2,703 matches
-
rezistența materialelor, și din Le Clezio, de ce șobolanul alb... s-ar putea umple un tom întreg cu sigle pentru fiecare autor." (p. 95) Existența autoarei este un permanent balans între lumea fictivă zămislită de maeștrii literaturii și lumea reală, între reveriile sale solitare și cafelele băute în compania foarte teluricei sale vecine, doamna Oprișan. Preferințele sale se îndreaptă spre viața interioară, spre dialogul cu marii autori ai lumii și cu personajele literare care devin parte concretă a existenței sale. Pe de
Cealaltă față a vieții by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/9578_a_10903]
-
de miracolul naturii genuine și de șlefuirea artistică a obiectelor. Fraza poetică însăși a fost și este, în chip tot mai evident pe parcurs, atent cumpănită și articulată, în jocul subtil dintre notația concretului imediat și a contururilor aproximate de reverie. Și dacă am putut amenda, uneori, o anume transparență "alegorică" din unele versuri mai recente, linia mare a liricii lui Adrian Popescu nu a fost, totuși, esențial trădată și compromisă de tiparul abstractizant. Din contră, într-un remarcabil volum, precum
Adrian Popescu - 60 Căutând "Înțelesul minunii" by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/9623_a_10948]
-
misterios și doar ea - conștientă de iubirea lui disperată pentru Estella - poate să-l transforme într-un gentleman, "furnizînd" astfel semnificație concretă idealismului lui funciar. Protagonistul a devenit, pe nesimțite, orfanul freudian din Der Dichter und Phantasieren/ Creația artistică și reveria diurnă, care își inventează familii, succese sociale și economice sau amoruri senzaționale numai pentru a elimina frustrările copilăriei nefericite. Sentimentele sale ajung, prin urmare, "grila" de comprehensiune a evenimentelor și unicul instrument de evaluare a lor. Totuși, mai mult decît
Cronica unui paricid epic by Codrin Liviu Cuțitaru () [Corola-journal/Journalistic/7718_a_9043]
-
zona caldă a spectrului. Pacea este un nordic în ceea ce privește rigoarea și soliditatea compoziției. în ciuda naturii sale solare, a voluptății de a pune tușa ori de a așeza un ton, el nu se risipește în atmosferă și nu se leagănă în reverii pînă cînd forma își pierde coeziunea. Peisajele, naturile statice și compozițiile sale fără eroisme de paradă sînt măsura unei civilizații a privirii care și-a redobîndit locul ei firesc. Continuator al tradiției noastre interbelice, pictor al unei lumi care caută
Rememorări de Sf. Ion by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/7717_a_9042]
-
ale unei depline ficționalizări; și ne vom referi la două dintre ele, veritabile ars poetica ale speciei adoptate de autor: Gunoierul și măturătorul de stradă și Plouă. Prima, cu tentă pencilensiană (a se vedea romanul Prietenul nostru comun), este o reverie asupra valențelor semantice ale derizoriului. Aici, autorul de ficțiune se dezvăluie în toată puterea sa, care este aceea de a căuta artisticul și semnificativul, pe deasupra poziției sociale, gunoierul și măturătorul fiind priviți, printr-o extensie lirică, drept arhivari ai vieții
Expresivitatea cotidianului by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/9652_a_10977]
-
colecții private și publice din Europa, America și de pe alte continente. Sculptor prin formație și printr-un îndelungat exercițiu, adică un cunoscător profund al materiei brute și al formei lipsite de ambiguități, Peter Jacobi își dublează permanent orizontul tridimensionalului cu reveria incontinentă din universul imponderabil al fotografiei. De fapt, personalitatea lui reală se definește exact doar la intersecția obiectului cu ficțiunea, a realului cu imaginarul, a spațiului ferm cu proiecția utopică. Între sculptură și fotografie, în acest interval atît de ferm
Peter Jacobi și sculptura în timp by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/9640_a_10965]
-
împinge înapoi și ea se lasă copleșită să cadă, un trup inert care adoptă poziția fetusului, cu genunchii strînși la piept și capul ascuns în brațele tăcute ale apei. Scena are o forță de sugestie extraordinară, corpul repliat fetal evocă reveria amniotică, starea de dinainte de memorie, de istorie, dar și posibilitatea de se naște din nou, din jale, așa cum sună titlul piesei dramaturgului american O'Neill. Efect chatartic are și muzica lui Patrice, care brizează momentele de nostalgie, de retragere, de
Pur și simplu Albastru by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/9688_a_11013]
-
nu-ți este cunoscut. Dar nu despre asta era vorba. O operă durabilă ar trebui să-și dezvăluie alte fațete la o nouă lectură. Nu e cazul poeziei lui Bolintineanu, în toată întinderea ei (Florile Bosforului, Legende istorice, Basme, Macedonele, Reverii, epopeile Conrad și Traianida etc.), și nici al romanelor Manoil (1955) și Elena (1862). Acestea rămân iremediabil perimate. Pe cel mai interesant Bolintineanu l-am aflat în altă parte: în însemnările de călătorie, în cartea despre Cuza (Cuza-Vodă și oamenii
