1,389 matches
-
colonială și dovada unui „deficit de democrație”. La începutul anilor '90, Partidul Laburist s-a dedicat ideii transferului administrativ către Scoția și Țara Galilor, câștigând alegerile din 1997 pe baza promisiunii electorale de a organiza un referendum pentru înființarea unui Parlament Scoțian și a unei Adunări Naționale a Țării Galilor. Adunarea Națională propusă a fost adoptată prin referendum cu o majoritate relativă. În acel moment, climatul politic era foarte diferit de cel din 1979, cu o nouă generație de parlamentari galezi la Westminster
Independența Țării Galilor () [Corola-website/Science/320752_a_322081]
-
armatele cu regimente englezești revenite în Marea Britanie după ce fuseseră trimise în Irlanda în urma revoltelor din 1641, dar parlamentul a răspuns cu o victorie diplomatică și mai semnificativă, semnând "Solemn League and Covenant" („Liga și Legământul Solemn”), o înțelegere cu covenantiștii scoțieni. La începutul lui 1644, o armată covenantistă condusă de earlul de Leven a invadat nordul Angliei pentru a susține Parlamentul. Marchizul de Newcastle a fost obligat să-și împartă armata în două, lăsând un detașament condus de Sir John Belasyse
Bătălia de la Marston Moor () [Corola-website/Science/322572_a_323901]
-
lăsând cavaleria și dragonii, conduși de Sir Thomas Fairfax, în ariergardă. Pe la ora 9 am, generalii aliați au aflat că armata lui Rupert a traversat și a capturat podul de vase de la Poppleton, și că înaintează către Marston Moor. Pedestrașii scoțieni și parlamentariști, dintre care unii ajunseseră deja la Tadcaster, au fost chemați în grabă înapoi. Pe la prânz, lui Rupert i s-a alăturat la Marston Moor și Newcastle, însoțit de un corp de "Gentleman Volunteers" călare. Rupert l-a salutat
Bătălia de la Marston Moor () [Corola-website/Science/322572_a_323901]
-
și fusese adoptată de ambele tabere la Marston Moor. Nu se știe cine era la comanda celei de a doua linii, dar colonelul Bartholomew Vermuyden era comisar general al lui Manchester, secund al cavaleriei Eastern Association. Trei regimente de cavalerie scoțiene, numărând 1000 de oameni pe ponei ușori formau o a treia linie în ariergarda lui Cromwell, fiind conduși de Sir David Leslie. Cinci sute de dragoni scoțieni conduși de colonelul Hugh Fraser au fost desfășurați în extremitatea stângă. Centrul, condus
Bătălia de la Marston Moor () [Corola-website/Science/322572_a_323901]
-
general al lui Manchester, secund al cavaleriei Eastern Association. Trei regimente de cavalerie scoțiene, numărând 1000 de oameni pe ponei ușori formau o a treia linie în ariergarda lui Cromwell, fiind conduși de Sir David Leslie. Cinci sute de dragoni scoțieni conduși de colonelul Hugh Fraser au fost desfășurați în extremitatea stângă. Centrul, condus de trei generali, niciunul nefiind superior, era format din 14.000 de pedestrași, cu 30-40 de piese de artilerie. Diferitele regimente fuseseră desfășurate în grabă pe măsură ce reveneau
Bătălia de la Marston Moor () [Corola-website/Science/322572_a_323901]
-
artilerie. Diferitele regimente fuseseră desfășurate în grabă pe măsură ce reveneau pe câmpul de luptă și erau amestecate, dar majoritatea pedestrașilor lui Manchester conduși de generalul Lawrence Crawford se aflau pe flancul stâng, iar cei ai Lordului Fairfax în mijloc. Două brigăzi scoțiene, avangarda armatei lor, formau flancul drept al primei linii, în frunte cu generalul William Baillie. Linia a doua era formată din două brigăzi scoțiene, conduse de generalul James Lumsden. Liniile a treia și a patra, mai slabe, erau formate dintr-
Bătălia de la Marston Moor () [Corola-website/Science/322572_a_323901]
-
