424 matches
-
și, așa cum o știm, albă; căci până atunci fusese roșie... Dar lovitura primită n’a rămas fără urmări; din una, a ajuns două: de rădăcină și de frunze. Generoasă, s’a oferit astfel pe de-a’ntregul. Dar nu oricum; sălbăticiunea cu o rădăcină firavă și cârteva frunze s’a ales, printr’o selecție ce i-a exacerbat caracterele, fie cu o rădăcină zdravănă, fie cu frunze cu pețioluil Îngroșat și fraged, ambele adăpostind substanțe de rezervă pentru al doilea an
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
prea mult strică, mi-am zis - cumpătatul de mine - demult, În Egiptul natal, sătul de atâta tămâiere la propriu și la figurat, de atâtea ofrande de nu le mai dovedeam devorarea, dar nici un fel de activitate. Ce-ar fi, ca sălbăticiune ce sunt totuși, să spăl putina? Mai ales că mă apucase și mila de voi, văzând cum obraznicele de vrăbii Încep cucerirea Europei urmând ogoarele voastre de grâu. Vă pândea foametea, cât de mult n’ați fi muncit, după cum am
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
suflarea satului se aduna în punctul din care ciobanii porneau în păstorit. Acolo preotul satului ținea o slujbă, făcea o feștanie turmelor, le binecuvânta și le stropea cu apă sfințită, implorând puterea divină să le protejeze, să le apere de sălbăticiunile pădurilor, de animalele răpitoare, de molime, de vânturi, vijelii, avalanșe, ploi, fulgere și trăznete, să dea producție bogată de lapte, brânză și lână, iar ciobanii să fie harnici, sănătoși și feriți la rândul lor de toate relele. - deasemenea tot omul
Cârțișoara: monografie; vol. II - OAMENII by Traian Cânduleå, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/412_a_1339]
-
asta, că lupul ar încerca să intre-n casele oamenilor? Cum de-ți trec prin minte asemenea baliverne? Îmi sperii copchilul cu poveștile iestea! Ai mai auzit vreodată, să-ncerce lupul să intre-n casa omului? Nici pomeneală! Au și sălbăticiunile iestea mai multă minte decât îți închipui netale! Apoi, întorcându-se spre mine, biata mamă îmi zice: Du-te, măi băiete și te-nchină, fă cruce și bate măcar zece mătănii și culcă-te! Că nu-s pentru tine aceste
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
cum n-o mai fost alta..!”, spun bătrânii. Și, tot ningea, ningea întruna, cu fulgi mari și grei.. Crivățul gemea cumplit. Urlete de fiare flămânde, străbăteau de sus, din inima codrilor. În nopțile senine, cu lună plină, povesteau ei înfiorați..sălbăticiunile înfometate, se apropiau de sate, peste garduri, care nu se mai știa pe unde sunt. Uneori, stând pe coadă cu botul întins spre cer, dădeau drumul unor urlete prelungi, lugubre, că-ți în gheța sângele-n vine...ăuiau atât de
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
în șperlă, de parcă acolo ar fi aflat adevărul și dreptatea... O clipă, trase cu urechea înspre pădurea din vale, ca jivinele la pândă.. Nici o suflare... Pădurea părea pustie, doar... tăcerea codrilor cu clătinarea frunzelor, răsuflarea apelor, chemări în răstimpuri de sălbăticiuni, ori păsări de noapte... Stăteau muți ca să asculte foșnetul nopții din pădure...și-i înfiora... „ - Unde s-o fi dus căpitanul...Ce s-o fi întâmplat cu el ?!”, murmură Cârțu îngrijorat. Apoi, continuă tot el. Nu trebuia să-l lăsăm
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
miezul nopții... după ce a făcut planul de retragere spre nord. Un gând urât, însă, îl chinuia.. nu-l slăbea... „De ce, oare, am rămas până’n zori și n-am plecat imediat... de ce..?!”, Baltă, copil al munților, avea instinctul primejdiei al sălbăticiunilor, presimțea nenorocirea că vine ca un vânt rece... O clipă a lipsit să ordone: „Scularea și plecăm..!”, dar, văzându-i cum dorm, i-a fost rușine să-și anuleze hotărârea... Adormi și el cu o nesfârșită părere de rău în
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
hulub. Noaptea era senină, cerul înstelat, dar, copacii întunecau mai tare pădurea. Toți erau numai ochi și urechi... îi așteptau. Așteptau ca vietățile la pândă... Nici o suflare... Pădurea părea pustie,.. Doar tăcerea codrilor, cu clătinarea crengilor, chemări în răstimpuri de sălbăticiuni, păsări de noapte croncănind, ori câte un fâlfâit greu de aripi... Țipătul unei păsări de noapte, spintecă tăcerea.. ca un tăiș de sabie. Căpitanul Baltă tresări... Era semnalul dat de Sofronie, care din punctul de observație supraveghea Cheile și marginea
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
o trăire nouă a mea, în ipostaza de novice. Lupii aceștia imaginari, odată ce căpătaseră trup, au început brusc să contamineze aerul cu mirosul lor greu de fiare însetate de sânge. Nu știu din ce motiv, dar mirosul acesta pătrunzător de sălbăticiune din jur îmi dădea o senzație extraordinară de putere, de parcă ieșisem din fragilitatea trupului meu ca să intru în posesia puterilor arcane ale lupului, conservate ancestral în conștiința colectivității. Atunci când ninge, nările mele sunt invadate de mirosul înghețat al lupului, iar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
