433 matches
-
sine, și ea este cea care îl transformă pe martir din cineva care suferă și moare în cineva care poartă mărturie. Trebuie să ne ridicăm crucea; nu doar ni se impune prin coerciție exterioară. Suferința devine creativă, iar moartea devine sacrificială, dacă și numai dacă sunt acceptate de bunăvoie de cel care trebuie să sufere sau să moară<footnote Bishop Kallistos of Diokleia, „What is a martyr?”, în Sobornost (incorporating Eastern Churches Review), 5, 1, 1983, p. 8. footnote>. Pentru a
Studia Theologia Orthodoxa by Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/132_a_167]
-
supranaturale, În ideea că valoarea darului, violența distrugerii sale și amploarea actului de renunțare creează o legătură de reciprocitate inalienabilă Între om și lumea divină. Mulți autori disting Între sacrificiu și alte moduri de omorâre rituală, care nu urmează logica sacrificială - aceste „rituri de eliminare” sunt identificate de unii cercetători sub numele generic de rituri ale „țapului ispășitor”. Ele constau În: a) transferarea simbolică (prin atingere sau prin formule verbale magice) a unor rele (boli, păcate morale sau religioase), care afectează
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
de vedere descriptiv (M. Bourdillion, 1980, pp. 11-17), tipologia sacrificiului ar cuprinde: a) sacrificiile calculate: acele acte politice, militare, economice, sportive sau cotidiene de renunțare la ceva de valoare În așteptarea unui câștig mai mare; b) omorârile pentru prestigiu: acte sacrificiale specifice Înmormântărilor regale din Antichitate sau schimburilor rituale de daruri (gen potlatch), care nu consacră și stabilesc comunicarea cu divinitatea; c) execuțiile criminalilor: pedepsele capitale; d) sacrificiile vrăjitorești: folosite În diverse rituri secrete și au ca scop obținerea unor puteri
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
schimburilor rituale de daruri (gen potlatch), care nu consacră și stabilesc comunicarea cu divinitatea; c) execuțiile criminalilor: pedepsele capitale; d) sacrificiile vrăjitorești: folosite În diverse rituri secrete și au ca scop obținerea unor puteri magice; e) sacrificiile Împotriva amenințărilor: actele sacrificiale efectuate pentru a preveni molimele, catastrofele, războaiele, pentru a apăra de blesteme și vrăji; f) sacrificiile religioase: exprimă idei, credințe și valori fundamentale pentru un individ sau pentru o colectivitate. O perspectivă mai subtilă este oferită de J. Beattie (1980
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
caracter istoric descriu performarea acestor rituri În mai multe culturi și propun diferite semnificații pentru Înțelegerea lor. În paralel, alte titluri oferă interpretări teoretice și chiar paradigme integratoare, În care originea și evoluția culturii și religiei sunt legate de actul sacrificial. În ansamblul acestei bibliografii, unele au dobândit valoare de model exemplar: sacrificiile iudaice, cele ale Egiptului, Greciei sau Romei antice, cele aztece sau hinduse, cele ale civilizațiilor Nuer, Dogon sau Lugbara din Africa etc. Dintre acestea am ales, pentru multitudinea
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
era adus odată cu aceste procesiuni: el fusese spălat și purificat și era Împodobit cu Însemne rituale. ș...ț Ajunși la locul sacrificiului, participanții se așezau În cerc, iar fetele (koreforele) Înconjurau de mai multe ori locul, purtând un coș special (sacrificial) și vase cu apă. Participanții se spălau, ritualic, pe mâini, iar animalul era și el stropit cu apă, până când dădea din cap, În semn că acceptă să fie sacrificat. Apoi participanții luau În pumn boabe de grâu din coșuri și
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
din jur (W. Burkert, 1983, pp. 3-5). Dacă elementele descrise până În acest moment nu permit distingerea sacrificiului de o ofrandă, partea a doua a ritualului, aduce În prim-plan actul sângeros și odată cu acesta comunicarea cu sacrul, mediată de victima sacrificială: Pe fundul unui coș, sub boabele de grâu era ascuns cuțitul sacrificial. Oficiantul sacrificiului lua acel coș, astfel Încât animalul să nu poată vedea cuțitul, tăia câteva fire de păr din coamă și le arunca pe foc. Înaintea momentului suprem al
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
moment nu permit distingerea sacrificiului de o ofrandă, partea a doua a ritualului, aduce În prim-plan actul sângeros și odată cu acesta comunicarea cu sacrul, mediată de victima sacrificială: Pe fundul unui coș, sub boabele de grâu era ascuns cuțitul sacrificial. Oficiantul sacrificiului lua acel coș, astfel Încât animalul să nu poată vedea cuțitul, tăia câteva fire de păr din coamă și le arunca pe foc. Înaintea momentului suprem al sacrificiului trebuia să se audă strigătul unei femei: el marca actul sângeros
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