Lawrence Crawford se aflau pe flancul stâng, iar cei ai Lordului Fairfax în mijloc. Două brigăzi scoțiene, avangarda armatei lor, formau flancul drept al primei linii, în frunte cu generalul William Baillie. Linia a doua era formată din două brigăzi scoțiene, conduse de generalul James Lumsden. Liniile a treia și a patra, mai slabe, erau formate dintr-o parte a infanteriei lui Fairfax, o singură brigadă de scoțieni și un regiment scoțian incomplet, împreună cu regimentul de pedestrași al earlului de Manchester
Bătălia de la Marston Moor () [Corola-website/Science/322572_a_323901]
-
Baillie. Linia a doua era formată din două brigăzi scoțiene, conduse de generalul James Lumsden. Liniile a treia și a patra, mai slabe, erau formate dintr-o parte a infanteriei lui Fairfax, o singură brigadă de scoțieni și un regiment scoțian incomplet, împreună cu regimentul de pedestrași al earlului de Manchester. Flancul drept era comandat de Sir Thomas Fairfax, cu John Lambert ca secund. El avea cel puțin 2.000 de călăreți din Yorkshire și Lancashire, desfășurați în nouă divizii, precum și 600
Bătălia de la Marston Moor () [Corola-website/Science/322572_a_323901]
-
câte patru. Când un mic dig de lângă șanț a fost eliminat în anii 1960, au fost găsite acolo câteva sute de proiectile de muschetă. Când Goring a lansat un contraatac, parlamentariștii dezorganizați au fost împrăștiați, dar o parte din cavaleria scoțiană din spatele lor a rezistat mai mult. Mare parte din flancul victorios al lui Goring fie s-a împrăștiat urmărind inamicul, fie a dat fuga să prade proviziile aliaților, dar unii din ei, conduși de Sir Charles Lucas, au manevrat spre
Bătălia de la Marston Moor () [Corola-website/Science/322572_a_323901]
-
provocat confuzie. Profitând de avantaj, brigada de călăreți a lui Blakiston (probabil susținută și de un grup de „Gentleman Volunteers” conduși de însuși Newcastle) a șarjat în centru. Sub aceste atacuri, în confuzie și în întuneric, peste jumătate din infanteria scoțiană și toată infanteria lui Fairfax au fugit. Generalul scoțian Lumsden a declarat că „cei ce au fugit s-au arătat tare nevrednici”. Leven și Lord Fairfax au plecat și ei de pe câmpul de luptă, crezând că totul este pierdut. Manchester
Bătălia de la Marston Moor () [Corola-website/Science/322572_a_323901]
-
lui Blakiston (probabil susținută și de un grup de „Gentleman Volunteers” conduși de însuși Newcastle) a șarjat în centru. Sub aceste atacuri, în confuzie și în întuneric, peste jumătate din infanteria scoțiană și toată infanteria lui Fairfax au fugit. Generalul scoțian Lumsden a declarat că „cei ce au fugit s-au arătat tare nevrednici”. Leven și Lord Fairfax au plecat și ei de pe câmpul de luptă, crezând că totul este pierdut. Manchester a rămas acolo, dar numai în fruntea propriului său
Bătălia de la Marston Moor () [Corola-website/Science/322572_a_323901]
-
s-au arătat tare nevrednici”. Leven și Lord Fairfax au plecat și ei de pe câmpul de luptă, crezând că totul este pierdut. Manchester a rămas acolo, dar numai în fruntea propriului său regiment de infanterie din ariergardă. O singură brigadă scoțiană izolată care fusese în dreapta liniei întâi și formată din regimentele earlului de Crawford-Lindsay și ale vicontelui de Maitland au stat în calea lui Lucas, care a lansat trei șarje împotriva lor. În a treia șarjă, calul lui Lucas a murit
Bătălia de la Marston Moor () [Corola-website/Science/322572_a_323901]
-
calea lui Lucas, care a lansat trei șarje împotriva lor. În a treia șarjă, calul lui Lucas a murit, iar el a fost luat prizonier. În spatele lor, generalul Lumsden a reușit să rearanjeze parte din centrul aliaților, cu două brigăzi scoțiene care rămăseseră. În spatele acestora, regimentul earlului de Manchester a respins și a împrăștiat brigada de cavalerie regalistă a lui Blakiston. În acest moment se întunecase cu totul, deși răsărea luna plină. Zona rurală din jur era plină de fugari din
