587 matches
-
Marele Oraș, ieșind din mare și întorcîndu-se în ea. Pe malul dinăuntru al canalului se ridica un zid cât statura a doi oameni, îmbrăcat pe dinafară cu mari tăblii de aramă și pe dinăuntru cu plăci de cositor. Zidul palatului regesc, despărțind palatul de tot restul orașului, era clădit pe buza colinei rotunde și în foile de aramă care aruncau spre uliți lumina soarelui sau a lunii erau încrustate stele și sori de oricalc cu sclipiri de flăcări vii și semnul
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
bunici, că odinioară muntele aruncase câteva zile și nopți în șir stâlpi de fum și vărsase mâzgă aprinsă și vâlvătăi, și că piatra galbenă cu vinișoare roșii, pe care acuma robii o tăiau pentru a clădi case de scribi, slujbași regești sau negustori, n-ar fi altceva decât anume mâzga aceea, între timp întărită. La poalele acestui Munte de Foc creșteau niște arbori minunați, ca și în Țara Nisipurilor, vecină, uneori chiar mai înalți. Fructele lor, curmalele, aveau mare preț în
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
corăbiilor din lunga călătorie, la poalele Muntelui de Foc se petrecu ceea ce nu ținea minte nimeni să se mai fi petrecut. Într-o dimineață se stârni într-o parte a taberei de lângă peșteri o învălmășeală ciudată, printre soldații și slujbașii regești. Cum s-a putut vedea abia dimineața, când era prea târziu să se mai îndrepte ceva, un rob negru foarte voinic, la care și soldații înarmați se uitau cu oarecare teamă și care putea să ducă în spinare un bolovan
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
și în tot restul nopții frânsese lanțurile a încă nouă robi. Soldatul care-i păzea fu găsit sugrumat, iar peștera goală. Robii luaseră toate uneltele cu ei și toate armele soldatului de pază, lăsîndu-i numai coiful. În zori, când slujbașul regesc veni să adune robii la muncă, rămase cu gura căscată în fața peșterii goale. Întâi vru să strige, dar se gândi îndată că larma i-ar fi fost vătămătoare, întrucît ar fi aflat și robii ceilalți și alți slujbași care abia
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
un soldat înarmat la opt robi înlănțuiți și două muieri? murmură sutașul mai mult pentru sine, crezând că nu e auzit de celălalt. Dar și fața îl trădă. Simțind la rândul său că nu e singurul care se teme, slujbașul regesc răscoli frica sutașului: - Și dacă ai să fii întrebat de ce nu te-ai gîndit? Știi ce are să-ți spună Puarem când te va chema să te judece! - Poate nu mă cheamă chiar Puarem. - Puarem sau altcineva! - Știu: era datoria mea
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
mă cheamă chiar Puarem. - Puarem sau altcineva! - Știu: era datoria mea de sutaș să mă gândesc. Tu ești însă mai vinovat... Ești adevăratul vinovat. Robii erau de fapt în grija ta și nici măcar nu știi cum îi cheamă. Halal slujbaș regesc! Slujbașul îl măsură cu o privire înfricoșată și tristă apoi câtva timp tăcură, fiecare ferindu-se de ochii celuilalt. Dar slujbașul, fricos și slab din fire, nu era și nătâng și meseria îl învățase de multe ori că nu deznădejdea
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
dar amândoi își dădură seama iarăși că numai sfătuindu-se și făcând ceva puteau să scape de primejdie. Se uitară lung unul la altul, apoi ieșiră amândoi din baracă. Sutașul își strigă ajutoarele și începu să le dea porunci. Slujbașul regesc se duse după câini. Puțin mai târziu, se împărțiră în patru cete, împrăștiindu-se în căutarea robilor spre cele patru părți ale zării. Dar după câteva ceasuri trei cete se întoarseră fără să fi aflat nimic. Doar a patra ceată
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
veșted: - Nu mai sunt arme, stăpâne. Sutașul holbă ochii: - Cum nu mai sunt? - Nu mai sunt. Sutașul se lăsă neputincios cu șezutul pe o piatră. Nu mai era în stare să judece. Dincoace, jos, în tabăra de lângă peșterile sclavilor, slujbașul regesc era ros de felurite presupuneri. Se plimba încolo și încoace, ca o panteră care încă nu s-a obișnuit să stea în cușcă. Nici nu mâncase. Trimisese un om să vadă dacă este vreo corabie în micul liman din apropiere
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
corabie în micul liman din apropiere. După vreo două ceasuri, omul se întoarse cu răspunsul că o corabie este, una singură, dar cam șubredă și fără corăbieri. Numai un bătrân mai stătea în ea, paznicul ei, un fost cârmaci. Slujbașul regesc scrâșni din dinți. Nu mai voia să trimită și pe alții după sutaș, ca să nu mai piardă soldați. Într-un târziu îl liniști însă un gând, care îi făcu chiar plăcere. Dacă sutașul pierise cu oamenii lui cu tot, însemna
