419 matches
-
tresări, dar, Înlăuntrul ei, simți că parcă ar fi căzut Într-un gol de aer care Îi făcu greață. Lucas Îi aruncă o privire neliniștită și interveni rapid. - Mi-i poți descrie mai exact pe naufragiați? - Cei doi tineri erau roșcovani, semănau unul cu altul. Fata era frumoasă, avea un păr lung și negru foarte frumos..., dar eu vedeam mai ales rana adîncă de la gîtul ei, și tot sîngele ăla... Am fost bolnavă de toate cîte am văzut, iar bietul Pierric
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
femeile, Joe? Când o cer. — Cât de des o cere soția ta? — Îmi cere salamul în fiecare noapte. — Vreau să zic, cât de des cere să fie lovită. — O cere de fiecare dată când stau mai mult cu amicul Johnnie Roșcovanul și ea face pe deșteapta. — Tu și cu Johnnie sunteți prieteni vechi? — Johnnie Roșcovanul e cel mai bun prieten al meu. — A fost și Johnnie cu tine în L.A.? — Da, în buzunar. Discuția cu un bețiv nebun mă dărâma. Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
salamul în fiecare noapte. — Vreau să zic, cât de des cere să fie lovită. — O cere de fiecare dată când stau mai mult cu amicul Johnnie Roșcovanul și ea face pe deșteapta. — Tu și cu Johnnie sunteți prieteni vechi? — Johnnie Roșcovanul e cel mai bun prieten al meu. — A fost și Johnnie cu tine în L.A.? — Da, în buzunar. Discuția cu un bețiv nebun mă dărâma. Îl preferam pe Fritzie, cu abordarea lui directă. — Ești bolnav de delirium tremens, căcatule? Vrei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
își îndreptă nodul de la cravată - semn că acum trebuia să-mi țin gura. Dulange își trosni degetele de la mâna stângă unul câte unul. Russ aruncă un pachet de țigări pe masă. Vechiul truc de manual: „Sunt prietenul tău“. — Lui Johnnie Roșcovanul nu-i place să fumez decât în compania lui, mărturisi francezul. Dacă mi-l aduci pe Johnnie, fumez. Mărturisesc mai bine în compania lui Johnnie. Întrebați-l pe preotul catolic de la North Post. Mi-a zis că l-a mirosit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
Johnnie și i-am zis să și-o pună întâi cu el. Ea se sperie și zice „Te crezi Fatty Arbuckle?“ Eu îi răspund că-s francez, dar ea cin’ se crede? Își închipuie că-i mai tare decât Johnnie Roșcovanul? Gândacii încep să urle ca negroteii. Filipineza zice nu, domnu’, că Johnnie are dinții ascuțiți. Fuge ca din pușcă, iar eu și cu Johnnie stăm la adăpost până sâmbătă seara. Ne crapă buza după o păsărică. Ne ducem la dugheana
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
Dalia nu vrea să-și desfacă picioarele până când gândacii nu-s eliminați științific. Cobor pe stradă și vin cu un doctor. Pentru cinci parai, gagiul le face injecții cu otravă. Eu și cu Dalia ne-o tragem ca iepurii. Johnnie Roșcovanul stă și privește. E ofticat că Dalia-i o bucățică așa de bună și că nu vreau să i-o dau și lui. I-am aruncat o întrebare, ca să-i mai tai din iordane. — Descrie-i trupul. Să n-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
așa de bună și că nu vreau să i-o dau și lui. I-am aruncat o întrebare, ca să-i mai tai din iordane. — Descrie-i trupul. Să n-o dai în bară, că nu-l mai vezi pe Johnnie Roșcovanul până ieși de la pârnaie. Lui Dulange îi căzu fața. Arăta ca un puști amenințat că i se ia ursulețul. — Răspunde la întrebare, Joe, interveni Russ. Dulange rânji. — Pân’ să le tai, avea țâțuci obraznice, cu sfârcuri roz. Picioarele le avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
o încheiere pentru Marele Lee Blanchard. Russ întrebă: — Apoi ce s-a mai întâmplat, Joe? Dulange părea sincer dezorientat - dincolo de bravadă, de amintirile extrase din creierul lui înecat în băutură și de dorința de a fi din nou împreună cu Johnnie Roșcovanul. — Apoi am ciopârțit-o. — Unde? — În două. — Nu, Joe. Unde ai comis crima? — Aha! La hotel. — Ce număr avea camera? — 116. — Cum ai transportat cadavrul la intersecția străzilor 39 și Norton? — Am furat o mașină. — Ce fel de mașină? — Un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