de la Gimnaziul „Alecu Donici”). Bătrânul a participat ca hăitaș prin 1911 la o vânătoare cu Sadoveanu pe Deleleu. Ceata vânătorilor a rămas foarte contrariată atunci când, o căprioară adusă în bătaia puștii lui Sadoveanu, a fost lăsată să treacă, povestitorul contemplând sălbăticiunea care se ștergea în hățișul pădurii. După moartea lui Sadoveanu, țăranul cu pricina a făcut un gest care m-a impresionat: s-a urcat în tren la Fălticeni, a coborât la București și, cumpărând o coroană, a dus-o la
CORESPONDENȚĂ FĂLTICENEANĂ by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/699_a_1142]
-
eponimi animale de pradă (în special lupul) și se considerau urmașii unui strămoș mitic teriomorf. Inițierile militare ale indo-europenilor comportau o transformare ritualică în lup: războinicul exemplar își însușea comportamentul unui carnasier. Pe de altă parte, urmărirea și doborârea unei sălbăticiuni devine modelul mitic al cuceririi unui teritoriu (Landnâmă) și al întemeierii unui stat16. La asirieni, iranieni și turco-mongoli tehnicile de vânătoare și cele de război se aseamănă până la confuzie. Pretutindeni, în lumea eurasiatică, de la apariția asirienilor până la începuturile epocii moderne
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
arhaic al zeiței este evident: ea este înainte de toate, și prin excelență, Stăpâna Animalelor (poânia theron, cum e calificată în Iliada, XXI, 470 sq.); adică iubitoare de vânătoare și protectoare a animalelor sălbatice totodată. Homer o numește și Agrotera, "A Sălbăticiunilor", iar Eschil (fr. 342) "Doamna Munților Sălbatici", îi place să vâneze mai ales în timpul nopții. Leul și ursul îi sunt animale favorite și heraldice; fapt ce amintește de prototipurile asiatice. Homer (Iliada, V, 549) povestește cum Artemis 1-a învățat
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
Altfel spus: unde nu se dansează pentru Artemis? 30 Sub aspectele ei multiple, și adesea contradictorii, se ghicește pluralitatea formelor divine arhaice, revalorizate și integrate într-o vastă structură de către geniul religios grec. Arhaica Doamnă a Munților și Stăpână a Sălbăticiunilor din preistoria mediteraneană a asimilat foarte devreme atributele și prestigiile Zeițelor Mame, dar fără a pierde prin aceasta trăsăturile ei cele mai arhaice și mai specifice: patroană atât a vânătorilor cât și a fiarelor sălbatice, și a tinerelor fete. După
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
spațiului public, așa cum se cuvine să fie într-o țară civilizată. Mi s-a părut, de asemenea, revelator faptul că a făcut imediat disticția dintre iubirea de viețuitoare - temă creștină generoasă - și pericolul public pe care îl reprezintă astfel de sălbăticiuni, ca un om care trăiește într-o lume unde primăriile au evacuat de mult spațiul public de asemenea pericole tratând zbierătele ipocrite ale falșilor iubitori de animale, pentru care acest gen de activitate (zbierătele!) sunt singura formă de solidaritate cu
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
legat de el și nu-l mai poate lepăda! Și totuși i se face o mare nedreptate, domnule doctor, vorbi mai departe pădurarul Nicodim. Din câte am văzut aș putea să zic că iepurele nu e mai fricos decât alte sălbăticiuni. Dar el nu are nici ghiare puternice, nici colți, nici mare putere în trup. El are o singură armă de apărare în primejdii: fuga. Da, zic eu, fuga-i rușinoasă, dar e sănătoasă. Pentru iepure nu e rușinoasă, căci se
Limba română: repere teoretice și aplicații by ANGELICA HOBJILĂ () [Corola-publishinghouse/Science/978_a_2486]
-
mergând pur și simplu pe picioarele proprii. Octombrie 2006 Emblema iraționalului O amintire de acum câteva bune decenii: un grup de țigănci tinere, în fustele lor crețe, viu colorate, în roșu, galben, verde, cu mersul lor suplu, grațios, iute, de sălbăticiuni, cu bănuții din cozi și vorba lor ascuțită, fiecare cu un fel de traistă prinsă de gât în care atârna un baloțel lunguieț, înfășurat în cârpe la fel de colorate. Lăsam joaca și ne luam după ele, cu un amestec de curiozitate
Cum am spânzurat-o pe Emma Bovary by Doina Jela [Corola-publishinghouse/Science/937_a_2445]
-
Și cheia se află, probabil, în Autobiografie. Damian înseamnă, etimologic vorbind, „domesticitul“, „îmblânzitul“, iar Silvestru, „sălbaticul“, „pădurețul“. Cele două părți ale pseudonimului reflectă, de fapt, ființa lui primordială, naturală, supusă civilizării sau, cum el însuși o spune în Autobiografie, acea „sălbăticiune de domesticit“, căzută în mâinile celor adulți. Dar așa-zisul prenume al pseudonimului are și o altă explicație, complementară. Și, pentru că I. Negoițescu era un mare cititor al lui Hermann Hesse, am căutat și am găsit explicația în romanul Demian
