1,514 matches
-
cu ce arme să apărăm arta de impostură? De cei care se vîntură importanți și infatuați pe la televiziuni fel de fel și lumea crede că ei sînt artiștii mari? Cui să strig că Rodica Tapalagă, de pildă, există, ca și scenograful Ion Popescu Udriște? Că valorile mari, autentice nu întotdeauna sînt expansive sau exteriorizate, că nu le interesează vîlva și moda de bresle făceau parte, cîndva, elitele. Nu se făcea caz, nu se vorbea în gura mare, selecția era numai după
Ce se vede și ce nu se vede by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/6519_a_7844]
-
Gogol fără să înțelegi precis cu ce se ocupă. Pătura asta îmbicsită este extrem de nocivă pentru aerul dintr-un teatru. Și de ineficientă. Dispar meserii, meseriași și mai nimeni nu se înghesuie să intre în circuit. Costume mai fac cîțiva scenografi, restul cumpără de la magazine. Uneori se întîmplă să porți aceeași rochie și aceiași pantofi cu personajul actriței de pe scenă. Mă întreb ce este de făcut? Mai este oare ceva de făcut? Cum mai putem lupta și cu ce arme să
Ce se vede și ce nu se vede by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/6519_a_7844]
-
cu ce arme să apărăm arta de impostură? De cei care se vîntură importanți și infatuați pe la televiziuni fel de fel și lumea crede că ei sînt artiștii mari? Cui să strig că Rodica Tapalagă, de pildă, există, ca și scenograful Ion Popescu Udriște? Că valorile mari, autentice nu întotdeauna sînt expansive sau exteriorizate, că nu le interesează vîlva și moda trecătoare, că au trăit și trăiesc de bresle făceau parte, cîndva, elitele. Nu se făcea caz, nu se vorbea în
Ce se vede și ce nu se vede by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/6519_a_7844]
-
Gogol fără să înțelegi precis cu ce se ocupă. Pătura asta îmbicsită este extrem de nocivă pentru aerul dintr-un teatru. Și de ineficientă. Dispar meserii, meseriași și mai nimeni nu se înghesuie să intre în circuit. Costume mai fac cîțiva scenografi, restul cumpără de la magazine. Uneori se întîmplă să porți aceeași rochie și aceiași pantofi cu personajul actriței de pe scenă. Mă întreb ce este de făcut? Mai este oare ceva de făcut? Cum mai putem lupta și cu ce arme să
Ce se vede și ce nu se vede by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/6519_a_7844]
-
cu ce arme să apărăm arta de impostură? De cei care se vîntură importanți și infatuați pe la televiziuni fel de fel și lumea crede că ei sînt artiștii mari? Cui să strig că Rodica Tapalagă, de pildă, există, ca și scenograful Ion Popescu Udriște? Că valorile mari, autentice nu întotdeauna sînt expansive sau exteriorizate, că nu le interesează vîlva și moda trecătoare, că au trăit și trăiesc numai pentru arta lor, pentru teatrul de valoare care să bucure și să uimească
Ce se vede și ce nu se vede by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/6519_a_7844]
-
mai tare tensiunea textului, a dialogului unu la unu și ar intensifica cinismul fabulos al masculului Guy. Spațiul este mereu același, o cameră de hotel stas, cu tot ce-i trebuie ca să fie comună, o punctare vizuală foarte clară a scenografului Teodor Badiu. În această cameră sînt invitate, rînd pe rînd, cinci femei din viața lui cu cinci întîmplări care parcă nu aduc nimic nou, la început. Mai tîrziu, simți mirosul neplăcut al rahatului pe care cineva îl face, în care
Un dramaturg by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/6580_a_7905]
-
de teatru intim, puțin spectaculos, ne-euforic, matematic, în linii drepte, exacte. Totuși, poetic. Fără demonstrații sau excese. Totul se petrece într-un apartament. Modest. O construcție cu două fețe, uluitor de simplă și de eficientă, o construcție în care scenograful Andu Dumitrescu amplasează ideal tot ce ține de interior și exterior. Drumul afară și înauntru se face rotind decorul. La mijloc, un spațiu ca un tampon, în care cei doi actori fac trecerile de la interiorul casei, la stradă, restaurant, apartamentul