în dreptul nostru, a despăturit un ziar de scandal de dimineață și mi-a arătat fotografia lui de pe prima pagină. — Eu mă bucur de toată atenția. Numele tău e scris cu litere mărunte, așa cum merită nemțălăii. Răsuflarea lui duhnea a Johnnie Roșcovanul. I-am ars una peste bot. Dulange s-a prăbușit ca un sac de cartofi. Mâna dreaptă îmi zvâcnea de durere. Privirea lui Russ Millard îmi aminti de Iisus gata să-i dojenească pe păcătoși. Nu mai fi atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
era rudă cu siguranță. Era Elifaz, fiul cel mare al lui Esau și vărul meu, care semăna atât de mult cu Iuda că a trebuit să-mi duc mâna la gură ca să nu scot un țipăt de uimire. Era la fel de roșcovan și de arătos ca Iuda, doar că un pic mai înalt, la fel de înalt ca Ruben. Avea de altfel gesturile lui Ruben atunci când vorbea, cu capul puțin aplecat într-o parte, cu mâna stângă în șold și cu mâna dreaptă gesticulând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
voi. Eu aicea rănim”. Și m-am așezat jos ca să nu priceapă pricina curajului meu. Au bombănit și s-au dus». O aventură hazlie și picantă, dar cu un final mai puțin vesel, povestea și Nelson, un fost marinar, un roșcovan îndesat care, bârfeau gurile rele, s-ar fi bucurat că a rămas chior deoarece în felul acesta semăna cu vestitul amiral, deși împrejurarea în care își pierduse ochiul nu era deloc glorioasă. Faptul se petrecuse la prima cursă în ocean
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Nu mă interesează asta, am strigat. Cum te cheamă?” Parcă nici nu m-a auzit. Mi-a repetat același lucru. „Nu sunt nebun”. Am ieșit și i-am scris pe fișă: „Monomaniac cu tendință schizofrenică. De urmărit îndeaproape”. 4 decembrie Roșcovanul mă exasperează. Încă n-am reușit să-l conving să-mi răspundă. Și acum când îl întreb cum îl cheamă îmi spune același lucru: „Nu sunt nebun. Eu nu sunt nebun”. Parcă nu mai cunoaște alte cuvinte. I-am spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
să-i zdrobesc această încăpățânare. Nu vrea. Anume îmi spune „eu nu sunt nebun” ca să mă înnebunească pe mine. Da, trebuie să zdrobesc voința acestui catâr nebun. Cu hipnotice îl voi face să-mi spună cum îl cheamă. 17 decembrie Roșcovanul nu mai vorbește deloc. S-a încovoiat, nu mai protestează, nu mai urlă. Tace. Acum câteva zile, plângea, se ruga, mă implora să-l cred că nu e nebun. A început să se zbată. Să strige. Să țipe. Nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
care nici măcar nu-ți mai opune rezistență? E total absent. Am cerut unui îngrijitor să-l radă. Îi crescuse o barbă mare, țepoasă. 21 decembrie Ar fi trebuit să mă bucur, dar am simțit cerul căzând pe mine. Într-adevăr, roșcovanul nu era nebun! Am făcut o gafă care mă compromite ca medic. Fără să vreau, m-am purtat abject, dezgustător, cu el. Eșecul meu profesional îl suportă alții, se vede. 22 decembrie Ar trebui să plec neapărat de aici. Altfel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
chibrit, pentru a-i face felul unei snagoave curbate, agățată cu unghia dintr-un pachet de-al fermecătoarei, dădu peste un caiet. Un soi de maldăr de reclamații sau procese verbale, mâzgălite de mânuța, de-acum putrezită, a gazdei sale roșcovane. Și în care propriul lui nume îi sări în ochi de două ori. Ce-i trebuia ei, la paceură, să-l reclame pe el, la garaj, c-ar fura benzină. Ori, că-n timp ce-o regula (enervîndu-l totodată că
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
fund cu frunze de brusture: vaaai, nici nu știi ce răcoros e! Îl auzeam exclamând fericit). Umbla Îmbrăcat toată vara În aceeași cămașă roșie, decolorată și foarte largă, pe care o purta mereu suflecată la mâneci. De sub părul lung și roșcovan, răsucit Într-o continuă fluturare peste frunte, te priveau cu timiditate niște ochi căprui, veșnic triști. Milu umbla mai tot timpul desculț, vădit stânjenit de palmele cam prea mari pentru statura sa, din care pricină și le tot Îndesa discret
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
o intendentă a curții cu acareturi. Godun avea un băiat, Martin, pe care îl strigau Mémé și o fetiță mai mică, Isabelle-Anais, care abia împlinise cinci ani. Amândoi erau palizi și subțirei, nu împrumutaseră mult de la tatăl lor, care era roșcovan și greoi, dar cu ochi albaștri, ca ai lor. Godun ar fi vrut să îi știe zdraveni, se plânsese de asta și lui Omar, dar nu prea avea ce să facă. Anais nu mânca aproape nimic și era chinuită cu
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
