587 matches
-
Aburii băuturii începeau să-l cuprindă. Auzea viorile și armonica, și o veselie neobișnuită n făcea să se apropie de mireasă, să fie mai îndrăzneț. Ciocni de câteva ori la rând cu Roșioară și cu nașa. Farfuriile pline cu hartane rumene erau golite la repezeală. Gunoierul sorbi pe furiș câteva ulcele de vin, să se răcorească. Aglaia, cu ochii pe el, îi striga să aibă grijă de meseni. Se spetise cărând și bău și ea câteva rachiuri în bucătărie cu nevasta
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
îi era dat să guste primul din pulpa friptă ce mirosea bine. Tava îi fu așezată în față. Fina Smaranda luă lacomă banii și-i flutură deasupra mesei: - Două sute de lei pentru zestrea miresei! strigă în timp ce brutarul despica sârguincios carnea rumenă. 33 Nașul își făcu porție, apoi trecu nevestei restul, mulțumit de gustul purcelului. Petrecerea abia începea. Ghiță Bflcu strigă la țigani: - Ia ziceți, mă, Perinița, să pupăm și noi mireasa! Ce spui, ginerică? Stere, ce să spună? Râdea cu socrul
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Și-a ridicat fustele și i-a jucat pe masă. În zori, pungașul a chemat o trăsură și a luat muierea în brațe. - Asta-i ziua ta de nuntă, Sinefto! i-a zis. Copila râdea. Avea un obraz proaspăt și rumen în lumina dimineții. Vântul îi spulbera părul, și sufletul lui Nicu-Piele era ca vioara. Numai că se îmbătase și adormise pe drum. Se trezise tocmai a doua zi, fără un ban, țeapăn, într-un șanț. Gagica dusă a fost, n-
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
sonoră a umbrei. Cine iubește cu adevărat muzica nu caută în ea un adăpost, ci un nobil dezastru. Universul nu se înalță spre destrămarea ei? Întocmai ca gândurile, muzica se instalează în golurile vitale. Un sânge proaspăt și o carne rumenă rezistă ademenirilor vibrante, n-au spațiu pentru ele; boala însă le face loc. Pe măsură ce roade din viață, absolutul înaintează. Nu e revelator că-n infinitul muzicii și-n infinitul morții se topește totul în noi, că materia își pierde marginile
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
în tine și n-au rămas cadavre în calea nădejdilor și a erorilor. Dar toate acelea pe care le-ai știut, toată luciditatea asociată vremii, alcătuiesc o povară sub care se înăbușă avânturile. Bătrânețea prematură, nesfârșita oboseală pe obraji încă rumeni rezultă din toate momentele care au acumulat monstruos curgerea vremii pe planul conștiinței. Sânt bătrân prin tot ce nu-i uitare în trecutul meu, prin toate clipele pe care le-am scos din neștiința perfectă a temporalității și le-am
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
El era lungit pe o câmpie cosită, fânul clădit mirosea, cerul de înserare era deasupră-i albastru, limpede, adânc, nouri de jăratic și aur umpleau cu oștirile lor cerul, dealurile erau încărcate cu sarcini de purpură, paserile-n aer, oglinzile râurilor rumene, tremurătorul glas al clopotului împlea sara chemând la vecernie, și el? - el - ce îmbrăcăminte ciudată! O rasă de șiac, un comanac negru - în mâna lui cartea astrologică. Și ce cunoscute-i păreau toate. El nu mai era el. I se
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
risipiră în creți vineți, soarele cădea la vale și părea pe vârful bradului singuratec ca o frunte în raze pe umeri negri, apoi coborî pintre crengi de păru un cuib de rubin între ramuri, apoi, după trunchiul gros, aruncă dungi rumene pe stanurile munților și făcea ca ei să-și aprindă jăratecul de argint al frunților lor - până ce se cufundă cu totul după munte, care sta negru și nalt, zugrăvindu-și în aerul albastru mărginile lui tivite cu roșață. Înserează încet
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
sus să răzima pe stâlpi de lemn și numai jumătate pe cel de jos, cerdacuri înalte, înaintite sub șandramale lungi, apăsate, pline de mușchi negru-verde; iar în cerdacuri șed bătrânii vorbind de {EminescuOpVII 101} ale lor; fetele tinere ivesc fețele rumene ca mărul prin obloanele deschise ale ferestrelor cu gratii, prin care vezi oale cu flori galbene ca de aur. Numai pe ici pe colo luna răvarsă cîte-o dungă lungă și îngustă în umbra uliței, pe ici pe colo trece cîte-un
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Toată natura naivă și bucuroasă că trăiește, numai [el] întunecat, nefiind bucuros de viața lui, el cu naivitatea lui pierdută, cu ochii adânci, cuminți, însă fără de speranță... "Și se zice că nu e fericire-n lume", murmură el. O fată rumenă și grasă, într-o scurteică blănită și cu mînele-n muf, trecu de brațul unui tânăr, chicotind, surâzând din când în când cu șireție, uitîndu-se c-o galișă voioșie și pe ascuns în fața companionului ei... ochii ei căprii erau viață, bucurie
