3,311 matches
-
cele mai grozave locuri de găsit mîncare și gunoaie. Ceea ce era ridicol. Din punctul meu de vedere, ea nu făcuse altceva decît să ne arate o seamă de capcane ale morții, deci nu prea aveam pentru ce să-i fiu recunoscător. Cu o singură excepție, și anume cinematograful Rialto, pentru care Îi port o recunoștință enormă, pînă-n ziua de azi. Dacă n-ar fi fost Rialto, n-ar fi fost dorința. Nici dorința, nici Frumoasele. Și ce-aș fi fost fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
Da, dacă vrei, de nemți. Mai bine zis de naziști. De fasciști. De roșii, de albi... În clipa aceea, sună telefonul de pe biroul domnișoarei Hilfe. — E lady Dunwoody, spuse ea. Hilfe se aplecă și apucă repede receptorul: — Vă sîntem foarte recunoscători pentru darul dumneavoastră, lady Dunwoody. Niciodată nu putem spune că avem prea multe hăinuțe de lînă pentru copii. Da, dacă nu vă deranjează, trimiteți-le la noi. Sau poate să vină cineva după ele?... Bine, trimiteți șoferul dumneavoastră. Vă mulțumim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
agonia cumplită și inutilă a unui inocent. — O, cum aș vrea!... O, cum aș vrea! se pomeni el șoptind și avu senzația că-l Învăluie o undă de cruzime, vechea și Încercata tovarășă de drum a milei. — Trebuie să fim recunoscători Cerului că l-a scutit de suferință, auzi el un glas necunoscut. Cuvintele astea stupide, nepotrivite și convenționale Îl călcară pe nervi. Cine dracu mai ești și dumneata? Întrebă domnul Prentice, enervat la rîndu-i. Scuză-mă, adăugă el, nu cumva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
Unde vrea să plece? — A obținut autorizația să plece În Irlanda - pentru Mamele libere. N-a fost ușor, dar prietenii dumitale nu s-au lăsat și i-au făcut rost de autorizație, prin lady Dunwoody. Știi, i-e atît de recunoscător pentru hainele ei de lînă!... Pleacă astă-seară cu trenul. Ce-ai de gînd să faci? Nu știu, răspunse el, aruncînd o privire deznădăjduită În jur. Pe bufetul de stejar se afla un sfeșnic de alamă masiv, care strălucea ca nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
Rowe clătinînd trist din cap. Deodată, Hilfe izbucni Într-un rîs isteric, plin de ură. — Îți ofeream o șansă, zise el. Dacă mi-ai fi dat revolverul, mi-ar fi fost poate milă de dumneata. Ți-aș fi fost, oricum, recunoscător. Poate că m-aș fi Împușcat... Pe cînd acum..., acum o să-ți spun pe gratis! Și scutură din cap uitîndu-se În oglinda de la toaletă. — Nu vreau să aud nimic! exclamă Rowe depărtîndu-se. În clipa aceea văzu un omuleț cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
i-o strânse, apoi, când ea se sperie din nou, o îmbrățișă, și ea sări peste următorul pas și îl sărută pe Shuoke, cu limba, cu dinții, cu totul, îi luă mâna și o puse pe genunchiul ei, iar Shuoke, recunoscător, o mângâie între picioare, și se mai linseră și pipăiră câteva minute după care Shuoke șopti: „Hai la mine“, iar Suki, topită și încă topindu-se, spuse: „Hai“. Shuoke manevră mașina prin oraș ca un nebun, cu 80-90 km/h.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
sedință hotărârăm, după o ciomageală zdravănă, să-l lăsăm în viață. Ne trebuia totuși un administrator. Dupa câteva zile făcu omul ce făcu și apa începu din nou să curgă din robinete, dușuri și veceuri. Unii locatari îi erau chiar recunoscători. „A gresit și el“, ziceau. „Dar cine nu greșește?“ Eu îl mai pocneam din când în când, când îl întâlneam pe scări sau mergeam în biroul lui să plătesc întreținerea. Icnea și din ochi îi curgeau lacrimi, dar nu zicea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
a murit bebelușul. N-a avut zile. Doamna Curtin își plecă privirea. — Atunci știți cum e, spuse ea. Mma Makutsi terminase de preparat ceaiul de rooibos și adusese cele două cești pe o tavă cu smalțul sărit. Doamna Curtin apucă recunoscătoare ceașca ei și începu să soarbă din lichidul roșu, fierbinte. Ar trebui să vă povestesc câte ceva despre mine, spuse doamna Curtin. Atunci veți ști de ce mă aflu aici și de ce vreau să mă ajutați. Dacă puteți să mă ajutați, voi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