Farmecul vetusteții by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9748_a_11073]
-
că „fata lui” pe care o ținuse În brațe este șefa taberii iar tatăl ei este directorul În persoană! Fata i-a strâns mâna, el a sărutat-o din ochi și au plecat la masă. Rică Olaru fu trezit din reverie și durere de un glas baritonal care anunța: Urmează stația Ploiești-Nord! Viața celor doi olari se schimbase foarte mult și nu, neapărat, În bine; Victor nu mai lucra la roată decât atunci când voia să arate neamurilor și vecinilor că este
Învierea pământeană by Val Andreescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1269_a_1901]
-
cu reflecția morală, impresia strict personală, de jurnal intim, cu egografia cultivată terapeutic (ca lepădare de eul narcisiac, înlocuit invariabil de ruda sa mai sărmană din limbajul oral, „io“), descrierea analitică a unor reflexe comportamentale de interes preponderent sociologic cu reveria memorialistică ș.a.m.d. Din nou, interesul se concentrează aproape programatic pe atitudinea față de eveniment (dar și față de text), ce aduce cu sine și un dispreț subsecvent legat de „invenție“. Ca atare, o bucată reia un subiect din Tudor Octavian
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1854_a_3179]
-
ființei strângând în pumn faldurile drapelului de luptă... Petrache rămăsese cu ochii fixați pe figura aspră a lui Costăchel. Inginerul i-a simțit și el încordarea și profunda răscolire sufletească. L-a lăsat să-și trăiască în liniște clipa de reverie... Când i-a simțit destinderea, a reluat vorba: Iată-ne din nou, dragii mei, porniți să ne luăm înapoi ce-i al nostru. Numai că acuma e o mică și capitală deosebire. Care-i deosebirea, domnule inginer? a întrebat Costăchel
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
-și arate efectul timp de multe ore în șir. O dată ajunsă la clinică, Simona fu plasată într-un salon cu încă nouă paciente. Nu erau din categoria furioaselor sau a celor agitate. Se manifestau mai curând ca melancolice, înclinate spre reverie și locuind mental în sfere siderale. Nimic din comportamentul lor însă nu demonstra că au simțul realului; imaginația, îmbolnăvită și ea, le scosese de sub controlul normalului, făcându-le să călătorească în alte zone și dându-le senzația iluzorie că sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
-l: - Victor, mulțumesc... Dar, chiar dacă tu ești alături de mine, în sufletul meu este doar frig și tăcere... M-au învins... Iar ele fură ultimele cuvinte de om lucid ale Mariei. Tot ceea ce a urmat după asta a însemnat numai lungi reverii și visare bolnavă. Era limpede pentru oricine că facultățile minții ei deveneau din ce în ce mai zdruncinate. Slăbise îngrozitor. Și așa, s-au scurs multe zile. Apoi, într-o noapte, una nu mai puțin întunecată decât era mintea rătăcită a femeii, aceasta, chircită
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
deplin desfătarea! Iar astfel de momente spălate-n fericire ai dori să dureze veșnic, sau să revină la nesfârșit în viața ta, căci întotdeauna vrei să se repete lucrul care te face fericit! Însă, trezindu-mă acum din această dulce reverie și întorcândumă la realitatea mea, îți zic că toate neajunsurile chiar de aici mi se trag, din pântecul serviciului meu păcătos și sumbru, care nu m-a lăsat niciodată să trăiesc. Dimpotrivă, m-a subjugat cu greutatea sa copleșitoare, prefăcându
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
din acest punct de vedere. Respecta regulile cu o disciplină de fier. Dar numai așa a putut să se impună, numai așa a putut deveni o "majoritară". Își scutură capul pentru a ieși din această lume a amintirilor sau a reveriilor fără sens și se îndreaptă spre centrul din Buda, cu hotărârea să cumpere o cameră la primul hotel întâlnit în cale. Știe că aici toate hotelurile sunt extrem de scumpe, dar nu vrea ca această zi, această întâlnire cu Alex să
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
și fripturi de batal și de porc. Fiecare nuntaș își tăia câte o porție, după pofta inimii, însoțind bucatele de ulcele pline ochi, cu vin din renumite podgorii. Mai mulți țigani întrecură măsura, grație licorilor purtătoare de tării chemătoare spre reverie. Ei se aflau în primele rânduri ale celor care dădeau nunții pitorescul cerut în asemenea ocazii, spre hazul tuturor. Era totuși păstrată decența, mai ales că în mijlocul lor se afla un oaspete neobișnuit. Bulibașa îi săgetă cu ochii pe împricinați
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
