876 matches
-
cea de-a doua, etc, notându-se locul fiecărui aminoacid cunoscut luat drept etalon. Hârtia se introduce în camera cromatografică cu solventul de irigare, unde se lasă jumătate de oră o oră. După uscare se pulverizează benzile cu reactivul de revelare (soluția de ninhidrină) și se usucă din nou, la termostat, 10 minute la 80 100°C. Se determină valoarea Rf (factor de retenție) pentru aminoacizii din soluția de analizat și pentru cei etalon. Rf este o constantă fizică ce reprezintă
CHIMIE FIZICĂ ȘI COLOIDALĂ by Alina Trofin () [Corola-publishinghouse/Science/703_a_1091]
-
compararea valorilor lor Rf cu cele ale aminoacizilor etalon. 225 În condițiile de lucru descrise anterior, valorile Rf ale următorilor aminoacizi sunt: glicocol - 0,33; -metionină 0,57; -leucină - 0,72. Reacția care are loc între aminoacizi și reactivul de revelare (ninhidrina) este următoarea: Determinarea punctului izoelectric al unor soluții coloidale Principiul metodei Soluțiile coloidale de proteine au la punctul izoelectric (pHi) solubilitate minimă. La această valoare a pH-ului (4,5-6,7), la care suma algebrică a sarcinilor electrice este
CHIMIE FIZICĂ ȘI COLOIDALĂ by Alina Trofin () [Corola-publishinghouse/Science/703_a_1091]
-
se poate vorbi de prelungirea mitului În literatură: nu numai că anumite structuri și figuri mitologice se regăsesc În universul imaginar al literaturii, dar, mai mult, pentru că În aceste două cazuri este vorba de creație, cu alte cuvinte de crearea (=revelarea=) unor lumi paralele universului cotidian unde noi ne mișcăm” (). Esențial este deci nu descifrarea simbolismului povestirii, ci „mesajul” ascuns de realitatea povestirii (mai precis acel nou gen de realitate pe care o dezvăluie aventura lui Gavrilescu). Ca Într-un mit
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
primul rând, acela de a descrie această instanță, prin variate determinări metaforice (imagine, chip, portret, profil, personaj, regizor, actor etc.), prin izotopii specifice (ubicuitate, dinamism etc.) și prin procese sufletești caracteristice (etalare mediată ca răspuns în fața unei realități opresive, jocul revelării prin ascundere și mesajul dublu pe care îl generează etc.). În al doilea rând, aceste câmpuri lexico-semantice configurează o perspectivă particulară asupra lecturii și asupra actului critic înțelese ca activități de cunoaștere interumană, cu valori și norme specifice, care garantează
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
Dumnezeu”, „Voia Domnului”, „Dumnezeu știe ce face”, „puterea lui Dumnezeu mintea omului nu o poate cuprinde”), iar pe de altă parte, porunci și așezări pe care omul le-ar putea înțelege, dar care i-ar sfărâma sufletul și viața, prin revelarea lor (Papadima, 1936-1938/1985, p. 119). De aceea: Ceea ce pare fatalism nu sunt decât rigorile lucid acceptate ale unei severe concepții despre ordine, adică rânduială (Ibidem, p. 117). Omul știe că poate abate prin înșelăciune sorții dați de Ursitoare, poate
[Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]
-
ale cărui funcții se construiesc și vizează relația cu posibilul cititor. Studiul este important și în ceea ce privește descrierea ekphrastică. Abordarea lui Phillipe Hamon se dovedește a fi fertilă din cel puțin două puncte de vedere. În primul rând, studiul mizează pe revelarea structurii operației descriptive și a principalilor ei actanți, descriptorul și descriptarul. Descrierea ekphrastică se configurează astfel ca o operație discursivă dialogică, un schimb estetic între cel care evocă verbal tabloul și cel pentru care se reprezintă verbal obiectul vizual. Mai
[Corola-publishinghouse/Science/84951_a_85736]
-
egiptean care copleșea sub lovituri pe unul dintre frații săi, în special fuga sa în deșertul Madian, apariția „tufișului arzător” (prima sa întâlnire cu iahve), misiunea cu care l-a însărcinat Dumnezeu, de a scoate poporul său din Egipt, și revelarea numelui divin; cele zece plăgi provocate de iahve pentru a forța consimțământul faraonului; plecarea israeliților și trecerea lor prin Marea de trestii, ale cărei ape au scufundat carele și pe soldații egipteni care Îi urmăriseră; teofania de pe Muntele Sinai, alianța