cu ceea ce-i spusese Mma Potokwane -, nu va avea altă scăpare decât să cumpere un inel cu diamant. Nu voia ca Mma Ramotswe să-și închipuie că nu-i apreciată. O prețuia nespus de mult; îi era extraordinar, smerit de recunoscător că a acceptat să-l ia de bărbat și, dacă era nevoie de un diamant cu care să vestească asta lumii întregi, prețul nu era prea mare. Se opri de îndată ce îi trecu prin minte cuvântul „preț“, amintindu-și de cifrele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
de pește. — Acum? întrebă Mma Ramotswe. Ați putea veni acum? Da, n-am nimic de făcut, răspunse Mma Potsane. Pe-aici nu prea se-ntâmplă nimic. Mma Ramotswe îi înmână banii lui Mma Potsane, care îi mulțumi bătând din palme recunoscătoare. Apoi traversară din nou curtea măturată lună și, luându-și rămas-bun de la Mma Tsbago, urcară în dubiță și porniră la drum. CAPITOLUL ȘAPTE Noi probleme cu pompa de la orfelinat În ziua în care Mma Ramotswe călători spre Silokwolela, domnul J.L.B.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
Matekoni nu-i cel mai popular bărbat din oraș, dar este unul din cei mai cumsecade. Poți avea încredere totală în el. Nu te-ar dezamăgi niciodată. Și sunt convinsă că nu mi-ar ascunde nimic. Asta-i foarte important. Recunoscătoare că șefa ei o înțelesese, Mma Makutsi se grăbi s-o aprobe. — E de departe din soiul cel mai bun, întări ea. Dacă voi avea vreodată norocul să întâlnesc un bărbat ca el, sper să mă ceară de nevastă. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
va fi departe de a fi simplu în ceea ce privește implicațiile morale. Adesea ignoranța era de preferat cunoașterii. Dovleacul, însă, era gata și venise timpul să se așeze în jurul mesei, pentru prima oară ca o familie. Mma Ramotswe spuse o rugăciune. — Suntem recunoscători pentru acest dovleac și această carne, spuse ea. Sunt frați și surori de-ale noastre care n-au pe masă o mâncare cât de cât decentă, ne gândim la ei și ne rugăm ca, pe viitor, să aibă dovleac și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
ar îndrăzni să-i facă nimic. Când o să-i treacă mânia, care cu siguranță îl încearcă acum, o să-și dea seama că l-a lăsat să scape ușor și, dacă are vreo urmă de conștiință, ar putea să-i fie recunoscător pentru că n-a mai dezgropat în public cele întâmplate în urmă cu zece ani. Dar își avea și ea îndoielile în privința conștiinței lui și reflectă că s-ar putea să nu-i fie câtuși de puțin recunoscător. Cât despre propria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
să-i fie recunoscător pentru că n-a mai dezgropat în public cele întâmplate în urmă cu zece ani. Dar își avea și ea îndoielile în privința conștiinței lui și reflectă că s-ar putea să nu-i fie câtuși de puțin recunoscător. Cât despre propria-i conștiință: îl mințise și recursese la șantaj. Făcuse asta doar pentru a obține o informație pe care n-ar fi putut-o căpăta pe altă cale. Și, din nou, se punea problema spinoasă a scopurilor și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
voi crezi c-o să aibă nevoie și de șoferi civili? - Probabil c-o să mai aibă... - Moșu’, uite numărul meu de telefon... Ce zici, dacă e concurs la voi și pentru civili, îmi dai un semn? Hai, omule, că-ți sunt recunoscător, dau cât e nevoie, mai am câte ceva... Și nici șofer prost nu sunt, dacă-i nevoie, învăț ș-oleacă de engleză, mai știu de la filme... „Hello, I am Marian, hi friend...” Hai, te-arunc pân-acasă, mai vorbim pe drum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
luat piuitul...”. Când am auzit și asta, i-am aruncat ghetele pe geam, l-am dat afară urgentuț, cu hainele în brațe, să se-mbrace în scara blocului, să se bucure babele lipite de vizoare... „Ești nebună? Altele ar fi recunoscătoare...” mai apucă să zică. - Ghicesc? Pe Albert l-ai mătrășit? - Ai recunoscut stilul? Da, pe Albert. Uneori sunt proastă-proastă... E-așa cum zic eu, nu e cazul să fii drăguț să mă contrazici, chiar vacotină bovarică ar fi mai precis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
și amărăciune observînd că, pe măsură ce se Îmbrăca, se depărta de el, de puterea și de influența lui. Se simți victorioasă. Dacă fusese Îndeajuns de prost pentru a o elibera din lanț, imaginîndu-și, În slăbiciunea lui, că avea să-i fie recunoscătoare și că, datorită acestei recunoștințe, avea să-l iubească Într-o oarecare măsură, merita ca ea să se Îmbrace și, odată Îmbrăcată, să-l facă să Înțeleagă imensul abis care-i despărțea. El, Oberlus, stăpînul ei, rupsese vraja cu lovituri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