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
jalnic. Sutașul se opri o clipă, apoi scuipă scârbit, zicînd: - Lasă-i acolo! Și porni înainte. Soldații nu mai îndrăzniră să vorbească. Dar toți întorceau capul spre peșteră. Le era milă de câini. Când ajunseră în tabără era amiază. Slujbașul regesc nu se mai aștepta să-i vadă. Totuși veniseră, și nu era nimic de făcut. Când văzu soldații dezarmați și auzi întîmplarea, îl cuprinse groaza. Sutașul zise că se va duce numaidecât la liman, să se încarce în corabie cu
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
corabie, și nici bătrânul la vârsta lui nu prea se mai putea socoti corăbier de nădejde. Totuși avură noroc, căci un vânt ușor îi împinse spre răsărit. Un om trimis de sutaș de pe țărmul limanului veni mai târziu la slujbașul regesc să-i spună că i-a văzut plecând pe mare liniștită. Lucrurile păreau să se fi așezat. Într-un fel sau în celălalt, neobișnuita întîmplare năzuia să se descurce, fie că sutașul se întorcea cu robi prinși pe țărmul vecin
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
fi așezat. Într-un fel sau în celălalt, neobișnuita întîmplare năzuia să se descurce, fie că sutașul se întorcea cu robi prinși pe țărmul vecin, fie că pierea ducând cu sine și primejdia destăinuirii. Dar în zorii zilei următoare slujbașul regesc fu trezit de ajutorul său care-i spuse, gâfâind de oboseală și spaimă, că peste noapte mai fugiseră douăzeci de sclavi, răpind cu ei asini și câteva zeci de samare cu hrană. Străjile nu muriseră: fuseseră numai amețite de câteva
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
de mers și fugă și i-o aduse Marelui Preot. Fața bătrânului era netulburată. Îi făcu semn sutașului să plece. Auta privea cutia cu ochii lacomi de dorința de a ști ce era în ea. Niciodată nu văzuse soli, chiar regești, năvălind în casa Marelui Preot ca într-o cârciumă. Ce putea să fie atât de grabnic? La un semn al bătrânului, rupse pecetea și scoase din cutie un sul de papirus subțire. Marele Preot nu-i ceru să i-l
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
credeau că stâncile căzute din cer sunt zei. Auta știa că nu sunt decât bolovani de piatră, chiar dacă nu era în stare să priceapă de unde veneau. Poate din stele? Dar stelele sunt atât de mici... sau, cine știe, și corabia regească de două sute de coți se vede de departe cât o floare de iarbă-neagră... Curajul i se întoarse. Porni să ocolească piatra sau turnul. Poate că ceea ce i se păruse că erau ferestre luminate nu erau decât niște pietre de preț
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
grăbită. Firește că nimeni nu văzu la el altceva decât liniștita lui cucernicie, aprinsă doar de dorința de a le cere zeilor îndurare. Nimeni, afară de cei cinci nu putea bănui dedesubturile rugăciunii. Când Marele Preot ieși din arcada porții palatului regesc, mulțimile de pe ulițe se clătinară pe rând ca lanul aplecat de valul vântului și căzură la pământ neîndrăznind să privească nici cerul, nici temeliile zidurilor în clipa aceasta rară. ... Spre dimineață, Marele Preot se urcă însoțit de Tefnaht pe o
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
cu noi în planeta noastră: acolo n-ai stăpâni. Ai să fii numai tu stăpânul tău! răspunse străinul. - Aici, dedesubt! strigă însă Auta. Luntrea începu să coboare și în câteva zeci de clipe se așeză într-o piață din apropierea palatului regesc. Abia atunci Tefnaht își dădu seama că pierduse tocmai oprirea luntrei și se uită repede la mâna cârmaciului, aflată încă pe mânerul violet. După ce coborâră cu toții, vârstnicul străin îi mai spuse o dată lui Auta, în limba atlantă, parcă anume pentru
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
spuse o dată lui Auta, în limba atlantă, parcă anume pentru Tefnaht: - Am înțeles abia acum ce înseamnă la voi să fii rob. De azi înainte tu nu mai ești robul nimănui. Pentru noi ești fratele nostru. Stăteau lângă zidurile palatului regesc. Fața lui Tefnaht nu mai era acum roșie ca de obicei: era galbenă, ca a unui răsăritean. În jurul lor treceau în cumplită învălmășeală, ca totdeauna în acest mare oraș al lumii, tot felul de oameni: soldați, negustori, meșteșugari, sclavi. Nu