învinețea. Ierburile opărite în vipiile verii se măcinau. Din cerul leșiatic cădea câte un stol de brabeti, împrăștiindu-se pe pământul tare. Nu mai soseau nici căruțele. În noiembrie, toată frumusețea aceea pălită se despuia. Maidanul își schimba culoarea. Scoarța roșcovană căpăta o dungă cum e fierul care străbătea burta de buruieni uscate. Lumina albicioasă a soarelui abia sticlea. - Vine bălana... u spunea nevestei. Îl dureau genunchii, și ăsta era semnul lui. Privea norii. Șeile lor albe se târau spre apus
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
se vedea bine, toți meșteri, duși pe la ospețe, gătiți, încălțați în cizme, cu fețele pline și roșii, să le tai cu firul de ață: finul Tache, un munte de om, cam zbanghiu la privire, cu a lui, o muiere puțină, roșcovană, ce bea binișor, la umăr cu bărbatul; cuscrul Vasile, rotar, voinic și ăsta, văduv cu doi copii, de față; nenea Ghiță Bîlcu, albit și posomorit, care usca în dușmănie cănile, cu mare pricepere și fără osteneală, și el cu soața
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Oacă clipi la ceilalți. Ei se spurcaseră. Cum să nu pui muia când vezi atâta bănet?! Alți cirezari se îndreptau spre cârciumă, târând după ei vitele legate de coarne, niște boi cât streașină hanului, costelivi și murdari de balegă, viței roșcovani care mugeau ascuțit, neliniștiți, adulmecând, și câteva vaci leneșe însemnate cu fierarul roșu pe pântece. Ăștia rămaseră în soare posomoriți. De-abia dacă unu-ldoi vânduseră la prețul cerut și numai dacă găsiseră vreun prost. Or, boi nu cumpăra 65 oricine
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Parcă zidarii erau mai pricopsiți? Treceau uneori luni întregi până să se uite la mistrii. Ce să le dea de mâncare copiilor? Abia ieșiți din iarnă, oamenii se treziseră cu perceptorii trimiși de stat, să strângă dările. Erau trei: un roșcovan adus de picioare, lung de-l uitase Dumnezeu, cu hainele atârnând de pe el, o slugă cu tobă de gât și un jandarm, cu pușcă la spinare. Cel dintâi ținea la subsuoară o geantă plină de hârtii. O luaseră din capul
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
dintâi ținea la subsuoară o geantă plină de hârtii. O luaseră din capul mahalalei, de la zidari. Citiră catastifele lor, chemară oamenii la porți, le dădură câte o hârtie, îi puseră să iscălească, dacă știau. 330 - Ai de dat atâta... zicea roșcovanul. Dacă nu aduci banii într-o săptămână, venim de-ți cărăm lucrurile din casă! De unde să aibă? Că nu mai câștigau nimic. Ziceau: - Poate o să ne luați pielea! Că aia a mai rămas de luat! * - Nu știm. Noi asta avem
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Nu-i lăsați! Ieșiseră și băieții cu praștiile. - Huo! strigau. Cel cu toba lovea pielea cu două bețe: Bum! Bum! Bum! Intrară, cărară la camion mesele hodorogite, scaunele, ce găsiseră, nu se uitau. - Când aduceți banii le luați înapoi, spunea roșcovanul. Muierile blestemau înjur, căzând în genunchi: - Gîndiți-vă că e un Dumnezeu în cer, care le vede pe toate! Nu v-ar mai muri mulți înainte! - Păi dar! sărise de alături nea Fane cu gura lui păcătoasă. Săracu Dumnezeu, nu mai
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
un val de furie neputincioasă care Îmi aducea lacrimi În ochi. Nu puteam să distrug țânțarii care-și lăsaseră amprenta pe gâtul ei fragil, dar puteam - și am făcut-o cu succes - să mă bat cu pumnii cu un băiat roșcovan care fusese grosolan cu ea. Avea obiceiul să-mi dea bucăți tari de zahăr candel cu mâna ei caldă. Într-o zi, când stăteam aplecați asupra unei meduze, s-a Întors brusc spre mine și m-a sărutat pe obraz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
Îmbarcase din nou pe vas, la multă vreme după aceea, nu fusese În stare să spună cine era sau de unde apăruse, motiv pentru care capriciosul său căpitan Îi schimbase numele inițial de Jack sau de John În absurda poreclă de „roșcovanul Oberlus“. Crescuse fără grabă, cu picioarele strîmbe, scheletic și cocoșat, aproape fără să cunoască mirosul pămîntului sau sunetul unui glas prietenos și Îl spintecase cu cuțitul pe primul său dușman Într-o crîșmă din Panamá, fapt pentru care fusese nevoit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]