391,210 matches
-
atît mai puțin se știa ceva în Occident. Or, dumneavoastră l-ați abordat și l-ați făcut cunoscut peste tot. Cum ați ajuns la această problematică? - M-au interesat dintotdeauna și Eminescu, și Moldova dintre Prut și Nistru. În studiul respectiv am îmbinat, deci, într-un fel, aceste două preocupări. Am schițat - ca să zic așa - istoria reînvierii poetului național după ce în Basarabia dispăruse forțat de pe scena literară pînă la anii ’50. - Studiul a fost remarcat la noi. Se citea în fotocopii
KLAUS HEITMANN: “Am început să învăț limba română din curiozitate...” by Victor Durnea () [Corola-journal/Journalistic/13219_a_14544]
-
baza cărora dumneavoastră ați extras această imagine globală. - Cred că lucrarea mea poate fi de un anume interes și prin lista de autori și cărți. Ideea mea fusese să culeg tot ce s-a scris despre poporul român în perioada respectivă, sistematizînd materialul bogat după diferitele aspecte ale acestei imagini. Sper că bibliografia mea - care cuprinde cîteva sute de titluri - va fi de folos și pentru alte direcții de cercetare. - Unii v-au reproșat totuși fie o anumită „indulgență”, trecerea cu
KLAUS HEITMANN: “Am început să învăț limba română din curiozitate...” by Victor Durnea () [Corola-journal/Journalistic/13219_a_14544]
-
plan politic, încît cartea n-a putut fi tradusă decît după 1989. - Sigur. Fapt este că trimisesem exemplare ale originalului în limba germană cîtorva cunoscuți din România și am aflat că unele n-au ajuns la destinație. Cît despre „indulgență”, respectiv „severitate”... Un lucru să fie clar: “indulgența” sau contrariul ei, acolo unde par a fi, nu mi se cuvin atribuite mie, bineînțeles, ci autorilor la care mă refer. Eu nu fac altceva decît să înregistrez obiectiv judecățile, precumpănitor favorabile, dar
KLAUS HEITMANN: “Am început să învăț limba română din curiozitate...” by Victor Durnea () [Corola-journal/Journalistic/13219_a_14544]
-
arhitectonice, romanele lui Cervantes, Balzac, Stendhal, Tolstoi, Proust, Thomas Mann sau, la noi, Rebreanu, Camil Petrescu ori, mai aproape de zilele noastre Augustin Buzura sau Constantin Țoiu, este imposibil ca cititorul să nu reflecteze preț de o clipă la harul scriitorilor respectivi de a recompune, pînă la cele mai mici detalii, lumi fictive sau demult trecute în uitare. Ce se ascunde în spatele romanelor grandioase, „de largă respirație”? Cum arată arealul unui autor omniscient și din ce este compusă materia primă a aliajului
Caietele lui Țoiu by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13233_a_14558]
-
altceva decît niște „clipe de grație” și că explicații de tipul „mă oblig să scriu cîte două ore pe zi” (sau, variantă, nu știu cîte zeci de pagini) sună complet neconvingător pentru a explica complexitatea ideatică și stilistică a operelor respective. Autorii romanelor cu adevărat valoroase își surprind cititorii prin subtilitatea observației sociale și prin cunoștințele de istorie, filozofie, fizică, științele naturii, matematică, teologie, politologie, arte plastice, muzică, limbi străine, situate mult peste ceea ce îndeobște numim „cultură generală”. Majoritatea prozatorilor de
Caietele lui Țoiu by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13233_a_14558]
-
1988, în centrul căreia se află cunoscutul disident. În birou se aflau D.R.P., Țoiu și nea Victor, „reprezentantul securității, un om potolit”. În încăpere năvălește Dinescu. Voia să plece la Londra. Cum treaba cu Londra era destul de încurcată la vremea respectivă (repet anul, 1988), disidentul face un gest scos parcă din filmele lui Roberto Benigni. Povestește Constanin Țoiu: „El, teribilul negator, se aruncă înainte, pe neașteptate, se trînti în genunchi, turcește, ca la Înalta Poartă strigînd: Nene Victore, lasă-mă bre
Caietele lui Țoiu by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13233_a_14558]
-
