708 matches
-
unui om de acțiune"”), bazat pe viața unui înaintaș al său, conspiratorul și aventurierul liberal și mason Eugenio de Aviraneta (1792-1872), prin intermediul căreia sunt reflectate cele mai importante evenimente din istoria spaniolă a secolului XIX, de la Războiul de Independență până la regența Mariei Cristina, trecând prin domnia turbulentă a lui Ferdinand al VII-lea al Spaniei. Volumele sunt următoarele : "El aprendiz de conspirador" („"Ucenicul de conspirator"”) (1913), "El escuadrón del «Brigante»" (1913), "Los caminos del mundo" („"Drumurile lumii"”) (1914), "Con la pluma
Pío Baroja () [Corola-website/Science/308574_a_309903]
-
unchiului și nașului său, Jacob Wallenberg, la Compania de Comerț Central-European, o firmă de export-import care făcea comerț între Stockholm și Europa Centrală, aflată în proprietatea lui Kálmán Lauer, un evreu din Ungaria. Începând cu 1938, Regatul Ungariei, aflat sub regența lui Miklós Horthy, a adoptat o serie de măsuri antievreiești, modelate după așa-numitele Legi Rasiale de la Nürnberg adoptate în Germania de naziști în 1935. Ca și cele germane, legile maghiare se concentrau pe restricționarea accesului evreilor la anumite profesii
Raoul Wallenberg () [Corola-website/Science/307560_a_308889]
-
și Antiohiei, unde Balduin al II-lea a funcționat ca regent atunci când liderii locali au fost uciși în lupte, deși până și Baldwin însuși a fost luat prizonier de mai multe ori de selgiucizi, ceea ce a dus la instaurarea unei regențe la Ierusalim, până la reîntoarcere regelui pe tron. Fiicele lui Baldwin au fost căsătorite în familiile nobile ale contelui de Tripoli și a prințului de Antiohia, în vreme ce fiica sa cea mai mare, Melisanda, a fost fost desemnată moștenitoarea tronului și a
Regatul Ierusalimului () [Corola-website/Science/306487_a_307816]
-
Raymond al III-lea de Tripoli, vărul primar al tatălui regelui, a fost "bailli" - regent în timpul minoratului lui Baldwin al IV-lea. Baldwin a atins majoratul în 1176 și, în ciuda bolii, a dovedit că nu are nevoie de sprijinul niciunei regențe. De vreme ce Raymond era cea mai apropiată rudă pe linie masculină, acesta avea pretenții la succesiunea la tron, existând temeri că ar fi fost capabil să-și detroneze regele, în ciuda faptului că la rândul lui nu avea urmași direcți. Pentru a
Regatul Ierusalimului () [Corola-website/Science/306487_a_307816]
-
au fost aleși ca regenți pe vremea cât regele era plecat în cruciadă. În Germania s-a continuat propovăduirea cruciadei de către Adam de Erbach și Otto de Freising. Pe 13 martie, fiul lui Conrad, Frederick, a fost ales rege, sub regența arhiepiscopului Mainzului. Germanii au plănuit să plece în mai și să se reunească cu forțele franceze la Constantinopol. În timpul preparativelor pentru cruciadă, alți prinți germani au extins ideea războiului sfânt și la zonele locuite de triburile slave aflate la nord-estul
Cruciada a doua () [Corola-website/Science/306567_a_307896]
-
anului 1341, susținând că a fost chemat de locuitorii Adrianopolului. Totuși, trupele lui Ioan Alexandru au fost de două ori învinse de aliații turci ai bizantinilor lângă oraș. În 1341-1347 Imperiul Bizantin a căzut într-un război civil prelungit între regența tânărului împărat Ioan V Paleologul și cel care dorea să-i fie acestuia tutore, Ioan VI Cantacuzino. Vecinii bizantinilor au profitat de războiul civil și, în timp ce Ștefan Uroș al IV-lea Dușan al Serbiei a luat partea lui Ioan VI
Ioan Alexandru al Bulgariei () [Corola-website/Science/306719_a_308048]
-
