705 matches
-
se lăsase peste orașul care se pregătea pentru somnul unei nopți lungi de iarnă. Doamna profesoară Mladinescu se întorcea de la liceul de fete unde profesa, când zări pe treptele scării unei prăvălii închise un copil de nouă-zece ani, zgribulit și scâncind de frig și foame. S-a apropiat de el și mângâindu-i fața murdară l-a întrebat: - Ți-e foame, puișor? Băiatul și-a tras mucii și a îngăimat abia șoptit: - Da! Doamna Mladinescu l-a luat de mânuța-i
Pelerinul rătăcit/Volumul I: Povestiri by Nicu Dan Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91839_a_92881]
-
Un murmur al cărăușilor arăta că erau pătrunși peste poate de cele povestite. Pâcu a pornit să vorbească din nou: Îngrozit, am început s-o strig pe mama... „Ce-i? Ce s-a întâmplat?” - a întrebat ea. „Calul...calul” - am scâncit fără vlagă. „Ce are calul? Nu vrea să meargă?” „Nuuu...Nu poate să meargă” - am răspuns eu abia ținându-mi plânsul. Mama a alergat repede, să vadă ce-i. Când a dat cu ochii de pieptul calului, a îngăimat: „Săracul
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
a strigat Iordache cu înfrigurare. Nici un răspuns însă. A mai strigat de câteva ori, dar, degeaba. Fiorii unei primejdii necunoscute au început să-i alerge pe șira spinării...Unde-i? Ce i s-o întâmplat?” Hliboceneee! Hliiiboceeeneee! - a început să scâncească Iordache, retrăgându-se înspăimântat spre șirul de sănii... A alergat cât a putut, dar nici urmă de sănii. Nici chiar firimitura de lumină de la felinarul lui Mitruță nu se mai zărea nicăiri. Înotând prin nămeții care deja acoperiseră urmele săniilor
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
găsit pe Hliboceanu cu ochii larg deschiși. Ce faci, cumetre? Ai făcut ochi așa de dimineață? Cum ai dormit? Biiineee! - a murmurat Hliboceanu, iar ochii au mijit a zâmbet... Dacă spui tu, atunci chiar îi bine. Mi-i seteee - a scâncit rănitul. Uite aici apă, băiete - a răspuns Cotman, ridicându-i capul cu grijă și ducându-i ulcica cu apă la gură. Spre surprinderea lui Cotman, Hliboceanu a băut în lege. Asta-i altă poveste, flăcăule. De când nu te am mai
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
te tăvălesc prin omăt până ce ajungi sloi de gheață și te las aici să dea lupchii peste tine! L... l-am... aruncat. Unde l-ai aruncat? Hai, povestește, până nu mă supăr și mai tare decât sunt! Uite... acolo - a scâncit hoțul, arătând locul cu capul. Și zi așa... Hai să le stingem felinarele și pe urmă pe ei cu baltagele! Să știți că nu sunteți chiar așa de proști cum se pare la prima vedere. Numai că socoteala de acasă
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
fute cu altul, ci cum se ține de mână cu ăla la micul dejun... sau în parc. Am privit-o fix, m-am îndrăgostit de ea, mi-am imaginat sfârșitul și mi-au venit lacrimi. A început și ea să scâncească. — Pot să fac și piele de găină când vreau, i-am șoptit, topit. Ești așa de frumoasă, că uitându-mă la tine îmi vine piele de găină. Am întins brațul și am făcut piele de găină. Mi-a luat mâna
Miros de roşcată amară şi alte povestiri scandaloase by Dan Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1336_a_2890]
-
învățai tu când eram mic lucruri despre toate religiile și culturile. Azi am vorbit cu ea despre Surata Păianjenului. — Al-Ankabut, horcăie. — Ankabut, da. Cu casa și fragilitatea, și cum ne ia și ne duce prima boare mai puternică. — Mă bucur, scâncește. Mă bucur că ți-ai găsit și tu o femeie pe măsură. Anca iese precipitat din cameră, plângând fără reținere. — E și sensibilă, șoptește tata. Fugi după ea. Ascultă-mi sfatul: n-o lăsa, cum ai tot făcut până acum
Miros de roşcată amară şi alte povestiri scandaloase by Dan Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1336_a_2890]
-
sămânța zburătoare-n tot orașul. Nimeni nu dormea în noaptea cea de veghe. Nici penații viitoarei generații. Ne plimbam pe bulevarde prin troiene de semințe - și simțeam cum talpa arde. Doar târziu Segetătorul încearcă-ntr-o doar' s-apună când scâncea în poartă cheia. Vântul ne-azvîrlea în păr și-n față pulbere de lună, caldă încă vremea-aceea. Ținând soarele în mână, un oltean - pe jumătate om aievea, în rest fântână cu o cumpănă în spate - dimineața da năvală cu un chiot
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