Bătălia de la Marston Moor () [Corola-website/Science/322572_a_323901]
-
intercepta pe Rupert la plecarea din York. Leven fugise la Leeds, la circa de câmpul de luptă, și a aflat cu mare surpriză vestea victoriei. Odată ce armata aliată a fost readunată, ei au reluat asediul Yorkului. În urma acordului că soldații scoțieni nu vor fi cantonați în oraș, garnizoana a capitulat condiționat la 16 iulie. Armata aliată s-a împrăștiat și ea în scurt timp. Leven și-a dus soldații în nord să asedieze orașele Newcastle upon Tyne și Carlisle, în vreme ce armata
Bătălia de la Marston Moor () [Corola-website/Science/322572_a_323901]
-
vitrinele echipelor din nord, până în 1921, când Tottenham l-a cucerit pentru a doua oară. Echipa Cardiff City, care deși este din Țara Galilor joacă în Liga Engleză de Fotbal, este singura din afara Angliei care obținut cupa (cea din 1927). Echipa scoțiană Queens Park a ajuns de două ori în finalelel primelor ediții ale competiției. Newcastle United s-a bucurat de o scurtă perioadă de dominare în anii '50, câștigând trofeul de trei ori în cinci ani, iar în anii '60, Tottenham
Lista câștigătorilor Cupei Angliei () [Corola-website/Science/322509_a_323838]
-
Competiția nu s-a disputat în timpul Primului Război Mondial și Cel de-al Doilea Război Mondial în afară de sezonul 1914-1915, care a fost finalizat, și sezonul 1939-1940, care a fost abandonat în timpul calificărilor. Toate echipele sunt engleze, cu excepția celor care sunt marcate ca scoțiene () sau din Țara Galilor (). A. Numărul oficial de spectatori pentru finala din 1923 a fost de 126.047, dar statisticile actuale arată că între 150.000 și 300.000 de suporteri au fost prezenți la meci. Echipele marcate cu "aplecat" s-
Lista câștigătorilor Cupei Angliei () [Corola-website/Science/322509_a_323838]
-
un mecanism gravitațional prevăzut cu un cuțit masiv, mobil, de formă trapezoidală, care alunecă ghidat, construit în scopul decapitării rapide condamnatului la moarte. Instrumente asemănătoare pentru execuția prin decapitare au existat anterior, așa cum au fost cele din insulele britanice, "Fecioara scoțiană" (în engleză, "Scottish Maiden", 1661) sau "Toporul din Halifax" (în engleză, [the] "Halifax Gibbe"), sau cea din Italia, "Mannaia" (în italiană, "mannaia" semnifică "satâr"). Toate aceste instrumente de execuție au fost folosite în practică până către sfârșitul secolului al 18
Ghilotină () [Corola-website/Science/308093_a_309422]
-
cea mai mare parte chineza. Încă din anii 1780, porțiuni din Evanghelii au apărut în Hangeul; cărți dogmatice ca "Jugyo Yoji" (주교요지) au apărut în anii 1790 iar imnarul catolic a apărut în jurul anului 1800. John Ross, un misionar presbiterian scoțian din Manciuria a terminat traducerea Bibliei în coreeană în 1887 iar liderii protestanți au făcut eforturi pentru a o face să circule în masă. Ei au înființat de asemnea primele instituții moderne de educație din Coreea. Școala Metodistă Paichai pentru
Creștinismul în Coreea () [Corola-website/Science/332424_a_333753]
-
a grațiat postum în 2013. Turing s-a născut în , Londra, în timp ce tatăl său, Julius Mathison Turing (1873-1947), era în permisie din postul său de la (ICS) de la , , din India Britanică. Tatăl lui Turing era fiul unui cleric dintr-o familie scoțiană de negustori care operau în Țările de Jos și aveau printre ei și un baronet. Mama lui Turing, soția lui Julius, era Ethel Sara (născută Stoney; 1881-1976), fiica lui Edward Waller Stoney, inginer-șef al . Familia Stoney era o familie