Uneori autorul se mulțumește să citeze fragmente relevante din alți autori, rolul său fiind acela de a lumina textul respectiv astfel încît el să dobîndească un plus de semnificație. O discuție purtată în anii ’70 cu Alexandru Cazaban (la vremea respectivă în vîrstă de 94 de ani) are valoarea unui arc peste timp, mai ales atunci cînd interlocutorul lui Constantin Țoiu își amintește o întîmplare din adolescență: „Eram elev în clasa a treia liceală. Mă țineam de teatru mai mult decît
Caietele lui Țoiu by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13233_a_14558]
-
-i zi de Crăciun -, dacă nu seamnănă cu Shakespeare când și l-a imaginat pe danez față în față cu craniul... Dar poate că la intrarea în sală, ca măsură de precauție, să fi existat o listă cu instrucțiuni privind respectivul fundal al scenei, însă cel mai indicat ar fi fost să se distribuie ochelari speciali tuturor spectatorilor pentru a-i feri de eventuale vedenii nocturne în momente de singurătate... Ar fi nedrept și anticreștin să vorbesc despre o coincidență oricât
„Deschide ușa, creștine!” (cu atenție!) by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/13250_a_14575]
-
ulcerat pe cosemnatari („Când raportor de frunte la o astfel de organizație devine fiul unuia dintre cele mai sinistre personaje din aparatul filozofiei de partid bolșevic, e normal ca așchia să nu sară departe de trunchi. Și Vadim, și tatăl respectivului personaj provin din aceeași lume, a slugoilor lui Ceaușescu.”) nu cred că păcătuiește prin exces. Cred, dimpotrivă, că e una dintre cele mai exacte descrieri pe care le-am făcut vreodată. Trec și peste faptul că niște domni care-mi
Monitorizare sau defăimare? by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13275_a_14600]
-
una liniară în teroare așa cum lasă să se înțeleagă sintagma „obsedantul deceniu”. Terorii inițiale i-au urmat ușoara relaxare din perioada hrusciovistă și, mai apoi, după zdrobirea revoluției ungare din 1956, o nouă strîngere a șurubului. Nici oamenii din vremea respectivă (inclusiv cei angrenați în diverse structuri de conducere) nu erau toți la fel. Criticul folosește acordul fin atunci cînd judecă faptele unora și ale altora. În felul acesta, unele portrete ale epocii ies sensibil ameliorate (cel puțin în plan uman
Melancolii de critic literar by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13278_a_14603]
-
drept un neobosit urzitor de intrigi și un pervertitor de suflete”. (p. 74) Confesiunile lui Gabriel Dimisianu au un aer de cumsecădenie, de normalitate a trăirii umane, de înțelegere superioară pentru tot ce ține de realitatea vieții literare din epoca respectivă. Este perioada formării sale profesionale de jurnalist și scriitor, cu modelele și deziluziile ei. Timpul admirației nestăvilite (memorabilă este întîlnirea cu Tudor Arghezi, în relatarea căreia autorul reușește să transmită cititorilor întregul fior al emoțiilor sale - vezi pp. 33-36) și
Melancolii de critic literar by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13278_a_14603]
-
se împrietenească decît cu scriitorii talentați. Ușor de spus, greu de pus în practică. Nu poți ști, a priori, căruia dintre prietenii tăi actuali îi dă prin minte să scoată în viitor o carte și cît de bună va fi respectiva producție. În plus, nu este imposibil ca un scriitor talentat (potențial prieten) să scoată la un moment dat o carte proastă. Ce face atunci criticul? Menajează autorul pentru a-și păstra prietenul sau spune adevărul, cu orice riscuri? Amintiri și
Melancolii de critic literar by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13278_a_14603]
-
evocă figura poetului și a generației sale. Sînt reproduse și cîteva poeme și un articol (ultimul al lui Tonegaru?) din ziarul Dreptatea, 1946. Totul, foarte interesant. Păcat că nu știm împrejurările în care poetul a trebuit să scrie pagina autobiografică respectivă (încheiată cu formula pe atunci consacrată: Luptăm pentru pace! și însoțită de numele celor care puteau da referințe despre poet: Geo Bogza, inginerul Timotin și „tov. Weiss, delegată de stradă”) * Revista 22 de la începutul lui decembrie publică un, altminteri, frumos