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
rele, spațiul infernalelor comploturi. Aici ascunde zmeul pe fia de Împărat pe care a răpit-o. Făt-Frumos este condus de un om, negru (simbolul ghidului obscur!) „sub o stîncă”, Într-un palat unde se află, cum știm deja, o fată „rumenă și albuliță”. Peștera de aici este un spațiu ocrotitor, dar și spațiul unde se ascunde moartea. În fine, În palatul pacinaților, situat tot Într-o peșteră alpină, stă teribila babă și ceata ei infernală... Stînca (peștera) este cel de al
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
n-a Greul Pămîntului, domnul tînăr, trecător șt acesta (trecător și expert erotic), vede numaidecît „fața rumeoară” a copilei și Înțelege despre ce e vorba. Făt-Frumos află În palatul de sub stîncă fata ce visase. Cum putea fi altfel dacă nu „rumenă și albuliță”? etc. Rumeneala e, așadar, cartea de vizită a inocenței. Bărbatul poate fi „un tigru ce flămînzește”, un devastator de bogate grădini, femeia (evocată cu precădere În faza nubilității) trebuie să rumenească. Rumeneala, pentru a se pune În evidență
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
lipite...”. Ea deschide o veritabilă paradă a modei și a virtuților În lumea păsărilor și a florilor de luncă. Cucul e Îngîmfat, macul doarme, senil, În timpul concertului, nufărul e Întristat ca un văduv, gîndăceii poartă hlamide smălțuite, bujorelul e vioi, rumen, busuiocul concupiscent („iubitor de sînuri albe”) etc. Abuzul de gingășii supără, evident, la lectură, Însă din aceste acumulări de făpturi grațioase se constituie o figură a imaginarului: aceea a extazului („sufletul cu voluptate În estaz adînc plutește”). Extazul atinge și
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
portret feminin care nu diferă, În esență de portretul romantic cunoscut. Lipsește lui Alecsandri doar acea ardoare dezechilibrantă a pasiunii pe care o aflăm la Bolintineanu, poet cu mijloace estetice mai reduse decît ale lui. Femeia lui Alecsandri este blîndă, rumenă, albă și sprintenă: „Albă ca o lăcrimioară, Dulce ca o primăvară, Era sprintenă, ușoară Ca un pui de căprioară. Trupușoru-i gingășel Părea tras printr-un inel! Nici micuță, nici năltuță, Numai bună de drăguță, S-o tot strîngi la pept
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
care i-au dăruit firea.” Finalul acestui spiritual discurs erotic pare a exprima Și o opțiune pentru partea pămîntească a Amorului. Oricum, iubirea se naște prin vedere și trofeele ei sînt: „ochi și gene și guriță, obraji rătunzi, albi și rumeni, pepturi, sînuri cu mici țîță sînt a sale vînătoare...” Mai este Însă ceva. Dar despre acest misterios lucru nu vrea să vorbească. Sau vorbește, comunicînd că nu vrea să vorbească (cunoscută figură retorică): ...și Întru a sa trufie Mai are
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
văzând patru pahare, zăbovi ceva mai mult. Pe mușama se întinse o pată rubinie în care își muie mânecile largi ale anteriului. Ciocniră, Maca apropie paharul de buze, dar, simțind privirea neînduplecată a popii, trase o dușcă zdravănă. Atunci fața rumenă și nădușită se lumină. Își trecu degetele rariță prin barbă, apoi pocni din palme cu mulțumire. — Așa, fiule, acuma mai vii de-acasă. Mai că-mi vine să te afurisesc, de drag ce-mi ești, bată-te ăia trei sute optșpe
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
n-ar fi înțeles, persista deci în ținuta lui condescendentă, ca un învățător informîndu-se de soarta școlarilor săi. În vorbirea sa calmă și bonomă intra o nuanță de comizerație neintenționată, explicabilă prin inocența și prin temperamentul simplist euforic, evident în fața rumenă și mustățile întoarse galic peste buze. - Măi Ioanide, ce mai faci tu, ce mai învîrtești? Așa îl întîmpinase Oprescu pe Ioanide, care apărea ca un vagabond trăind din expediente. - Bine, bine, căută acesta să curme dialogul. - Ești căsătorit, ai copii
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
caraghios, începu să-l intereseze ca un individ relativ mai complex. Părea prada unei anxietăți secrete, ca unul care, pus în fața unei speranțe neașteptate, o vede compromisă. Căpătase umbre ușoare în jurul ochilor și arăta mai bolnav decât Conțescu însuși, care, rumen la față și cu o figură odihnită, făcea impresia de a se repauza după baie. "Nenorocitul, medita Ioanide, crede că toată chestiunea este să moară Ermil. Dar Ermil prezintă o forță colectivă, o clasă viguroasă, ridicată pe sfărîmiturile alteia și