Sociologia religiilor: credințe, ritualuri, ideologii by Nicu Gavriluță () [Corola-publishinghouse/Science/610_a_1439]
-
față de creația populară, misiune asumată cu entuziasm de către romanticii secolului al XIX-lea, urmând notabilelor eforturi ale fraților Grimm.63 Dacă Iluminismul a discreditat mitul ca aparținând unei dimensiuni obscurantiste și superstiției, Romantismul l-a recuperat ca singura cale de revelare a unor adevăruri pierdute, pornind de la ideea lui Creuzer care în 1810 propune receptarea mitului ca set de simboluri ale adevărurilor revelate pe care le-ar fi posedat prot-indo-eruopenii ("descoperiți" la sfârșitul secolului al XVIII-lea, performanță cu care a
by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
profesională, textul epistolar trimis și receptat are un conținut și niște funcții bine definite, constituinduse într-o bogată sursă documentară, așa cum au demonstrat numeroasele cercetări făcute de-a lungul anilor. Alături de jurnal, memorii, interviuri, corespondența joacă un rol primordial în revelarea unor aspecte mai puțin cunoscute despre geneza operelor, despre relația epocă-biografie-operă sau despre modul în care un autor se raportează la contemporanii lui. Este și cazul celor două impresionante volume de corespondență ale scriitorului și memorialistului Eugen Dimitriu, unul dintre
CORESPONDENȚĂ FĂLTICENEANĂ by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/699_a_1142]
-
și siguranța unei stabilități spirituale infailibile. Important este faptul că lumea deziluziilor și efemerității spiritului uman exilat în corporalitate fiind învăluită de imperiul veșnic al transcendenței se dovedește a fi, în finitudinea sa insignifiantă, parte a unei armonii supracosmice. Odată cu revelarea acestor evidențe mistice majore, se impune ca necesitate firească și fundamentală redirecționarea și reproiecția energiei spirituale a celui care se refuză imanentului spre transcendent. Bucuria descoperirii absolutului spiritual este urmată de fericirea extaziată a înălțării spre acesta. Tristețea realităților umane
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
acestor clipe ce ne surâd asemeni unor zei care-și oferă grația izbăvitoare. În miezul prea-plinului de lumină ce străbate ființarea unor astfel de momente, noi înșine ne simțim asemeni divinităților crepusculare pe care le adorăm aproape sau departe de revelarea realității lor. Fericirea ce ne pătrunde copleșitor ne oferă iluzia unei plutiri cu nuanțe transcendente peste grosierul imanentului care încătușează. Așadar, ne simțim liberi și regăsiți în pacea echilibrului ce pare a oferi sineității noastre liniștea unei protecții de nezdruncinat
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
și pătruns sub trăirea unei reculegeri ce diferă radical de tipul reculegerilor evocate anterior. Reculegerea mistică implică și ea respingerea vârtejului hipnotic al uitării, asimilarea individualității ca receptacol și purtător de frumusețe demiurgică sau reîntoarcerea privirilor conștiinței către sine întru revelarea întemeierilor spirituale ce l-au inaugurat pe acesta. Astfel, experiența unei asemenea reculegeri nu respinge ci include majoritatea trăsăturilor ce caracterizează alte forme și tipuri de reculegeri dar această includere implică o redirecționare dăruitoare de sens nou și scop inedit
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
transcendent trecutul consumat. De asemenea, frumusețea drept miracol, adesea opturat, este acceptată în prezența ei supra-logică doar ca dăruire a zeului ce coboară spre a înălța, ce-și trimite peste muritori splendoarea prin truda cutremurantă a profetului său, artistul. Iar revelarea calmă a seninului ce poartă sinele dincoace de pulsația proprie reprezintă, în tensiunea reculegerii mistice a credinciosului, arătarea epifanică a zeului ca transcendentă autoritate peste adăncul ascuns al destinului uman. Aici natura nu poate fi înțeleasă decăt ca rezultantă a
