380 matches
-
Zemun, care de-a lungul stăpânirilor române și bizantine a împărțit o soartă comună cu „fratele geamăn” (cele două orașe erau legate de un pod). Singidunum a fost ocupat și de mai multe ori devastat de invaziile succesive ale hunilor, sarmaților, gepizilor, ostrogoților și a avarilor înainte de sosirea slavilor în jurul anului 630. A fost folosit ca centru al Regatului Gepizilor, la începutul anilor 500, înainte de a fi cucerit de avari. Cand avarii au fost în cele din urmă alungați de forțele
Belgrad () [Corola-website/Science/297464_a_298793]
-
Ucrainei datează din preajma anului 4500 î.e.n., perioada de înflorire a culturii Cucuteni, din neolitic, într-o arie largă ce acoperă părți din Ucraina de astăzi, precum și întreaga regiune Nipru-Nistru. În timpul epocii fierului, teritoriul a fost locuit de cimerieni, sciți și sarmați. Între 700 î.e.n. și 200 î.e.n. a făcut parte din Sciția. Mai târziu, au fost fondate colonii grecești, romane, și bizantine, cum ar fi Tyras, Olbia și Hermonassa, începând cu secolul al VI-lea î.e.n., pe malul nord-estic al Mării Negre
Ucraina () [Corola-website/Science/297474_a_298803]
-
a traversat Dunărea la Viminacium urmând traseul făcut de Tettius Iulianus. Românii îi înving pe daci la A Doua Bătălie de la Tapae. Odată cu venirea toamnei, românii sunt nevoiți să oprească înaintarea spre capitala dacica. Decebal își mobilizează armata , și împreună cu sarmații și bastarnii, traversează Dunărea înghețată cu armata dacica, împreună cu roxolanii și iazigii și atacă garnizoanele române din Moesia pentru a schimba soarta războiului. Campania s-a soldat cu un eșec, o parte din cavalerie înecându-se la trecerea fluviului. Garnizoanele
Dacia romană () [Corola-website/Science/296675_a_298004]
-
de Senat și purta titlul de "legatus Auguști pro praetore", fiind de rang consular. Capitala provinciei era Ulpia Traiana Sarmizegetusa, fondată în 108-110 din ordinul guvernatorului Daciei române, Decimus Terentius Scaurianus. După ce o revoltă autohtonă sprijinită de dacii liberi și sarmați a fost suprimata, împăratul Hadrian a abandonat sudul Moldovei și o parte din Muntenia pentru a se ocupat de reorganizarea provinciei. Din celelalte teritorii ce aparțineau provinciei Moesia Inferioară împreună cu vestul Olteniei, a format provincia Dacia Inferioară, pe când provincia organizată
Dacia romană () [Corola-website/Science/296675_a_298004]
-
stăpânire română și nu intrau în componență provinciei române Dacia. Dar s-au aflat în diferite sisteme de dependență față de Imperiul Român, fiind regate clientelare ce întrețineau relații dinamice cu Dacia română și imperiul, precum și cu celelalte populații vecine că sarmați, goți și vandali, asimilând elemente de cultura română provinciala. O mare parte trăiau dincolo de limesul nordic, răsăritean și vestic al provinciei române: geto-dacii și tracii liberi septentrionali că biefii, arsietai, carpii și costobocii. Erau cunoscuți pentru acțiunile lor războinice. Dacii
Dacia romană () [Corola-website/Science/296675_a_298004]
-
sunt atestați în zona Crișanei, Maramureș, până în Slovacia. După anexarea regatului dacic, așezările fortificate de la vest și nord de provincia română sunt abandonate și dacii "liberi" se stabilesc în zona colinara și de câmpie. Dacii de vest erau strâmtorați de sarmați, de vandali și de români. Sunt menționați în discursul rostit de retorul Aelius Aruistides, Polyaion și în lucrurile Oracula Sibyllina și Historia Augusta. Eusebiu din Cezareea amintește triburile dacice aflate în conflict cu Marcus Aurelius la granița dunăreana. Dacii liberi
Dacia romană () [Corola-website/Science/296675_a_298004]