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
tine înseamnă a te supune până la căpăt firii tale adevărate, fără să-ți fie rușine de ea, trăind frenetic în conformitate cu ea: „graba, precipitarea, spontaneitatea - iată trăsăturile esențiale ale caracterului meu.“ Scindată, ființa lui e contrariată când de impulsurile biologice de „sălbăticiune“, când de cele psihice, profund extatice. După cum însăși natura sa e una aparte, cu totul altfel decât aceea a majorității; natura sa se ridică, irepresibilă, împotriva naturii, fiind deci, conștient/inconștient, antinaturală. În acest sens, o anume mărturie a memorialistului
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
care se bucura), iar eu, întâiul nepot, am moștenit favoarea, fiind tratat de dânsa cu „odorul maicii“: sărea ca o leoaică să mă apere de gesturile punitive ale genitorilor mei, pentru care nu eram deloc „odor“, ci mai degrabă o sălbăticiune de domesticit. O dată, când tata a luat fărașul și a fugit după mine, care o tulisem în grădină urlând ca un smintit „săriți, că mă omoară!“, s-a repezit și ea, să-mi vină în ajutor, dar n-a putut
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
ar putea să aibă aceste semne? Explicația ipotetică e următoarea: troglodiții, desemnând sau modelând aceste chipuri, le credeau identice cu animalele, pe care doreau să le vâneze, și țintindu-le cu săgeata, erau siguri că au ucis în același timp sălbăticiunile reprezentate. Ca multe alte fantezii debitate în numele științei, aceste explicații sunt neverificabile. Toate aceste așa-zise științe, ca paleontologia și preistoria, ce trec dincolo de documentul exact sau de experimentul științific propriu-zis, reprezintă astăzi vaste domenii de refugiu al închipuirii, care
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
a intervalului. Aici, roza luminează altfel în raza noii lumini, se aprinde incendiind întreaga distanță care o desparte de lume. Se arată însă în lume "Rozalb ieșind dintre albii/ Ochilor noștri revărsat enorm/ Printre tufe de răsură și salvii/ Când sălbăticiunile Zilei dorm". Rozalbul nu e niciun trandafir identificat în vreo specie, în speța definitorie a individualului; e Deschisul care bate în alb, culoarea intermediară, ambiguă, a trecerii 47, natura inaparentă ascunsă în toți trandafirii sau Unul universal al unui gen
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
apare se arată între, își face loc printre, răzbate prin aparențe în distanța deschisă de intervalul pe care îl străbate pentru a ajunge la vedere. Ajunge văzut și nevăzut deopotrivă, căci nu se dă decât în eclipsarea cromaticii mundane, "când sălbăticiunile Zilei dorm", în suspensia oricărui scenariu în care lumea se dă în spectacol: "Ochii, oh, și-i ascunseră atunci/ Răsăritul său nesfârșit începu/ Peste lume, în râuri, în lunci,/ Totul în jerbe se prefăcu". Printr-o paradoxală inversiune, a vedea
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
disparate, momentul inoportun e-mprejmuit cu un "zid" de către cel ce-l va întâlni, parcă anume spre a nu-l scăpa. În neolitic, astfel de construcții ample și joase, funcționând după modelul digurilor, conduceau vânatul înspre capcana pregătită de vânători; pentru sălbăticiunea aflată în același plan cu el, unghiul cu deschidere largă de dinainte-i se confunda cu linia orizontului. O linie de gonaci închidea triunghiul fatidic îndărătul animalului. Nu e nevoie de multă imaginație pentru a vedea în laturile unghiului brațele
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
pe care Marcel s-a încăpățînat s-o pună pe picioare, mai ales cînd a aflat că o cămilă căzută nu se mai poate ridica singură, din pricina cocoașelor care o trag înapoi. Așa că animalul se resemnează să moară sfîșiat de sălbăticiuni și de vulturii deșertului. Spre bucuria lui, Marcel, cu ajutorul șoferului și al însoțitorului nostru, a reușit performanța de a ridica animalul uluit de norocul care dăduse peste el. Cînd am ajuns în inima Karakorumului, fosta capitală a lui Ogodai Han
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1495_a_2793]
-
spre înfiorarea celor cu conștiința încărcată : Nimănui nu-i place să știe că există un ochi care l privește mereu (II, p. 632). Nu întâmplător, s-ar zice, privirea arzătoare îl caracterizează și pe mistrețul cu care Marghioala se identifică, sălbăticiunea gonind mândră și liberă, spre dezorientarea făpturilor de condiție inferioară, obișnuite cu mocirla din preajmă : El ne urmărește cu ochiul lui de fosfor... O să ne înecăm în lături, căutând să fugim de-aici, ca niște șobolani (III, p. 645). Unele
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]