Cine este Elling? by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/6484_a_7809]
-
deoarece vine de la Olga Tudorache, care a jucat în primul spectacol al Teatrului Metropolis, „Pește cu mazăre“, spectacolul fiind practic declarația de război a unui actor devenit manager, care a fost susținut în lupta sa de mari aliați: actori, regizori, scenografi, mașiniști. Darul lui Radu Beligan pentru Metropolis În 2013, când Teatrul Metropolis împlinește șase ani, povestea continuă cu o altă literă, la fel de puternică: litera R, de la Radu Beligan. Pentru că anul acesta, Radu Beligan va reveni pe scenă, într-un nou
Radu Beligan, cadou special pentru aniversarea Teatrului Metropolis by Elena Badea () [Corola-journal/Journalistic/64077_a_65402]
-
violoncel“, în regia lui Felix Alexa și în interpretarea maestrului, este un cadou de șase ani pe care Radu Beligan îl face teatrului și spectatorilor lui. „Aniversarea unui teatru este nu doar o sărbătoare a actorilor, a regizorilor sau a scenografilor, ci, mai ales, a publicului care dă sens muncii lor. În șase ani, dintr-o casă de cultură care mirosea a comunism, pentru că așa am găsit-o, ne-am transformat într-un teatru colorat, dinamic, care are și câte trei
Radu Beligan, cadou special pentru aniversarea Teatrului Metropolis by Elena Badea () [Corola-journal/Journalistic/64077_a_65402]
-
Mihai Smarandache, care au dansat și în unele momente au și cântat, versurile formației Depeche Mode. Ca și la Flashback, fiecare moment era însoțit de proiecții video alese de coregraf și de manevrarea unor decoruri mobile concepute de Eveline Havertz, scenograf german, o mai veche colaboratoare a lui Massimo Gerardi. Atmosfera specifică epocii contemporane era dată nu numai de versuri, muzică, costum și dans, ci și de câte un detaliu, precum cel din scena în care un cuartet de dansatori îl
Multiplele fațete ale unei personalități by Liana Tugearu () [Corola-journal/Journalistic/6439_a_7764]
-
altul cu un glob argintiu bun pentru descântece, toate obiectele fiind situate, implicit, în același plan de semificație. Mixtură simptomatică. Dacă Flashback era o coproducție germano-română, în care numai Răzvan Mazilu reprezenta partea românească, de astă dată doar coregraful și scenograful erau veniți din afară, întreaga echipă fiind una a locului, modelată însă de Massimo Gerardi, a cărui amprentă este definitorie pentru spectacolul Depeche Dance. Amprenta inconfundabilă a lui Răzvan Mazilu este indentificabilă, însă, într-un alt spectacol, integral conceput de
Multiplele fațete ale unei personalități by Liana Tugearu () [Corola-journal/Journalistic/6439_a_7764]
-
de pe un val sau altul nu poate să se bucure de această enumerare. Nici Purcărete, nici Dabija, nici Goga, nici Massaci, nici, nici... O noapte furtunoasă de la „Nottara” este o demonstrație tristă a inculturii. A atitudinii impardonabile față de text, de scenograf - mă întreb cine poate să fie Alexandra Boerescu, cea care semnează realizarea unor costume împotriva actului teatral, încălcînd orice regulă minimă a acestei meserii - față de actori, pe care eu îi respect, față de teatru. O copleșitoare pledoarie, valabilă astăzi, a reușitei
Atitudine impardonabilă by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/4677_a_6002]
-
