1,181 matches
-
metodei științifice” și menite a justifica reforma necesară a instituțiilor și a formelor de organizare socială. În același timp, urmând exemplul lui Montesquieu din Scrisori persane și al unor lucrări similare ale lui Voltaire sau Rousseau, se considera că numai relativismul cultural poate răspunde necesității de a admite că fiecare societate trebuia înțeleasă în funcție de contextul propriilor circumstanțe. Consecința orientativă era că societatea europeană a vremii nu trebuia deloc considerată ca reprezentând cea mai bună sau mai dezvoltată societate. Desprinderea de eurocentrism
Sociologie și modernitate. Tranziții spre modernitatea reflexivă by Lazăr Vlăsceanu () [Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
pentru a elimina prejudecățile din colectarea și evaluarea faptelor sociale, pentru a da proeminență experiențelor empirice efective și, astfel, pentru a dezvolta un raționalism critic al raportării la realitățile și dezvoltările sociale ale vremii. Trecerea de la filozofie la știința socială, relativismul cultural sau subminarea eurocentrismelor, neutralitatea axiologică a analizei, fundamentarea empirică a discursului social sau raționalismul analizei sociale sunt teze și abordări care s-au conturat treptat și sigur, odată cu modernitatea inițiatoare configurată în secolele al XVII-lea și al XVIII
Sociologie și modernitate. Tranziții spre modernitatea reflexivă by Lazăr Vlăsceanu () [Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
în constelațiile de consacrare a modernității. Rațiunea, raționalitatea, raționalizarea și știința, cucerirea și stăpânirea naturii, omul și natura umană, progresul, evoluția și revoluția, industria și spiritul creator, tradiția, secularismul și eliberarea de tradiție, individualitatea și individualismul, educația și autonomia personală, relativismul cultural și decentrarea europeană sunt numai câțiva dintre termenii care vor deveni simboluri ale unei noi abordări a naturii și societății și care vor popula toate discursurile din secolele al XIX-lea și XX, fără a fi în vreun fel
Sociologie și modernitate. Tranziții spre modernitatea reflexivă by Lazăr Vlăsceanu () [Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
trebuie să recupereze acest decalaj prin renormarea ei în condițiile schimbate”. Altfel spus, Fukuyama se referă, în analiza sa, nu doar la cultură ca atare, considerată ca întreg și ca referitoare la opțiuni și preferințe. Pentru a evita un eventual relativism cultural de tip postmodern, se orientează către acele norme și valori ce constituie capitalul social specific unei societăți. Acestea au menirea de a genera încredere interpersonală și cooperare, de a reduce ceea ce economiștii numesc „costuri ale tranzacțiilor” și de a
Sociologie și modernitate. Tranziții spre modernitatea reflexivă by Lazăr Vlăsceanu () [Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
-i sunt specifice acesteia, este nevoie de o „nouă știință socială”, care să fie realistă în raport cu noile configurări și constructivă pe calea stimulării reflexivității modernității noastre de astăzi. Într-o astfel de întreprindere, n-ar fi loc nici pentru un relativism desuet, în care orice cunoaștere și orice valori, indiferent de sorgintea sau impactul lor, ar fi posibile și acceptabile, și nici pentru un deconstructivism filosofic à la Derrida, pentru a sfârși în iraționalism sau în nihilismul lui Nietzsche. Inițiativele „noii
Sociologie și modernitate. Tranziții spre modernitatea reflexivă by Lazăr Vlăsceanu () [Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
competiție unele cu altele în elaborarea politicilor, în aplicarea și evaluarea lor. Raționalitatea structurală este considerată de mulți singura raționalitate tehnico-științifică: pe cât ar fi de omniscientă și omnipotentă, pe atât este de puțin receptivă față de propriile eșecuri. Raționalitatea reflexivă asimilează relativismul și scepticismul în repertoriul de strategii promovate, concomitent cu adoptarea de proceduri sociale ale promovării și cu criteriile etice ale evaluării. Raționalitatea comună este modelată conform cu dominarea raționalității structurale sau a celei reflexive. Este o raționalitate de conformare ce evidențiază
