770 matches
-
altul, chiar dacă nu poartă panglica, îmi explică el. Pot vedea cum le cresc rândurile, zise el, fără ca nimeni altcineva să mai observe. — Trebuie să se ducă toți cu hainele la croitor și să insiste să li se facă butoniere la reverul drept? m-am mirat eu. — Le duc mamele lor, zise el. Keeley, Jones, Resi și cu mine stăteam pe un podium mai înalt în fața membrilor Gărzii, cu spatele spre cazan. Resi se afla pe podium fiindcă fusese de acord să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
auzim acolo sus. Vă auzim ce supărați sunteți, a spus ea și brusc glasul i-a crescut în intensitate. Doamne Sfinte, ce supărați sunteți! a urlat ea. Soțul, un civil tras la față, cu un plasture peste un ochi, pe rever cu nasturele de recunoaștere al sindicatului profesorilor naziști, o avertiza întruna. Dar ea nu-l auzea. — Ce vreți să facem? s-a adresat ea tavanului și la tot ce se afla deasupra lui. Ce vreți să facem? Spuneți-ne și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
ale cărei brațe întinse zornăiau diverse brățări, se îndrepta către el. Hugo s-a trezit împins spre o masă, unde a fost întrebat cum îl cheamă. I s-a scris numele pe un ecuson care i-a fost prins de reverul hainei. Și astfel etichetat, i s-a dat drumul să se întoarcă împleticindu-se, la scaunul de lângă soția lui. A privit iute împrejur. Imaginea atâtor femei gravide îi dădea o stare de nervozitate. Burțile femeilor păreau umflate peste limita maximă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
lui Lotti i s-a insinuat printre gânduri. — Ei, oricum, e foarte interesant, Amanda. Mulțumesc. Amanda s-a așezat pe scaun și l-a săgetat pe Hugo cu o privire furioasă. Apoi, Hugo a văzut că Amanda se holba la reverul lui. Îngrozit, Hugo a realizat că pe ecusonul plasat într-un unghi câș, mai exact pe hârtia albă și mototolită, scria numele „Yogi“. Era clar că Lotti înțelesese greșit „Hugo“. Probabil că în Olanda nu găseai prea mulți Hugo. — Yogi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
din gâtul dintr-odată uscat. Ochii lui, mărginiți de gene dese și negre, erau înguști, verzi și pătrunzători. Alice s-a simțit țintuită de privirea lor, care mătura fundul oceanului din sufletul ei. — Bună. Costumul lui maro, cu dungi și revere late, îi scotea în evidență părul sălbăticit, dându-i un efect dramatic. Alice s-a gândit că tipul arăta ca o combinație între un star rock și un contabil sau ca un manechin coborât dintr-o reclamă de pe Fifth Avenue
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
să-l lase singur în casă. A doua zi, la ora nouă și jumătate fix, Hugo a ajuns la actualul și, spera el, viitorul său loc de muncă. Cu jumătate de normă. Sub braț ținea copilul care se zbătea. Pe reverele sacoului avea mai multe pete la care Shauna s-a holbat când Hugo a trecut prin fața biroului ei. —Intră, a spus Neil morocănos. Exact așa cum se temuse Hugo. Cu ochii injectați și șifonat, prăvălit peste birou, Neil s-a uitat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
că Laura avea un talent deosebit de a face ca și cea mai inocentă remarcă să pară a avea un dublu sens. —Azi a început. Hugo a tresărit când Laura s-a apucat să-i adune fulgii de Weetabix 1 de pe revere. Era un gest mult prea intim pentru ora aceea matinală - de fapt, pentru orice oră. Și Django e aici, a spus ea. Asta când nu stă acasă din cauza conjunctivitei. Hugo habar n-avea ce era aia conjunctivită. I se părea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
fond, el nu suferise din cauza Amandei Hardwick. Dar singura alifie prezentă acum era cea „întinsă“ pe părul în mod evident nespălat al lui Hugo. Costumul lui altădată elegant era acum mototolit și pătat; în special în zona umerilor și a reverelor. Clar, era vorba de un copil. Alice știa că Amanda născuse; Jake se întâlnise cu el, din greșeală, tocmai la barul spitalului Cavendish. „Își bea propria greutate în whisky și fuma ca un crematoriu“, îi raportase Jake disprețuitor. Recunoscând în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
În special bucla căzută pe frunte Îi dădea un aer de permanentă răzvrătire. Avea ochi negri foarte expresivi, o privire directă, sfredelitoare, plină de cinism și de sarcasm, dar scăpărând de inteligență. Îi plăcea să poarte În păr sau la reverul hainei o floare imensă, roșie, care varia după sezon. Elena Tudor, fiică de sculptor, licențiată În filosofie, era, pe lângă director de Închisoare, căpitan În M.A.I. și deputat În Marea Adunare Națională. Era cultivată, fără Îndoială, avea predilecție pentru lucruri
