568 matches
-
fericită. Da, se-nțelege, dar... Pari să fii un tânăr cu o viață curată. În tonul acestei afirmații răsunau ecouri ale educației metodiste din copilăria lui John Robert și ale unor campusuri universitare americane. Tom avu senzația că ecourile se reverberează și în ființa lui, ceea ce, în context era absolut ridicol. Dar am avut legături cu femei. O oarecare experiență e de dorit. Presupun că nu te dedai la promiscuități? Nu, răspunse Tom, deși nu știa prea bine care-i standardul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
părăginite ale zidurilor care păstraseră doar două frumoase ferestre elisabetane, plutea o atmosferă stranie, sepulcrală, de parcă, în ciuda soarelui luminos, casa ar fi fost cufundată în amurg. În locul năpădit de iarbă, care fusese cândva holul mare al casei, constatară că se reverbera un ciudat ecou și Tom îl convinse pe Emma să cânte. Cântase motetul lui Blake. Emma băuse la prânz whisky și Riesling cât încăpuse în el, și acest lucru explica faptul că se lăsase atât de ușor convins să cânte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
copleșitoarea teamă că se va sufoca. Inhala întunericul care-i umpluse întreaga ființă. Mai târziu, trezindu-se dintr-o stare care nu fusese somn, își adună toate forțele ca să strige din nou, și scoase un răcnet extrem de puternic, care se reverberă în spațiul închis și făcu să vibreze și să clincăne strident întreaga rețea de metal invizibilă. Pe dată luminile se reaprinseră, un paznic furios deschise ușile de sus și coborî în goană pe scări. Când descoperi cine era intrusul, i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
bătrâneții. În cartea sa, Ion Cocora aduce o poezie reflexivă, având drept obiectiv revelarea frământărilor sinelui, bulversat de realitatea unei vârste - senectutea -, căreia îi respinge până și toposurile prin care oamenii, în general, caută să-i atenueze gravitatea, făcând să reverbereze, de pildă, doar ideea de înțelepciune, în legătură cu care poetul tranșează fără echivoc: ...e o porcărie să se spună / că bătrânețea aduce înțelepciunea așteptată. Iar argumentele vin imediat: ...mă târâi de la o zi la alta / într-un trup străin / fără să
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
general, și nici cel puțin poezia, dimpotrivă, atitudinea indiferentă a celorlalți semeni o percepe ca benefică, fortifiantă: De aceea îți port recunoștință, / mulțime nepăsătoare, care te risipești generoasă / pe străzi (...), fiindcă indiferența aceasta e de bun augur, câtă vreme se reverberează, paradoxal, asupra creatorului de frumos, metamorfozată într-o libertate pe care nu e conștientă că i-o oferă. Libertatea aceasta e garantată, pe deasupra, de spațiul protector, propriu, casa unui poetului, simțită ca un loc cosmic, paradiziac, spațiu al iubirii, al
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
noastre parcă ar avea voci de îngeri, așa de frumos cântă... De vorbă cu Cerul Nu după multe zile, întrun asemenea moment de meditativă singurătate, Jeannei i s-a părut că ceva neobișnuit se petrecea cu ea. Parcă niște voci reverberate în surdină, doar de ea auzite, i se adresau cu cuvinte omenești. La început, copila nu prea a înțeles despre ce putea fi vorba. Avea impresia că are închipuiri, că i se năzare. Dar nu, nu era doar o părere
Tainele istoriei: mirajul legendelor by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91790_a_92336]
-
să urmez această poruncă. În zadar mi-am dat-o. Trebuie să-mi amintesc. Cineva mi-a povestit odată că se întorcea din alt oraș într-un autobuz plin de miros și de zgomot. La un moment dat, zgomotele au reverberat, amintindu-i leitmotivul unui film ce încerca un avertisment pentru un posibil război atomic; pe coasta estică a Australiei, vântul de pe un ocean mort izbea într-un geam de care era prinsă o sticlă de coca-cola, care la fiecare rafală
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
foșnetul trestiilor, aceeași voce a continuat: Crezi că e atât de simplu?" Nu înțelegeam ce anume trebuia să fie simplu și nu era, dar n-am întrebat. Necunoscutul râse în spatele meu. Nu era același râs pe care-l auzisem înainte reverberând. Era mai ascuțit și întrerupt de sughițuri. Fără să întorc capul, am încercat să trag cu coada ochiului și am zărit două picioare pline de noroi. Aceeași voce m-a apostrofat ironic: "Decît să te chinui așa, îți dau voie
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