-
alte nume de regi: Bithoporus,Pieporus,Natoporus . Costobocii au luptat împotriva românilor în primul război Marcomanic în 166-172, alături de biessoi și sabokai. Historia Augusta menționează o mare coaliție antiromana a populațiilor barbarice de la frontierele Daciei române și Moesiei Inferior, cuprinzând sarmații, marcomanii, geții și dacii. În 170-171, costobocii aliați cu bastarnii și sarmații, au traversat Dunărea, pustiind Moesia, Tracia, Macedonia, ajungând până în Grecia. 18 000 de daci "liberi" au fost primit în Dacia Română, întemeiând orașele Piroboridava și Tamasidava. Carpii erau
Dacia romană () [Corola-website/Science/296675_a_298004]
-
în primul război Marcomanic în 166-172, alături de biessoi și sabokai. Historia Augusta menționează o mare coaliție antiromana a populațiilor barbarice de la frontierele Daciei române și Moesiei Inferior, cuprinzând sarmații, marcomanii, geții și dacii. În 170-171, costobocii aliați cu bastarnii și sarmații, au traversat Dunărea, pustiind Moesia, Tracia, Macedonia, ajungând până în Grecia. 18 000 de daci "liberi" au fost primit în Dacia Română, întemeiând orașele Piroboridava și Tamasidava. Carpii erau un trib tracic ce trăia în Moldova, de la Munții Carpați până la Nistru
Dacia romană () [Corola-website/Science/296675_a_298004]
-
Gallus, goții, boranii, urugunzii și carpii jefuiesc ținutul în 253. După înfrângerea de la Naissus a goților în 268, carpii organizează o incursiune și sunt învinși în Dobrogea de Aurelian. Au mai fost respinși de Galerius după ce au fost sprijinit de sarmați și bastarni să atace frontieră dunăreana. Unii carpi au fost transferați în imperiu, alții au continuat să trăiască în teritoriul de baștină, alături de goți și huni. Galerius i-a răsândit pe captivi printre posturile de pază de pe frontierele române. Un
Dacia romană () [Corola-website/Science/296675_a_298004]
-
Pannonia l-au ales ca împărat pe Ingenuus, dar împăratul legal, Gallienus, l-a învins pe uzurpator. Gallienus s-a mutat în Italia, totuși, pentru a se ocupa de o invazie a alemanilor. Populația locală, care se confrunta cu amenințarea sarmaților, l-a ales împărat pe , care a ridicat-o pe soția sa Sulpicia Dryantilla la rangul de Augusta pentru a-și întări poziția sa. Regalianus a luptat cu curaj împotriva sarmaților. După victoria sa, el a fost ucis de o
Regalianus () [Corola-website/Science/319825_a_321154]
-
a alemanilor. Populația locală, care se confrunta cu amenințarea sarmaților, l-a ales împărat pe , care a ridicat-o pe soția sa Sulpicia Dryantilla la rangul de Augusta pentru a-și întări poziția sa. Regalianus a luptat cu curaj împotriva sarmaților. După victoria sa, el a fost ucis de o coaliție formată din propriul său popor și roxolani. Câteva anecdote care fac referire la Regalianus au supraviețuit, în schița biografică succintă care apare în Triginta Tyranni în Historia Augusta: este indicat
Regalianus () [Corola-website/Science/319825_a_321154]
-
Iașii de asemenea menționați ca "Jasones", "Jassics", "Jàszok", etc... sunt un fost popor sarmatic, parte din grupul Alanilor, care apare în secolul al XIV-lea în Moldova și Ungaria. Sarmații vorbeau o limbă indo-europeană iranică. Numele iașilor medievali are probabil aceiași etimologie iranică precum cel al iazigilor antici: în limbile sanskrită și hindi, „Yazg, yash” înseamnă „bună faimă”. Iazigii sunt menționati de Ovidiu ca „"Ipse vides onerata ferox ut ducata
Iași (popor) () [Corola-website/Science/324170_a_325499]
-