fie acestuia tutore, Ioan VI Cantacuzino. Vecinii bizantinilor au profitat de războiul civil și, în timp ce Ștefan Uroș al IV-lea Dușan al Serbiei a luat partea lui Ioan VI Cantacuzino, Ioan Alexandru l-a susținut pe Ioan V Paleologul și regența sa. Deși cei doi monarhi balcanici au ales tabere opuse în conflictul bizantin, ei și-au păstrat alianța între ei. Ca preț pentru susținerea lui Ioan Alexandru, regența lui Ioan V Paleologul i-a cedat acestuia orașul Philipopolis (Plovdiv) și
Ioan Alexandru al Bulgariei () [Corola-website/Science/306719_a_308048]
-
VI Cantacuzino, Ioan Alexandru l-a susținut pe Ioan V Paleologul și regența sa. Deși cei doi monarhi balcanici au ales tabere opuse în conflictul bizantin, ei și-au păstrat alianța între ei. Ca preț pentru susținerea lui Ioan Alexandru, regența lui Ioan V Paleologul i-a cedat acestuia orașul Philipopolis (Plovdiv) și nouă alte fortărețe importante din Munții Rodopi în 1344. Acest deznodământ pașnic a constituit ultimul mare succes al politicii externe a lui Ioan Alexandru. În aceeași perioadă, regele
Ioan Alexandru al Bulgariei () [Corola-website/Science/306719_a_308048]
-
o prințesă, Louise, care va deveni soția lui Frederic I, Mare Duce de Baden. După moartea tatălui său (1840) urmează pe tron fratele său, romanticul Friedrich Wilhelm al IV-lea care, din motive de sănătate, predă la 7 octombrie 1858 regența lui Wilhelm. La 18 martie 1848 sub presiunea succesiunii evenimentelor revoluției din 1848 ordonă folosirea tunurilor contra baricadelor ridicate de luptătorii revoluționari, lucru prin care atrage asupra sa ura revoluționarilor, aceste incidente îi provoacă suferințe care îl determină să părăsească
Wilhelm I al Germaniei () [Corola-website/Science/307860_a_309189]
-
noului regent Hojo Tokiyori. Septembrie 1246 - Fujiwara Yoritsune este trimis, sub protecție, să locuiască la Kyoto, domiciliul fiindu-i impus la Rokuhara. 1246 - Go-Saga abdică. Go-Fukakusa devine împărat titular și Go-Saga devine împărat în retragere. 1247 - Miura Yasumura conspiră împotriva regenței familiei Hojo. După ce încearcă să facă față acesteia într-un mod pașnic și după ce observă că familia Miura se înarmeaza, Hojo Tokiyori atacă și întreaga familie Miura este ucisă. Din acest moment, familia Hojo nu mai are nici un rival în
Cronologia Perioadei Kamakura () [Corola-website/Science/303064_a_304393]
-
numească pe unul dintre fiii lui Go-Fushimi. Go-Daigo și suporterii lui recunosc că sistemul alternării împăraților la domnie trebuie să înceteze și că trebuie să se stabilească problema legitimității la tron. Pentru a face aceasta, ei își dau seama că regența familiei Hojo trebuie să fie înlăturată de la conducere. Mai 1331 - Kamakura trimite mii de trupe la Kyoto după ce unul din confidenții lui Go-Daigo informează Bakufu că Go-Daigo este amestecat în conspirații împotriva familei Hojo. Nikaido conduce aceste trupe. Septembrie 1331
Cronologia Perioadei Kamakura () [Corola-website/Science/303064_a_304393]
-
și al reginei Maria, fratele mai mic al regelui Carol al II-lea și unchi al regelui Mihai I al României. Principele Nicolae a jucat un rol politic activ între anii 1927 - 1930, când a făcut parte din Consiliul de Regență care conducea țara în numele regelui minor Mihai I. Nicolae a întâmpinat cu satisfacție întoarcerea fratelui său în țară și preluarea tronului României (așa-zisa Restaurație a lui Carol al II-lea), ceea ce i-a permis să se dedice pasiunilor sale
Nicolae, Principe al României () [Corola-website/Science/303134_a_304463]
