676 matches
-
jus Latii, „dreptul valah”, adică al popoarelor supuse Romei. În fostul spațiu tracic a apărut cu timpul opoziția vlah „latin”, adică „atârnat, dependent” de Roma - slav „liber, independent”. Această dihotomie a avut ca rezultat constituirea pe de o parte a romanității orientale, iar pe de altă parte a lumii slave. Ambele forme provin din fonetizarea spiritului aspru dinaintea lichidei l/r. Să se compare în acest sens lamură și ram cu vlăstar, rod cu plod, a lua și labă (organ care
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
esență valahă, opus celorlalte două prin compoziția sa preponderent rurală. Situația lingvistică și confesională care s-a creat în acest imperiu roman a dus la diferențierea treptată în cadrul uniei a două etnii principale: pe de o parte vlahii, care alcătuiau romanitatea orientală, unită prin latinitate și creștinism, pe de altă parte slavii, care au persistat în tradiția mitologică a tracilor. Latinizați incomplet și în proporții diferite, indoeuropenizați însă ca expresie lingvistică, slavii și-au păstrat în măsură preponderentă arhaismul etnic șí
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
în lat. mons, tis „munte, stâncă, volum mare”, în vgr. bounós „ib.”. A se vedea și lat. alo „a face să crească, a cultiva, a hrăni”, almus „care hrănește”, aro „a cultiva”, față de vgr. arooo „ib.”. Toponimele vechi din spațiul romanității orientale se înscriu, prin baza traco-latină, în continuitatea euro-afro-asiatică a materialului lingvistic. Moldova. În antichitatea greacă o zonă din Epir se numea Molossia, Molottia iar romanii, cucerind-o, i-au preluat numele: Molossia, Molossis, idis, căruia în lexicul comun îi
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
zeul slav Veles/Volos (alb. Vëlës, ngr. Belessos, lat. Latialis) cu moșie, vodă, oșan etc. Se ajunge astfel la situația că înrudirea etimologică dintre forme nu mai poate fi identificată fonetic: sl. vlastĭ „putere“, it. podere „moșie, stăpânire“. Ardealul. Devenirea romanității orientale, cu centre de putere la sud și la nord de Dunăre, a avut ca centru administrativ dominant Unia, continuatoarea tradiției regatului dacic. Dintre zonele în care romanitatea s-a impus pregnant în epoca sa de avânt Ardealul s a
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
fi identificată fonetic: sl. vlastĭ „putere“, it. podere „moșie, stăpânire“. Ardealul. Devenirea romanității orientale, cu centre de putere la sud și la nord de Dunăre, a avut ca centru administrativ dominant Unia, continuatoarea tradiției regatului dacic. Dintre zonele în care romanitatea s-a impus pregnant în epoca sa de avânt Ardealul s a remarcat datorită poziției sale geografice și continuității centrului de putere al Uniei romanizate. Luând Ardealul ca centru și adăugând la acesta Panonia, voievodatele extracarpatice, banatele, vlăhiile și celelalte
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
avânt Ardealul s a remarcat datorită poziției sale geografice și continuității centrului de putere al Uniei romanizate. Luând Ardealul ca centru și adăugând la acesta Panonia, voievodatele extracarpatice, banatele, vlăhiile și celelalte spații care păstrează doar resturi sau amintiri de romanitate, identificăm contururile a ceea ce a mai rămas, la ieșirea din evul mediu, din spațiul supus romanizării de la Marea Tracică la Marea Baltică. Cronicarul moldovean Grigore Ureche, militând pentru independența voievodatelor extracarpatice, s-a aflat în imposibilitatea de a separa istoria Ardealului
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
ara „altar“, vgr. airo „a ridica, a înălța“ etc., de unde rezultă că toponimul în discuție reprezintă dedublarea temei cu sensul „sus“ pentru a rezulta sensul „sus-sus“, „peste munte“. O dedublare asemănătoare întâlnim în formele derdeluș, alandala. Toponimele vechi din landșaftul romanității orientale aparțin bazei traco-latine prin care ele se înscriu în spațiul preindoeuropean euro-afro-asiatic. Ele își au geneza în lexicul comun. Sunt comparabile ca sorginte formele: rom. olat (provincie, moșie), rs. volostĭ (regiune, stăpânire), alb. kullotë (pășune, imaș), lat. villa (moșie
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
și alungați”, sau chiar uciși (Olteanu și colect., p. 20). Timpul de nouă secole care s-a scurs de la cuceririle romanilor în spațiul tracic a avut ca rezultat, pe de o parte constituirea a trei structuri lingvistice indoeuropene, care sunt romanitatea orientală, albaneza și slava, iar pe de altă parte constituirea, pe baza limbii coiné a statului dacic, a limbii maghiare, limbă al cărei fundament inițial aglutinant a fost susținut periodic de grupările de populație turco-tătară pătrunse în Panonia. Folosită ca
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