Sociologie și modernitate. Tranziții spre modernitatea reflexivă by Lazăr Vlăsceanu () [Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
dintre cele consacrate veacului al XX-lea - epocă a marilor reducționisme, a opțiunilor-limită, marcate de o retorică a excesului. Spiritul vremii își lasă amprenta asupra destinului ideii de literatură. Reflex literar al intoleranței și al totalitarismului, radicalismul agresiv ia locul relativismului, contrazicând în aparență logica internă a matriței. Ca și în epocile precedente, ideea de literatură face joc dublu pe cele două planuri principale de referință: specificul și heteronomia. Sub presiunile contextuale enorme ale epistemei contemporane, polarizarea opune formalismul agresiv de
MARINO. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288040_a_289369]
-
tabloul ca repere ale unei „formări umaniste”, se schimbă oare ceva în destinația tristei noastre derive? Analfabeți la capitolul liturghie, ideologii știu să debiteze sloganuri, și nu stări de spirit. Seducția ambiguitățiitc "Seducția ambiguității" Poate că totul a început cu relativismul nominalist al modernității. Filozofii au renunțat la căutarea înțelepciunii, pariind faustic pe cunoașterea orizontală. De aceea suntem astăzi entuziasmați de aporiile intersubiectivității în opera lui Husserl fără a înțelege o boabă din fenomenologia donației, recapitulată duminical în fiecare Euharistie. Compătimesc
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
perspective este ușor de probat faptul că politica ecumenismului reprezintă un eșec. Idealul reconcilierii a încetat să mai însemne deschidere inteligentă și fără frică față de celălalt, devenind în schimb ideologie. Ecumenismul tinde să idolatrizeze birocrația de tip socialist, interiorizând standardele relativismului secular. Apologeții săi vorbesc doar despre dialog și niciodată despre convertire; abundă estetica politeții și arareori apare acribia discernământului; sunt rescrise incertitudinile fondatoare ale ereziei și este abandonată asceza reîntoarcerii la tradiție. Ecumenistul voiajor nu iubește vigilența și preferă în locul
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
ani mai târziu el a ajuns să conducă Institutul Cultural Român din București. Implicarea activă în viața cetății a dictat mereu un discurs critic, „la pas cu impasul”. Cărturar de vocație, Patapievici a decis în favoarea construcției instituționale în lupta cu relativismul ideologic, pentru care „miza nu este adevărul, ci performativitatea”1. Asumarea directoratului revistei Idei în dialog (2004) poate fi înțeleasă în exact această suită de gesturi publice, fapt care a generat pentru prima oară în România postbelică resurecția unei conștiințe
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
postmodernității survin aproape aleatoriu (mai puțin ¬33-35) în descrierea condiției de posibilitate a omului recent (cu excepția devastatoarei critici a „neființei” din ființa nihilismului, ¬85-¬87 și ¬127-129). Referințele en passant la adresa „spiritului subversiunii”, „sfârșitului moralei”, a „temporalității degradate” sau a „relativismului” în postmodernitate nu sunt comensurabile cu analiza modernității europene, înțeleasă ca proiect definitiv al emancipării umane. Cititorul care se așteaptă să citească o fișă clinică la zi sau un portret-robot al subiectului postmodern - după modelul unor autori anglo-saxoni precum Allan
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
MacIntyre? Trebuie, dimpotrivă, forjat un concept de raționalitate universală, așa cum propune mai degrabă papa Benedict al XVI-lea în alocuțiunea recentă de la Regensburg (2007)? Cum poate oare gândirea politică să scape de ispita universalismului inchizitorial, fără a cădea în păcatul relativismului oportunist? Cum evită religiile Cărții să devină o ideologie a săbiilor? În ce fel poate fi evitat sincretismul sau facila rezoluție de tip ecumenist care proclamă, în gamă socialistă, reconcilierea contrariilor într-un plan al voinței imaginare, care sfidează fracturile
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