sunt menționati de Ovidiu ca „"Ipse vides onerata ferox ut ducata Iasyx/ Per media Istri plaustra bubulcus aquas"” și „"Jazyges et Colchi Metereaque turba Getaque/ Danubii mediis vix prohibentur aquis"”. Iazigii și alanii erau două ramuri din cele trei ale sarmaților, a treia fiind roxolanii. O inscripție astăzi pierdută pe o piatră miliară romană descoperită în apropiere de Osijek (Croația) în secolul al XVIII-lea menționează existența unui "Jassiorum municipium". Numele maghiar al orașului Iași ("Jászvásár") înseamnă cuvânt cu cuvânt „Piața
Iași (popor) () [Corola-website/Science/324170_a_325499]
-
Jászvásár") înseamnă cuvânt cu cuvânt „Piața (Târgul) Iașilor”; numele vechi românesc, "Târgul Ieșilor" (și forma alternativă "Iașii"), ar putea avea aceeași semnificație. În Ungaria, iașii au lăsat denumirea de "Jász" unui comitat și mai multor localități; pe de altă parte, sarmații erau arcași reputați, ori în limba maghiară "ijász" înseamnă tocmai „arcaș”, de unde presupunerea că acest cuvânt s-ar trage tot de la iași. Orașul Iași și județul Iași apar în secolul al XIV-lea sub două denumiri: "Aski" și "Civitas Iassiorum
Iași (popor) () [Corola-website/Science/324170_a_325499]
-
fusese un guvernator abil al Italiei. Longobarzii vedeau Italia ca pe un teritoriu bogat, cu posibilități de pradă, făcându-l pe Alboin să creadă în aducerea laolaltă, alături de longobarzi, multe alte popoare din regiune, inclusiv heruli, suebi, gepizi, thuringieni, protobulgari, sarmați, romanii și puținii ostrogoți rămași. Însă cel mai important grup, în afara longobarzilor, îl constituiau saxonii, dintre care 20.000 au participat la invazie. Saxonii erau tributari regelui franc Sigebert I, iar participarea indică faptul că Alboin ar fi avut sprijinul
Alboin al longobarzilor () [Corola-website/Science/324990_a_326319]
-
recunoască protectoratul roman. Romanii le-au luat banda îngustă de pământ de-a lungul graniței. Aproximativ 25 000 de barbari s-au înrolat în armata romană. La 3 decembrie 176, el împreună cu fiul său Commodus sărbătorea victoria asupra "germanilor și sarmaților"; tot cam pe atunci, l-a instaurat pe Commodus drept co-regent al său. În 177 triburile germane din nou au început ofensiva. De data acesta războiul pentru romani a avut mai mult succes. Cu toate că ei din nou au invadat Panonia
Războiul marcoman 166-180 () [Corola-website/Science/322285_a_323614]
-
puterii absolute a monarhului. Sarmatismul sublinia priceperea militară, mergând înapoi în vremurile când șleahta (Szlachta) a apărut pentru prima dată din clasa cavalerilor; și valorile sale religioase, ambele asociate cu misiunea istorică a poporului polonez ca bastion al creștinismului. Nobilii sarmați s-au simțit superiori chiar și față de nobilimea altor națiuni pe care le-au considerat supuse și aproape înrobite de conducătorii lor (potrivit Constituției Poloniei, regele nu era altceva decât un "egal între egali"). Cu timpul însă, idealurile sarmatismului au
Barocul în Polonia () [Corola-website/Science/329183_a_330512]
-
szlachta)" din perioada Uniunii statale polono-lituaniene din secolul al XV-lea până în secolul al XVIII-lea. Împreună cu „Libertatea de Aur”, formau aspectul central al culturii Uniunii statale polono-lituaniene. La baza acestei idei stătea crezul că nobilimea poloneză este descendentă a sarmaților, popor antic ce s-a stabilit între Don și Ural , Teoria a fost celebrată de unii și aspru criticată de alții. Termenul și cultura s-au reflectat în primul rând în literatura poloneză a secolului al XVII-lea, având rădăcinile
Sarmatism () [Corola-website/Science/329189_a_330518]
-
