3,048 matches
-
mă Împotrivesc Lui, punându-mi capul pe vreo șină de cale ferată. Mă gândeam că va fi un om mai puțin care să-L amintească În gândurile lui. Recitirea Psalmilor m-a bucurat peste măsură. O Întâmplare care m-a răscolit. Acum mă Înțelegi de ce Îmi e dor de Kawabata? Era un suflet căruia la un moment dat nu i s-a mai oferit decât șansa mâinii Întinse și nu a avut de ales. Mă simțeam Într-un fel superior lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
ceva legat de un stand de carte japoneză la vreun târg de literatură...ân fine, deși cunoaște bine tot ce este scris acolo, a fost foarte fericit să mai citească odată datele biobibliografice ale marelui scriitor. Citirea lor l-a răscolit. Și-a amintit de dispariția celui cu care a Împărțit În porții egale timp de cinci ani, existența. L-a acceptat pe bătrânul Kawabata, Își aduce bine aminte, din capul locului, când se săturase de singurătate și simțea nevoia unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
la ieșire ca o mică hoardă barbară. Instinctele primare iau locul rațiunii și toți dar absolut toți, coboară ca scăpați dintr-un incendiu ce le-a pus viața În pericol. Antoniu coboară ultimul, singurul pasager a cărui existență nu e răscolită de tumultoase valuri de neliniște și grabă. Unde să se grăbească? Nu-l așteaptă nimeni. Nu-și privește nimeni ceasul, așteptându-l. Nu-l mustră nimeni că a Întârziat. Către seară, autobuzul va pleca gâfâind, plin ochi cu aceeași pasageri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
infirmiere care te poate Însănătoși prin simpla ei apariție. -Da, Kawabata, m-ai Întrebat pentru prima oară de când ne cunoaștem, dacă am fost Îndrăgostit vreodată. Am fost Îndrăgostit nebunește de o femeie pe care o chema Ema. Un nume care răscolea memoria lecturilor mele și se oprea de fiecare dată când Îl pronunțam, la Ema Bovary, personajul feminin celebru al cărții cu același nume, a unui scriitor celebru: Gustave Flaubert, de care tu, habar nu ai, găină jumulită. Dar nu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
țărancă a alertat vecinii, a venit poliția, au apărut procurorii, medicii legiști... Trecuseră patru ani de la moartea ei și nu fusese descoperit făptașul. Am uitat să spun, că atunci, când s-a comis crima, casa profesoarei de pian nu fusese răscolită, și nici un obiect nu fusese clintit de la locul lui. Proprietarul actual a ascuns pictura În tot acest timp, Într-o nișă secretă a casei. Se temea că el și soția lui ar putea putea avea soarta sărmanei profesoarei. Într-una
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
descuiată după plecarea ei. Se Îndreaptă spre telfonul alb din ebonită, formează numărul poliției, dar nu apucă să-l ducă până la capăt: la ultimul zero, cade secerat de un stop cardiac. Douăzeci și patru -Măi vagabondule , vocea polițistului cade ca un trăznet, răscolindu-i simțurile. Puah, ce dracu faci, În Întunericul ăsta? Stinge lumânarea derbedeule că ai să dai foc la tot cartierul !,,. Polițistul, Își ține șapca În mână, de parcă i-ar fi teamă să nu i-o zboare vântul. Lanterna pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
greșit, Martin. Ceea ce încerca să-mi spună era că vorbele ei nu ascundeau speranța implicită că ar putea să locuiască vreodată în Hereford Square. — Nu te înțeleg greșit, am spus. Vrei să spui că prezența ta acolo poate m-ar răscoli. Dimpotrivă. Mi-ar face bine, m-ar elibera și ar fi ceva destul de firesc. Și ar mai diminua într-o oarecare măsurile duplicitatea. Nu crezi că asta ți-ar trezi în suflet resentimente? întrebă Georgie. După câte văd, povestea asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
palma întoarsă în sus într-un gest de implorare sau de eliberare. Toate acestea fuseseră ale mele. Dar acum aveam impresia că totul se desfăcuse în bucăți, bucăți din Georgie, ființa pierdută. În clipa aceea nu eram capabil de a răscoli amintiri și nici de a le interpreta. Dar parcă am auzit vocea ei care-mi spunea: „Martin, nici nu știi că mai am puțin și îmi pierd mințile”. Într-adevăr, erau atât de multe lucruri pe care nu le știam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