pp. 30-33; A. Baumgarten, 2002; J. Henninger, 1987, vol. XII, pp. 544-550; M. Mauss, H. Hubert, 1997). În esență Însă, o morfologie accesibilă a sacrificiului se poate Întemeia pe trei elemente: actorii (sacrificatorul, divinitatea și comunitatea), obiectul (sacrificatul) și actul sacrificial propriu-zis (medierea). Actorii sacrificiului Cel mai adesea, persoana care performează sacrificiul este un oficiant consacrat În plan social sau religios: cercetările etnografice și istorice nu aduc În discuție cazuri semnificative de „democrație” a sacrificiului (În antiteză cu rugăciunile sau ofrandele
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
un vraci). Nu există Însă restricții de gen sau vârstă În ceea ce privește actorul sacrificiului. Frecvent, modelul mitic al sacrificatorului este dat de o anume divinitate din panteonul religios, care a inițiat acel sacrificiu și care a Întemeiat ceva printr-un act sacrificial sau prin propriul sacrificiu. Referindu-se la sacrificiile agrare, Mircea Eliade consideră că acestea sunt repetări rituale ale unui scenariu mitic În care o divinitate omorâtă violent genera, din diferite părți ale corpului ei, fie Întregul cosmos, fie unele forme
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
acestuia: el este consacrat prin ritual și Își asigură astfel sprijinul divinității. Pe un al treilea palier, Întreaga comunitate este consacrată, sacrificiul afirmând atât comuniunea dintre membri (prin masa rituală), cât și legătura dintre aceștia și lumea divină (prin transferul sacrificial). După J. Henninger (1987, vol. XII, pp. 549-550), sacrificatorul poate urmări mai multe obiective: astfel, el poate să aducă un omagiu divinității, mai ales În cazul sacrificiilor periodice, incluse În calendarul religios al societății În cauză. El poate să mulțumească
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
ca furt sau hazard. De asemenea, ele pot fi date altor persoane, pentru consum, astfel Încât dăruirea dezinteresată către semeni funcționează ca o ofrandă pentru divinități (este logica „pomenilor” din satul românesc tradițional, În care bunurile celui dispărut nu sunt distruse sacrificial, ci redistribuite, Într-o tranzacție fără finalitate economică, dar cu scop religios). În familia sacrificiilor sângeroase se Încadrează actele ritualice care conduc la imolarea unei ființe vii. În general, este vorba despre animale, dar se cunosc, din atestări istorice și
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
mai ales În cele de teologie sau de istorie comparată a religiilor, se susține că este vorba despre o evoluție intelectuală (de la religiile primitive la religiile spirituale), În timp ce În lucrările de antropologie accentul este pus pe sistemele de valori („ideologia sacrificială”) și pe contextele sociale specifice. Prima perspectivă este exprimată elocvent În studiul consacrat de Ion Taloș (1978) sacrificiilor de Întemeiere: În descendența interpretărilor lui Mircea Eliade (care, pe baza unor atestări arheologice și istorice, dar și a sugestiilor oferite de
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
În locul unui bou” (1976, p. 142). Din această perspectivă, substituirile de obiecte ale sacrificiului sunt operații logice determinate de anumite concepții religioase și realizate conform unor algoritmi simbolici cultural determinați. În a două analiză, R. Firth (1996) susține că substituirile sacrificiale dezvăluie nu atât o evoluție de la sacrificii sângeroase la sacrificii nesângeroase, cât o logică rituală specifică, axată pe idei economice precum controlul resurselor, raționalitatea și „calculul prudent”. Astfel, chiar dacă sistemul sacrificiilor nu poate fi redus la ecuații economice simple (ca
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
amploarea solicitărilor implicate etc. Esența sacrificiului ar sta Într-o „logică a echivalărilor simbolice a obiectelor care pot fi oferite” (R. Firth, p. 106), logică ce ar permite diferite substituiri, În funcție de resursele existente și operațiile simbolice care generează vocabularul obiectelor sacrificiale și sintaxa combinărilor și a Înlocuirilor: Sacrificiul este un act personal, un act de oferire a sinelui sau a unei părți din sine. Sinele este reprezentat sau simbolizat prin mai multe tipuri de lucruri concrete. Un asemenea lucru trebuie să
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
disponibile și cu evaluarea câștigurilor non-materiale, spirituale (R. Firth, 1996, p. 108). Cercetările antropologice au arătat că diferitele civilizații instituie reguli clare referitoare la ceea ce poate fi sacrificat și ceea ce nu poate fi admis În acest ritual. Prin aceasta, sistemul sacrificial funcționează ca un sistem de clasificare, care, pornind de la axa sacrificiu vs non-sacrificiu, stabilește clase de opoziții precum: animale/plante/obiecte care pot fi sacrificate vs animale/plante/obiecte care nu pot fi sacrificate (considerate a fi totemul unei comunități
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
funcția vânătorii este simultan complementară și opusă sacrificiului. Într-un cuvânt, vânătoarea definește relațiile dintre om și natura sălbatică. Vânătorul este simultan animalul prădător și posesorul unei arte (techne) pe care nu o posedă leul sau lupul. ș...ț Actul sacrificial este un act culinar, animalul sacrificial prin excelență fiind boul cu care se lucrează câmpul”. Iar J.Z. Smith subliniază deosebirile dintre vânătoare, bazată pe imediat, abilități și noroc, și agricultură, bazată pe planificare și pe o conștiință a viitorului