-
paranoia și depresie, domnia lui fiind punctată de ieșiri de o violență extremă. Ivan cel Groaznic a devenit Mare Cneaz al Moscovei în 1533 la numai trei ani. Facțiunile familiilor boierești Șuiski și Belski au intrat în competiție pentru controlul regenței copilului-monarh, până cănd Ivan și-a asumat puterea în 1547. Ca o reflectare a noilor pretenții imperiale, Ivan s-a încoronat țar, copiind ceremonia complicată a încoronărilor imperiale ale împăraților bizantini. Având un sprijin neîncetat al unui grup de boieri
Cnezatul Moscovei () [Corola-website/Science/302233_a_303562]
-
iulie 1559), regele Franței, Henric al II-lea . Urmașul său la tron, Francisc al II-lea, moare și el, la 5 decembrie 1560, după o domnie scurtă, iar tronul Franței este ocupat de Carol al IX-lea, care domnește sub regența mamei lui, Caterina de Medici. Cu toate că este botezat catolic, Henric, viitorul rege, primește o educație protestantă. Ambii unchi ai lui Henric, Francisc și Carol de Guise, caută să limiteze influența politică a Caterinei de Medici, care îl reține pe Henric
Henric al IV-lea al Franței () [Corola-website/Science/302275_a_303604]
-
Imperiu Roman. După încoronarea Mariei de Medici ca regină a Franței, în timpul unei călătorii la Saint-Denis, este asasinat de Francois Ravaillac. Urmașul său, delfinul Ludovic devine rege al Franței la vârsta de 9 ani, sub numele Ludovic XIII și sub regența mamei lui, Maria de Medici.
Henric al IV-lea al Franței () [Corola-website/Science/302275_a_303604]
-
amiralul Miklós Horthy ca regent. Ungaria a fost prima țară în afară de Germania, Italia, Japonia care au aderat la Pactul Tripartit, după semnarea acordului de la 20 noiembrie 1940. În anii 1910 și sfârșitul anilor 1920, instabilitatea politică afectat țara până când o regență a fost stabilită de către Miklós Horthy. Horthy, care a fost un nobil maghiar și austro-ungar, ofițer de marină, a devenit Regent în 1920. În Ungaria, naționalismul a fost puternic, astfel cum a fost antisemitismul, care a atras naționaliștii maghiari să
Puterile Axei () [Corola-website/Science/302070_a_303399]
-
lui Ludovic al XIV-lea. La 1 septembrie 1715, Ludovic al XIV-lea a murit de cangrenă după o domnie de 72 de ani. În august 1714, el a făcut un testament care urma să garanteze un rol proeminent în regență pentru fiii săi cu amanta sa, Madame de Montespan: Louis-Auguste de Bourbon, duce du Maine și Louis-Alexandre de Bourbon, conte de Toulouse, care au fost recunoscuți la insistența celei de-a doua soții a lui Ludovic, Françoise d'Aubigné, marchiză
Ludovic al XV-lea al Franței () [Corola-website/Science/302105_a_303434]
-
care au fost recunoscuți la insistența celei de-a doua soții a lui Ludovic, Françoise d'Aubigné, marchiză de Maintenon. Testamentul stipula că până noul rege va ajunge la vârsta majoratului, națiunea urma să fie guvernată de un Consiliu de Regență alcătuit din paisprezece membri. Ducele de Orléans (fiul fratelui mai mic al lui Ludovic al XIV-lea) urma să fie președintele consiliului însă toate deciziile urmau să fie luate prin vot majoritar. Componența Consiliului, inclusiv Maine, Toulouse și diferiți membri
Ludovic al XV-lea al Franței () [Corola-website/Science/302105_a_303434]
-
nemulțumiți de legitimare lui Maine și Toulouse, pe care îi privea ca un afront adus regulilor tradiționale de moștenire. Parlamentul din Paris, o altă entitate politică pe care Ludovic al XIV-lea a exclus-o de la putere, susținea, de asemenea, regența lui Orléans și spera că va avea o influență sporită în noul guvern. În ultimele săptămâni de dinaintea morții sale, Ludovic al XIV-lea a ajuns la o reconciliere cu nepotul său, Filip Duce de Orléans. Când și-a luat adio