asupra misterelor greu accesibile. Dar dramaturgul Maurice Maeterlinck este mereu urmărit de ideea prezențelor multiple, specifice spectacolului teatral. Chinuit de gândul că teatrul nu poate transmite fidel intențiile autorului, că între el și public se interpun numeroși intermediari, actorii, regizorul, scenograful, Maeterlinck , ca și alți teoreticieni ai teatrului simbolist, recomandă, în special, lectura. Ideea nu este deloc nouă, dacă ne gândim la acel „spectacle dans un fauteuil” al lui Alfred de Musset sau la cunoscutul „théâtre en liberté” la care visa
Maurice Maeterlinck și „oaspetele necunoscut“ by Sonia Cuciureanu () [Corola-journal/Journalistic/4679_a_6004]
-
în seara premierei, pe 18 decembrie. Legăturile ce își țes desenul în jurul unor opțiuni pot fi deslușite rînd pe rînd. Sau niciodată. Radu Afrim a hotărît să colaboreze pentru spectacolul Sfîrșitul ploii (Das Ende des Regens) de Andrew Bovell cu scenograful Helmut Stürmer. Dublu debut la München, cu alte cuvinte! Teatrul Cuvilliés face parte din complexul Palatului Residenz și a fost construit între anii 1751-1755. Arhitectura sa copleșitoare, în stil rococo, proporțiile sălii strălucitoare și ale foaierului, ale locurilor de taifas
Cad pești din cer by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/4974_a_6299]
-
avea verosimilitate în ficțiunile pe care le scriu. De pildă, a scrie despre ororile Bărăganului stînd în fotoliu la București denotă dexteritate lexicală și nimic mai mult. Măreția pe care un astfel de autor o inspiră nu depășește pragul unui scenograf de filme. Îi admiri imaginația, dar nu-l iei în serios. Cine se apucă să scrie ficțiune despre Siberia, despre lupta partizanilor sau despre închisorile comuniste nu e oblic pe temă, adică n-o atinge cu spiritul. Dintr-un autor
În logica lui Camil by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4603_a_5928]
-
Radu Beligan, vezi și simți ceva din marea lui experiență. Ești contaminat de spiritul unui mare călător de pe tărîmul ficțiunii, al magiei adevărate, al locului unde ÎNTÎLNIRILE sînt cu putință. Poate tot ce a fost valoare, de la actori, la regizori, scenografi, mașiniști, meșteri, a trecut, acum cincizeci de ani, și la Teatrul de Comedie. Radu Beligan a știut cum și pe cine să seducă. Ctitoria lui a avut miză. Așa cum au avut și cele ale lui Liviu Ciulei, ale lui Radu
Spiritul unui călător by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/4611_a_5936]
-
cei trei, de Anton Maurer, ziaristul de radio stabilit în Israel dar și călător în Cipru și în alte părți, de Raul Siriopol, dramaturgul căutător de faimă internațională, trăitor în Grecia dar umblând peste tot, de Toma Ungureanu, artistul plastic, scenograful stabilit la Boston, dar și de mulți alții care, emigrând din România în timpuri în care „o lume întreagă se mută de colo-acolo”, găsiseră, în multele peregrinări, locuri despre care să poată spune că sunt pentru ei acasă. În
Noi teritorii by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/4652_a_5977]
-
cei trei, de Anton Maurer, ziaristul de radio stabilit în Israel dar și călător în Cipru și în alte părți, de Raul Siriopol, dramaturgul căutător de faimă internațională, trăitor în Grecia dar umblând peste tot, de Toma Ungureanu, artistul plastic, scenograful stabilit la Boston, dar și de mulți alții care, emigrând din România în timpuri în care „o lume întreagă se mută de colo-acolo”, găsiseră, în multele peregrinări, locuri despre care să poată spune că sunt pentru ei acasă. În
Noi teritorii by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/4653_a_5978]
-
distincției. Motivația juriului: „personajele, întâmplările, tramele formează o viziune complexă a realității contemporane, care luptă între rațiune și sentimente, precum un simbol al spiritului și al neliniștilor prezentului”. Fahrenheit 451 În California a murit, în vîrstă de 91 de ani, scenograful și scriitorul Ray Bradbury, autorul romanului Fahrenheit 451, pe care François Truffault l-a ecranizat în 1961. Filmul a făcut epocă prin parabolaprotest îndreptată împotriva cenzurii și a controlului cuvîntului scris. Parabola pompierilor care, în loc să stingă focul, sunt folosiți drept