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
opusă sacrificiului. Într-un cuvânt, vânătoarea definește relațiile dintre om și natura sălbatică. Vânătorul este simultan animalul prădător și posesorul unei arte (techne) pe care nu o posedă leul sau lupul. ș...ț Actul sacrificial este un act culinar, animalul sacrificial prin excelență fiind boul cu care se lucrează câmpul”. Iar J.Z. Smith subliniază deosebirile dintre vânătoare, bazată pe imediat, abilități și noroc, și agricultură, bazată pe planificare și pe o conștiință a viitorului. În consecință, „pentru cel care a
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
și agricultură, bazată pe planificare și pe o conștiință a viitorului. În consecință, „pentru cel care a domesticit animalele, omorârea lor este un act de discriminare, cu un ochi ațintit asupra viitorului” (2004, p. 151), În așa fel Încât gestul sacrificial să nu amenințe rezervele de produse animale sau de muncă animală (de aceea, se aleg pentru sacrificii animale mai neproductive, adică masculi bătrâni, și se evită sacrificiile excesive). Ceea ce Înseamnă că „sacrificiul, În contextul său agrar sau pastoral, este o
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
producător - prădător), ci și pe axe spirituale precum cea a atitudinii animalului față de om (menește a bine - cobește), a statutului ontic (curat - spurcat) sau a atitudinii divinității (binecuvântat - blestemat). În felul acesta, În spațiul românesc, nu pot intra În sisteme sacrificiale animale ce reprezintă răul absolut, precum șarpele sau păianjenul, sau animale care, deși domestice, au o atitudine negativă față de om, precum calul și pisica. Medierea În interpretarea clasică a sacrificiului, conturată de Hubert și Mauss (1997), acest ritual produce o
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
Sacrificatul și Divinitatea (de la care se speră câștigarea unui lucru: iertarea În sacrificiile de expiere, ajutorul În cele de solicitare, menținerea sprijinului În cele de venerare). Între sacrificator și divinitate nu exista, Înainte de performarea sacrificiului, nicio legătură evidentă. Prin actul sacrificial și prin intermediul bunului sacrificat se realizează această legătură - altfel spus, sacrificatul mediază Între uman și divin. Relația cu puterile sacrale instituită prin intermediul sacrificiului este radical diferită de alte forme de raportare la sacru. În sistemul magiei, spre exemplu, medierea era
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
divine (sacrul) și creează un sistem de schimburi reciproce care, pe de-o parte, obligă divinul să sprijine persoana sau comunitatea ce Îndeplinește ritul și, pe de altă parte, obligă oamenii să reproducă sistematic, periodic, corect și cu credință actul sacrificial. Aparent simplu, acest sistem de medieri și obligații nu este lipsit de ambiguități. Medierea sacrificială creează atât apropiere, cât și distanță. În acest sens, Remo Guidieri (1980, p. 373) susține că ...prin actul sacrificial se afirmă, În mod implicit sau
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
divinul să sprijine persoana sau comunitatea ce Îndeplinește ritul și, pe de altă parte, obligă oamenii să reproducă sistematic, periodic, corect și cu credință actul sacrificial. Aparent simplu, acest sistem de medieri și obligații nu este lipsit de ambiguități. Medierea sacrificială creează atât apropiere, cât și distanță. În acest sens, Remo Guidieri (1980, p. 373) susține că ...prin actul sacrificial se afirmă, În mod implicit sau explicit, că există o sciziune Între două instanțe. Astfel, se subliniază faptul că o relație
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
periodic, corect și cu credință actul sacrificial. Aparent simplu, acest sistem de medieri și obligații nu este lipsit de ambiguități. Medierea sacrificială creează atât apropiere, cât și distanță. În acest sens, Remo Guidieri (1980, p. 373) susține că ...prin actul sacrificial se afirmă, În mod implicit sau explicit, că există o sciziune Între două instanțe. Astfel, se subliniază faptul că o relație este posibilă, tocmai pentru că există o alteritate Între un A și un B. Această alteritate reprezintă o necesitate conceptuală
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
ordinea socială și valorile culturale. Ceea ce Înseamnă că a explica sacrificiul devine sinonim cu a explica civilizația umană. Sau, altfel spus, originea sacrificiului și funcțiile sacrificiului explică originea și funcțiile culturii. Prima dintre aceste perspective pornește de la ideea unei crime sacrificiale care a avut loc, În mod real, cândva, Într-o epocă revolută a umanității. Sigmund Freud, cel mai cunoscut promotor al teoriei „sacrificiului primordial”, a fost influențat de studiile de mitologie comparată și de antropologie ale secolului al XIX-lea
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]