să-și ia diploma în ceva. De parcă eu pot vorbi, eu, cu o mie șase sute de credite. Iată-l pe agentul imobiliar care reprezintă proprietatea clubului ăstuia de un milion de dolari, care a primit de lucru de la un absolvent recunoscător al aceleași universități care-și dorea un ginere capabil să rămână treaz în timpul celor șase sau șapte finale universitare din preajma Crăciunului. Dar poate că mă pripesc puțin cu judecata. Brandy se depășise pe sine în privința umidității feminine. Iată-l pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
în seamă. De cînd era în Vladia se obișnuise cu așa ceva și privea cu multă îngăduință pe cei care cu orice prilej vorbeau, glumeau, exagerau numai și numai despre acest cui vîrît adînc în mintea și simțirea oricărui bărbat. Era recunoscător domnișoarei K.F. că îl izbăvise cu cîteva cuvinte, doar cu cîteva cuvinte, de înnoirea unor suferințe pe care tocmai le uitase. După ce făcuse acea tentativă chemînd-o la post "pentru a discuta pe îndelete", fusese desigur într-un moment de cumplită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
îi vedea vorbind la nici doi pași în fața lui și nu-i auzea ce-și spun. Oricît s-ar fi străduit nu auzea și atunci se trezea cu urechile țiuind. Cum să auzi ceva dacă îți țiuie urechile? A fost recunoscător domnișoarei și pentru cît îi spusese. În fapt nu avea nici o obligație față de el și totuși a fost amabilă și i-a dat firul de care să se agațe. Așa că atunci cînd i-a întâlnit pe cei doi chiar în fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
salveze patria de corupție și batjocură. Asta-i, domnule, asta-mi trebuia, e o idee cinstită, adevărată, ieșită din popor. Două mîini de fier pe cîrma țării! O să întocmesc din nou programul nostru, domnule adjutant, și patria îți va fi recunoscătoare!" Grav, ținîndu-și cu greu echilibrul, băuse binișor și cît îi trebuie unui colonel scos la pensie ca să-și piardă cumpătul?!, l-a îmbrățișat în mijlocii] uliței luminate de o lună plină, roșcată, asemenea obrazului mulțumit al adjutantului Radul Popianu. Restul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
cu ciocuri lungi și ascuțite, pe care le introduceau în orificiile lemnului cu o abilitate deosebită, lua imediat în stăpânire navă. Păsările se arătau atât de dornice să o elibereze de oaspeți, încât nici nu-i băgau în seamă pe recunoscătorii proprietari. Cât despre dulgher, acesta astupa galeriile cu dopurile de lemn pe care și le pregătise, după care ajutoarele lui acoperiră carenele cu un amestec de rășina de pandanús și de venin al spinoșilor Nohú, pe care femeile îi pescuiau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
la repetiții, încercând să-l facă să simtă emoția creației, dulceața graiului și importanța cuvântului iar băiatul lăsase impresia că habar n-are despre ce i se vorbește, acum se depășise pe sine. Andei i se umeziră ochii. Îi fu recunoscătoare Luanei pentru clipele unice pe care i le oferea. Sanda își privea fetița sperând ca ea să ajungă cântăreață, actriță ori regizor de film. Punea atâta suflet în tot ceea ce făcea! Nu reușea să vadă în ea femeia măritată, aplecată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
umbrela imensă, i se păru că-l vede pe Dumnezeu. Se repezi spre el și se cuibări la brațul lui mulțumindu-i, din tot sufletul, pentru binefacerea pe care i-o făcea. O emoționă până la lacrimi grija lui pentru ea. Recunoscătoare, îi mai acordă încă o oră de plimbare. Trei ore pe săptămână petrecute în prezența acestui băiat o făcură pe Sanda să ceară mai multe informații despre el. Luana nu putea să spună decât lucruri bune dar mama era nedumerită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
nevasta în simțiri. Când, într-o seară, obosit, cu cearcăne la ochi, Ștefan ieși și-i ceru să rămână peste noapte în locul lui, sub pretextul că are nevoie de o baie fierbinte și de odihnă, tânărul Noia îi fu aproape recunoscător. Se așeză lângă Luana aiurit, copleșit de sentimentul vinovăției, pradă unei dureri covârșitoare, își lăsă fruntea pe genunchii ei și plânse în hohote, din tot sufletul. Escu îi aruncă o singură privire apoi coborî un etaj mai jos, se întinse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]