1,573 matches
-
expresie geografică. Și cine știe dacă mănținerea espresiei geografice cu sacrificiul celei etnologice nu e de un folos problematic? Oare nu vedem că în procesul de sacrificare a naționalității române care se consumă sub Carol îngăduitorul ajungem să ne fie scârbă de noi înșine? Dacă în adevăr, prin vicisitudini neterminabile, ne-am chinuit ca neam în războaie, în mizerii, neavând nici timp de a ne cultiva, nici liniștea de a ajunge la bun trai, pentru a ajunge în urmă la asemenea
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
luxul unui stat propriu? Din acest punct de vedere, dureros și crud ca orice cunoaștere de sine însuși, poate fi cineva un foarte bun român și totodată un foarte rău patriot. Unui român adevărat i-ar putea fi atât de scârbă de aceste adunări încît să prefere un guvern străin onest, care să asigure dezvoltare morală și materială a rasei române, unui guvern pretins național, compus din tot ce Orientul a avut mai infect și mai netrebnic. Tot astfel popoarele din
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
romîni? Se poate pretinde că acestea ar fi merite suficiente pentru a stăpâni Romînia? Aceste nu sunt erezii istorice, precum binevoiește a glumi "Romînul", făcîndu-se că uită cumcă cităm acte autentice. Sunt adevăruri, crude și dureroase adevăruri, cari ne inspiră scârbă de aceste adunături ce-au uzurpat rolul de politiciani în țară. Pot oamenii aceștia, a căror părinți nu știau românește, să aibă vrun sentiment de patrie? Pot ei să iubească literatura, artele, meseria națională? Știu ei altceva decât a goni
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
nvețe carte, să 'nvețe a iubi adevărul pentru el însuși și munca pentru ea însăși, să devie sinceri, onești cum e neamul românesc, să piarză tertipurile, viclenia și istericalele fanariote. și atunci vor putea fi români adevărați. Pîn-atunci ne e scârbă de ei, ne e rușine c-au uzurpat numele etnic al rasei noastre, a unei rase oneste și iubitoare de adevăr care-a putut fi amăgită un moment de asemenea panglicari, căci și omul cel mai cuminte poate fi amăgit
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
trebuie să iasă puterea medicatrice a naturii, care să însănătoșeze corpul statului. În fine mai relevăm o acuzare, "Romînul" știe cât de nedreaptă, pe care ne-o face. Am zis că unui adevărat român i-ar putea fi atât de scârbă de aceste adunături ce domnesc peste poporul său încît să prefere un guvern străin, onest, care să asigure dezvoltarea materială și morală a rasei române, unui guvern de pretinși români. Astfel ar putea fi cineva foarte bun român și foarte
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
George. Aceasta este o eroare deplină și această eroare falsifică din temelie esența proiectelor prezidentului Camerei. În Epir ca și-n Tesalia, grecii veritabili strălucesc aproape pretutindenea prin absența lor și macedo-romînii constituie marea majoritate a populațiunii. Se pricepe dar scârba ce-o au de-a deveni concentățenii d-rului Kokinos. Am, voi să cunoaștem cuvintele fineței 'n adevăr italiene, pentru a nu zice genoveze, în virtutea cărora s-a descoperit că macedoromânii ar fi elini! Pentru că au cler grecesc, călugări greci și
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
de oameni eminenți, a steriliza activitatea lor în viața publică, deși mulți din ei aveau tocmai calitățile necesare pentru a o determina în folosul țării. Dar să admitem că în adevăr dezgustul de ceea ce se petrece în țară la noi, scârba de politica apetiturilor, expedientelor, vicleniilor pe care o practică partidul roșu ar face pe conservatori să renunțe la opoziție ori la vro activitate în viața publică. Înceta-va opoziția în genere prin aceasta? Nu, ea n-ar înceta, dar departe
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
pretinsului discredit, asupra relei administrări financiare din timpul guvernului conservator. Răposatul Strat însuși a renunțat - seance tenante - la situația sa pesimistă și la împrumutul cerut, o renunțare cu atât mai caracteristică cu cât acel împrumut nu s-a făcut nicicând. Scârba cu care privim stăruința perversă a organului guvernamental de-a-și ascunde reversibilitățile aruncând acuzări asupra altora e o garanție pentru public că ne vom abținea de-a caracteriza și mai energic această procedere neleală a adversarilor noștri politici. [ 24 mai