Zborul unui Înger Înapoi, la cer by Mihai Stere Derdena () [Corola-publishinghouse/Imaginative/865_a_1495]
-
Erau micuți, dar tari, cu mameloanele îndreptate în față, ca într-o invitație imposibil de refuzat. Până să se dezmeticească Iuliana, Marian Malciu se aplecă și îi sărută pe rând cu o gingășie aproape evlavioasă, după care o înveli prinzând reverele halatului și o sărută lung pe buzele rămase întredeschise, ca într-o mirare profundă. Iuliana răspunse într-o tăcere adâncă, lăsându-se alintată și dorită. Scuză-mă, iubito! șopti Eugen. În trei minute voi ieși de sub duș, iar tu vei
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
apăsarea căruia o să se-ntoarcă Bâtul de la București!... Ia taci, ia taci... Io-te la Neica!... A cîrmit-o spre Otopeni!... În lumina vineție a aparatului de proiecție, zbârnâiau replicile și curgeau îndărăt ocările peste chicile, gulerele întărite cu celuloid și reverele demonilor împăroșați de la parter, ca într-o ploaie cu minuscule fărașe de funingine și pucioasă. 22 DANIEL BĂNULESCU Taximetristul luă pe degete maul aparatului de radio, manevrând butonul și micșorîndu-i sonorul pe pipăite, fără să-l scape din ochi pe
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
mai încetează a se minuna: "Doamne! Oare cum nu-l trăznește Dumnezeu, drăguțul, pe putredul de lingușitor?!..." Pentru că, dacă e să fim cât de cât onești, de trăznit, nu-l trăznește.) Iar, după ce se chiombesc, la maximum, 10-12 strofe, cu reverul mai lung, pe care le azvârle pehlivanul, ca din fund, pe hârtie, tot îngerii își răspund: "Poezia!! Poezia e cea mai necuprinsă minune de pe lume și cea mai adâncă descoperitoare de taine!... Poezia dezleagă orice!" De gâtul poeziei adevărate stă
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
124 DANIEL BĂNULESCU Îți face nervii cravată. Te strânge cocoloș. Te vâră în punga cu scuipați și coji de cartofi, din ghena de lângă lift... Materialul ăsta de la halat - și caraba, cât un rubsac, a puturosului se odihni, o clipă, pe reverul chimonoului - l-ai geandit de la vreun bărbat?... Ori l-ai încotoșmănit de la vreo entitate, care umbla să pună ranga pe tine? Cucoana își făcea scrupule dacă să-l transforme într-un pui de baltă sau, direct, într-un șobolan. Se
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
mai putea indica exact, cu scândurica brațului, cât de înaltă.) Dar un atât de adânc și tragic spirit de sacrificiu nu 185 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI Asta pentru că, imediat ce pășeai în vestibulul surorilor Decilagata, domnișoarele își rășchirau pe reverele tale niște degete atât de înghețate, încît locul respectiv se alegea c-o pneumonie. De când însă le vârâse în sperieți, Decilagatele își ațineau, mereu și cu seriozitate, ghearele pe lângă vreo sobă, purtau vara câte două perechi de mănuși și aceasta
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
înalt, dar îi plăcea de el, de ce spunea și ce știa, mai de hatârul Didinei. Beau la cot, se pupau, ca frații. Cine s-apropia de Titi Aripă? -Lar fi făcut starostele bucățele-bucățele. Avea o dambla: umbla cu flori la rever. Dacă -lai fi întrebat de ce-are patima asta, ți-ar fi răspuns că ești prost. Ciupea muierile de sfârc prin mahala și le făcea cu ochiul. Crai bătrân, se uitau posacii de bărbați după el ca la dracu. N-
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
uitam, ca niște cocoși bătrâni după găini, la rotiserie. — Și unde a dispărut ? încercă Tili să-l potolească pe Maca. Nu știu, spuse Jenică. A ieșit unul din casă, tuns la chelie și cu ochelari negri. A vorbit ceva în rever, a urcat-o în mașină și au tăiat- o. — A vorbit în rever ? Cu cine ? — Habar n-am, adăugă, obosit, Jenică. Undeva, în altă parte, cu alt rever... POVESTEA MORȚII CARE ARE VÂRSTELE EI ȘI CARE VINE CÂND E CHEMATĂ
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
încercă Tili să-l potolească pe Maca. Nu știu, spuse Jenică. A ieșit unul din casă, tuns la chelie și cu ochelari negri. A vorbit ceva în rever, a urcat-o în mașină și au tăiat- o. — A vorbit în rever ? Cu cine ? — Habar n-am, adăugă, obosit, Jenică. Undeva, în altă parte, cu alt rever... POVESTEA MORȚII CARE ARE VÂRSTELE EI ȘI CARE VINE CÂND E CHEMATĂ. „A trăit, odată, un pictor care, pe măsura trecerii timpului, și-a dat
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