Szlachta) purtau o haină lungă cu marginile îmblănite, numită Żupan, cizme înalte și sabie (Szabla|szabla). Mustățile erau populare, de asemenea, precum și penele în pălăriile bărbaților. Un element inseparabil al costumului lor festiv era o sabie numită karabela. În Polonia "sarmații" militau pentru statutul nobilimii, pentru egalitate între nobili ("Libertatea de Aur"), și pentru independență în fața altor popoare. ul se mândrea cu victoriile din trecut ale armatei poloneze și pretindea nobililor polonezi să cultive tradiția. Sarmația (în era un nume poetic
Sarmatism () [Corola-website/Science/329189_a_330518]
-
Sienkiewicz, primul laureat al Poloniei cu Premiul Nobel pentru literatură (1905). Termenul "Sarmatism" a fost folosit prima dată de către Jan Długosz în lucrarea sa din secolul al XV-lea din istoria Poloniei. Długosz a fost, de asemenea, responsabil pentru conectarea sarmaților la perioada preistorică a Poloniei și această idee a fost continuată de alți cronicari și de istorici, cum ar fi Marcin Bielski, Marcin Kromer, și Maciej Miechowita. "Tractatus de Duabus Sarmatiis" al lui Maciej Miechowita]] a devenit o lucrare influentă
Sarmatism () [Corola-website/Science/329189_a_330518]
-
statală polono-lituaniană. În realitate, pretinșii strămoși ai Szlachta, sarmații, erau o confederație de triburi predominant iraniene care trăiau la nord de Marea Neagră. În secolul al V-lea i.Hr. Herodot a scris că aceste triburi erau descendenți ai sciților și amazoanelor. Sarmații au fost în mare parte amestecați cu goți și alte popoare în secolul al II-lea d.Hr., având puține legături puternice și directe cu Polonia. Cu toate acestea, astfel de probleme nu sunt simple. Legenda a prins și s-
Sarmatism () [Corola-website/Science/329189_a_330518]
-
având puține legături puternice și directe cu Polonia. Cu toate acestea, astfel de probleme nu sunt simple. Legenda a prins și s-a dezvoltat până când cei mai mulți din Uniunea statală polono-lituaniană au crezut că mulți nobili polonezi sunt oarecum descendenți ai sarmaților (Sauromates). O altă tradiție venea din presupunerea că sarmații descind din Iafet, fiul lui Noe.
Sarmatism () [Corola-website/Science/329189_a_330518]
-
toate acestea, astfel de probleme nu sunt simple. Legenda a prins și s-a dezvoltat până când cei mai mulți din Uniunea statală polono-lituaniană au crezut că mulți nobili polonezi sunt oarecum descendenți ai sarmaților (Sauromates). O altă tradiție venea din presupunerea că sarmații descind din Iafet, fiul lui Noe.
Sarmatism () [Corola-website/Science/329189_a_330518]
-
serie de cercetători consideră că aceasta este prima consemnare a strămoșilor ungurilor. Poporul menționat de Strabon cu numele de "oΰγρου" /Ugroi/ ar putea fi de asemenea vechii unguri, deși este mai probabil să fie vorba de unul dintre triburile de sarmați . Alți cercetători, luând în considerație numele pe care împăratul Constantin Porfiregenet l-a dat ungurilor - "σάβαρτοι άσφαλοι" /sawartoi asfaloi/ - apreciază că sursele bizantine, musulmane și armenești, care pomenesc de poporul numit "σάβιροι" /sawiroi/, "σεβορτιοι" /sewortioi/, "siyăwardiya" și "sevordi" nu fac
Preistoria maghiarilor () [Corola-website/Science/328643_a_329972]
-
de apă își regăseau debitul iar pădurile și pășunile se refăceau, populațiile de agricultori (succesiv Daci, Slavi, Romanici manifestați prin cultura Dridu, Bolohoveni etc.) coborau din nou „spre vale” și spre Răsărit, pe măsură ce slăbea stăpânirea nomazilor din stepă (succesiv Sciți, Sarmați, Roxolani, Onoguri, Hazari, Maghiari, Pecenegi, Cumani și Tătari) și reclădeau sate și cetăți. Orașele cu mai mult de 50.000 de locuitori, sunt: Există la nivelul teritoriului moldovenesc istoric diferite aspecte etnografice și culturale, care în majoritate nu sunt proprii
Moldova () [Corola-website/Science/334107_a_335436]