Meridiane () [Corola-journal/Journalistic/4574_a_5899]
-
și dintr-o dublă referință în cazul lui, este un băiat „de la țară”, o parte din plăcerile sale sunt idilice, rustice, iar pe de altă parte, cum va afla Francis, fusese purtat de-a lungul copilăriei sale de către tatăl său scenograf pe toate scenele mari ale lumii, răsfățat de actrițe, îmbibat de parfumurile calde ale feminității. Invitația de a se juca de-a v-ați ascunselea pe care o adresează celor doi, Marie și Francis, poartă însemnele unei inocențe campestre, în
Chagrins d’amour by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5846_a_7171]
-
clasică a trupei sale, formată sub îndrumarea sa și a altei foste prime balerine a Operei Naționale Române din București, Cristina Saru. Astfel, la acea oră, prin coregraful Pavel Rotaru și prin pedagoga Cristina Saru, cărora li se alăturase și scenograful arhitect Nicolae Drăgan, International Ballet Rotaru din Atlanta constituia o prelungire, pe alt meridian, a uneia dintre direcțiile dansului de la noi, și anume a aceleia a dansului academic de operă. Au mai trecut aproape douăzeci de ani, și Pavel Rotaru
Pavel Rotaru și Baletul din Sibiu by Liana Tugearu () [Corola-journal/Journalistic/5861_a_7186]
-
duce la etaj, în foaier, lojele, totul gîndit perfect. Intimitate, căldură, atmosferă, stil și rafinament. O sală de teatru ca o scoică ce închide greutatea cuvîntului și a celor ce se nasc din el, fantasme, pașii actorilor, imaginația regizorilor, desenele scenografilor. Magia teatrului. Suflul, palpitația lui. Am povestit atunci totul. Dar nu m-am săturat mult timp să șoptesc în gînd, de mii de ori, „bravobravobravobravobravo” celor care au făcut posibilă minunea. Mi s-a părut că praful unei veri caniculare
Promisiunea (I) by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/5524_a_6849]
-
Și cel mai subtil. Vă amintiți celebrul fular al lui Grotti din „Să îmbrăcăm pe cei goi”, de la Mic? Dar zdrențele Generalului Cearnota din „Fuga”, de la Comedia? La Mic au fost și „Maestrul și Margareta”, acolo au fost Cătălina Buzoianu, scenografii Lia Manțoc, Andrei Both, actorii Valeria Seciu, Carmen Galin, Dan Condurache... Acolo s-a întîlnit prima oară cu Silviu Purcărete la „Richard al III-lea”. Și pe amîndoi i-am întîlnit eu, pe peronul gării din Craiova. Purcărete îl aștepta
Promisiunea (I) by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/5524_a_6849]
-
soțului ei, a fiicei pe care o mai mare, Mama lui Sașa, pe care ea îl crește de la vîrsta de patru ani pentru că Mama lui l-a părăsit pentru un pitic vampir. Adică, pentru bărbatul pe care îl iubește, un scenograf ce-și caută drumul. Mama nu-și mai caută drumul ei de actriță. L-a abandonat. Ca și pe Sașa. Pentru piticul vampir. Turnanta se învîrtește. Și se oprește. Sîntem în dormitor. Acolo dorm, în același pat, Bunica - Mariana Mihuț
Afară, în fața ușii by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/5801_a_7126]
-
album. Simt că popasul meu prelungit face loc dilatării unei acțiuni, a dinamicii unui moment din istoria teatrului. Mecanismul care acționează aici este memoria. Memoria celor direct implicați, protagoniști și martori, în același timp, creatori cu un remarcabil profil, regizori, scenografi, actori. Artiști de ieri și de azi. Artiști mari, cu noblețe. Artiști care sînt, artiști care nu mai sînt. Spectacole mari, de o modernitate care a făcut să vuiască lumea, spectacole pe texte solide, unele puse în premieră absolută. „La
Despre memorie by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/5832_a_7157]