a vechii forme de unitate statală, de data aceasta a unor noi grupări etnolingvistice care se structurau în urma romanizării. Organizarea unei mari unii la începutul secolului al V-lea, care acoperea proporțiile vechii Dacii, a constituit cadrul de consolidare a romanității orientale și de afirmare a unității etnolingvistice a tuturor valahilor din jumătatea de est a Europei. În acest cadru fluctuant, măcinat de dispute teritoriale, confesionale și etnice, supus în repetate rânduri incursiunilor unor populații „străine”, străromânii au evoluat cu sentimentul
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
atât mai puțin mai târziu, să însemne altceva decât un conglomerat de etnii în formare, cu dialectele lor în devenire. Imperiul tracic fusese edificat ca replică la civilizația greco-romană, în contact direct cu aceasta. Pe ruinele lui s-au edificat romanitatea orientală, lumea slavă, lumea albaneză, limba maghiară. Dar imaginea vechii Unii sau Hunii, restrânse treptat la Un-garia și Pan-onia, rămâne reper istoric și geografic penru toate etniile actuale care își au rădăcinile comune în spațiul traco-dacic. Este important de observat
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
lumea slavă, lumea albaneză, limba maghiară. Dar imaginea vechii Unii sau Hunii, restrânse treptat la Un-garia și Pan-onia, rămâne reper istoric și geografic penru toate etniile actuale care își au rădăcinile comune în spațiul traco-dacic. Este important de observat că romanitatea orientală a evoluat pe aceeași bază autohtonă, împreună cu alte etnii, în permanentă întrepătrundere cu acestea, ceea ce a făcut din contactele reciproce o posibilitate continuă de influențare a formelor de exprimare. Introducerea reciprocă, pe parcursul istoriei, a unor particularități zonale nu a
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
Molda care s-a înecat la vânătoarea bourului într-un râu ce a căpătat numele Moldova în memoria cățelei, de unde și numele țării. Din cronica lui Ureche rezultă sau pot fi deduse și alte câteva chestiuni privind spațiul tracic și romanitatea orientală. 1) Vorbind despre numele Moldovei cronicarul afirmă că aceasta nu poate fi numită Sciția, cum „vor unii“, întrucât Sciția „cuprinde loc mult, nu numai al nostru, ci și Ardealul și Țara Muntenească, și câmpii peste Nistru, de cuprinde o
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
țării lor, nume care să nu mai amintească de vasalitatea față de Ungaria. 3) Separarea teritorială și nominală este prelungită automat și asupra limbii, care devine „limba moldovenească“, termen fără acoperire în realitatea limbii și inutil pe fondul unității etnolingvistice a romanității orientale, mai ales a spațiului dacoromân. Însuși autorul, furat de ideea separării feudale a Moldovei, înțelege totuși prin „limba noastră“ limba tuturor românilor, pe care el o percepe ca fiind o adunătură neorganică de cuvinte, majoritatea latine: „Limba noastră, arată
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
lui a fost ridicată la nivel de principiu al cercetărilor istorice asupra istoriei limbii și poporului român. În această privință sunt de remarcat două scăderi față de viziunea cronicarului. Prima privește continuitatea spațiului dacic în Unia medievală, lucru care explică proporțiile romanității orientale ab origine și perenitatea nestrămutată a acestei romanități în jumătatea de est a Europei. Cea de a doua scădere privește izvoarele scrise ale istoriei românilor. Deși s-a format ca istoric și om de litere în mediul cultural al
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
cercetărilor istorice asupra istoriei limbii și poporului român. În această privință sunt de remarcat două scăderi față de viziunea cronicarului. Prima privește continuitatea spațiului dacic în Unia medievală, lucru care explică proporțiile romanității orientale ab origine și perenitatea nestrămutată a acestei romanități în jumătatea de est a Europei. Cea de a doua scădere privește izvoarele scrise ale istoriei românilor. Deși s-a format ca istoric și om de litere în mediul cultural al regatului polon, Miron Costin considera ca primă sursă pentru
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
prefacere etnolingvistică prin date fixe marcate de figuri istorice, cum sunt anul cuceririi Daciei de către Traian, când spațiul dacic devine instantaneu romanic, cu limba latină în locul limbii autohtonilor, care sunt scoși din istorie, și anul descălecatului Moldovei de către Dragoș, când romanitatea și latinitatea la est de Carpați devin moldovenești. Substituirea procesului de romanizare realizat în simbioză cu autohtonii, prin data primului descălecat, înseamnă stoparea romanității și latinității la nivelul la care acestea se aflau la data cuceririi, căci „acești romani de
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
latină în locul limbii autohtonilor, care sunt scoși din istorie, și anul descălecatului Moldovei de către Dragoș, când romanitatea și latinitatea la est de Carpați devin moldovenești. Substituirea procesului de romanizare realizat în simbioză cu autohtonii, prin data primului descălecat, înseamnă stoparea romanității și latinității la nivelul la care acestea se aflau la data cuceririi, căci „acești romani de Ulpie Traian în Dachia descălecați tot aceiași (sunt cu) românii care și până astăzi într-însa locuiesc” (HVR, p. 162), în timp ce limba română, care
