privire cu Becker și apoi replică: — Haideți, domnule, nu ne serviți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]