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
era afară și pe puntea ei se aflau câțiva corăbieri. - Să cobori deasupra firidei, zise Auta. Hor însă nu încuviință. - Atunci am să fac altfel! și Auta îl rugă pe cârmaci să-și oprească luntrea în aer, deasupra marii corăbii regești. Soldați nu erau prin apropiere, iar corăbierii spălau puntea. Îndeobște era lume puțină în acel ceas al dimineții. Auta luă pâlnia întăritoare de voce, deschise o ferestruică și din scoica minunatei unelte străine tună glasul lui: - Cârmaci al regelui Atlantidei
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
la corăbieri, apoi, ridicând ochii în sus și văzând pasărea cu creastă de foc, căzu în genunchi și-și lipi fruntea de scândurile ude ale punții. Auta strigă din nou, spre groaza oamenilor de pe corabie. Toți ceilalți din micul liman regesc fugiseră din întîile clipe. - Cârmaci al regelui, fie el veșnic viu, sănătos și puternic, zeii lumii îți poruncesc să duci corabia pe lângă țărmul din dreapta, spre miazăzi. Meșterul pânzei să aibă grijă de vânt. Vei pluti pe drumul arătat de Zeul
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
multe furtuni supărătoare, unde pluti încă șase zile și șase nopți până se apropie de țărmul Muntelui Vulturilor. Împingând cu ajutorul celor o sută douăzeci de vâslași turnul zeilor pe țărmul neted și plin de iarbă, corăbierii plecară înapoi spre limanul regesc, închinîndu-se puternicilor zei argintii și mulțumindu-le că nu i-au ars și nu i-au ucis, cum poate va face regele (fie el veșnic viu, sănătos și puternic) de va afla ce au făptuit slugile lui înspăimîntate. Dar greul
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
zîmbi: - Căpetenia străjii s-a mirat că vin, dar am arătat pecetea ta, slăvite, și am intrat. Nici n-a gemut. Cred că abia acum vor afla. Peste o jumătate de ceas, un tânăr slujitor al zeilor care însoțea corabia regească veni pe puntea corăbiei Marelui Preot. Nu fu lăsat să intre și așteptă pe punte încă un ceas până să fie chemat. După alt răstimp, bătrânul ieși pe punte cu tânărul preot. Bătrânul așteptă în tăcere, așezat în jilț, până
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
tuturor fericire, și bucuria întregului pământ. Sufletul lui îmbătrînit a înviat și întinerește în trupul regelui nostru Mener, viața, sănătatea și puterea noastră. Marele Preot tăcu și se așeză. Într-un jilț împodobit cu argint și aur, îmbrăcat în mătăsuri regești, fu adus Mener și așezat între două șiruri de robi care începură să-i facă vânt și umbră cu mari pămătufuri din pene de struț. Aici, pe corabia Marelui Preot, cu un ceas înainte de a se apropia de gurile râului
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
noului său zeu Tot, care era de fapt el însuși, iar regele mort fu îmbălsămat și așezat în sarcofag de alabastru într-o mică piramidă de piatră șlefuită, făcută după chipul marilor morminte ce pieriseră o dată cu Atlantida. Ascuțișul piramidei mormintelor regești din Ta Kemet s-a spus de atunci că trebuia să păstreze amintirea Muntelui de Obârșie, născut din ape. Preoții atlanți alungară pe modeștii preoți rome și așezară în țara supusă toată știința și înțelepciunea lor adusă pe corăbii, și
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
debarcarea la capul Sigeu, lângă Troia. În acest răstimp, Ahile este menționat doar cu prilejul debarcării în două insule. Întâi în Schiros, unde Ahile cucerește cetatea stăpânită de Enieus și stă o vreme acolo, având de la una dintre fetele casei regești un fiu, Neoptolem, care urma să crească în Schiros până către sfârșitul războiului; tot acolo Ahile îi dăruiește lui Patrocles pe tânăra Ifis, care îl însoțește pe acesta la Troia și trăiește alături de el până la moartea lui. Apoi, în drumul
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
tatăl Andromacăi, care era, încă mai de mult, nevasta lui Hector, luată de la părintele ei în schimbul unor daruri bogate. Atunci când a cucerit Lirnesos, Ahile i-a omorât Andromacăi toți frații, șapte la număr, care păzeau, în preajma cetății, vitele și oile regești. Pe mama prințesei a adus-o la Troia, pentru ca mai apoi să-i dea drumul în schimbul unei mari răscumpărări plătite de tatăl ei, bunicul Andromacăi (dar mama ei a murit curând, de inimă rea). Pradă bogată au luat de acolo
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]