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
potențialități rămasă ca pecete trans-dimensională a creației ființei omenești de către energiile divine. Zeul șoptește sacerdotului substanțialitatea ritualului ce se revarsă spre credincios asemeni unei adieri edenice menită să-i reamintească rostul transcendent al survenirii și proiecției sale în existență. Aici revelarea acestui sens primordial pentru destinul omenesc indică statutul efemer și secvențial ce definește în mod real mundaneitatea desfășurată prin succesiunea palierelor temporale. Precum templul este privit drept o insulă a sfințeniei eflorescente ancorată în perimetrele grosiere ale imanentului, tot asemenea
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
genealogia mariajului între teologie și naționalism în România modernă). În epoca de aur a patristicii sau în febrilul sfârșit de veac XIX al Rusiei pravoslavnice, existau teologi care inundau cu forța virtuții și răbdarea inteligenței atâtea tărâmuri de mister și revelare. Dacă astăzi personalismul atât de popular printre teologii moderni n-ar rămâne doar o etichetă, atunci el s-ar reflecta într-un pasionat dialog cu cei care mai jertfesc încă unui „zeu necunoscut”. Dacă ar fi să urmăm modelul patristic
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
perpetuă nostalgie a desăvârșirii. Remaniindu-și operele, în 1965 restauratorul lucid din Cântece tăcute nu se mai identifica emoțional cu cel care altădată vorbea de partea hipnotică a poeziei, adică de starea de grație, irepetabilă, echivalând cu arătarea sau cu revelarea. Autenticul M., deschizătorul de perspective noi în care Basil Munteanu vedea un primitiv rafinat, trebuie descoperit în primele ediții. Poezia lui Adrian Maniu [...] e triumful stilisticei și al manierei. Aci nu există un conținut și un stil, ci maniera însăși
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287984_a_289313]
-
un singur popor, într-o singură clasă (de lideri intelectuali, în idealism; muncitori, în marxism; "oameni religioși" sau mai degrabă magicieni, în casta brahmană) etc. Efectelor constituirii unei astfel de "religii", trebuia neapărat să li se recunoască și caracterul de revelare tuturor manifestărilor religioase ale trecutului (în concepția panteistă de la care au pornit respectivii gînditori erau, într-un anume fel, justificate, în sensul că fiecare individ cu o contribuție religioasă era o întrupare a realității supreme): astfel, Vedele au fost botezate
India şi Occidentul : studii de istoria culturii by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1393_a_2635]
-
o perspectivă biblică, singura care are autoritate să prezinte intervenția lui Dumnezeu în istorie în relație cu omul. Acceptând și ajutați de această formă a revelației, oamenii sunt capabili să aibă un raport reciproc, autentic și personal cu Dumnezeu. d) Revelarea atributelor sale. Dumnezeu este caracterizat prin atributele pe care el însuși le face cunoscute și le manifestă: veșnic, atotputernic, omniprezent, atoateștiutor, iubitor, milostiv, adevărat, drept, etc. Dialogicitatea lui Dumnezeu se manifestă de la început în existența omului. „Dumnezeu, suflând în om
Procesul dialogic în sacramentul reconcilierii by Bogdan Emilian Balașcă () [Corola-publishinghouse/Science/101002_a_102294]
-
citească sacramentul reconcilierii în „cheie mistică”, acordând dialogului cu preotul-confesor un rol particular. Intervenția confesorului îl poate ilumina și îl poate ajuta să interpreteze întreaga celebrare ca un moment de întâlnire cu Dumnezeu, ce culminează cu primirea iertării și cu revelarea milostivirii divine veșnice. De aceea, mistica sacramentală nu este doar o expresie admirabilă a forțării ascetice din partea penitentului în căutarea primirii iertării lui Dumnezeu, ci presupune să fie acceptată mai întâi inițiativa și puterea divină în viața acestuia. În realitate