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13292_a_14617]
-
și locul comun: pictorul e charismatic, singuratic, neglijându-și familia pe altarul artei, Florin e tipul clasic de inadaptat rebel, Taina e fata înțeleaptă și cuminte ș.a.m.d., fără ca vreunul să fie memorabil conturat sau măcar deosebit în cadrul tipului respectiv. Personajele vorbesc toate cam la fel și se confruntă cu aceleași probleme. Prin urmare, scrisul lui Cornel Mihai Ungureanu pare deseori plat, liniar, fără strălucire, într-un cuvânt (poate prea dur) bătrânicios și, dacă nu neapărat plictisitor, prea puțin antrenant
Prozator bun, caut ambiții! by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13295_a_14620]
-
atacat violent de presa din țară și din străinătate pentru unele texte din tinerețe pro-fasciste. Autenticitatea Jurnalului Monicăi Lovinescu nu poate fi pusă la îndoială. Ea își notează zilnic impresiile, iar gîndurile sale sunt legate strict de întîmplările din ziua respectivă. Așa se face că portretele morale ale unora dintre protagoniști suferă modificări sensibile de la o zi la alta. Autoarea judecă realitatea politică a României de la începutul anilor’90 în termenii dihotomici din timpul perioadei comuniste. Viziunea sa este una pur
Cronica marii bălmăjeli by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13296_a_14621]
-
Rodica Zafiu Între descrierile științifice ale unei variante a limbii - sociale, istorice sau regionale - și percepția curentă pe care o au vorbitorii nelingviști despre fenomenul respectiv nu este neapărat o concordanță. Diferențele, uneori destul de mari, sînt în orice caz semnificative, deoarece pentru realitatea socială a limbii e la fel de important ceea ce este și ceea ce se crede că este: percepția populară poate influența nu numai evaluarea, ci și
„Hasta” by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13347_a_14672]
-
În lucrările românești de dialectologie, formele cu aspirație sînt atribuite, invariabil, graiurilor muntenești, în parte și unora ardelenești. V. Rusu, în Graiul din Nord-vestul Olteniei, 1971, arată că „h protetic” e frecvent, în haripă, homidă etc.; informatorii precizează însă că respectivele forme sînt folosite de bătrâni și femei: „acuma nu le mai zice hăripi, că rîde lumea” (p. 97). În notele la Țiganiada, editorul Florea Fugariu adopta o poziție polemică extremă, negînd valoarea de diferențiere a fenomenului: „De reținut că toate
„Hasta” by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13347_a_14672]
-
de cronici de carte). Un supermarket „luptă cu prețurile”, dacă cumperi detergenți economisești serios, magazinele care se respectă aproape că nu cer dobândă la rate, lumea se îmbulzește la oferte și la reduceri chiar dacă nu prea au nevoie de produsul respectiv, poți cumpăra un automobil sau un telefon celular nou cedându-l pe cel vechi și achitând diferența... Iar guvernanții, în timp ce deturnează fonduri în pauza votului pentru mărirea propriilor salarii, dau șpagă pentru ca mai apoi să poată lua mită și să
Parai, lovele și euroi by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13369_a_14694]
-
vârsta între copilărie și pubertate - 1990-2003), executanți(!) (membri ai Guvernului), oameni politici etc., folosesc o îmbârligătură de limbă engleză cu certe aptitudini în crearea de ambiguități. - În acest context, ar fi cazul ca lingviștii englezi și bunii cunoscători ai limbii respective, să aibă în vedere un factor extrem de important și măgulitor pentru Anglia și anume: că în România se naște un dialect-variantă, un soi de esperanto cu rădăcini anglo-americane în stare să facă față unor traduceri inclusiv din togoleza cu strigături
