1,502 matches
-
putea fi deloc conștient de oroarea priveliștii pe care o constituia el însuși. Mișuna în continuare, muzical, o placă umană albă fără semnul masculinității. Unduindu-se nevralgic, Michael era mai degrabă asemeni unei cadâne aparținând unei ordini răsturnate, încercând din răsputeri să se deznoade dintr-o legătură creată din propriul dans. Deodată, pe când tocmai își ridicase cu fermitate unul din brațe în sus, întrucât așa necesita procedura respectivă, subrațul lui Berzelius dădu la iveală un buton. Unul de plastic. Îl apăsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
o dată, ceva mai tare: - Abdulah! Se întoarse. Apăru un tip tânăr, arab ca și el, îmbrăcat numai în halat și costum de baie. Părea nervos. - Stai ușor, un’ te duci? - Cum adică unde mă duc? spuse Abdulah uimit, încercând din răsputeri să-și ascundă uimirea. Merg să-mi iau răsplata, așa cum mi s-a promis. O vreau pe aia cu părul verde. - Stai, stai un pic. Cine ți-a promis? - Yusuf, la moschee. - Aha, ia vino un pic să vorbim. Hai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
într-un dans știut numai de el, verificând indicatoarele și cesulețele unor aparate mici și negre, zbenguindu-se apoi de zor prin fața boxelor de o înălțime amețitoare. Retras în marginea uriașei platforme de lemn care era scena, nervos, încercând din răsputeri să se calmeze, Zulfik controla pentru ultima dată setările synthesizer-ului său cu o singură clapă și un singur buton. Naybet, cu părul său vâlvoi care îi adusese faima de nebun, testa concentrat bateria ce îi alimenta cratițele și tingirile care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
luaseră nicicând calea acelui loc. Spun „mi s-a întâmplat să mă pomenesc” pentru că este maniera în care pot descrie cel mai bine felul absolut de neînțeles în care mă nimerisem în fața acelei clădiri. Mintea mea, năucă, se chinuia din răsputeri să pătrundă misterul unei pauze a existenței despre care nu aveam nici cel mai mic amănunt, astfel că nu-mi puteam da seama nicicum de unde începuse, cât durase sau pur și simplu de ce nefastă natură puteau fi acțiunile pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
bine... - Domnule Maro, se supără Euripide, devenit dintr-odată mult prea serios și nefiresc de grav. Eu chiar vă rog, nu înțelegeți? Cum să vă explic cât mai clar acest lucru? Vecinul meu pricepuse de mult, evident, dar spera din răsputeri să-și poată declina responsabilitatea de a o desființa pe tânăra Sticlaru. Se pare însă că această răspundere îi revenea, numai că fără voia lui. Se mai gândi vreme de două secunde, după care își luă inima în dinți: - Sunteți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
mâna pe ea. Începu să râdă, cum de fusese atât de naiv? Crezuse că muntele se va despărți atât de ușor de aurul acela și i-l va dărui fără luptă? Trebuia să muncească mai mult, să se căznească din răsputeri ca să pună mâna pe el. Îi era clar acum ce avea de făcut, trebuia să lărgească golul acela îngust și să excaveze mai departe. Sigur că da, aceasta era singura posibilitate. Asta și făcea acum, lucra fără odihnă. Izbea cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
să ajungă cât mai repede în oraș. Nu mai era mult până acolo dar avea senzația că nu mai ajunge. În spate, sunetele erau tot mai puternice, zburlindu-i părul de pe ceafă. O teamă cumplită îl cuprinsese. Se lupta din răsputeri cu ceața ce părea că i se lipește de picioare. Apoi, negura începu să se subție, până ce dispăru de tot. Balustrada de fier forjat ce mărginea lacul se pierdea undeva în dreapta. Primele case din marginea Băii de Sus se înălțau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
spuse el. Nu, mai era ceva. Vorbea de o încercare. Cineva căuta să-l înfricoșeze de moar te, vrând să vadă dacă rezistă. Din momentul acela se concentră să se controleze. Știa ce trebuie să facă și se străduia din răsputeri să-și revină. Își încordă toți mușchii, aducându-și-o în gând pe femeia care se afla în spatele său. Închise pleoapele și încercă s-o vadă cu ochii minții pe Ileana. Chipul ei blând îi aduse puțină liniște. Se părea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
