409 matches
-
rece, încât până și Contesa se trezi. Omul acesta își va reveni în curând și ea nici nu apucase să se pieptene! Alergă la oglinda de cristal și părul ei lung, mătăsos, nerușinat de bogat, începu să se unduiască aruncând scânteieri de stele în nările păroase ale lui Popa. Iar aici? își spuse el, încercând să-și aducă aminte ultimele evenimente. Era la nunta lui Mișu. Și acum, nu se știe cum, nimerise din nou la nebunii ăștia. De ce iubim femeile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
grămadă de bani. Pe scenă, în locul luminii unui reflector, o secvență de film: Un văl format din femei târându-și blănurile. Senzația mătăsii i se așază pe față. În film, armura de bijuterii din aur și platină, avertizându-te cu scânteierile roșii ale rubinelor, galbene precum canarii ale safirelor. Lady Zdreanță spune: — Nu-i o plăcere să ai un geniu drept tată. Sau drept mamă, soț sau soție, întrebați pe oricine. Pe oricine cu bani. Și totuși, spune ea, nu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
greu - care se tem c-o să folosească furculița greșită la masă și intră în panică atunci când le e dat bolul cu apă pentru clătitul degetelor - habar n-au cât de greu le e vagabonzilor. Riști să faci botulism. Să degeri. Scânteierea unui dinte placat te poate da de gol. O boare de Chanel Nr. 5 de asemenea. Orice detaliu dintr-un milion te-ar putea da de gol. Au devenit ceea ce Inky numește „vagabonzi navetiști”. Zice: — Acuma? Acuma-l iubesc, îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
și buzele uscate, căci se temea că el Însuși s‑ar fi putut trezi din vraja lunatică, Încât toți s‑ar fi prăvălit În adâncurile neguroase pe deasupra cărora bâjbâiau acum purtătorii săi cu tălpile goale În grota jilavă, luminată de scânteieri vâscoase; glasul său -, deșteptarea sa -, i‑ar fi tras pe toți În bezna hăului pe deasupra cărora Îl purtau ei pe umeri, tot mai pieziș și mai sus, așa că toți ar fi pierit la grozăvia trezirii, În abisul care se căsca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
-și prejudicia scrupuloasa integritate de critic. Se vede, așadar, că S. Paparrigópulos nu era unul din acele tinere spirite fără căpătâi și eratice, care se preumblă fără destinație precisă prin domeniile gândirii și ale fanteziei, lansând ici, colo câte o scânteiere fugară, nu! Tendințele sale erau riguros și temeinic trasate; se număra printre cei care știu încotro merg. Dacă în studiile sale nu s-ar arăta nimic excepțional, s-ar datora faptului că în ele totul este pe culme, la fel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
heleșteie, și‐n cupa‐ i ce se leagănă alene, Potir de frumuseți marmoreene Ascunde‐ un vis pe veci neîmplinit, Tot astfel, tu, din umbră te desfaci. O! chip slăvit de nimfe și de vraci, Înseninându‐ mi gândul meu fugar, Cu scânteieri de aștri ce dispar și legănându‐ ți visu‐n infinit. Adesea, printr‐a cerului palori, Cat umbra ta, ce lunecă sub nori, Un ram întins pe‐ a lacului oglindă Îmi pare‐ un braț ce vrea să mă cuprindă, Iar trestii
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
ale mătușii lui și fiicei acesteia, lecțiile lăcuite ale feluriților nobili și doamne numărau, probabil, sute și sute. În mijlocul acestei nesfârșite procesiuni de priveliști - samuraii și vasalii, slujitorii personali, funcționarii superiori cu șeile lor aurii și argintii, intarsiile de sidef, scânteierile lacului auriu, umbrelele deschise, arcașii cu arcurile și tolbele lor, pădurea de lănci cu cozi roșii - cele care atrăgeau, mai presus de orice altceva, atenția tuturor erau drapelele clanului Takeda. Treisprezece ideograme chinezești sclipeau aurii pe o fâșie de material
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
conștiincios, dar care nu se ridica la nivelul acelui Űbermensch care tocmai devenise. Un trio de antene ca niște vibratoare, groase și cauciucate, se ridica de lângă fereastra din spate a mașinii de vis. Pe bord străluceau câteva luminițe, cu o scânteiere mecanică. Pe bancheta din spate, acoperită cu o husă de catifea reiată neagră, se afla geanta diplomat neagră a lui Alan. Pe covorașul de cauciuc negru era trusa medicală. Telefonul mobil se afla în suportul de pe bordul mașinii, alături de mulțimea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
de emoție și de teamă, iar Euthymius, ars de soarele din Misenum, cu un zâmbet șiret, ca și cum urma să-i joace un renghi. La capătul aleii, printre ierburi, se afla ceva din care soarele smulgea reflexe de aur. În răstimpuri, scânteierile deveneau orbitoare, fiindcă Euthymius alesese anume locul și ora, după o îndelungată analiză. În fața bazinului cu flori acvatice pe care Augustus le adusese din Aegyptus, Euthymius făcu un gest triumfător, de parcă i-ar fi arătat un oraș cucerit: — Privește, Augustus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