Ludovic al XV-lea al Franței () [Corola-website/Science/302105_a_303434]
-
nu numai magistrați, care erau de obicei acolo, dar și de aristocrați și prinți de sânge. A fost citită voința regelui și s-a decis viitorul guvern. Ducele de Orléans s-a adresat Adunării. El a declarat cererea sa de regență și a cerut să i se acorde puteri depline. A menționat recenta conversație pe care a avut-o cu bătrânul rege, în care Ludovic a afirmat că va guverna. Parlamentul a răspuns pozitiv. Ca rezultat, i s-a garantat dreptul
Ludovic al XV-lea al Franței () [Corola-website/Science/302105_a_303434]
-
acorde puteri depline. A menționat recenta conversație pe care a avut-o cu bătrânul rege, în care Ludovic a afirmat că va guverna. Parlamentul a răspuns pozitiv. Ca rezultat, i s-a garantat dreptul de a-și alege Consiliul de Regență. Regentul a condus afacerile de stat din palatul său parizian, Palatul Regal. Tânărul Ludovic al XV-lea a fost mutat în apartamente moderne atașate la cetatea medievală de la a Vincennes, situată la 7 km est de Paris, în Pădurea de
Ludovic al XV-lea al Franței () [Corola-website/Science/302105_a_303434]
-
era interesat de sosirea viitoarei soții, infanta spaniolă în vârstă de trei ani. În iunie 1722, tânărul rege și Curtea s-au întors la Versailles. În octombrie același an, Ludovic a fost oficial încoronat la Reims. La 15 februarie 1723, regența a luat sfârșit, Parlamentul a declarat majoratul regelui. Inițial, Ludovic al XV-lea a lăsat afacerile de stat în continuare în mâna ducelui de Orléans. Ducele a fost făcut prim-ministru la moartea cardinalului Dubois în august 1723 însă în
Ludovic al XV-lea al Franței () [Corola-website/Science/302105_a_303434]
-
care ocupa cetatea Buda (Budapesta), și mai târziu asediază fără succes Viena. În înțelegerea de la Oradea (1538) Ferdinand I îl recunoaște pe I. Zapolya ca rege al Ungariei. După moartea lui I. Zapolya (1540) fiul acestuia, Ioan Sigismund Zápolya, sub regența mamei sale Izabella și sprijinit de otomani, moștenește tronul. Prin aceasta, Imperiul Otoman a reușit să-și extindă influența în vest și să frâneze expansiunea austriacă reprezentată de Ferdinand, care în 1531 este recunoscut de adunarea nobililor din Köln ca
Ferdinand I al Sfântului Imperiu Roman () [Corola-website/Science/302725_a_304054]
-
ceva inadmisibil, pentru că mama naturală a copilului era de o speță mult prea joasă pentru a se urca pe tronul Egiptului. Într-un final s-a ajuns la un compromis, prin care tânărul rege se urca pe tron, dar sub regența reginei Hatshepsut care a fost obligată de răscoala preoților să accepte să devină regenta tânărului rege. Timp de mai mulți ani, regina se comportă ca atare, dar după un timp, ea s-a încoronat ca rege, aruncându-l astfel pe
Hatșepsut () [Corola-website/Science/303344_a_304673]
-
să plaseze un membru al familiei ca regent în timpul absențelor sale. Până atunci, împărăteasa Isabela a efectuat această sarcină dar decesul ei în 1539 l-a forțat pe împărat să atribuie această funcție prințului Filip flancat de un consiliu de regență în fruntea căruia se găsea cancelarul și inchizitorul general Juan Pardo de Tavera. Câțiva ani mai târziu, în 1546, prințul primește primul său teritoriu: ducatul Milano. De la moartea în 1535 a lui Francisc al II-lea Sforza, ducatul a fost
Filip al II-lea al Spaniei () [Corola-website/Science/302898_a_304227]