Alan Turing () [Corola-website/Science/296617_a_297946]
-
semnificativă între protestantism și dezvoltarea orașelor, fapt care coroborează observațiile istoricilor (Eric J. Evans) în legătura cu cazul belgian și olandez, unde o țară majoritar catolică s-a industrializat mai rapid și profund decât una protestantă, Marea Britanie însăși încorporând paradoxul scoțian, o regiune protestantă care a eșuat industrializarea reusită de Anglia. Max Weber, un german născut din părinți protestanți, cu o mamă pioasă și un tată liberal, a fost influențat în mod evident pe tărâm profesional de propria istorie de familie
Etica protestantă și spiritul capitalismului () [Corola-website/Science/312361_a_313690]
-
de concentrare de la Buchenwald și Dachau. s-a născut în 23 aprilie 1907 în în Poughkeepsie, New York. Părinții ei au fost Theodore and Florence Miller. Tatăl ei a provenit dintr-o familie germană, iar mama sa era canadiană cu descendente scoțiene și irlandeze. Ea a avut un frate mai mic, Erik, și unul mai mare pe nume John. Theodore a favorizat-o întotdeauna pe Lee, pe care o folosea deseori pentru fotografia lui de amator. Cand a avut vârstă de opt
Lee Miller () [Corola-website/Science/325049_a_326378]
-
Eriugena este considerat primul mare gânditor scolastic. Importanța și caracterul inedit al operei lui Eriugena stau în cunoașterea și efortul remarcabil de a introduce în lumea creștină scrierile areopagitice. Numele lui arată locul de proveniență. Astfel, "Scottus" sau "Scotus" înseamnă „scoțianul” iar "Eriugena" sau "Erigena", nume construit, se pare, de către el însuși, înseamnă „născut în Irlanda” („Eriu” desemnează Irlanda în limba celtă). Uneori cele două nume sunt comprimate sub forma „Scotigena”. Alăturarea acestor două toponime provine din faptul că în secolul
Ioan Scotus Eriugena () [Corola-website/Science/305664_a_306993]
-
malul de sud al Loirei, oferind astfel comunicarea între forturile Tourelle și Saint Laurent. În primele săptămâni ale lunii ianuarie, britanicii au construit, de asemenea, întăriri la nord de zidurile orașului. Orașul ulterir a fost întărit, inclusiv cu trupe aliate scoțiene, dar toate încercările de a contracara englezii nu au avut succes. La rândul său, atacurile asediatorilor la nu au avut succes importante. La 11 februarie spionii francezi au raportat la Orléans, despre un convoi englez, care transporta butoaie cu hering
Asediul Orléans-ului () [Corola-website/Science/328826_a_330155]
-
o orbită înclinată la 79° față de ecuator, cu o perioada orbitală de 104.5 minute. Orbita sa a fost, de asemenea, foarte excentrică, cu un apogeu de 1.728 km și un perigeu de numai 216 km. În 1973 scriitorul scoțian Duncan Lunan a analizat date de la cercetătorii de radio norvegieni, ajungând la concluzia că a produs o diagramă stelară subliniind totodată calea către Epsilon Boötis, o stea dublă în constelația Boarul. Ipoteza Lunan a fost că aceste semnale au fost
Black Knight (satelit) () [Corola-website/Science/332556_a_333885]
-
a animalelor diabetice, el ar fi declarat că injecțiile nu ar avea efect: În ce-i privește pe Banting și Best, Ian Murray îi consideră drept niște cercetători care au confirmat descoperirile lui Paulescu. Răspunzând campaniei internaționale inițiată de fiziologul scoțian Ian Murray, profesorul A.W.K. Tiselius, vicepreședinte al Fundației Nobel, recunoaște în 1969 meritele lui Nicolae Paulescu în descoperirea tratamentului antidiabetic, exprimându-și speranța că „opera de pionerat” a lui Paulescu va fi elogiata cum se cuvine de forurile
Nicolae Paulescu () [Corola-website/Science/297856_a_299185]