Economie funcțională de talcioc by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/13353_a_14678]
-
dialect-variantă, un soi de esperanto cu rădăcini anglo-americane în stare să facă față unor traduceri inclusiv din togoleza cu strigături în timpul executării la flașnetă a brâului de la Cotroceni condus de 2 (doi) vătafi - caz mai rar întâlnit în istoria jocului respectiv... Remarca aparține, bineînțeles, prietenului Haralampy, care continuă: - Domnu’ mieu, important este că avem economie... - ... de piață funcțională, mă implic și eu în zicerea lui. - Nu frate: este vorba despre economie de talcioc funcțional, termen asimilat din slava* (!) rusească, cunoscut la
Economie funcțională de talcioc by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/13353_a_14678]
-
felul de (pre)judecăți metaliterare. Fiecare critic literar simte o profundă stare de disconfort atunci cînd primește cărțile scriitorilor care îi sînt prieteni foarte apropiați. Este limpede că va trebui să scrie despre ele. Dar cum o va face? Dacă respectiva carte este un eșec și va spune acest lucru, vechea prietenie se va risipi instantaneu, iar criticul va fi cuprins - inevitabil - de un sentiment de culpă care îl va face să evite pentru multă vreme întîlnirea cu autorul respectiv. Dacă
Afinități elective by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13337_a_14662]
-
Dacă respectiva carte este un eșec și va spune acest lucru, vechea prietenie se va risipi instantaneu, iar criticul va fi cuprins - inevitabil - de un sentiment de culpă care îl va face să evite pentru multă vreme întîlnirea cu autorul respectiv. Dacă despre aceeași carte proastă va scrie o cronică elogioasă, criticul va deveni, el însuși, ținta bășcăliei confraților, iar de credibilitatea verdictelor sale se va alege praful. Culmea este că nici măcar în situația fericită a întîlnirii cu o carte bună
Afinități elective by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13337_a_14662]
-
mizează mai puțin pe componenta sentimentală și mai mult pe precizia informațiilor și a surselor. Într-un fel, el este modestul om „care aduce cartea” despre Bucureștiul aflat la cumpăna secolelor al XIX-lea și al XX-lea, lăsînd autorilor respectivi întreaga glorie a regăsirii farmecului Capitalei de acum mai bine de o sută de ani. Dan C. Mihăilescu citează cu nesaț din mărturiile epocii (articole de ziar, impresii de călătorie ale unor scriitori străini, scrisori, pagini de jurnal și memorialistică
Parfum de Belle Époque by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13320_a_14645]
-
de ani. Dan C. Mihăilescu citează cu nesaț din mărturiile epocii (articole de ziar, impresii de călătorie ale unor scriitori străini, scrisori, pagini de jurnal și memorialistică). Apoi comentează minimal aceste citate pentru a ilustra teza propusă în titlul articolului respectiv, astfel încît ele să devină comprehensibile pentru cititorul zilelor noastre. Firește, nu lipsesc comparațiile cu realitatea actuală a Bucureștiului, nu întotdeauna favorabile contemporanilor. Iată un exemplu elocvent: „Unora li se pare incredibilă normalitatea vieții bucureștene, absolut sincronă Europei Occidentale de la
Parfum de Belle Époque by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13320_a_14645]
-
Lăzărescu. În volumul, editat on-line, Șase moduri de a-ți aminti un cal, prozatorul ieșean are o proză intitulată chiar Pulp Fiction, numai că Florin Lăzărescu știe să scrie foarte bine și tot ce i se poate reproșa (deși proza respectivă e doar un exercițiu - reușit - de virtuozitate), e epigonismul. Partea proastă e că, în cazul romanului de față, nu Pulp Fiction trebuia luat ca model, ci un alt film (cel mai recent) al lui Tarantino: Kill Bill. Voi explica și
Proză cu ph-ul scăzut by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13336_a_14661]