Procesul dialogic în sacramentul reconcilierii by Bogdan Emilian Balașcă () [Corola-publishinghouse/Science/101002_a_102294]
-
frați” (Romani 8, 29). Numai Tatăl poate „înfia”, așa cum Fiul poate „învia”cu duhul.„ Pâinea cea spre ființă” (Matei 6, 11) a fiilor nu o poate da decât„Tatăl” prin Duhul Sfânt, Care pe lângă „înfiere” (Galateni 4, 6) în-seamnă și revelarea Numelui lui Dumnezeu ca „Tată” al familiei tean drice, cu puterea Sa de a ține toate, tărie a puterii Sale atotțiitoare.Este o cunoaștere spre înviere ca viață veșnică: „Aceasta este viațaveșnică să Te cunoască pe Tine singurul Dumnezeu adevărat
CREDINŢA ŞI MĂRTURISIREA EI by Petre SEMEN ,Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/128_a_428]
-
repetare-diferire specifică intertextului. O primă sugestie pe care ne-o dau hieroglifele invocate de Eminescu trimite la natura discursivă specială de care se bucură (sau nu) poezia. Ea trebuie înțeleasă în inconfundabilul său statut de "încifrare" a lumii și de revelare a unei alte realități. Proza, pe de altă parte, conține în sine și torsul și fuiorul, în sensul că lectorului i se arată și încifrarea, apăsarea hieroglifelor, dar și încercarea dezlegării lor. Întorcându-ne la poezie, este vorba despre ceva
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
Mihai Eminescu, iar continuatoarea muncii universi tare a orientalistului român și prietena lui, Amita Bhose, ajunge chiar mai departe, regresiv spre rădăcinile cugetării, până la fondul comun de înțelepciune românesc și indian. Încifrată în scriitură, înțelegerea lumii de dincolo de lume conotează revelarea eternității grave din fiecare lucru, după cum Eliade, mai târziu, semnalează sacrul ascuns în fiecare element profan. Dacă Sergiu Al-George, venind din cultura românească, vede în Eminescu un poet vizibil determinat de indianism, pe linie schopenhaueriană, ca și pe cale directă Amita
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
în Timpul triburilor (1988, frecvent reeditată, ca matrice a gândirii sale sociologice), unde demonstrează trecerea de la "individul indivizibil" la "persoana" (plurală) și la comunitățile emoționale; în Aux creux des apparences (1990) consacră un capitol fundamental glisării "identității" în "identități multiple" și revelării unei "etici a esteticului"; în Contemplarea lumii (1993) este dezbătută tema pe cât de originală, pe atât de ignorată a "lumii ca operă de artă", ca operă onirică, ca empatie, vibrație și emoție comunitară, în opoziție cu viziunea utilitaristă a existenței
by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
puterea pedagogică devine "pedofilie". Prin antifrază, bineînțeles. Căci ceea ce numim astfel este, de fapt, o ură față de copil. Copil pe care trebuie să-l înțelegem aici într-un mod metaforic: non-adultul, femeia, poporul, naturalul... De fapt, ceea ce numim pedofilie este revelarea urii profunde ce animă, încă de la origine, pedagogul adult față de idealul rațional pe care și l-a fabricat. Față de ceea ce el nu este. Față de o substanță ontologică. Există, întotdeauna, abuz în puterea pedagogică. În anumite epoci, pedofilia relevă adevărul unui
by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
la baza oricărei entități într-un sens transcendental, iar în §116 vorbește despre acești predicați ca fiind absolut necesari oricărei entități. Mai mult, Toma de Aquino folosește ideea de frumos (pulchrum) pentru a defini ființa, pulchrum fiind un fel de revelare a ființei împreună cu alte calitățile ale sale. Ideea de pulchrum reprezintă dezvăluirea ființei în fața intelectului, mai mult pulchrum se afla între bonum și verum față de care ideea de intelect corespunde, ceea ce face din ideea de frumos o imagine distinctă a
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]