casă, tuns la chelie și cu ochelari negri. A vorbit ceva în rever, a urcat-o în mașină și au tăiat- o. — A vorbit în rever ? Cu cine ? — Habar n-am, adăugă, obosit, Jenică. Undeva, în altă parte, cu alt rever... POVESTEA MORȚII CARE ARE VÂRSTELE EI ȘI CARE VINE CÂND E CHEMATĂ. „A trăit, odată, un pictor care, pe măsura trecerii timpului, și-a dat seama că nu e ca toți ceilalți pictori. Numele nu i-l mai știm, căci
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
locul lor. Pisica neagră trecu prin fața lui, apoi se instală în pragul ușii. Țâncii, cu mânecile prea lungi, numai bune de șters nasul, îl priveau fără nicio expresie. Din spatele lor, femeia cu capotul peticit îl urmări cu privirea, strângându-și reverele. Bărbatul, îmbrăcat cu aceeași pijama în dungi, stătea rezemat de perete și contempla rotocoa lele de fum ale țigării pe terminate. Maca se opri pentru o clipă în dreptul lui, bun prilej pentru acela să-l întrebe răstit : — N-ai o
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
laconică ce-l scutea de gesturi teatrale. Genul său era o discreție pompoasă. Ioana pricepu și ea că o excesivă rezervă putea să bleseze, și de aceea veni spre Pomponescu și, făcîndu-se a mai admira inelul, netezi cu dosul mâinii reverul smochingului tivit al ministeriabilului, scuturîndu-și capul înapoi, într-o mișcare de temperament cu totul castă, care îi relevă dinții superbi și un gât vânjos, statuar. Pomponescu nu găsi nimerit a profita prematur de apropiere și, aplecîndu-și capul în jos, sărută
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
iar din planul al doilea, părând că privește anume la sandaua sumară în care e prins piciorul zeului, se desprinde figura lui Cioran, destinsă, mulțumită, mândră. Gulerul cămășii albe este desfăcut tinerește, iar un colț al lui țâșnește rebel peste reverul hainei. La o privire mai atentă se vede limpede că, uitîndu-se la cel care face fotografia de undeva din preajma statuii ― și deci și la noi, care împrumutăm perspectiva imaginii ―, Cioran pare să ne comunice ceva. Acest lucru inconfundabil, pe care
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
și surorile. Sunt de asemenea precizate data și locul înmormântării sau ale incinerării. Dacă această indicație lipsește înseamnă că înmormântarea a avut deja loc. Hainele bărbătești vor fi de culoare închisă, cu cracată neagră și o panglică de doliu la reverul hainei sau paltonului. Ținuta feminină - haine negre, inclusiv ciorapii. Paltonul, dacă nu este posibil să fie negru, va avea o culoare închisă. Cum ne purtăm în biserică? Atunci când intrăm în biserică ne purtăm cu evlavie și decență: Ne facem semnul
Ghid metodic pentru activitățile de terapii în educația specială a copiilor cu cerințe educaționale speciale(CES) by Mihai Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/1189_a_2278]
-
iubiți". Dar haina de lichea nu mă prinde de fel, iar lichelele țin al dracului la hainele lor și nu le împrumută. Dar oricât s-ar deghiza, sau o va modifica, pentru a face impresie, haina va purta mereu pe rever acea „leke", specifică jigodiilor respective. Sperăm să reformăm fenomenul acesta cândva. Poate în mileniul viitor! De doi bani filozofie „Erooi au fost, eroi sunt muncă / Și-or fi în neamuuul românesc", cântam noi și băteam talpa ca la paradă. Bocancii
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
A reculegere ambiguă seamănă o Invitație la Dolhasca (în Adio, Robinson Crusoe): Vino la mine să jucăm popice! Tu bile de cristal, eu cea de puf Vom arunca-o spre Euridice, Îmbujorați și puri, ca pămătuf De rouă fragă la reverul umed Și-n cap cu pălării de fin batist, Și cine-o va atinge moale-n suflet Din magazii o s-o aducă trist Când dup-amiaza face fleașcă murei Și gramofonul cântă în neștire A veșnicie tandră: "Luri-Luri", " Viața este
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
Tot ce îl înconjoară, de la elementele de recuzită la vestimentație, practic toți indicii identitari care îl definesc poartă însemnele unei vetusteți purtate cu emfază drept herb existențial. Detectivul poartă "cel mai moale și fraged costum/ c-un înger brodat sub rever și cu nasturi uciși în mătasă", se ascunde în "vechiul dulap/ plin cu jachete și rochii din marea sufragerie" sau fuge "la vechiul bufet cu borcane lucioase și-adânci" din aceeași sufragerie veche, când nu călătorește cu "vechea cabrioletă,/ Cu
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]