unde loviturile se abăteau mai des după care începu din nou să zărească trupul lui Calistrat. Zăcea nemișcat, întins cu fața în sus. I se strângea inima în piept, gândindu-se că a ajuns prea târziu. Deși se lupta din răsputeri să îndepărteze vâlva de pe tovarășul său, bestia nu se dădea la o parte. Cum procedase bătrânul când îl protejase noaptea trecută? Ridicase toiagul deasupra capului și numai așa bestia nu reușise să treacă de el. Din păcate, acum el era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
am avut dreptate? Știa foarte bine la ce se referea soția sa. Își amintea cât de mult se străduise în urmă cu trei ani să-l convingă pe Pop că nu au de a face cu simple dispariții. Susținuse din răsputeri ipoteza unui asasin în serie care își alegea victimele din rândul locuitorilor Băii de Sus. E drept că atunci nu știa de existența vâlvei și nici nu-și închipuia ce aventuri urma să trăiască însă se dovedise că nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Ileana și Calistrat se repeziseră la el, înfricoșați că își pierduse viața. Trupul lui nu se vedea și începuseră să îndepărteze cu mâinile goale pietrele căzute peste el. De sub o lespede uriașă se auzeau gemetele inspectorului. Disperată, Ileana trăgea din răsputeri de aceasta, fără însă a o putea mișca. Calistrat o cuprinsese cu brațele, oprind-o. Încetează! se răstise la ea. Pe asta nu o poți clinti. Trebuie să dăm de o parte pietrele celelalte, înainte să se sufoce. Se concentraseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
ce te faci cu veneticii? Cei care nu erau din partea locului și nu erau la curent cu superstițiile, ori pur și simplu, nu credeau în ele. Chiar el fusese unul dintre aceștia. Atât Ileana cât și Calistrat se străduiseră din răsputeri să-l convingă dar, până ce nu văzuse cu ochii lui, nu le dăduse crezare. De asta trebuia să se ocupe Calistrat, paznicul lăsat acolo să vegheze. Nu credea în ruptul capului că bătrânul nu-și făcuse treaba. Îl știa foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
se oprește nici pentru a se duce la budă. Fiecare dintre ei era un supraviețuitor al măcelului din seara precedentă, văzuseră cu ochii lor tot ce se întâmplase, așa încât nu era necesar să insiste prea mult. Oamenii se străduiau din răsputeri să îndeplinească ordinele mercenarului șef. Cu toții erau foști combatanți în trupele speciale. Făcuseră multe la viața lor iar de văzut, văzuseră și mai multe, însă cu un asemenea inamic nu se mai întâlniseră niciodată. Faptul că nu înțelegeau cu ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
treizeci și doi. S-a auzit un zgomot înăuntru și ușa s-a întredeschis. În fața mea se afla Charles Strickland. N-a scos o vorbă. Presupun că nici nu m-a recunoscut. I-am spus numele. M-am străduit din răsputeri să-mi iau un aer cât mai firesc. Nu mă mai țineți minte. Am avut plăcerea de a cina cu dumneavoastră la sfârșitul lunii iulie. Poftește înăuntru, zise el vesel. Sunt încântat să te văd. Stai jos! Am intrat. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
era ceva dramatic în contrastul dintre această situație și înfățișarea ei atât de cumsecade. Întâlnirea mi-a stârnit emoții și imaginația îmi lucra febril în timp ce încercam să mă concentrez asupra partidei pe care o jucam. Întotdeauna m-am străduit din răsputeri să-l bat pe Strickland pentru că era un jucător care-și disprețuia adversarul înfrânt. Felul cum exulta în momentul victoriei îți făcea și mai greu de suportat înfrângerea. Pe de altă parte, dacă era el învins primea înfrângerea cu multă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
acel număr de pași. De ce era nevoie de un matematician pentru a duce la bun sfârșit proiectul acela obscur? O neliniște bruscă pusese stăpânire pe el. Se grăbi spre ușă, pradă unei presimțiri. Parcurse lungul drum până la han alergând din răsputeri. Între timp, se blestema pentru cât fusese de neprevăzător. Mișcat de ceea ce văzuse la Stinche, ordonase ca omul să plece liber. Fusese o decizie luată nu cu rațiunea, ci dictată doar de simțământul vinovăției de a fi fost cauza indirectă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
o fi subestimat impeterozitatea Arnului. Dacă ar fi pierit de mâna lui Bonifaciu, ghearele acestuia ar fi ajuns deja aici. Poate că necunoscutul pe care Îl așteptați va da un semn de viață. Cecco Încuviință. Părea să se agațe din răsputeri de firul acesta de speranță. - Dar am mai auzit ceva, În legătură cu comoara. Se spunea că Frederic o ținea Închisă Într-un octogon. Dante se așeză În dreptul tablei de șah, reflectând. Dacă, Într-adevăr, comoara lui Frederic, despre care se povestea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