o încercare adevărată. Ai găsit pastilele? Nu mă gândisem la asta. Am început căutarea, am mutat din loc cărți și hârtii, am golit scrumiere, am răsturnat grămezi de lenjerie, am deșertat sertare, pășind tot timpul peste picioarele lui Georgie. Am răscolit patul răvășit și am căutat sub perne. Întorcându-mă și văzând-o pe Georgie acolo și zărind pentru o clipă fața concentrată a lui Honor, m-am întrebat în ce coșmar pe jumătate comic nimerisem. În cele din urmă am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
mi-am dat seama că Încă mi se părea jenant că Dorei Îi plăcea așa ceva. — Măcar știa să păstreze un secret. — Ce vrei să spui cu asta? Anton nu găsise cartea capitonată cu piele și nici agenda. Dacă poliția a răscolit apartamentul, sigur le-a luat. Probabil că așa au și reușit să mă localizeze. Eram nevoit să fac pe prostul În continuare. Simplul fapt că numele meu se afla În agenda Dorei nu Însemna că am fost la ea. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
nici măcar de geniala aia de Manetti? — Undeva cât se poate la Îndemână, am sugerat, nefiind Încă atent la ce spunea. Undeva unde e clar că nu... Că nu-l observi. Exact. Sub nasul tău. Asta ziceam și eu. Așa că am răscolit Încă o dată toată casa. Și de data asta, răsplata a fost pe măsură. Trăgându-și geanta mai aproape, Anton scotoci prin ea. Îmi poți explica eventual asta? Ridică o bluză galbenă, pe care o purtasem vinerea trecută. — E... — Nu, stai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
dactilografiat și dureri de cap, atâta a fost tot, să știi, dactilografiat și dureri de cap“ - și a hotărât să facă bani mai „rapizi“. Știam că avea umeri perfect drepți și poate singurele mâini din lume care reușeau să-mi răscolească spiritul. Știam că, În ciuda degetelor sale subțiri și periculoase, avea o deprindere pentru gesturi simple și rezonabile. Știam că niciodată nu spunea „da“ fără s-o simtă. Știam că... Știam că, atunci când eu, că ea... Știam că, atunci când nu reușeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
Ruperea etichetei se pedepsește conform legii“ - ce-or să-mi mai facă atunci, or să mă pună pe scaunul electric? Îmi vine să urlu când mă gândesc ce mică mi-e vina în raport cu pedeapsa. Îmi dai voie? Oare o să-i răscolească prea tare pe cei de-afară, din sala de așteptare? Fiindcă, poate că tocmai de-asta am cea mai mare nevoie, să urlu. Un urlet pur, fără alte cuvinte între mine și el. — Aici poliția, Portnoy, ești înconjurat. Ai face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
Fața-i este roșie. Nu roșul acela al rubinului de Birmania. Mai degrabă roșul sângelui care-i șiroiește din genunchi. Stridie în genunchi. Helen în picioare, deasupra lui. Mona cu amândouă mâinile apăsate pe urechi, cu ochii strâns închiși. Stridie răscolește prin cenușă. Helen sângerează. Eu, unul, continui să privesc din cabina de telefon, și un stol de sturzi își ia zborul de pe acoperișul bibliotecii. Stridie, fiul cel rău, resentimentar, violent pe care l-ar fi putut avea Helen. Aceeași luptă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
fumul țigării, în semiîntunericul camerei cu draperia plușată trasă la fereastră, Paula pare cu mult mai frumoasă decît ziua, pe culoarele spitalului, cînd trece grăbită spre reanimare, unde zic gurile rele îi trezește din morți pe bărbați numai atingîndu-i. Asta răscolește în Radu, violent, orgoliul masculin. Lasă-mă să-mi termin țigara înlătură ea mîna lui Radu, cu un gest scurt, care aduce, brutal și penibil, în mintea bărbatului imaginea piciorului vacii lovind găleata pusă sub ugerul plin, imediat ce țăranul atinge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
încolțită undeva în sufletul său, eliberat de obsesia femeii cunoscute în tren. De cînd are planuri serioase cu Sorina, dorindu-și să se căsătorească, pune mereu în balanță gîndurile, intențiile, dar mai ales actele comise. Fiecare telefon dat Paulei îl răscolește neplăcut "și eu sînt slab, sînt păcătos!" -, promite s-o uite, iar cînd se trezește că i-a format deja numărul, speră ca ea să-i trîntească telefonul în nas "măcar pentru simplul motiv că n-am ce-i oferi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
îți dai seama că are o gingășie aparte; are un calm interior și-o mare blîndețe în vorbă și-n gesturi, un zîmbet ce-i sclipește spontan din ochi pînă pe buze o prezență care nu aprinde și nici nu răscolește patimi, dar, sigur, menține constant un foc odată aprins. O-le rîde Vlad. O cunoști așa bine? Voia să joace, la echipa de amatori a medicilor, într-o piesă de-a mea. Cînd am discutat piesa, am cunoscut-o bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