prejudecățile. „Mizeria istorismului” are ambiția de a spune că știm nu ceea ce în principiu nu putem ști (cum ar fi cauzalitatea profundă a unui eveniment din trecut). Istoria trebuie să rămână un discurs prin definiție deschis viitorului și, deci, surprizei. Relativismul profesat de creștini este nutrit de un paradoxal optimism eshatologic: „Căci vedem acum ca prin oglindă, în ghicitură, iar atunci față către față; acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaște pe deplin, precum am fost cunoscut și eu” (I
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
lui Dumnezeu, atât la slujbe, cât și din Scripturi, într-o limbă pe înțelesul tuturor. Totuși, gheara tăioasă a regimului ateist și-a lăsat amprenta asupra educației noastre. În plus, după cinci decenii comuniste, postmodernismul ne îmbie astăzi cu evanghelia relativismului. În acest context, cele câteva „ore de religie” obligatorii pentru școlari nu cred că sunt mai mult decât o provocare indirectă pentru părinții care mai nutresc, cumva, nostalgia paradisului. Nevoia de catehizare a credincioșilor este probată de succesul predicatorilor neoprotestanți
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
cosmologie nu mai poate fi stabilită; „subiectul Dumnezeu” este ancorat în masa de adevăruri propoziționale tematizate de rațiunea discursivă. Revoluția scotistă schițează deja condițiile de posibilitate ale agnosticismului deist, denunțat de Immanuel Kant în Critica rațiunii pure (1781). Agnosticismul și relativismul epistemologic nu puteau să apară decât într-un context secular modelat de cel puțin doi vectori: (a) intenția de demonstrare a existenței lui Dumnezeu prin exercițiul rațiunii separate de conținutul existențial al credinței, care implică considerarea economiei divine a mântuirii
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
ceea ce mi se pare că indică o falsă izbăvire a omului postmodern de condiția tragică (adică: de condiția umană), precum și o incredibilă subestimare a potențialului de conflict din societățile prezente și viitoare. Valori incomensurabile: nu seamănă asta prea mult cu relativismul amoral? Sau cel puțin cu relativismul epistemologic „rabelaisian” al lui Paul Feyerabend? Pentru ambele, valorile („paradigmele”, orice va fi vrut Thomas Kuhn să spună cu asta) sunt incomensurabile. Ce criterii pot fi elaborate pentru a le clasifica potrivit statutului moral
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
o falsă izbăvire a omului postmodern de condiția tragică (adică: de condiția umană), precum și o incredibilă subestimare a potențialului de conflict din societățile prezente și viitoare. Valori incomensurabile: nu seamănă asta prea mult cu relativismul amoral? Sau cel puțin cu relativismul epistemologic „rabelaisian” al lui Paul Feyerabend? Pentru ambele, valorile („paradigmele”, orice va fi vrut Thomas Kuhn să spună cu asta) sunt incomensurabile. Ce criterii pot fi elaborate pentru a le clasifica potrivit statutului moral sau politic, teologic etc.? Nu cumva
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
pentru că au pus degetul pe răni adânci ale universității americane: abandonarea rigorii, standardelor și paradigmelor intelectuale pe care doar cultura clasică și valorile ei le pot orienta și susține; canonizarea culturii populare, a subculturilor juvenile și marginale; exaltarea deconstructivismului și relativismului; instituționalizarea ideologiilor contraculturale, de la revoluția sexuală și afrocentrism la feminism. Bloom a avut și curajul de a discuta inteligent și sincer tabuuri social-politice pe care nici Stânga, nici Dreapta (aceste etichete sunt în Statele Unite foarte relative, mai mult ca în
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
Saul Friedlander (ed.), Probing the Limits of Representation, Cambridge University Press, Cambridge, Mass., 1992, pp. 37-53. Întregul volum e construit în jurul acestor spinoase chestiuni, incluzând un număr de capitole care îl sprijină sau, respectiv, îl combat pe Hayden White. Despre relativismul lui Hayden White, nu pot spune aici decât un lucru: este un relativism relativ, în ciuda aparențelor; cum arătam mai înainte în text, vorbim de pluralitate, nu de infinitate de versiuni/reprezentări echivalente ale adevărului. O utopie comunitaristă : „societatea monocromă”*tc