matale, boierule. Nu căta să mă vezi, că nu se poate. Spune-mi, îți place?” „Aș minți dacă aș spune că nu.” am răspuns eu, cu privirea zburătăcită în toate părțile. Nici urmă de ființă omenească însă. Doar glasul cunoscut, reverberat de bolțile sălii tronului, se rostogolea peste mine...” Curând ai săl cunoști pe celălalt Ștefan voievod, căruia tot omul îi va spune <cel Mare> Și pe bună dreptate...În curând va aduna divanul. Pentru el nu este iarnă geroasă, nu
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
în orice organ extirpat - buze, nas, urechi și mai ales sâni. Un bărbat continua să aibă senzația de erecție în penisul său amputat. Un altul i-a spus lui Weber că se bucura acum de orgasme mult mai intense, care reverberau în piciorul lui tăiat. Apoi mai existau și războaiele de graniță, când hărțile cerebrale ale organului amputat invadau hărțile vecine. Undeva - doar Dumnezeu mai știa în care carte - Weber povestise cum descoperise o mână în mare parte nevătămată și sensibilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
pe jumătate amețit de sunet, rîse tare, dădu drumul limbii și o împinse la margine cu ambele mîini, se ghemui cînd aceasta se balansă și se ridică din nou. Detonarea loviturilor deveni inaudibilă. Simți doar un mare clopot zumzăitor care reverbera în podul, în oasele lui, în turla și în aer. Brațele îi obosiseră. Se ghemui și ieși apoi de sub clopot, apucîndu-se de balustradă, deși vibrația ei îi străbătu palmele ca un curent electric. Zumzăitul se topi. I se păru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
meu. Mi-am făcut cruce discret și, în timp ce capul îmi vuia golit de toate frazele frumoase pe care le rostisem în vis, am apăsat pe zăvor și am deschis ușa. În primele clipe n-am văzut nimic. Lumina vie, puternică, reverberată în oglinzi m-a orbit. Fără să vreau, am închis pleoapele. Așteptam să aud râsul binevoitor sau uscat sau nervos al Bătrânului și, eventual, o invitație. "Ei, hai, domnule sculptor, dacă tot te-ai hotărât să mă deranjezi, îndrăznește". Și
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
împreună cu el mii de alți "el" s-au pornit să râdă în sala cu oglinzi. După care a repetat invitația. ― Îndrăznește, domnule sculptor. Nu e nimeni aici în afară de noi doi. ― Noi doi? Cuvintele acestea n-aveau nici o noimă. Din oglinzi reverberau nenumărate chipuri care semănau cu "noi doi". Am înaintat în lumina rece și feerică până la masa de răchită acoperită cu o pânză galbenă. Bătrânul nu mi-a întins mâna. Mi-a făcut semn să mă așed pe celălalt fotoliu, fixat
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
cine? În afară de mine nu era nimeni acolo, iar după plecarea mea rămânea în același loc, cu brațele încrucișate. Intrând în sală, mă miram din ce în ce mai rar de absența Bătrânului. Uneori, în prag, înainte de a mă obișnui cu lumina scânteietoare a candelabrului reverberată în oglinzi, mă așteptam să aud o voce uscată întîmpinîndu-mă: "Ei, domnule sculptor, ce-ai mai născocit pe seama mea?" Dar asta dura numai o clipă. Pe urmă mă așezam în fotoliu și mă priveam în oglinzi; nu se mai auzea
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
meu. Mi-am făcut cruce discret și, în timp ce capul îmi vuia golit de toate frazele frumoase pe care le rostisem în vis, am apăsat pe zăvor și am deschis ușa. În primele clipe n-am văzut nimic. Lumina vie, puternică, reverberată în oglinzi m-a orbit. Fără să vreau, am închis pleoapele. Așteptam să aud râsul binevoitor sau uscat sau nervos al Bătrânului și, eventual, o invitație. „Ei, hai, domnule sculptor, dacă tot te-ai hotărât să mă deranjezi, îndrăznește”. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
împreună cu el mii de alți „el” s-au pornit să râdă în sala cu oglinzi. După care a repetat invitația. — Îndrăznește, domnule sculptor. Nu e nimeni aici în afară de noi doi. — Noi doi? Cuvintele acestea n-aveau nici o noimă. Din oglinzi reverberau nenumărate chipuri care semănau cu „noi doi”. Am înaintat în lumina rece și feerică până la masa de răchită acoperită cu o pânză galbenă. Bătrânul nu mi-a întins mâna. Mi-a făcut semn să mă așed pe celălalt fotoliu, fixat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
cine? În afară de mine nu era nimeni acolo, iar după plecarea mea rămânea în același loc, cu brațele încrucișate. Intrând în sală, mă miram din ce în ce mai rar de absența Bătrânului. Uneori, în prag, înainte de a mă obișnui cu lumina scânteietoare a candelabrului reverberată în oglinzi, mă așteptam să aud o voce uscată întâmpinându-mă: „Ei, domnule sculptor, ce-ai mai născocit pe seama mea?” Dar asta dura numai o clipă. Pe urmă mă așezam în fotoliu și mă priveam în oglinzi; nu se mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