Opere 11 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295589_a_296918]
-
București, Belgrad și Sofia însemnătatea monarhiei ori dacă haita cutează a ieși la maidan pentru că diplomația noastră nu-i arată biciul!! {EminescuOpXI 369} Despre călătoria prințului Bulgariei la Belgrad foaia din Pesta zice că între motive se poate cita și scârba de-a asista la grijirea și măturarea palatului din Sofia, la marea ucidere de insecte etc. Acestea se scriu în cea mai mare și mai însemnată foaie economică și financiară a Ungariei, în "Times" al Pestei. [ 12 octombrie 1880] ["CELE
Opere 11 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295589_a_296918]
-
sau, mai bine spus, nu încă. Titlu mare scris sub imagine: "De ce are piața nevoie de un război?" referință directă la războiul din Irak, despre declanșarea căruia se discută atât de mult în ultima vreme. Mi s-a făcut o scârbă imensă de logica mizerabilă a pieței și a lumii moderne în mijlocul căreia am avut neșansa de a mă naște. De ideile lor legate de consumul în exces, de mecanismul fericirii imediate, obținută indiferent de prețul pe care trebuie să-l
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
dobânda la turci. Și atâta de ai noștri au pierit, cât au înălbit poiana de trupurile de a celor periți, până au fostu războiul. Și mulți din boiarii cei mari au picatu și vitejii cei buni au pieritu și fu scârbă mare a toată țara și tuturor domnilor și crailor de prin prejur, dacă auziră că au căzut moldovenii suptu mâna păgânilor”. Cronicile turcești exagerează numărul românilor căzuți, arătând că din cadavrele lor se puteau ridica nenumărate minarete. Dezastrul nu a
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
de fasole cu câteva boabe, de făceai excursie ca să prinzi o boabă... Și asta era mâncarea la prânz. Și totul era derizoriu În perioadă de foamete... Și deținuții se plângeau: „Aaa, ne e foame”... El așa În trecere și-n scârbă: „Și mie mi-e foame”... „Nu ne scoate la aer și avem nevoie de aer.” „Și eu am nevoie de aer.” Și un ziarist oltean, mai obraznic, dacă a văzut că ăsta nu ține cont de nimic și tot repetă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
după moda turcească. În realitate, erau niște straie potrivite mai curând pentru călătorie decât pentru perindările prin oraș. Poate că era un pelerin Înzestrat cu solide mijloace economice, după cum indica și prezența lui În zona nobilă a hanului. Înfrângându-și scârba instinctivă, priorul mișcă ușor capul, Îndepărtându-i părul alb și lung ce Îi cobora pe ambele părți ale feței, pe care o, și apoi Îl ridică spre sine. Chipul victimei acoperea era marcat de o strâmbătură Îngrozită, ascundea astfel vederii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
un turn, din crater se ridicase uriașul bărbos, cu două fețe, de pe corabia morții. Și În fiecare gură frământa, cu colții leviatanului, trupul unui om, scuturându-și capul cu violență și Împrăștiind În jur sânge și fâșii de carne. Cu scârbă, Își dădu seama că cele două trupuri erau Încă vii și se zbăteau În agonie, scoțând niște țipete sfâșietoare. Doi bărbați Încoronați cu aur, doi regi. Un tată și un fiu. 7 Zorii zilei de 12 august, la han Bernardo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
lui Cecco. În răstimpul operațiunii, sienezul continuase să fixeze obiectul cu un ochi lacom, Însă Dante Îi ignorase toate Întrebările nerostite. - Trebuie să fugim pe acolo, zise arătând spre deschizătura din capăt. Ajută-mă, În doi putem reuși. Învingându-și scârba pe care acea deschidere fetidă i-o stârnea, se coborî În pasaj. Nu era vreme să facă rost de o torță, iar aerul era atât de plin de miasme, Încât orice flacără l-ar fi făcut de nerespirat. În depărtare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
care nu mai era un copil. De parcă acest lucru era ceva rușinos, dar pe care trebuia să-l rezolvăm. Ne-a transmis toate acestea, cu grimasa ei de bunicuță dezgustată, și ne-a lăsat să facem ce vrem cu această scârbă. Ah, se simțea grozav că ne face să tragem o dușcă zdravănă din porția ei de realitate, urmărind cum efectul acesteia se face văzut în ochii noștri deschiși. Terminându-și cuvântarea, avea pe față o privire teribilă de plăcere vicleană