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
de copil, plecîndu-și capul deasupra farfuriei. Felul îngrijit cu care mânuia tacâmurile, gesturile supravegheate și discrete distrăgeau atenția celor de față, mai ales că se ridica des pentru a inspecta bunul mers al serviciului. Erminia semăna mult cu o călugăriță rumenă, căreia olandele scrobite din jurul capului și obrajilor dau enbompoint-ului un aer îngeresc. Ioanide nu citase borșul și smântâna decât fiindcă le avea în fața sa. În ciuda unei anume diminuări de venituri și a unei baterii de masă reduse, serviciul în casa
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
îl ținea neputred. Aceluia îi jertfea rătăciții întru acest fel, adecă de-și bătea trupurile sale până la sânge, chiuia și toată altă fără de lege făcea. Cu sângele ce-și vărsa închipuia cum că cu sânge iaste Cron (pentru că se arăta rumen la față); iară fărădelege ce-o făcea ziceau că nu o vede Cron, {EminescuOpIX 511} căci ține ochii închiși, nici aude strigările, căci este mort. Așa și acum creștinii fac pre la morții lor, strigîndu-se "clacă de nebuni", de-și
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
Morcovul și bucățile de ardei gras se taie fâșii; castravetele se taie rondele. Într-o cratiță mare se încălzește puțin ulei de măsline aromatizat cu crenguțe de rozmarin, rondele de ardei iute și câteva felii de usturoi. Când usturoiul devine rumen, se scoate din tigaie, să nu se ardă, și se adaugă inflorescențele de conopidă și celelalte legume. După ce s-au rumenit ușor, se stinge cu puțin oțet și se mai lasă pe foc până când scade toată zeama. La sfârșit, se
[Corola-publishinghouse/Science/1851_a_3176]
-
40 min. Conținut caloric: 510 kcal/porție Fără ouă Mod de preparare: Ceapa, țelina și morcovul se taie bucățele și se înăbușă împreună cu o linguriță de unt și 2 pahare de vin, până când se evaporă toată zeama și legumele devin rumene, apoi se sărează. Orezul se rumenește în puțin ulei de măsline cald, se stinge cu un deget de vin și se fierbe, adăugând pe parcurs o cantitate suficientă de supă vegetală fierbinte. Cu puțin timp înainte de a fi gata, se
[Corola-publishinghouse/Science/1851_a_3176]
-
vreo surată/ Uita de milă și zbiera turbată./ Purta mărămi urzite de-o minune,/ Iar cele de duminică pot spune/ Că, zău, trăgeau vreo două trei ocale./ Colțuni avea de lână roșă, moale,/ Întinși; și ghete nouă în picior;/ Chip rumen arata, cutezător. [...]/ Cu vălul bine înnodat umbla/ Pe-o buiestrașă - și pe cap purta/ O pălărie cât un scut de mare;/ Pe coapse fusta pentru mers călare/ și pinteni...”262 Iubește viața și o trăiește din plin: „Trăise toată viața
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
înțeleasă, descifrată și receptată în toata 651 Ibidem. 652 Ibidem, p. 55. 653 Ibidem, p. 59. 654 Ibidem, p. 55-56. 655 Ibidem, p. 56. 656 Ibidem. 181 splendoarea ei. Imaginea femeii stă sub semnul luminii, al purității, al tainei: „Bălaie, rumenă, însorită,/ Lumină veșnic primenită./ Iar chipul ei era minune./ Căci Firea sentrecuse anume/ S-o dăruiască pildă vieții:/ Desăvârșire-a frumuseții/ și-al ei tipar; eu unul, încă,/ Să fie bezna cât de-adâncă,/ O văd nainte-mi pururi vie.”657
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
vreo surată/ Uita de milă și zbiera turbată./ Purta mărămi urzite de-o minune,/ Iar cele de duminică pot spune/ Că, zău, trăgeau vreo două trei ocale./ Colțuni avea de lână roșă, moale,/ Întinși; și ghete nouă în picior;/ Chip rumen arata, cutezător. [...]/ Cu vălul bine înnodat umbla/ Pe-o buiestrașă - și pe cap purta/ O pălărie cât un scut de mare;/ Pe coapse fusta pentru mers călare/ și pinteni...”262 Iubește viața și o trăiește din plin: „Trăise toată viața
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
înțeleasă, descifrată și receptată în toata 651 Ibidem. 652 Ibidem, p. 55. 653 Ibidem, p. 59. 654 Ibidem, p. 55-56. 655 Ibidem, p. 56. 656 Ibidem. 181 splendoarea ei. Imaginea femeii stă sub semnul luminii, al purității, al tainei: „Bălaie, rumenă, însorită,/ Lumină veșnic primenită./ Iar chipul ei era minune./ Căci Firea sentrecuse anume/ S-o dăruiască pildă vieții:/ Desăvârșire-a frumuseții/ și-al ei tipar; eu unul, încă,/ Să fie bezna cât de-adâncă,/ O văd nainte-mi pururi vie.”657
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]