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
cărturarul și voievodul moldav să-și imagineze istoria antică și medievală a românilor ca pe o evoluție în sine a unei caste militare romane. Greutățile, care s-au dovedit a fi insurmontabile, încep odată cu cel de al doilea descălecat, când romanitatea orientală i se înfățișează documentar ca fenomen etnolingvistic mult mai vechi decât își închipuia el, având o largă bază populară și teritorială. Ajungând cu prezentarea evenimentelor la epoca descălecatelor Munteniei și Moldovei, Cantemir cercetează mai atent opera lui Antonio Bonfini
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
românesc extracarpatic înainte de cel de al doilea descălecat (HVR, p. 446, 469), D. Cantemir a avut revelația desprinderii voievodatelor, banatelor și a altor feude din Crăia ungurească, aceasta structurată în hotarele vechii Unii, construite de traci și preluate apoi de romanitate. Inițial Cantemir îl ia ca martor pe Bonfini în sprijinul concepției sale despre romanizare afirmând că acest „om străin și ungurean cu deschise cuvinte zisele noastre întărește” (HVR, p. 464), pe când „ungureanul” exprima de fapt o concepție mult mai realistă
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
lor să-i dezrădăcineze n-au putut. Căci din polcurile și coloniile, adică sloboziile, pre carele Traian și alți împărați ai romanilor le au adus în Dachia valahii aceștia se trag” (Ib.). De aici până la înțelegerea pe deplin realistă a romanității orientale mai este mult. Se vede însă acum, în partea finală a HVR, că autorul a întrerupt brusc redactarea operei sale al cărei fundament teoretic se dovedea a fi dezmințit de realitatea istorică. Antonio Bonfini, istoric italian chemat de Matei
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
postură i-ar fi permis lui Cantemir să devină un Titus Livius al românilor. Căci Unia > Hunia > Ungaria a constituit, în pofida tuturor prefacerilor și mișcărilor care s-au petrecut în ea, cadrul stabil în care spațiul tracic a devenit spațiul romanității orientale. Miron Costin fusese cu un pas înainte întrucât, scriind istoria românilor extracarpatici, el o completează pe aceasta cu Istoria de Crăia Ungurească a lui Laurențiu Toppletin de Mediaș. Limba română în viziunea lui D. Cantemir Subordonând istoria neamului românesc
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
vrem să-l întrebăm pe un străin dacă știe limba noastră, nu-l întrebăm «Știi moldovenește?», ci «Știi românește?», adică latinește” (DMN, p. 65). Rămâne însă constantă în DM și în lucrările ulterioare abordarea raportului dintre română și italiană. Întrucât romanitatea orientală este mai apropiată teritorial, temporal și în sine de fenomenul etnolingvistic italian, a apărut ideea unei posibile filiații italiene a limbii române. Această chestiune, pe care astăzi o privim ca superfluă, preocupa în epocă pe cronicarii și istoricii atrași
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
inrodus sensul ablativ „relativ la, din, de la”, schimbând totodată aspectul fonetic al cuvântului, astfel clop a devenit șchiop; alb. shqepul „șchiop”, shqepoj „a șchiopăta”; în rusă au apărut forme paralele: klöpa „doagă” și ščepka „surcea, așchie”. 3. Emanație culturală unică a romanității orientale, grecizate și turcite la vremea aceea, Dimitrie Cantemir poseda practic fenomenul lingvistic în variantele greacă, latină, slavă, turcă, arabă etc. pe fondul unei gândiri aristocratice și teologice care l-a împiedicat să vadă originea naturală a limbajului și diversificarea
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
cuvinte menționate de Cantemir ca autohtone nu a fost confirmat ca atare de etimologi. Și acesta nu este singurul caz în care schema devenirii limbii române din latină infirmă elanul cercetătorilor de a aborda substratul ca bază tracică a constituirii romanității orientale. Pentru inițierea cercetării istorice a limbii române în ansamblu, nu doar a cutărui sau cutărui cuvânt sau grup de cuvinte, este necesară punerea în valoare a întregului proces al prefacerilor etnolingvistice din spațiul tracic, proces cauzat de cuceririle și
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
și administrația romană în acest spațiu au avut ca efect suprapunerea pe sistemul lingvistic autohton, de factură aglutinantă, a sistemului lingvistic indoeuropean, flexionar și morfematic. În urma simbiozei celor două sisteme lingvistice a rezultat, pe întreg spațiul tracic, baza traco-latină a romanității orientale, în care cele două sisteme lingvistice au avut aport diferențiat: unul, cel tracic, preponderent lexical, altul, cel romanic, preponderent gramatical în sensul morfematizării lexemelor. Din această bază, constituită pe parcursul a cinci secole cu implicare diferențiată, inegală, a componentelor, au
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]