traseul pentru a intra în fluxul de trafic din spate - și pentru a se pierde la sensul giratoriu al șoselei de centură dinspre nord. Observându-l în timp ce mă luptam s-o prind din urmă pe Catherine, am surprins o ultimă scânteiere a unei bare de protecție din față îndoite și a unor faruri crăpate scăpărând spre un camionagiu mătăhălos. O jumătate de oră mai târziu, în garajul subteran al imobilului meu, am pipăit cu mâna amprenta mașinii lui Vaughan pe panourile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
pletora de imagini siluite, parcă s’ar întrezări ici-colo un simț de observație al naturii și un început de plasticizare. Fără amețeala doctrinei, d. Voronca ar putea schița unele mozaicuri descriptive, enervante prin conciziunea eliptică a sintaxei, dar captivante prin scînteierile multicolore ale figurației”. Emoțiile organice, simțul naturii și al peisajului sînt deziderate curente ale criticii conservatoare a lui Const. I. Emilian. Nesocotirea „tendențioasă” a logicii, a gramaticii și a bunului simț ar impieta asupra autenticității interioare a poeziei lui Voronca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
se uite după bărbatul care se Îndepărta grăbit, fericit că scăpase de un nebun Îmbrăcat În prior. Pășea Împiedicându-se În continuu de pietrele neregulate. De acum, junghiurile din tâmple Îi Întunecau vederea, preschimbând pavajul accidentat Într-o ceață de scânteieri. Nici el n-ar fi putut spune cum ajunsese la fântâna construită din blocuri cenușii, străjuită de resturile unei statui romane. Peste secole, corodarea și neglijența atacaseră chipul femeii din marmură, transformându-l Într-o mască Înspăimântătoare. Se aplecă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
mirosul aspru și inconfundabil de chandu. Îi promisese lui Teofilo că se va Întoarce să Îl viziteze. Se hotărî să onoreze acest angajament. Neîntârziat. Când ajunse În dreptul ușii, Îi zări pe cei doi polițai cum soseau cu sufletul la gură. Scânteierea din ochii lor era dovada unui răgaz pe la vreun han, profitând de confuzia creată. Strânse din dinți pentru a-și Înfrâna Înjurăturile care Îi urcaseră pe gâtlej. 3 În aceeași zi, pe la miezul zilei Spițerul părea bucuros să Îl revadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
clipă de șovăire, Dante făcu un salt peste pârâiașul mâlos, sperând că treptele nu vor ceda sub greutatea sa. Avea senzația că trecea un hotar nevăzut, un avertisment tăcut de a nu merge mai departe. În mișcare, flăcăruia avu o scânteiere, iluminând mai limpede povârnișul. Flancul săpăturii nu mai era din rocă masivă. Pe suprafața acestuia se deschideau zeci de locuri de veci de dimensiuni felurite, un Înfiorător stup plin de rămășițe omenești. Alunecând de-a lungul deschiderilor, lumina lămpii parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
replică celălalt, arătând cu un gest spre ușa prăvăliei din spatele său. Dante ar fi vrut să pătrundă dincolo de suprafața acelei veselii forțate. I se părea că venețianul ținea să Își subaprecieze În mod voit posibilitățile, pe când el zărise prea bine scânteierea de lăcomie din ochii lui messer Domenico. Nu acela era, În mod sigur, tratamentul pe care câinele acela hrăpăreț Îl rezerva cuiva care se umilea În fața lui pentru un Împrumut. Nu, ar fi jurat că Veniero venise să ofere, mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
nu l-ar fi zguduit În nici un fel. — Pentru că nu există moștenitori la tronul imperial, nu-i așa? mai zise Dante. Ori sunt În eroare? Sienezul Își ridică preț de o clipită ochii spre ferestrele de la cămăruțe. Fu doar o scânteiere, iar apoi privirea Îi reveni asupra lui Dante, cu aceeași indiferență dinainte. Fu suficient pentru ca poetul să se Întoarcă brusc, aruncând o privire rapidă În jur. Nu văzu nimic, Însă, dintr-o dată, Paradisul apăru iluminat de o lumină diferită. Mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
unui drapel funebru. Atunci Își aminti. Mai văzuse albeața aceea care Îți răpea vederea cu ani În urmă, pe vremea studiilor sale de alchimie, spre a fi admis În Arta spițerilor. O substanță care se aprinde și arde cu o scânteiere albă, dezvoltând o căldură cumplită, la fel ca gura iadului. Continuă să privească Îngrozit corabia: În doar câteva clipe, structura se mistuise și acum se scufunda, În timp ce mici flăcări de lumină țâșneau de pe resturile catargului și din ce mai rămăsese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
