1,126 matches
-
e convenabil decât ceea ce satisface pe cei zece mii de aristocrați și afirmă că e vulgar de a contraria privilegiile lor. Dar muncitorul și fermierul rămân în afară de această conjurație ipocrită; aceștia înființează societăți de liberi - cugetători și de republicani, arată pumnii regalității și aristocrației și, cine știe a citi în ochii proletarului englez, vede că furtuna va fi amenințătoare. Cât despre Irlanda, mișcările sângeroase întîmplate acolo sunt cunoscute. În Austria sau Austro-Ungaria zeci de naționalități se luptă unele cu altele și caută
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
vaselor comunicante a cunoscut o versiune cantitativă în vînzarea de cărți. În secolul al XVI-lea, explozia tipăriturilor, implozia Bisericii romane. În secolul al XVII-lea (ulterior Frondei și avalanșei de mazarinade 67), deflație și recul al tipăriturilor, apogeu al regalității. În secolul al XVIII-lea, exagerare livrescă și gazetărească, prăbușirea monarhiei. Ca și cum tot ce s-ar fi cîștigat la un pol, ar fi fost pierdut pentru celălalt. Plecînd de la experiența sa radiofonică și de la cea de la ORTF, în slujba Cercetării
Curs de mediologie generală by Régis Debray () [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
plus clasica trimitere la sursă: Imperiul închide 97 de tipografii din 157. Diminuarea numărului de gazete pariziene la patru, plus o fițuică per departament. Așa vom dormi liniștiți. Odată scurs primul răgaz al lipsei de griji, puterile instituite, Biserica și Regalitatea, s-au situat pe o poziție de legitimă apărare în fața agresiunii proliferante a tipăriturilor, amenințate cu rarefierea, filtrarea, asanarea. Puțin timp după afacerea "pancartelor" afișarea pe ușa de la camera regelui a unui pamflet împotriva transsubstanțierii și a consubstanțierii (18 octombrie
Curs de mediologie generală by Régis Debray () [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
murit! și o introduc într-o nișă a istoriei la care se mai reculeg uneori, când ajung în unghere ale analizelor în care ignorarea comunității îi condamnă să rămână. Ceilalți, ca pe vremuri, când un rege se stingea dar flacăra regalității era continuă, strigă Comunitatea a murit!, reluând fără ezitare: Trăiască Comunitatea! Pentru aceștia din urmă, categoria comunității are maniere variate de operaționalizare din care unele dispar, altele apar și totul decurge ca întotdeauna în principiu, formele specifice de fenomenalizare devenind
Sociologia comunității by Tudor Pitulac [Corola-publishinghouse/Science/1067_a_2575]
-
feudală în muncă, natură și bani. Acestea se adăugau obligației de pază a granițelor. Situația de dependență față de Sibiu se menține și în secolul XVI. (Dumitrescu-Jippa, Nistor, 1976: 61). Deși Tălmăcelul este foarte aproape de zona intens colonizată cu sași de către regalitatea maghiară, documentele arată o așezare a sașilor preponderent între Cibin și Râul Sadului, zona dintre Râul Sadului și pârâul Tălmăcel fiind locuită de români. Așadar Tălmăcelul avea încă de atunci o populație preponderent românească, acest lucru fiind dovedit și de
Sat bogat, sat sărac: comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc by Adela Elena Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1048_a_2556]
-
Mike Sandor, Arhiva istorică a Academiei RSR, Filiala Cluj. 3 Unealtă asemănătoare sapei, cu doi sau trei colți, specifică agriculturii în zonele colinare și premontane. 4 Fundus Regius (pământul crăiesc), adică fâșia de teritoriu dintre Orăștie și Baraolt, colonizată de regalitatea maghiară cu sași în veacurile XII-XII). Satele din Mărginime au făcut parte din acest Fundus Regius, iar locuitorii lui erau exceptați de la obligațiile feudale de către nobili. 5 A rămas astfel în istoria locală momentul 1731, când un munte al comunei
Sat bogat, sat sărac: comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc by Adela Elena Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1048_a_2556]
-
v. 114, 2, în expresia Malik al-n"s: SOI, ASM GG „Domnul oamenilor”; RB „Souverain des Hommes”; DM „Roi des hommes”; YA „the Ruler of men”; Arb „the King of Men”, urmând expresiei sinonimice Rabb al-n"s. Metaforă regalității adaugă ideii de stăpânire și pe aceea de guvernare. Combinația al-Malik al-′aqq poate fi înțeleasă și că „Adevăratul Rege”, singurul care deține cu adevarat stăpânirea. Semnificații de bază: stăpânitor exclusiv, absolut, universal. 2.1.7.2. M"lik are
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
16/17; 17, 102/104 etc.): „Domnul cerurilor și al pământului”; Rabb al-mašriq wa al-maghrib (26, 28/27 etc.): „Domnul Răsăritului și al Asfințitului”; Rabb al-‘arš al-‘aðim, (9, 129/130 etc.): „Stăpânul Marelui Tron” (aici e prezenta metaforă regalității); sau cu un pronume sufix: rabb, rabbuka etc. Comentatorii sunt unanimi în a proclama că numai Dumnezeu merită să fie numit al-Rabb în chip absolut, pentru ca ale Lui sunt toate și toate asculta de El109. Semnificații de bază: stăpân universal