părinții. Îi pieri tot cheful la gândul predicii pe care avea să i-o țină maică-sa despre avantajele cărora le dăduse cu piciorul refuzând să devină doamna Adrian Blake, dar trebuia să o înfrunte la un moment dat. Soneria reverberă cu un ecou plăcut în casa monumentală. Începea să dea semne de paragină, observă, dar, probabil că se descurcau mai greu acum, când trăiau doar din pensia tatălui ei. Spre bucuria sa, îi deschise chiar el. — Franny! Ce surpriză! Fran
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
centre ale plăcerii, îndoindu-i desfătarea, până când simți că nu mai poate rezista și îl imploră să o pătrundă. De data asta orgasmul nu semănă cu nici un altul pe care-l cunoscuse vreodată. Ca o pietricică aruncată într-un lac, reverberă îndelung. Epuizați de intensitatea lui, se prăbușiră în cele din urmă unul în brațele celuilalt. — Cred că se poate să mă fi înșelat în privința ta, Jack Allen, recunoscu ea. — Vei să spui că m-ai considerat întotdeauna chipeș și spiritual
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
vreun semn că ar recunoaște-o - e că nu știa cine sunt! Își îngropă fața în umărul lui Stevie, în puloverul ei de lână. — N-ar fi ajuns niciodată acolo dacă aș fi fost eu soția lui! Amărăciunea lui Stevie reverberă în încăpere, aproape înfricoșătoare prin intensitatea ei. Brusc, se desprinse din îmbrățișare și o bătu pe Fran pe umăr. — Vino, Fran, iubito. Așa nu-l ajutăm deloc pe Ralph. Ar trebui să ne concentrăm forțele pe a găsi o modalitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
plecat. Semaforul de la intersecție s-a făcut verde și a traversat. Trupul lui uriaș s-a pierdut în mulțime. „Tomoe, nu ești în stare să recunoști un om adevărat.“ I-au venit brusc în minte cuvintele lui Takamori și-i reverberau în cap cu mai multă rezonanță decât clopotele bisericii Sf. Ignațiu. Gara aglomerată din Ueno. Era coadă la bilete. O voce anunța plecarea trenurilor la megafon: „Trenul personal în direcția Takasaki pleacă la ora opt douăzeci și șase de la linia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
adînc, dar nu poate rosti cuvîntul. — Nu! exclamă Michael, dînd-o cu blîndețe la o parte din drum pe Linda, care a devenit isterică. Doctorul Încă Îl mai consultă. În cele din urmă, toate sentimentele Îmi explodează Într-un urlet animalic, reverberînd printre șoaptele Îngrijorate care răsună În spațiul acesta complet alb: — Lăsați-mă să-mi văd copilul! Unde e fiul meu? Lăsați-mă să-mi văd copilul. Acum! Doctorul vorbește englezește. Slavă Cerului. — Are piciorul rupt și o Încheietură fracturată, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
crezut că vom continua În același fel, că o viață nefericită, dar Împreună, era de preferat schimbării. „Ai obținut ce ți-ai dorit,“ repetă o voce din capul meu, dar acum, că asta chiar a devenit realitate, acum, că apartamentul reverberează de ecoul tăcerii, acum, cînd Dan a plecat, nu mai sînt atît de sigură că asta vreau. Nu, sigur că e mai bine așa. Și, după cum i-am spus și lui, soluția asta nu e În mod necesar definitivă. Să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
era foarte plăcut. Era abia sfârșitul lui martie, Însă era deja o seară primăvăratecă. La patiseria tunisiană, Bruno cumpără un cornet lung plin cu migdale, apoi coborî pe cheiul Senei. Difuzoarele de pe un vaporaș turistic umpleau aerul, pereții catedralei Notre-Dame reverberau ecoul. Bruno Își mestecă până la capăt prăjitura cleioasă, unsă cu miere, apoi, Încă o dată, simți un viu dezgust de el Însuși. Să Încerce chiar aici, În buricul Parisului, Își zise, În mijlocul lumii și al oamenilor... da, ar fi o idee
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
său anxios și mobil părea să-și fi găsit liniștea. Făcea lungi plimbări visătoare, fără un scop precis, pe Sky Road; mergea cu cerul alături. Șerpuind printre dealuri, drumul spre vest urma o pantă când abruptă, când lină. Oceanul scânteia, reverbera o lumină schimbătoare pe ultimele insulițe stâncoase. Rostogolindu-se rapid la orizont, norii formau o masă luminoasă și confuză, cu o stranie prezență materială. El mergea Îndelung, fără efort, cu chipul Învăluit Într-o ceață acvatică vaporoasă. Știa că Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]