oblic încălzea cu o pulbere aurie casele de pe malul drept al Dunării, formând o linie neagră în nimbul scânteietor al amurgului această margine strălucitoare brăzdată de barele subțiri ale lunii se oglindea în apa de satin albastru înălbită într-o scânteiere de oglindă, curba molcomă se rotunjea în dreapta, în lumină, atât de prelungă și de pierdută. încât, în depărtare Colnicul Hora înainta ca o citadelă, în vârful cel mai înalt, părând un castel de vis, albăstrui, diafan și tremurător printre aburii
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
prin „luminare”, „transcendență” sau „eliberare”. În limba chineză, se numește wu-dao - „a realiza Calea” - și poate surveni în orice moment și în orice loc, nu doar în timpul meditației. Există istorisiri ale adepților care prima dată au văzut Calea într-o scânteiere a înțelegerii strălucitoare în timp ce tăiau lemne, lucrau în grădină, sau își făceau nevoile. Astfel de adepți, încheind etapa a șasea, trăiesc într-o continuă stare de calm și neființă, nepăsători la ce face corpul lor fizic. Transformarea spiritului cosmic pur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2250_a_3575]
-
de DAN-SILVIU BOERESCU - Iubim tocăniță?... Îl giugiulim pe stomac?... Le înfăptuim pe sarmale?... Pentru ca tot el, modificîndu-și huzurul și plutind acum într-o rână pe deasupra streașinilor, coșurilor de zidărie, uscătoriilor de blocuri, bălăriilor de antene, miorlăiturilor de mârtani, canioanelor bulevardelor, scânteierilor de trolee, miresmelor de salcâmi, uguitului de guguștiuci, hergheliilor de castani și havuzurilor enigmatice, să-și explice tărăgănat și isteț: - Iubim, că dacă nu iubim, nu o halim pe păpică!... Dacă nu giugiulim, moare mamița!... Și dacă nu avem nici un
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
se lăsă ca în gol pe pavelele curții și ultimul lucru pe care îl văzu au fost mâinile celor doi băieței, trăgând scaunul morții de sub tălpile Shahlei. Când orbi de tot înțelese că orbirea era o noapte perlată și de scânteieri de noroc: uneori îi zărea cercelul iubitei, legănându-se în ureche, sclipirile soarelui sau un uliu în zbor. Într-o dimineață, văzu în clar locomotiva și trenul, și pe urmă cortina căzu la loc. Locuia într-o ceață irizată și
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
că acest gest de politețe ar fi fost necesar. Philip Cantley fusese actor aproape toată viața și avea o voce ascuțită ca un diamant; ar fi putut tăia sticla. Mă privi din cap până în picioare, cu răceală și o anume scânteiere în ochi care aducea cu firele de nisip din marmură. —Tu trebuie să fii sculptorița lui Salvatore. —Sam Jones, zisei, invidiindu-l un pic pe Bez pentru nonșalanța pe care și-o permitea, ca de la client la constructor, sub oblăduirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
căptușită cu catifea, la Început nu beneficiam de asemenea mângâiere sau apărare: nu aveam nimic - doar lumina simbolică a candelabrului potențial strălucitoare din camera Mademoisellei, a cărei ușă, conform recomandărilor medicului familiei (Vă salut, domnule doctor Sokolov!) rămâne ușor Întredeschisă. Scânteierile lui verticale (pe care lacrimile de copil le puteau transforma În strălucitoare raze de compasiune) reprezentau ceva de care mă puteam agăța, Întrucât În bezna totală capul mi se Învârtea și mintea Îmi aluneca Într-o parodie a luptei cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
victorioșilor sovietici În biroul tatei de la etajul al doilea și de acolo, prin salonul de muzică și prin budoarul mamei, În camera din colțul dinspre sud-est, În care m-am născut eu și la nișa din zid, la diademele cu scânteieri colorate, care constituiseră o recompensă adecvată pentru fluturele Swallowtail pe care-l prinsese odată pentru mine. În jur de ora opt seara, holul adăpostea o grămadă de mantale și galoși. În sala de ședințe a comitetului, de lângă bibliotecă, la o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
fi sigur, dar pentru moment părea singura ipoteză logică. Aș fi preferat să rumeg problema ceva mai mult timp, dar împrejurările nu mi-o permiteau. Conversația a continuat să se reverse, plină de aceleași observații caraghioase ca până acum, aceleași scânteieri rizibile, aceleași comicării dezlânate și întorsături pseudohistrionice și, una peste alta, a trebuit să recunosc că eram impresionat de acest pungaș cu cap de dovleac. Era, poate, un pic obositor, dar nu dezamăgea. La plecarea din anticariat, îi invitasem deja
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]