administrată otrava. În ultimii ani, Frederic devenise bănuitor și nu gusta niciodată nimic fără să-l fi supus mai Întâi degustătorilor. Și totuși a fost otrăvit, cumva. - Dar nu ți-a spus niciodată numele asasinului? - Nu. Însă Îl ura din răsputeri. Omul acela nu omorâse doar un suveran, ci ucisese și speranța Într-o ordine dreaptă a lucrurilor. Dante se Întinse spre el. - Cum poți fi atât de sigur? Am auzit și eu multe zvonuri, Însă nimic În plus sau nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
În pământ. Deodată, Îi atrase atenția o umbră dublă din fața lui. La o anumită distanță, doi bărbați mergeau unul lângă altul. Judecând după veșminte, erau străini, dar ceva la ei Îi părea familiar. Se apropie curios. Între timp, căuta din răsputeri În memorie un răspuns la acea senzație de familiaritate. Brusc, Își aminti. Erau doi dintre oamenii care ședeau deoparte În taverna lui Ceccherino, aparent străini de atmosfera de perversiune care se respira acolo, și care Îl ajutaseră În momentul fugii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
după ce au strâns o uriașă colecție de rogojini și carpete de prin cabine, ca să le folosească drept saltele și pături, au pălăvrăgit până la miezul nopții, când s-au cufundat Într-un somn fără vise, deși Amory s-a trudit din răsputeri să rămână treaz, ca să vadă cum apune luna enormă În ocean. Și așa au ținut-o două zile fericite, hoinărind În sus și-n jos pe litoral cu tramvaiul sau mașina ori bătând cu piciorul promenada aglomerată. Uneori luau masa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
mama, draga de ea!) aveai voie să te dai în carusel de banii respectivi, ceea ce te făcea să conștientizezi și mai bine condiția de copil de care vrei totuși să scapi. Cu toate acestea, copiii Rainer și Anni chiuie din răsputeri, cu inimile și mințile otrăvite deja de mașinile ce trec în goană pe lângă ei. Nu fiindcă acestea ar polua mediul înconjurător, care e oricum desfigurat în urma războiului, ci fiindcă lor le lipsește capitalul cu care să‑și cumpere mașină. Iat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
uri și Volkswagen‑uri apar ca rechinii din aburul toamnei și își trimit apoi cu repeziciune trupurile puternice înapoi în ceață, categoric ascultătoare, deși neîmblânzite, urmărindu‑și mereu țelul. În timp ce tramvaiul 43 se apropie greoi, huruind și străduindu‑se din răsputeri. Anna zace în suc propriu, mânjită toată, iar mămica se sfătuiește cu alte mame ce‑i de făcut cu o fetiță care se mai scapă încă în pantaloni, deși e așa de mare. Trebuie să faci pipi înainte de plecare, pricepi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
Hans, solitarul, trăncănelii unui Rainer care caută întruna un colectiv în care să strălucească. E o adevărată obsesie la ciudatul ăsta. Vino la mine, vino, vino, croiește‑ți drum, șoptește Anna, de parcă el nu s‑ar fi străduit oricum din răsputeri să‑și dea drumul. Dar se pleoștește mereu, e agitația de dinaintea acestui eveniment important, la el e prima dată și, în anumite condiții, asta te marchează pentru multă vreme. Ea îl mângâie în continuare și‑i șoptește cuvinte dulci, destul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
subțiri îmbrăcate în ciorapi foarte fini, care sunt cu atât mai scumpi cât te gândești cât de ușor se deteriorează. Dar să te gândești la trăinicia lor când vezi strălucirea asta mată e pură perversiune, iar Rainer se străduiește din răsputeri să nu se gândească la asta, mai ales că e destul de preocupat să mediteze la efemeritatea propriei poezii. Nu e o chestiune prea îmbucurătoare, fiindcă aceste poezii vor trebui citite cu atenție încă de multe generații de‑acum înainte. Totuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
piele, care lui tocmai de‑aia îi plac atât de mult și pentru care a strâns bani timp îndelungat. Știe că n‑o să pună mâna pe nici o Corny Collins, fiindcă aceasta aparține deja lui Peter Weck, dar se străduiește din răsputeri. Până și Heinz Conrads, o celebritate locală cam tomnatică, sărută, în sfârșit, o fată. Din cauza calităților lui umane, Conrads e mai degrabă pe gustul celor în vârstă; pentru aceștia, care nu prea contează și nu mai sunt așa implicați în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]