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
kol h"’"reț, „Stăpânul întregului pământ” (Ios 3,13; Mih 4,13; Ps 114,7). Semnificație de bază: stăpân universal (+ analogie antropomorfizantă). 3.1.8.2. Mélek: „Împărat” (toate traducerile românești); basileús (LXX); „rex” (Vg); „Roi” (BJ); „King” (RSV). Tema regalității lui YHWH este centrală în Vechiul Testament, deși se conturează abia după stabilirea israeliților în Canaan. Evreii recurg la această reprezentare simbolică pentru a exprima relația dintre ei și Dumnezeu 207. YHWH domnește peste Israel (Jud 8,23; 1Sam 8,7
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
la glasul rugăciunii mele, Împăratul meu și Dumnezeul meu!” (t.n.) Alături de metaforă regelui, este și aceea a judecătorului (ŠopeÖ) și a legiuitorului (Maƒoqq), care va face dreptate și va aduce izbăvire. Pentru a sublinia ideea de siguranță pe care regalitatea lui YHWH o inspiră, profetul Isaia pune laolaltă toate aceste trei nume, într-un oracol privind liniștea și stabilitatea de care se va bucura cândva Ierusalimul: YHWH ŠopetQnó YHWH MeƒoqqQnó / YHWH MalekQnó hó’ yÄš‘enó (Is 33,22): „Domnul este
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
sinonime (de obicei: „tare, puternic”). 4.1.12. al-Malik (2.1.7.1.) și Mélek (3.1.8.2.), respectiv basileús (3.2.1.6.1 și 3.2.2.8.1.). Și Coranul, si Biblia folosesc pentru Dumnezeu metaforă regalității pentru a exprima stăpânirea lui absolută și universală. Traducerea cu „Rege” este în consonanta cu universul mental al ambelor popoare în sânul cărora au luat ființă cele două cărți sacre. Varianta „Împărat” din traducerile românești ale Bibliei este rezultat al
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
Cercetându-le acum după criteriile constrângerii și consimțirii, sărăciei și bogăției, legalității și ilegalității aflate în ele, două dintre acestea se divid fiecare în două; astfel, monarhia se poate spune că are două specii: cu numele de tiranie - una, de regalitate - cealaltă. Cum altfel! Și oricare cetate stăpânită de puterea celor puțini este condusă fie prin aristocrație, fie prin oligarhie. Și chiar așa este! Cât despre democrație, fie mulțimea conduce cu forța, fie cu consimțământul celor bogați, și fie respectă cu
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
care acum se revarsă în valuri. Sigur că erau. Divizând acum pe fiecare dintre acestea în două, să facem șase, luând-o separat de acestea pe cea adevărată, ca pe o a șaptea. Cum? Am spus că: din monarhie provin regalitatea și tirania; de asemenea, din conducerea de către nu prea mulți: aristocrația cea cu nume de bun augur, și oligarhia; și, la rândul ei, conducerea de către cei mulți, pe care atunci am considerat-o simplă, numind-o democrație, și ea trebuie
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
diferită de aceasta, democrația; iar al patrulea și ultimul stadiu de boală a unei cetăți este strașnica tiranie, diferită de toate celelalte. Ori mai ai cumva și alt tip de constituție, care să vădească vreun caracter evident? Căci principatele și regalitățile de cumpărat și alte asemenea constituții se află undeva între acestea. S-ar putea găsi atare constituții, nu puține, pe la barbari sau greci. 23. Prezentarea critică a democrației (Republica, 557c-558b) (Socrate și Adeimantos) Există sorți ca aceasta să fie cea
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
un tiran virtuos, și că astfel statul atinge starea desăvârșită cu maximă ușurință și rapiditate, iar a doua în ierarhie este oligarhia și a treia - democrația, nu-i așa? ATENIANUL: Câtuși de puțin; cea dintâi este tirania, a doua este regalitatea, a treia - un anume fel de democrație, iar a patra oligarhia care doar foarte greu ar permite nașterea formei statale optime, căci în cadrul ei există cel mai mare număr de conducători. ș...ț Și cu cât sunt mai puțini la
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
formă decăzută de constituție este „strașnica” tiranie, diferită de toate celelalte și „ultimul stadiu de boală a unei cetăți”. Aceste patru forme de guvernare se consideră că sunt suficiente pentru a întruchipa toate formele posibile sau existente, „căci principatele și regalitățile de cumpărat și alte asemenea constituții se află undeva între acestea” (544d). După cum puteam deja intui, Platon susține că aceste tipuri de constituții se nasc din caracterele de oameni „care, ca și când s-ar înclina într-o anumită direcție, trag după
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
atâtea expresii sufletești din sufletul conducătorilor. Pentru a evita o confuzie taxonomică, vom desemna prin Kallipolis prima dintre constituțiile care intră în morfologia sa politică (chiar dacă Platon o vede din punct de vedere factual doar posibilă) sub cele două forme, regalitatea (filosoful rege sau regele filosof) și aristocrația (aristocrați filosofi sau filosofi aristocrați). Kallipolis-ul reprezintă proiecția acelui model ceresc pe pământ. Acesteia îi urmează timocrația (timarhia) (sau constituția cretană și spartană), apoi oligarhia, în al patrulea rând, vine democrația, iar, în