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
1992, pp. 37-53. Întregul volum e construit în jurul acestor spinoase chestiuni, incluzând un număr de capitole care îl sprijină sau, respectiv, îl combat pe Hayden White. Despre relativismul lui Hayden White, nu pot spune aici decât un lucru: este un relativism relativ, în ciuda aparențelor; cum arătam mai înainte în text, vorbim de pluralitate, nu de infinitate de versiuni/reprezentări echivalente ale adevărului. O utopie comunitaristă : „societatea monocromă”*tc "O utopie comunitaristă \: „societatea monocromă”*" New California Media (NCM), o asociație înființată în
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
sau într-o și mai nedemnă microfizică foucaldiană a puterii, în care victimele și călăii colaborează) - doxa, habitus, episteme sau altele asemenea. De la pluralismul valorilor întemeiat de liberali pe autonomia individuală, s-a trecut, grație travaliului „deconstructiv” al postmoderniștilor, la relativism. În cel mai fericit caz, gânditori mai curajoși, care se expun astfel etichetării drept (neo)conservatori, propun ceea ce am numit „norme slabe” - locale, contextuale și ele, dar nu total străine de principiul unei normativități universalizabile. Se reclamă insistent, în special
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
Toate la un loc, probabil. Intensificarea comunicării globale favorizează interacțiunile, sinergiile, conflictele, fuziunile, sincretismele, multiplicând fractal pozițiile culturale și ideologice. Nu e de mirare că această complexitate interculturală aparent infinită nu poate fi gestionată doar pe baza preceptelor toleranței și relativismului, ci încurajează dogmatisme vechi și noi. Spiritul critic - insist - are de „procesat” o realitate proteică, inepuizabilă, contradictorie, fără precedent. Sarcina sa e pe cât de urgentă, pe atât de dificilă: era certitudinilor absolute a trecut, gândirea ne e provocată în fiecare
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
și însăși rațiunea de a fi ale universității. Dacă societatea occidentală pare perfect refăcută după șocul anilor ’60 (inclusiv în ceea ce merita abolit ori reformat cu adevărat, dincolo de discurs), universitatea nu și-a mai revenit niciodată: mergând din nonconformism în relativism, din postmodernism în constructivism social și din multiculturalism în postcolonialism și corectitudine politică, lumea academică vestică, în special cea nord-americană, s-a separat tot mai net de societate, eșuând în irelevanță. Deși inginerii, medicii, avocații, economiștii, informaticienii și alții continuă
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
începea să se simtă străin; criza universității este gravă, susține autorul, fiindcă societatea depinde esențial de universitate (o teză oarecum pro domo, contrazisă de ruptura dintre gown și town în Statele Unite); în fine, substanțiala introducere face o acerbă critică a relativismului, divulgându-i efectele pernicioase în plan epistemologic, etic și moral, civic și politic, fiindcă relativismul proclamă falsa „virtute” unică a „deschiderii”, dar în fapt conduce către contrariul ei, omogenizând cultura americană în numele unei pseudodeschideri către alteritățile non-occidentale și eșuând - reformulez
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
de universitate (o teză oarecum pro domo, contrazisă de ruptura dintre gown și town în Statele Unite); în fine, substanțiala introducere face o acerbă critică a relativismului, divulgându-i efectele pernicioase în plan epistemologic, etic și moral, civic și politic, fiindcă relativismul proclamă falsa „virtute” unică a „deschiderii”, dar în fapt conduce către contrariul ei, omogenizând cultura americană în numele unei pseudodeschideri către alteritățile non-occidentale și eșuând - reformulez aici, dar rămân în spiritul acestei diatribe tocquevilliene - într-un fel de „tiranie a minorității
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]