mult ori puțin. Treisprezece variante. Muraru soarbe dintr-o întinsoare paharul plin cu vin, apoi mai bea jumătate și din al doilea, privind mereu departe, aiurea. Am să mă întorc... murmură el. M-am înșelat venind aici. Ca un adolescent, răscolit de hormoni... Ce-mi trebuia mie...?!... Să nu te însori cu o proastă, dom' Vlădeanu! face el un gest categoric. Proastele nu știu decît să-și desfacă picioarele și să se scuze că-i încă neordine în casă cînd le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
scutură-l bine, să vezi cum îți aduce sudorul. Ascultă ce-ți spun, Vlade, se ambalează Mihai tu semnezi pontajele pentru sudor și, Doamne ferește!, vine unul..., unul care, ajuns sus, s-ar ține de capul cuiva de pe aici din oraș, răscolește, află că a lucrat și sudorul... Cine pică? A? Tu! E semnătura ta pe pontaj, e plătit din fondurile pentru montaj, aici, iar el, de fapt... Vlad se uită cruciș spre Mihai: Dă-mi și două palme pe lîngă ce-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
au niște mușchi, parcă-s sculpturi... Vlad n-a dat importanță vorbelor Sorinei, rămînînd agățat cu gîndul de trupul zvelt, pe care îl ghicea alături, aproximativ același, doar mai fraged, cu mușchii mai moi, alături de brațul lui, sub hainele Sorinei. Răscolit de-a binelea, a lungit mult plimbarea prin parcul central, pînă spre seară, vînînd momente cînd s-o poată îmbrățișa, pe Sorina. Întîi speriată, apoi nehotărîtă, sfîrșind prin a se abandona total, Sorina s-a dovedit coaptă pentru jocul dragostei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
pleacă spre cabinet. Să nu fii supărat c-am redeschis-o eu, îi spune doctorul Runca, ajungîndu-l pe culoar -, dar nu credeam că mai vii azi... Altfel, nu mă amestecam. Chirurgul șef, bătrînul Tudoriu, care stă băgat într-un fișet, răscolind hîrtii și cărți, aude ultimele cuvinte spuse de Runca și renunță la a mai scotoci, trîntind furios ușa de metal, îndreptîndu-se spre ieșire, exclamînd printre dinții încleștați: Dumnezeii mă-si de meserie, dacă am ajuns să ne pese mai mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
zidul rece. În brațele tatălui, unul din băieți doarme, învelit bine în sumanul țăranului, în vreme ce fratele lui, acoperit cu blana actorului, doarme pe picioarele studentei. Lemnele, încinse, au încetat să mai trosnească, iar țăranul, așezat pe un scaun lîngă foc, răscolește mereu jarul. Maria Bujoreanu, revenită la realitate, cu ochii îmbătrîniți iarăși, mîngîie prelung capul mic al cățelușei. Numai șoferul, veșnic agitat, se plimbă pe lîngă bar, uitîndu-se la telefon, așteptîndu-l să sune. Cînd, în sfîrșit, îl aude, nu-i vine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
încet, convingător, trecîndu-și ușor buzele peste ale fetei. Te rog! tremură fata, ca scuturată de valul unui frig, rupîndu-se din chinul prelungit, apoi, ca o scuză, arată spre scaun: Te rog! Să-ți dau revista murmură, întorcîndu-se spre un raft, răscolind cîteva dosare. Mulțumesc! Mihai răsfoiește un timp revista, rămasă pe masă în fața sa, uitîndu-se atent la degetele nervoase ale fetei, care mototolesc un capăt de sfoară. Să înțeleg că trebuie să te las în pace, Cristina? Ochii fetei, speriați, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
din umeri Cristina, însoțindu-l spre masa de ambalaj că din cauza vremii nu v-am trimis cutia acasă, conform bunelor uzanțe ale magazinului. Mihai se uită iarăși lung în ochii fetei, surîzînd, îmbătat, de plăcerea cu care Cristina, deși chinuită, răscolită în întregime, știe să răspundă tot printr-o privire clară, deschisă. Păcat că mîine nu mai am ce cumpăra! spune Mihai încet, cu drag, înclinîndu-și privirea în semn de rămas bun. "Nu, își zice cînd ajunge în hol, în îmbulzeala
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
nimic, ci doar s-ar fi trezit acum din odihna de după prînz, Maria aruncă ochii ei frumoși roată, vede bluza aruncată peste blană și întinde mîna să o ia, născînd sub braț o scobitură cît urma unui sărut, care îl răscolește din nou pe Mihai. Abia cînd bluza este încheiată la toți nasturii iar palmele i s-au plimbat deja de două ori pe coapse spre poala fustei, s-o netezească, ochii femeii caută spre-ai lui Mihai, întîlnindu-i, obligîndu-i să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]