ei e unde e dreapta ta. Dreapta e aia cu care scrii. Nu te mai holba, fă un efort! Știu, e supraomenesc ce-ți cer, dar, pentru numele lui Dumnezeu, uită-te în ochii ei!) Că parcă eu nu știu, scânci ea dintr-odată și o podidiră lacrimile. Trase aer în piept și, îmbărbă tânduse, reluă cu o voce stridentă: Tu așa crezi? că eu sunt vreo proastă? Am văzut eu cum te uitai. — Cum mă uitam? se îngrozi el și
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
dormea, cât era de lung, cu fața îngropată în pernă, parcă s-ar fi ferit de lumină, îmbrăcat în hainele lui Tom. Se repezi la noră-sa și-o smuci de umăr. Fată, scoală! Auzi? Lasă-mă! Mai lasă-mă! scânci Cerboaica buimacă și se răsuci pe partea cealaltă, gata să adoarmă din nou. Bătrâna n-o slăbi. Tu i le-ai dat? Cerboaica se ridică în capul oaselor, încolăcindu-și brațele lungi și subțirele ca de copil în jurul genunchilor. Da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
adă pe băiat. Am nevoie de el. Vreau să-l văd la față. Numai să-l văd, și vă las în pace pe toți.. Și pe dumneata, și pe el, și pe soția domnului căpitan. Altfel, dacă nu... Înțeles, domnule, scânci bătrâna, neștiind cum să se vadă mai repede scăpată. Da de unde să-l aduc, că-i în tură! Și cu serviciul lui, știți prea bine... Aici este un frig îngrozitor, își aminti. Când plouă și-i umezeală s-au bate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
se feri când el o atinse cu mâinile. Tudor o trase spre pieptul lui, ușor, abia simțit, dar energic, vrând s-o apere cu trupul lui mare și puternic, iar ea se strânse sălbatec în el înfigându-și unghiile și scânci rugător: Spune-mi ceva. Te iubesc! șopti el grăbit, și-i strivi fața cu fața lui aspră, țepoasă, căutându-i gura cu lăcomie. CAPITOLUL 13 Din cei aproape zece mecanici de locomotivă și fochiști "sechestrați" de hitleriști în retragere, închiși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
lăsându-se, fără griji, mângâiat de căldura palmelor ei moi, visând, cuprins de emoție, și-nchizând din nou ochii, că ea, cu răsuflarea ei, se va apleca și, cu buzele ei fierbinți și umede, îi va căuta gura. Mi-e foame, scânci viclean. Mamă, nu vrei să-mi aduci ceva? Ce să-ți aduc, că am aici tot tot ce-ți trebuie, se grăbi mama plină de zel, și se repezi spre noptiera patului, unde, învelite-ntr-un ștergar curat, se ghiceau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
rulante cară grâu în soare/ limbile ceasului se coc și cad,/ Doamne-al mașinilor mai ai răbdare,/ lasă bătrânii noștri să are/ măcar prin moarte c-un plug de brad" (Plug de lemn); "să facă fierul viermi s-aud betonul/ scâncind ca un copil la temelii,/ să se ridice revoltat coconul/ din fluturii atomici și zglobii// să înflorească-a noua oară prunii,/ oh veac înnebunit și patruped/ vreau să mai văd chiar coborâți pe funii/ zeii asfixiați în care cred" (Funia
Elegii de când era mai tânăr by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/10661_a_11986]
-
asociațiile concretului imnic asumat: "Omnipotență, sînt jucătorul tău/ Și bogăția ta de elogii/ Cu joc de cărți regale./ Îl aleg pe rigă și mă așez/ În cerul fruitat unde poemul/ Domnește peste întîrzierea lumii./ Pentru elegie orice carne vine să scîncească./ Mă rog, pentru că tăcerea ta mi-e frate/ Pe care-l am, trunchi de ocean, pe brațe./ Exilat în caliciu/ îngenunchez printre mulțimile/ Imnului" (Către soare șvariantăț). Frate cu Fundoianu, cu Voronca, cu Virgil Gheorghiu, autorul Metopei e un împătimit
Însemnări asupra poeziei lui Miron Kiropol by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15320_a_16645]
-
în vid/ hîrtiile în devălmășie zac pretutindeni/ îngropat din ele te ridici ca dintre valuri/ albe de var./ țipătul femeii în fața dezastrului/ trupului tău explodînd în erecție/ soarele a găsit o fisură prin care să intre/ în camera în care scîncește un copil/ cu capul tău în palme/ bate ca o carie în lemnul gustos inima/ dihonia roșie, fără chip/ cu ochii nu vezi, cu limba n-atingi/ sexul galben al nopții/ cîndva te-am cunoscut printre filele acestea/ chiar înainte de
Buba îngerului by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10845_a_12170]
-
unui picior, în vreme ce fălcile se mișcau mestecând în gol. Hergot oferi lui Gonzalv o băutură calmantă. În ziua când temperatura băiatului cel mare atinse o limită supărătoare și Hergot procedă la împachetarea bolnavului într-un cearșaf ud, Gonzalv fu auzit scâncind în odaia vecină: "Îmi mor copiii, ce mă fac eu?" Nici Hergot nu era de altfel mai puțin emoționat, cu toată banalitatea cazului; se vedea asta în felul cum se schimba la față. În momentul care i se păru mai