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
a vagonului, ca niște cuie bătute în scândurile unui sicriu, sau ale unei colivii, iar sentimentele mele erau uriașe, triste, abătute, ale unui animal gânditor, căușul pieptului era ca o orbită care nu reușea să-mi adăpostească inima, nu de scârbă, pe care trebuie să spun că n-o simțeam, ci dintr-un sentiment acut de nefericire generală. Și m-am întins lângă Stoney care a întredeschis ochii, m-a recunoscut și a adormit la loc. Numai că era frig; către
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
nevasta directorului. Așa e, a răspuns Mama pe vocea ei limpede, lipsită de muzicalitate. Iar femeia a continuat: O să-l mai strâmtez când îl aduc înapoi, îi e prea larg la spate. Simon avea o privire plină de mânie și scârbă tăcută, în timp ce se uita în dulap. Trimiteți-l la croitor, dacă e nevoie să fie modificat, putem să ne permitem. Vreau să arate cum trebuie. De fiecare dată îi lăsa bani, hârtii de câte un dolar ca să n-o înșele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
face? După aia i-a dat drumul și le-a făcut semn cu pistolul muncitorilor să curețe platforma cântarului, și cazmalele lor au început să zgârie și să se afunde, în tăcerea murdară a lui Guzynski care se uita cu scârbă la propriul lui sânge. Apoi acesta a sărit în camion, și mi-a fost teamă că o să se lovească direct în poartă, însă el a alunecat în zloata de pe stradă și roțile s-au așezat pe linie, purtându-l mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
că ea m-a înțeles. Nu mi-a zis ‘fă aia, fă ailaltă’. M-a rugat. O fi văzut și ea că m-am săturat să mi se spună... Asta a făcut-o să îmi arunce o privire de o scârbă suverană, ca și cum ar fi fost brusc lovită de o pală de vânt; și-a mușcat o clipă buza cu dinții. Apoi mi-a zis: Ăsta n-a fost un joc. Deși văd că tu așa îl vezi. Pentru mine n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
care, atunci, a fost mai slabă ca a lui și n-a putut să-i rupă oasele înainte ca el să-mi fi dat și-al doilea pumn..." Termină apoi de băut ce mai are în sticlă, aruncă sticla în scîrbă sub gard, se duce și el mai la deal, după tufa de soc, iar cînd iese în drum, rămîne mult timp cu privirea spre șoseaua națională și, într-un tîrziu, pleacă acasă cu bărbia în piept, fluierînd. Unii spun că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
bine dacă m-ai fi lăsat să dau ochii cu Antonia. Toată discuția noastră pe șoptite și felul cum m-ai expediat pe ușa din dos, de parcă te-ar fi prins cineva sărutându-te cu servitoarea, m-au umplut de scârbă. Totul mi s-a părut detestabil, Martin. Spuse toate acestea cu glas răgușit și încărcat de emoție. Luă de pe polița căminului două pahare folosite. — N-a fost Antonia, am spus. A fost Honor Klein. — Aha, acum înțeleg, spuse Georgie rar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
eu voi face, și Antonia va face, ceea ce ne va îndemna să facem conștiința noastră toropită, confuză, și dorința înfrântă. Am deschis cutia. Înăuntru era o masă de ceva negru. M-am uitat și m-a cuprins un fel de scârbă amestecată cu uimire; m-am întrebat ce-o fi asta. M-am ridicat și m-am apropiat de fereastră să văd mai bine la lumină. Nu-mi venea deloc să pun mâna pe ea. În cele din urmă am atins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
se deplaseze la locul unde se oprise „trenul morții”, „să-l descarce aducând pe toți oamenii din târg”38. S-a făcut deci o mobilizare generală a locuitorilor din orășel - români și evrei - pentru descărcarea cadavrelor. Cu toată repulsia și scârba, jandarmii s-au năpustit ei Înșiși la Început asupra cadavrelor, alungând cu forța orice evreu care Încerca să se Întoarcă la tren ca să ia o haină oarecare (sau bani) și să-și acopere goliciunea În momentul În care și-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2137_a_3462]
-
îl sărută pe Tom. Brian îl bătu pe iumăr. Adam îl trase de haină. Tom strigă: „Hello, părinte!“ - apoi îl ridică într-o mână pe Zet și încercă să-l vâre în buzunarul hainei. Stella urmărea scena de familie cu scârbă și cu o disperare bolnăvicioasă. Ce splendid, toți adunați aici sau, mă rog, mulți dintre voi. Pe George unde l-ați ascuns? Ce bine e acasă! Țineți un consiliu de familie? Dar ce-i cu Stella, unde-i sunt cizmele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]