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
personificare a celor trei aspecte ale sufletului: rațiunea (micul om), ardoarea (leul) și dorința (bestia). Ar trebui atunci ca primele trei constituții să epuizeze gama posibilităților combinatorice oferite de semnul omului, al leului și al bestiei. Kalipolis-ul (constituția cea dreaptă: regalitate sau aristocrație) reprezintă „imperiul rațiunii”, semnul omului, virtutea (înțelepciune, curaj, cumpătare) și armonia celor trei aspecte ale cetății și ale sufletului. Conducătorul este aici filosof, într-o formă sau alta, el întruchipează „omul regal”, iubitor de înțelepciune. Ea reprezintă formula
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
l.) Oligarhie Averea Concretă Omul democrat Capul domestic al bestiei Democrație Neînfrânarea Ireală Omul tiranic Capul sălbatic al bestiei Tiranie Demența II. Morfologia politică a lui Aristotel Aristotel prezintă o morfologie a politicului conform căreia există șase forme de guvernare: regalitatea, aristocrația, politeia, tirania, oligarhia și democrația. De fapt, afirmația lui Aristotel este că există doar trei forme de guvernare propriu-zise și alte trei forme deviante sau corupte. Mai mult, morfologia structurilor politice este la el una polarizată: o formă pozitivă
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
este că există doar trei forme de guvernare propriu-zise și alte trei forme deviante sau corupte. Mai mult, morfologia structurilor politice este la el una polarizată: o formă pozitivă își are corespondentul ei negativ într-o formă decăzută sau coruptă. Regalitatea Tirania Aristocrația Oligarhia Politeia sau timocrația Democrația Așezarea polară (3-3) a formelor politice nu are în concepția sa o conotație care să fie nici istorică și nici naturală. 1. Această așezare nu este una temporală. Regalitatea, de pildă, nu are
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
formă decăzută sau coruptă. Regalitatea Tirania Aristocrația Oligarhia Politeia sau timocrația Democrația Așezarea polară (3-3) a formelor politice nu are în concepția sa o conotație care să fie nici istorică și nici naturală. 1. Această așezare nu este una temporală. Regalitatea, de pildă, nu are ca formă decăzută tirania, în sensul în care, datorită timpului, o regalitate decade și ajunge să se corupă în mod necesar numai în tiranie. Dimpotrivă, în ciuda opiniei lui Platon, el constată faptul că nu există un
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
formelor politice nu are în concepția sa o conotație care să fie nici istorică și nici naturală. 1. Această așezare nu este una temporală. Regalitatea, de pildă, nu are ca formă decăzută tirania, în sensul în care, datorită timpului, o regalitate decade și ajunge să se corupă în mod necesar numai în tiranie. Dimpotrivă, în ciuda opiniei lui Platon, el constată faptul că nu există un mecanism dialectic care să determine schimbarea direcționată a formelor politice. Acest lucru trebuie înțeles în două
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
combate, să spunem, încrederea într-un determinism istoric. Pe de altă parte, ar trebui discutat dacă cele șase forme se constituie într-un sistem vertical care să stabilească că gradul cel mai mare de dezirabilitate și de plenitudine îl deține regalitatea, iar apoi, în ordine regresivă, aristocrația, politeia, democrația, oligarhia și, supremul rău, tirania, sau, dimpotrivă, că o ordonare de la supremul bine, la supremul rău nu este avută în vedere de către Aristotel. Oricum, un lucru este cert: Aristotel nu-și imaginează
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
politice corelate au, de fapt, luate câte două, o structură comună. Ne dăm seama de acest lucru din remarcile sale de genul: „aristocrația este oarecum o oligarhie” sau, în mod simetric, politeia este un fel de democrație sau, în fine, regalitatea, un fel de tiranie. Structura lor comună este dată de asemănarea lor bazată pe criteriul numărului celor care conduc; de aici, putem vedea că, structural vorbind, nu avem de a face cu șase forme constituționale separate, ci fiecare pereche de
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
ale celor șase forme, alături de criteriul numărului celor ce conduc, ar completa tabelul inițial în felul următor: Numărul celor care conduc Genuri structurale Actualizarea corectă a structurii în forme pozitive Declinul formei în excrescențe abnorme negative Un unic conducător Monarhia Regalitate Tiranie Cei puțini Oligarhia Aristocrație Oligarhie Cei mulți Democrația ca și pletoarhie Politeia/Timocrație Democrație Precizarea care trebuie făcută este însă următoarea: o formă pozitivă înclină înspre identicul ei, conform structurii comune; însă în schimbarea ei, deși aceasta din urmă
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]