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
bibliotecă întreagă de cărți științifice și le dă ieftin. Am luat multe. Hagienuș ceru să vadă cărțile și se făcu alb la față. - Astea sunt cărțile mele! - Tot ce se poate, eu le-am luat de la anticar! - Cărțile mele, se scânci copilărește Hagienuș, agonisitecu trudă, cine are asemenea opere în Romînia? Și imploră (și pe drept cuvînt) pe amic să nu înstrăineze volumele, îl rugă să i le revândă. Apoi îndată, în panică, se întoarse acasă. - Nu mă nenorociți, copii, gîndiți-vă
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
ești un om mort. "Școala modernă îndrăzneață", asta este eufemism (Ioanide tăie), zi: "Direcția decadentă nesănătoasă". "Revoluție" sună encomiastic. Toți marii artiști sunt revoluționari (Ioanide șterse). Spune: "prima încercare de răsturnare a valorilor consacrate". - Toată viața te voi binecuvînta! se scânci Hagienuș. Cu toată binecuvântarea dată de Ioanide, ingeniul lui Hagienuș născoci o viclenie și mai subtilă spre a scăpa de încurcătură. Tipări articolul, scoase revista și o prezentă lui Pomponescu. Acesta citi articolul făcut în colaborare cu Ioanide și rămase
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
pur și simplu ușoară sau extenuantă sau o combinație între cele două. — Dar dacă proviziile se epuizează? — Unele rapoarte sugerează că oamenii cărora călătoria li se pare dificilă ajung în partea cealaltă chiar în ultimele momente ale disperării. — Vă mulțumim, scînci Rima. E foarte încurajator. Ați face bine să vă îmbrăcați. Acolo-i frig. Hainele erau pînă la gleznă, cu glugi și căptușeală mițoasă. își traseră rucsacurile, își zîmbiră nervos, se sărutară la repezeală, apoi îl urmară pe Munro și suiră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
spaimă. Și apoi, în punctul culminant al terorii, ce vă pătrunde sînt doar eu, gol-goluț... ah! Ar trebui să fiți în...cîntate. Atunci. Pămîntul și temliile se topiră iar el se aruncă, mușcă, grohăi și apucă printre cărnuri tremurătoare care scînceau; era ca un porc carnivor cu degete. Mai tîrziu, simțindu-se extenuat, se întinse din nou blînd, înșurubîndu-se iar în despicături moi, legănîndu-se și mișcîndu-se deasupra moliciunii, plutind și lăfăindu-se în dulceață. Prinse o încheietură, iar penisul i se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
un an, târând după el, legat de o zgardă cu o inscripție în nemțește, o bucată de lanț fin, mult admirat de sătenii care se strânseseră ca la urs. Când l-a văzut pe Tătica, înnebunise de bucurie, țopăia și scâncea, deși era slab de i se vedeau coastele și-și arunca pe pământ, zupăind, labele țepene. Întâmplarea asta a rămas multă vreme de pomină-n sat. Iar acum câinele lătra înecîndu-se, cum Maria nu-l mai auzise niciodată. Ieși pe
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
cu nișele lor locuite de statui de mercur. Ele sânt gigantice pentru că noi sîntem minusculi. Prin temple și bazilici, umblând, acarieni umani, pe lespezi dulci, mozaicate, cu labirinturi circulare, privind cum pe nervurile ogivelor plafonul se-nalță nemăsurat de sus, scâncind de atâta lumină filtrată prin rozete maiestuoase, nu facem decât să ne reamintim, să revedem cu creierul de copil casa în care-am deschis ochii, încăperea fantastică în care am învățat să percepem culori și volume. Și mai ales să
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
trebuie să fie numai groază și oroare de sine, numai răcnete de infern. De frică ne adâncim în noi înșine, strigîndu-ne zeul așa cum copilașul, în camera-ntunecoasă, își strigă mama. Ce nu știm e că și zeul, în acest timp, scâncește de frică, fiindcă nici el încă nu-i zeu, așa cum o femeie nu-i mamă până ce n-a născut un copil. Așa orbecăiesc unul spre altul, prin frică, lumea și zeul ei, Lumea și Dumnezeu. Sîntem aici ca să ne naștem
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
luat prin surprindere în așternut, își apăra cu pieptul gol, cu pielea mucegăită, cu nasul spart, cu gura deschisă și ochii orbi, dar lărgiți de groază, teritoriul spectral. Deasupra gorgonelor și himerelor, adânc în cerul de primăvară, stelele scânteiau și scânceau parfumate. Pe vârtejurile lor se profilau pereți exteriori ce încă-și purtau balcoanele sub care doi atlași cu mușchi de ghips se-ncordau inutil. Cupele dințate loveau în mijlocul flăcării farurilor, zidul troznea, tencuiala zbura în fulgi și în țăndări, cărămizile
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]