proprie, atunci și acolo Întâlnea Sublimul. Întâlnea Desăvârșitul. Uneori, În ceasurile crepusculare, când Întârzia la nesfârșit cu bărbia sprijinită În palme, cu pleoapele aproape lipite, privind trandafirii și adulmecând aerul pătruns de mirosul greu al florilor, se Întâmpla să aibă reverii bizare. Atunci, Îi fluturau pe dinainte crâmpeie dintre cele mai neașteptate: chipul unui băiețel cu părul Încâlcit și genunchii juliți, care alerga săltând după un cârd de gâște... surâsul unei fetițe În rochiță vișinie, cu guler alb și buze foarte
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
scăpat de sub control, Într-un vârtej amețitor, care se surpa continuu, până când nu mai rămânea nimic. Doar gustul sărat al broboanelor sărate de sudoare, care i se spărgeau de buze și Îl făceau să deschidă larg ochii, trezindu-l din reverie și aducându-l Înapoi, În camera sa. La ieșirea din clădire, orașul Îl Întâmpină pustiu. Se gândi să meargă prin Cartierul Vechi, Încercând, pe cât posibil, așa cum se obișnuise, să nu respecte traseele vechi. Un roi de gâze minuscule colcăia deasupra
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
obicei) și, cu pleoapele Îngemănate, se lăsă purtat de aerul Înmiresmat al serii, care-l domina. Zgomotul orașului nu se mai auzea deloc. Se transformase Într-un zumzet blând, care-l Împresura somnolent, ca o șoaptă prelungă. Plutea undeva Între reverie și somn, când simți dintr-o dată o foșnire caldă În preajmă și degete fierbinți mângâindu-i ochii. Inima Îi zvâcni cu putere și se zgudui de o trăire izvorâtă din adânc, care-i Înrâuri toată ființa, Învăluind-o cu un
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
electrizat, cu ochii ieșiți din orbite, privind Întrebător spre niciunde, pustiit. Se afla de vreme neștiută În scaunul său, cufundat Într-o adâncă toropeală. Nu putea spune dacă trecuseră ore, zile sau eternități de când zăcea așa. După ce se adună din reverie, Începu să-și pipăie suspicios membrele uscate, ca de hârtie, care se acoperiră În Întregime de pudra aceea cenușie, pe care Începea să o perceapă tot mai adânc În nări, aspră ca o ninsoare venită din iad, ce-l Înspăimânta
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
limbajul oamenilor, ni se întâmplă uneori să ne întrerupă jocurile înseamnă că noi tocmai am auzit chemarea ei... În timpul întregii noastre șederi pe pământ, moartea ne face semn să ne ducem la ea. Nu cade fiecare din noi, câteodată, în reverii fără cauză, care îl absorb până la limita de a-l face să piardă noțiunile de timp și spațiu? Nu știm nici măcar la ce să ne gândim, dar, când terminăm, trebuie să facem eforturi pentru a ne recăpăta conștiința de sine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
în afară, măcelarul, bătrânul negustor de mărunțișuri, doica mea, târfa, oamenii pe care îi vedeam în mod obișnuit și chiar castronul în care mi se aducea fiertura de orz, hainele pe care le purtam, totul conspira să-mi întrețină aceste reverii morbide. Cu puțin timp în urmă, cursul reflecțiilor mele s-a schimbat. Era într-o seară, la baia publică. M-am dezbrăcat pe platformă. Băiatul îmi turna apă pe cap. Mi se părea că apa îmi spală gândurile negre. Vedeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
pă aleea spre clopotniță. Da' ce, n-o știi tu?" "P-aia? P-aia o știu, cum să nu", spuse Petre și rămase așa, cu privirea pierdută către tufișul cu pricina. După un scurt răstimp, se trezi din scurta lui reverie și întrebă fără ocolișuri: "Ți-a lăsat popa Davidescu banu'?". "Ce ban?", făcu Tăsică pe niznaiul. "Cum, mă, ce ban?", începu să se enerveze Petrică. "Banu' pentru lucrare. Nu trebuie robinet nou, obărtain nou, garnituri noi, alea, alea?" O trebui
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
După care a făcut-o în toate felurile gâscă frigidă și vacă idealistă fiind cele mai suave dintre gratulări. Pe celelalte nu le pot consemna. Ziua următoare am pornit o nouă haiducie. Bine, o plănuisem eu de nenumărate ori în reveriile mele de asistent, de fiecare dată după ce eram luat într-o bășcălie grobiană de domnul director Ciucurel. "Luat în bășcălie" e un eufemism pentru mai cinstitul "umilit". Evident, nu eram singurul. Venise clipa răzbunării, cum ar spune un romancier slab
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
privești către un obiect fără să-l vezi propriu-zis, căci privirea se duce dincolo de el, mult mai departe, și vede o mulțime lucruri inexistente, ocolind obiectul care-i stă În cale fără contur, lipsit de culoare, transparent, dizolvat În fantomele reveriei. Era un fel de amețeală plăcută, asemănătoare Întrucîtva senzației de plutire sau de zbor, adică implicînd pericolul permanent al căderii. Nu se mai temea de Michel. Dimpotrivă, Îl iubea și ar fi vrut să-l Îmbrățișeze ca pe un frate
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]